Blog News from Independent Journalists
Or, a deconstrui această unitate culturală, a nega specificul lumii româneşti înseamnă a anula dreptul la existenţă al acestui popor, care nu-şi poate găsi sensul pe această lume şi nici apăra locul lăsat de Dumnezeu dacă nu ştie ce este, ce preţ are moştenirea părintească şi de ce trebuie să o păstreze.
Aşadar spiritul regimului Băsescu e diferit de duhul – vrăjmaş: comunist sau fascist – regimurilor Kackzynski, Putin sau Orban. Cu toate astea, Băsescu pretinde că ne salvează de Putin făcându-se frate cu Orban. Şi dl Tismăneanu îl susţine.
Nu putem rămâne doar în tranşeele NATO şi UE, ca Stan şi Bran după încheierea războiului, căci şi conservele încep să se împuţineze, şi ridicolul devine tot mai insuportabil, şi dezavantajele devin tot mai preocupante.
Temerile unora s-au adeverit: proaspătul lansat proiect de „dreapta” are toate şansele să devină emblema unei mari fâsâieli. Să vedem cum şi de ce.
Ungurii ca Nyiro Jozsef si Wass Albert: “Voi suprima fiecare valah si atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură nationalitate, cea maghiară, natia mea, sângele meu!”
Tribunalul Dâmboviţa, la cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti şi a credincioşilor romano-catolici, prin sentinţa civilă nr. 2520/2012, l-a obligat pe Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită decizia prin care să dispună desfiinţarea turnului Cathedral Plaza şi să ia toate măsurile administrative de aducere a terenului în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecţie a Catedralei Sf. Iosif.
Acuzatul a avut o foarte frumoasă atitudine în legătură cu sentimentele naţionale. Nu pot aprecia nici în bine, nici în rău Partidul Totul pentru Ţară, fiind încă militar. Din elementele ce le-am avut nu pot crede că acuzatul ar putea fi capabil de trădare.
Părintele Sofian de la Antim: „Întreaga ţară să fie un rug aprins de rugăciune!”
La Botosani a fost ridicat singurul bust din tara al Maresalului Ion Antonescu, conducatorul Romaniei in Razboiul Sfant pentru dezrobirea Basarabiei si Bucovinei.
Ofer, cel mai bogat israelian din lume, e suparat ca a pierdut procesul cu Robu lui Ratzinger pentru Cathedral Plaza. Arhiepiscopia solicita demolarea