“Se întîmplă aşa, ca ei – alogenii – să fie şterşi din cartea vie a spiritului românesc, pentru că ei nu sînt ai noştri… În schimb, ai noştri sînt tot mai vizibili, cu toate greşelile lor, oricît de mari,”
Din păcate pentru domnul Pacepa, deteriorarea relaţiilor sovieto-române în domeniul informaţiilor din 1963 este acum confirmată şi reconfirmată dincolo de orice îndoială, de arhivele fiecărei alte membre est-europene ale Pactului de la Varşovia, inclusiv de cele ale Comitetului Central Sovietic şi ale KGB-ului.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Cu referire la Pentru legionari (I), revenim la „beneficiul” asigurat volumului – chiar aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti fără de har şi vocaţie ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste
„Rezoluţia Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 5 martie 1949 a ajutat ţărănimea muncitoare să înţeleagă mai clar, să vadă calea pe care trebuie să o urmeze, a ajutat-o să pornească cu hotărâre pe drumul socialismului. (…) ţărănimea muncitoare s-a convins că viaţa ţăranilor sovietici este o viaţă fericită (…) şi că sub îndrumarea Partidului Comunist (bolşevic) al URSS îşi construiesc pentru ei şi copiii lor un trai lipsit de griji.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”.
De peste o sută de ani se vehiculează, periodic, aceleaşi minciuni gogonate despre Eminescu, fără să fie argumentate, ci doar spuse arogant-apodictic, după principiile propagandei, iar nu după legile cercetării ştiinţifice. În eminescologie, există cărţi foarte temeinice care spulberă toate neroziile (politice) despre poet. Şi totuşi zelatorii ideologici (care se erijează totdeauna în magiştri culturali, deoarece unii chiar şi sunt, dar nu când îl atacă pe Eminescu!) nu obosesc, în anumite momente istorice, să repete aceleaşi clişee “compromiţătoare”.