KGB Archives - Page 60 of 102 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 60

Tag Archives: KGB

Ungurii o dau pe fata: Aurul de la Rosia Montana este si al maghiarilor. Cum vor ungurii lui Tokes sa schimbe istoria Romaniei: “Razboiul placutelor”, acum contra lui Baba Novac

“Roşia Montană este şi o valoare transilvană comună care trebuie păstrată.” Adica, in traducere, aurul ne apartine si noua, maghiarilor; pentru ca banuim ca nu se refera la satucul din Tara Motilor, unde ungurii se mananca pe paine. Iar cand va ocupa Ungaria din nou Transilvania o sa-l extragem numai noi ca sa-i facem o statuie din aur lui Viktor Orban, pare sa mai spuna sublocotenentul lui Laszlo Tokes.

Cui i-e frică de Larry Watts? Un raspuns impecabil pe adresa Iuliei Tismaleanu de la fostul ziar Curentul

De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern.

Pacepa a recunoscut in fata directorului CIA ca a fost agent KGB. Interviu BOOKiseala cu Larry Watts: “Am dat de perete cu usa secretelor dar mai sunt multe incaperi si coridoare intunecate”

Acesta este un fapt stabilit clar, fara putina de tagada. Dupa cum Pacepa foarte precis a declarat intr-un cadru public, in fata fostului director CIA, James Woolsely, si a lui Vladimir Bukovski, el a fost “un agent KGB timp de 27 de ani”. Cu alte cuvinte, el a fost un agent sovietic pe toata durata serviciului sau in Securitatea romana. Nu vad nici un motiv sa-i contest pretentia. De fapt, exista o abundenta de dovezi care o confirma.

Protest al intelectualilor timisoreni fata de impietatea sarbatoririi zilei de nastere a lui Patapievici cu un DHC la UVT

Dezavuăm cu fermitate iniţiativa unui grup de activişti servili de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici, în 17 martie 2012, la orele 12, în Aula Magna, iniţiativă ce se distinge şi prin ocolirea etapelor legale prevăzute de Carta Universităţii de Vest din Timişoara.

Controversa: “ACTIUNEA 2012”, lucratura ruseasca? Caz Penal: Doru Maries si “noul golan” George Simion au sechestrat si maltratat un student basarabean

Faptele s-au produs la sediul Asociaţiei 21 decembrie 1989, acolo unde un revoluţionar aflat în plină grevă a foamei, Doru Mărieş, alături de alți doi necunoscuți, au intervenit blocând uşa pentru ca tanarul basarabean Nicolae Ţibrigan să nu poată părăsi procesul de ”re-educare” si sa fie maltratat de “noul golan” George Simion si alti acoliti.

Victor Roncea: Laszlo Tokes si-a dat demisia din UDMR ca sa se inscrie in USL, noua locomotiva care trage pentru “autonomia Transilvaniei”

Aurul de la Rosia Montana nu e al romanilor, ci face parte din “comorile naturale ale Ardealului.” Ale “Ardealului liber”, pentru care militeaza, cot la cot, Victor Ponta si Laszlo Tokes cu Monica Macovei pe post de bacanta “populara”. Impreuna pentru autonomie! Együtt az autonomiaert!, conform devizei UDMR! Pentru Transilvania! Hiszünk Erdelyben! dupa cum sta scris indemnul PPMT din spatele lui Mircea Toma de la Congresul pentru Autonomia Transilvaniei.