100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea la Brasov

Cristina Nichituș Roșca, prin arta și dăruirea ei, ni-l aduce pe Părintele Duhovnic Justin aproape, spre neuitare

Albumul

Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin.

100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea

Lansarea Albumului (publicat la Editura Doxologia) a fost găzduită sărbătorește de Galeria KronArt, din Brașov, în ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019. Albumul se va lansa și la Salonul de carte BOOKFEST, Sâmbătă, 1 Iunie, de Sfântul Justin Martirul și Filosoful, ora 13.00, la Standul Editurii SOPHIA – Supergraph – F06 , Pavilionul B2, ROMEXPO. Prezintă: Regizorul Nicolae Mărgineanu, Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, Prof. Dr. Radu Ciuceanu. Intrare liberă.

Se cuvine să încep cu o mărturisire cam incomodă: nu sunt o credincioasă practicantă, nu l-am cunoscut pe Părintele Justin Pârvu decât prin ce am citit din când în când, nu am pregătire de specialitate în domeniul fotografiei artistice. Dar, deîndată ce am deschis Albumul dedicat Părintelui Justin de către Cristina Nichituș Roncea, am avut acea stare de înălțătoare bucurie pe care numai frumusețea tălmăcită de har o poate trezi, ca într-o liturghie mai presus de rostire.

Cu mulți ani în urmă, am mai trăit o asemenea stare citind Jurnalul fericirii al Părintelui Nicolae Steinhardt, una dintre cărțile fundamentale care pot produce miracolul întâlnirii cu fărâma de dumnezeire sălășluită sau „ascunsă” în tine însuți, fie și în momente de tulburare sau de rătăcire (ori mai cu seamă atunci). O carte care veghează și lucrează asupra ta prin cuvânt.

Același binecuvântat și, fără îndoială, privilegiat efect îl pot avea, iată, și imaginile, când ochiul atent și subtil al artistului fotograf nu zăbovește la suprafață, ci pătrunde în interior, să surprindă clipa irepetabilă, starea tainică, trăirea lăuntrică ori, vorba poetului, „gândul fără glas”. Fotografiile spun și ele o poveste. Impresia că, prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui, chiar și după ce s-a ridicat din lumea văzută la cele veșnice, este extrem de puternică. Vine și își continuă, viu, lucrarea duhovnicească până și asupra celor care nu l-au cunoscut direct și n-au călcat vreodată pragul visului înfăptuit: mănăstirea Petru Vodă. Pentru că, aflăm din cuvântul rostit la Pomenirea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, asta este mănăstirea Petru Vodă: „împlinirea unui vis pe care sfinția sa l-a avut încă de pe vremea când scormonea, ca deținut, măruntaiele unui munte din Baia Sprie, înainte de a gusta din suferințele închisorii de reeducare de la Pitești.”

Chipul blajin, ascetic, de sfânt bizantin, te privește din fiecare portret (te privește chiar și atunci când pleoapele Părintelui sunt pios coborâte spre o carte sfântă, spre o icoană, spre Sfintele Odoare sau, cu gingășie,… spre un pisoiaș cuibărit în căușul palmelor), ca și cum ar fi așteptat de mult, răbduriu, această întâlnire, trebuitoare și de folos în primul rând ție. Când serios și, uneori, de o paternă fermitate sugerată de ridurile dintre sprâncene pentru o clipă mai adâncite, când smerit și cald, când cu fața luminată de o voioșie neprefăcută, aidoma voioșiei curate a pruncilor, când îngândurat – citind ziarul sau vorbind la telefon, conectat, adică, și la problemele unui prezent istoric zbuciumat și tulbure, când cu privirea ațintită, peste rama ochelarilor, spre depărtări și vremuri pe care ochiul profan nu le poate (încă) desluși, Părintele ni se arată tuturor ca un fără de odihnă slujitor al celorlalți întru înlesnirea și desăvârșirea legăturii cu dumnezeirea, pe calea deloc ușoară a credinței, speranței și iubirii. Ni se confirmă, prin mărturia fotografiei, cuvântul maicii Justina Bujor: „programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire”.

Grăitoare, asemeni chipului, sunt mâinile: când înălțate a binecuvântare, când împreunate în rugăciune, când ținând cu grijă paginile unei scrisori sau poate manuscrisul unei didahii, când îmblânzind fire răzleț-răzvrătite din barba-i colilie, când sprijin frunții sub care se adună gânduri și rugi către Domnul pentru neamul românesc pe care întotdeauna, până la jerfirea de sine, Părintele l-a iubit…

Mărturisitor întru Hristos în vremuri de cumplită prigoană bolșevică, Părintele Justin Pârvu a rămas neostenit și de neclintit slujitor al credinței ortodoxe și în vremurile întunecate de acum, când orele de religie sunt alungate din programa școlară, când valorile familiei creștine sunt relativizate, când iubirea de neam e socotită desuetă, iar credința în Dumnezeu disprețuită și ridiculizată.

Cristina Nichituș Roșca, prin arta și dăruirea ei, ni-l aduce pe Părintele Duhovnic aproape, spre neuitare.

Închei tot cu o mărturisire: spuneam că nu sunt un privitor avizat în domeniul fotografiei artistice, așa încât nu știu dacă una dintre ultimele fotografii din Album a fost editată sau nu [Nota autoarei – nu].

Este vorba de fotografia – aș spune cu valoare de corolar – în care Părintele, în zi de iarnă, afară, în ninsoare viscolită, apare înconjurat de câteva persoane: măicuțe și credincioși. De fapt, nici nu contează dacă imaginea a fost editată sau nu. Contează sugestia vizuală și simbolistica din fotografie: chipurile celor din jur sunt mai mult sau mai puțin estompate, iar chipul „pământean” al Părintelui nu se mai distinge deloc, înlocuit fiind de un chip transfigurat, asupra căruia s-a pogorât, din înalt, neînserata lumină de slavă. Așa cum își amintește maica Justina Bujor că se întâmpla în anumite momente ale slujbei: „îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip”.

Mihaela Malea Stroe pentru Lumină Lină (NYC)

Preluare: Ziaristi Online

Eveniment FB –  Duhovnicul – Lansare Album Părintele Justin de Ziua Sf. Justin