Blog News from Independent Journalists
«În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de o nobleţe absolută», declară Mariana Nicolesco, creatoarea în 2003 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc.
În actuala conjunctură, istoria naţională a încetat să mai fie o disciplină formativă. Treptat-treptat, multe generaţii vor pierde sentimentul apartenenţei la acest neam. Ca urmare nu vor mai avea o ţară de iubit și apărat.
În perioada 24–27 octombrie 2012, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei României.
Asocierea politică de sfârşit de an, prin refacerea emanaţiei criminale a anilor ’90, i-a făcut pe ‘intelectualii publici’ să se trezească în postura de budă publică în care lichelele urinează patologic.
Claudiu Lucaci (foto stanga), director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a TVR, publica pe contul sau de Facebook un interviu solicitat si, in acelasi timp, refuzat de Evenimentul Zilei. Redam mai jos integral intrebarile si raspunsurile insotite de comentariul sau:
Din data de 21 martie 1989, mi s-a întocmit d o s a r de urmărire informativă (nr. 4 638/1989), după ce am fost declarat la 13 ianuarie 1989, prin hotărârea odiosului Birou 2, nici mai mult nici mai puţin, decât autor interzis în toate publicaţiile şi editurile din România (?!)
Portalul Ziaristi Online are onoare sa prezinte, in exclusivitate, detalii inedite despre Misiunea Moscova a filosofului Constantin Barbu: recuperarea averii principelul Dimitrie Cantemir – Manuscrisele aflate de sute de ani in Arhivele Federatiei Ruse, un adevarat Tezaur al culturii universale.
Nu ratati, la Ziaristi Online: MOSCOVA NU CREDE IN LACRIMI – Negocierile lui Ceausescu cu URSS pentru recuperarea Tezaurului Romaniei, prezentate de prof univ dr Gheorghe Buzatu
Intr-o sala semi-goala de la Muzeul Taranului Roman (?!), ocupata mai mult de sculele jurnalistilor, fostul presedinte al tuturor romanilor, in prezent reprezentantul oficial al ungurenilor din Romania, Traian Basescu, a sustinut un discurs bizar, care fara indoiala va ramane in analele istoriei, la categoria “Tudor Postelnicu”.
Dacă este pozitiv sau nu faptul că liderul naţionalist- radicalilor unguri, acelaşi cu premierul Ungariei şi stăpânul extensiilor subversive ale serviciilor sale secrete în România, vorbeşte despre “patrioţii români care cooperează cu (…) Budapesta”, ar trebui să aflăm de la autorităţile naţionale de securitate