Cineva se întreba zilele trecute cum adică s-au pregătit unii să infiltreze Biserica Ortodoxă. Unul din răspunsuri a apărut în formă tipărită chiar zilele acestea: prin neo-liberalism cosmetizat.
Traseişti politici şi activişti de tipul “bolşevicilor anticomunişti” ai GDS şi Reţelei Soros au fost paraşutaţi pe vârfurile mijloacelor de comunicare ale BOR
Trebuie să lucrăm, fiecare, pentru România, cu armele şi instrumentele fireşti ale domeniului nostru de activitate, într-o împreună-lucrare. – Marian Munteanu
“Doar la Bucureşti s-a preschimbat seria “revoluţiilor de catifea” (gândite de marile servicii) într-o mare insurecţie religioasă” – Profesorul Ilie Badescu despre Marian Munteanu
Se spune că, odată, Emil Cioran, cu superbia-i cunoscută i-a spus lui Mircea Vulcănescu că poporul român nu a dat lumii nici un sfânt.
Căci „nu oricine zice: Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”.
Părintele Stăniloae spunea adesea: „În închisoare am învăţat să mă rog”. Şi insista asupra acestui aspect explicând că şi înainte se ruga, „dar mă rugam aşa… în baza tradiţiei, a obişnuinţei. În închisoare însă, când nu ştii dacă mai scapi sau nu cu viaţă, legătura cu Dumnezeu devine singura şansă de a nu-ţi pierde identitatea şi speranţa; atunci rugăciunea cu adevărat devine o respiraţie vitală a sufletului, nu în sens metaforic, ci în sens existenţial”.
Pe Edgar Papu l-am cunoscut in decembrie 1974, la Alexandru Philippide, unde ma aflam sa iau cuvintul de inceput, scris de Al. Philippide, pentru Teatrului de Poezie, ce a luat fiiinta in ianuarie 1975 si a debutat cu Luna Eminescu.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.