După ce Crimeea a fost ocupată de către ruși fără a se trage vreun foc de armă, forțele militare ucrainene rămase în peninsulă fiind practic neutralizate, blocate în cazărmi (vezi Crimeea a căzut fără luptă), toată lumea se întreabă ceva face Putin mai departe. Până unde va merge?
Ce facem noi astăzi, când se profilează o nouă dictatură, mult mai cumplită, căci este făcută în numele desfrânării şi perversiunii? Ce facem noi în acest ultim ceas, înainte ca în şcolile româneşti să fie introdusă educaţia sexuală şi homosexuală, când nu o să mai ai dreptul să spui nimic împotriva celor care mânjesc mintea copiilor, care ridică pe piedestal urâciunea pustiirii?
Cât privește poziția României, lucrurile vor fi tranșate în disputa dintre cele două poziții: poziția unei Românii active geopolitic în regiunea de maxim interes pentru destinul regiunii și al statului român însuși (ca stat ponto-danubiano-carpatic) și poziția unei Românii al cărei absenteism va fi drapat de alinierea rapidă la condiția de soldat pierdut într-o companie a unei armate cu adevărat copleșitoare.
Dacă cineva ar fi susținut în urmă cu puțin timp că Rusia va ocupa Ucraina în patru zile și nu va fi nevoită să tragă un foc de armă pentru asta, lumea l-ar fi considerat nebun.
Am fost întrebat mult ce cred despre situația actuală din Ucraina, având în vedere că am previzionat posibilitatea ruperii acestei țări acum patru ani în câteva articole (România și disoluția Ucrainei. Provocări, perspective și amenințări) și chiar am scris o carte despre acest aspect și implicațiile potențiale asupra României (Când armele vorbesc).
E prea devreme pentru a sti cum se va incheia acest episod al prelungitei crize ucrainene, dar e clar ca ziua ca prin aceasta criza – fie ea indusa sau doar imprevizibila – , a carei principala victima e, desigur, statul independent ucrainean, au de pierdut enorm, ca prestigiu in fata lumii, si Occidentul, cu institutiile sale NATO si UE, si Statele Unite
Răscoalele urbane ale acestui început de mileniu au legătură cu aceste incendii și cu incendiatorii mondiali. Singura putere de a stinge acest foc este numai restaurarea omului cu credință în Dumnezeul adevărat și deci eliberarea lui de toate idolatriile „Postmoderniei”, adică a unei lumi gândită după normativele totalitare ale corectitudinii politice.
Cam acestea ar fi scenariile și vă asigur că nu sunt toate cele posibile. În viitorul spre care ne îndreptăm ne așteaptă amenințări la care încă nu ne-am gândit.
Nimeni altul la noi n-a adus un mai măreţ omagiu clocotului special al sângelui uman numit naţionalism. Naţionalismul lui Eminescu e de-o mare nobleţe.
S-a instaurat, datorită lipsei de spirit critic, lipsei de personalităţi călăuzitoare, un imens orizont în ceaţă. Trăim epoca fără binoclu a Confuziei. Marea Confuzie, iată un titlu pentru tinerii cineaşti care şi trag seva succesului numai din Epoca de Aur! Cu 97 miliarde de euro datorii, nu mai avem ce vinde. Cine răspunde? Nimeni. Adică poporul. Consecinţa? Autoizolarea paralizantă a României.