Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Străjuitori şi înţelepţi sfătuitori ai dreptei trăiri întru Domnul

de Elena Solunca Moise

Se cuvenea o zi de cinstire a îngerilor, cei atât de apropiaţi de noi, vestitorii ne poartă paşii spre lucrarea voii lui Dumnezeu şi care ne păzesc de rău lucrarea potrivnicului; cei prin care legătura cu Ziditorul celor văzute şi nevăzute este bucurie întru comuniunea cu El. Fiecare sărbătoare de cinstire a unui sfânt are legătură cu viaţa sa ca binecuvântare. Dar ce zi poate fi închinată celor care sunt dincolo de timp şi dincoace de spaţiu? Sfinţii Părinţi au stabilit ca această zi să fie de 8 noiembrie; opt amintind de infinit şi simbol al vieţii veşnice iar noiembrie noua zi de la creaţie, începută în martie, simbol al celor nouă cete îngereşti. Despre ei s-au scris numeroase lucrări toţi Sfinţii Părinţi, s-a creat şi o disciplină, angiologia. Dintre toţi se distinge însă Sf. Dionisie Areopagitul, discipol al Sf. Apostol Pavel, care a descris pe îndelete fiecare dintre cele nouă cete îngereşti, cu numele şi misiunea pe care o au. Alcătuirea lor este una ierarhică după apropierea de Sf. Treime şi cuprinde trei cete – pe serafimi, heruvimi şi tronuri. Serafimii, „cei mai iubiţi”, sunt păzitori ai raiului şi a sfintelor locuri, sunt de o puritate absolută şi înfăţişaţi cu trei perechi de aripi ca să-i protejeze de strălucirea lui Dumnezeu. Le urmează heruvimii, investiţi cu misiunea de a pune ordine şi o fac cu înţelegere şi revărsare a înţelepciunii. Proorocul Ezechiel spune cum Domnul i-a dat o viziune a patru heruvimi care aveau să reprezinte simbolul celor Evanghelii: aceea a lui Marcu în care Hristos are măreţia unui rege – leu; cea a lui Luca înfăţişându-L pe Hristos înzestrat cu puterea de slujire şi răbdare a viţelului; Matei în îl întâlnim pe Hristos care a luat firea omenească în afară de păcat; Ioan care îl înfăţişează pe Mântuitor în sublimul stăpânirii asemenea unui vultur şi aşa este câtă vreme aflăm că este Dumnezeu este Iubire iar Fiul Său Calea, Adevărul şi Viaţa. Cu chip de copil, heruvimii au puterea înţelepciunii lui Dumnezeu şi rostul lor e de a sta de strajă la cunoaşterea supremă. Pe toate să le avem în sufletul îmbrăţişând mintea când ne rugăm Maicii Domnului care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii”. În sfârşit, tronurile numite astfel pentru în chip nevăzut stau lângă Domnul, adică sunt „purtători de Dumnezeu” cum scrie Sf. Maxim Mărturisitorul. Pe acest tron Dumnezeu judecă şi scrie Psalmistul: „Şezuta-I pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate”. Fiecare dintre aceste cete cuprinde câte trei cete îngereşti cu misiuni bine rostuite în iconomia divină sunt de mare folos omului, până într-atât încât îi numim adesea pe sfinţi ca îngeri cu trup omenesc, îndemn spre a le urma. Pe ei îi invocăm când spunem cu David: „Paşii mei îndreptă-i Doamne după cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească nicio fărădelege. Pentru aceasta e nevoie de deschidere aproape nemărginită faţă de cei ne vestesc şi ne ajută să putem fi împreună lucrători cu Ziditorul, sau cum spunea atât de inspirat Vasile Voiculescu să fim „contemporani cu Dumnezeu”. Sfatul cel mai important spre care ne îndeamnă este să cerem de la Dumnezeu tot ce ne e necesar şi folositor. Întocmai ne îndeamnă şi Hristos: „Cere şi vei primi, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide.”

Arhanghelul Mihail îndeamnă: „Să luăm aminte”

Fiecare dintre noi, primeşte la botez în dar un înger, tainică legătură cu Dumnezeu şi din pruncie ne rugăm lui cu glas nevinovat împodobit de speranţe: „fii întotdeauna lângă mine şi mă-nvaţă a face”. Se recunoaşte dubla misiune a îngerilor şi aşa ne şi rugăm la fiecare Sfântă Liturghie: „Înger de pace, păzitor şi îndreptător sufletelor şi trupurilor la Domnul să cerem”. Din angiologia Sf. Dionisie aflăm că există şapte arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Întâiul între ei este Mihail, adică „puterea lui Dumnezeu”, voievod al oştirilor îngereşti, şi ţine în mână o sabie de foc pentru a păzi legea lui Dumnezeu şi a birui vrăjmaşul. Ne amintim de căderea lui Lucifer, când îngerul plin de lumină, subjugat de mândrie arătând limpede cum mândria este cel mai mare păcat din care derivă toate celelalte; opusul ei este smerenia, mama tuturor virtuţilor. Tot Psalmistul aminteşte că celui mândru, Dumnezeu îi este împotrivă. Înţelegem astfel că, aşa cum sunt îngeri de lumină, sunt şi îngeri ai întunericului. Mare tulburare a fost între îngeri văzându-l pe Lucifer prăbuşindu-se în abisul întunericului dar a apărut Sf. Arhanghel Mihail spunând „Să luăm aminte!” Pe dată a încetat căderea iar îngerii rămaşi s-au putut bucura de slava lui Dumnezeu. Într-un bine-cuvenită recapitulare, la Liturghie spunem „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte” şi continuăm „sfânta jertfă cu pace a o aduce”. Cuvintele urmează după rostirea Crezului, îndemn liturgic menit să ajute să nu uităm o clipă că suntem pe loc sfinţit, că avem datoria de a sfinţi numele Domnului, cu mare şi neîntreruptă veghe de a nu cădea în întunericul „cel dinafară” asemenea cetei lui Lucifer.

Prezent mai mult în Vechiul Testament, Sf. Arhanghel Mihail este cel care, în pustie, l-a mustrat pe diavol pentru Moise, a însoţit poporul ales în drumul spre pământul făgăduinţei, a adus cele zece plăgi spre a înmuia inima împietrită a faraonului, a păzit oştirile lui Isus Navi, zicând: „Eu sunt Voievodul oştirilor Domnului şi am venit”. Enumerarea poate continua spre o mai înţelegătoare cuprindere a foloaselor de care se pot bucura cei care ascută voia Domnului: el a stins cuptorul în care erau ci trei tineri din Babilon, a ocrotit viaţa lui Daniil   în groapa cu lei, l-a făcut biruitor pe Ghedeon, iar după ce a adus focul distrugător peste Sodoma şi Gomora, l-a scos pe Lot nevătămat. Sf. Arhanghel Mihail a făcut multe şi mari minuni, ştiute şi neştiute şi reţinem pe aceea din Colose, unde i s-a închinat şi o bisericuţă, sau pe cea de la Mănăstirea din Dochiarul de la Sf. Munte. Îndeobşte, în icoane îl vedem înveşmântat în culoare roşie de luptător învestit cu misiunea de a cerceta pe cei potrivnici Bisericii. La sfârşitul veacurilor, Arhanghelul Mihail, laolaltă cu ceilalţi îngeri vor suna din trâmbiţă de va scula morţii şi-i va aduna la judecată. Dă mărturie Sf. Ap. Pavel că însuşi Domnul va da porunca Sa cu glasul Arhanghelului.   Păzitor de nădejde şi îndrumător înţelept, Arhanghelul Mihail ne poate străjui veghea, ferindu-ne de amăgirile înceţoşate şi gândurile care încercă pe rugătorul singuratic.

Descoperitorul tainelor divine

Într-o sublimă complementaritate, Sf. Arhanghel Gavriil, bărbat (sau om) al lui Dumnezeu, sau Dumnezeu este puternic, şi este înfăţişat purtând în mână crinul neprihănirii cu care s-a dus la Sfânta Fecioară Maria binevestindu-i întruparea Domnului: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!”. Dumnezeu arată că ceea ce la om e cu neputinţă, la El toate sunt cu putinţă; că a făcut ca fecioara Maria să fie omul de Dumnezeu purtător spre a da naştere Fiul Său ca Dumnezeu purtător de om. Cu adevărat e minunată vestea dar deloc mai puţin viaţa Fecioarei Maria care s-a învrednicit de un asemenea dar de s-a cutremurat cerescul crainic obişnuit a-i duce rugăciunile de o incandescentă curăţie spre Făcătorul a toate câte sunt în cer şi pe pământ. Cu chipul să blând, înveşmântat în albastru sau alb, Arhanghelul Gavriil este descoperitorul tainelor dumnezeieşti de dincolo de rostire. Cu ochii sufletului îl întâlnim mai întâi cum vesteşte pe drepţii Părinţi Ioachim şi Ana cum Dumnezeu le împodobeşte cărunţia vârstei cu naşterea Maicii Fecioare, sau pe Zaharia şi Elisabeta cărora le-a dat de ştire de naşterea Sf. Ioan Botezătorul Domnului. Nenumărate şi dincolo de înţelegerea noastră sunt tainele pe care Arhanghelul Gavriil le-a făcut şi le face în chip neştiut mai ales astăzi când percepţia noastră este maculată de invazia răului înveşmântat în întunericul în care aproape ne-am obişnuit a orbecăi părându-ne că vedem. Pe toate le-am subsuma cuvintelor pe care Arhanghelul Gavril le-a spus păstorilor vestindu-le naşterea şi făcându-i un fel de misionari: „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. În clipele grele din Grădina Ghetsimani, când Hristos s-a rugat cu lacrimi de sânge „Părinte, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la Mine acest pahar, dar voia Ta nu voia Mea să se facă” el a venit şi L-a mângâiat. Se spune că tot el a vestit femeilor mironosiţe că Domnul a înviat. Apoi, la Înălţarea Domnului, când ucenicii priveau spre cer, doi îngeri au vestit: „Bărbaţi galileeni, ce staţi şi priviţi la cer? Acest bărbat pe care îl vedeţi înălţându-se de la pământ la cer, astfel va şi veni”; adică în slava pe care a avut-o de la începutul veacurilor doar că acum va fi ca să judece vii şi morţii. Punând la inimă spre pază, după cuviinţă înălţăm imn: „Ca pe împăratul tuturor să-L primim. Pe Împăratul, Împăratul, tuturor să-L primim. Pe cel nevăzut de îngeri înconjurat. Pe Împăratul, Împăratul tuturor să-L primim”. Cum să-L primim? Aducându-I slavă pentru toate, închinându-ne şi lucrând cu vrednicie voia cea bună a Lui, neuitând că lauda este deopotrivă recunoştinţă şi, spune David, spre îndreptarea inimii.

Făpturi de duh, despre care ştim că este osârduitor şi fără de trupul neputincios, îngerii sunt stăruitori în slavoslovia lor, înălţând cântarea de supremă biruinţă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Lui”. Neîncetat lângă fiecare, îngerul trece atât neobservat încât nici şi nu ne dăm seama că nu suntem nicicând singuri chiar atunci când ne simţim astfel. Ba da! Suntem singuri când ne închinăm întunericului şi facem voia răului şi atunci îngerii se depărtează de noi înlăcrimaţi, dar sunt gata să se înapoieze când ne schimbăm voia cea purtătoare de răutate şi ură. Creaţii ale iubirii divine, de o discreţie absolută îngerii se arată grabnici când sunt chemaţi şi pleacă întristaţi când sunt ignoraţi, desigur în numele unor lucruri „foarte importante”(!?). Îl izgonim pe înger cu vorbele urâte şi faptele rele emanând mireasmă otrăvitoare şi, asigură cei înduhovniciţi, el chiar plâng atunci când vede că oamenii îi uită nu doare pe ei, ci şi pe Dumnezeu. Un duhovnic povăţuia că dacă vrem să facem un dar îngerului nostru, să vărsăm o lacrimă de pocăinţă, bun început al îndreptării. Să încercăm! De ce să cerem doar îngerului şi să nu-i facem, oricât de rar, un dar care să-l bucure şi pe care îl şi merită cu prisosinţă pentru toată grija pe care ne-o poartă. Sf. Cosma Etolianul considera îngerii nu doar ca pe nişte copii de care trebuie să avem grijă, dar şi ca părinţi pe care să-i ascultăm şi, ştiindu-i mereu de faţă, să ne comportăm cuviincios. Pilde şi rugători îi avem pe sfinţi, cei asemenea nouă şi care, lucrând voia lui Dumnezeu s-au făcut îngeri în trup. Înger pământeşti au fost Sf. Ilie Tesviteanul, sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Haralambie cel cu viaţă de cuvios şi moarte de martir. Un astfel de înger a fost şi Cuvioasa Parascheva care din copilărie a înţeles că rostul vieţii noastre este de a se lepăda sinele şi luând crucea să urmăm lui Hristos. Şi încă mulţi ştiuţi şi neştiuţi. O tradiţie de demult spune că sfârşitul lumii va fi atunci când numărul sfinţilor va fi egal cu acela al îngerilor căzuţi, arătând cum nu se poate mai limpede care este rostul fiecăruia şi al tuturor.

„Să luăm aminte!” la toate, la marea dramă a celor amăgiţi de vrăjmaş, prizonieri ai lui; „să luăm aminte la sfintele sfinţilor”; să luăm aminte la viaţa sfinţilor care zdrobind vremelnicia se fac vrednici de nesfârşita blândă lumină a iubirii lui Dumnezeu. Şi iar „ să luăm aminte ca jertfa noastră să o aducem în pace”. Şi nu o pace cum sunt atâtea şi atâtea, roasă de moliile răzbunării, ci pacea pe care Hristos ne-a dăruit-o după Răstignirea şi Învierea Sa; pace cu Dumnezeu întru lucrarea voii sale; pace cu fratele nostru pe care să-l iubim cum Hristos ne-a iubit; pace cu natura cărei să-i redăm bogăţia de frumuseţe şi rodire care să ne apropie de Ziditorul ce toate le-a făcut cu pricepere şi înţelepciune. Apropiindu-ne astfel de praznicul închinat soborului îngeresc, dând ascultare lor să sfinţim pământul făcându-l asemenea cerului şi purtaţi de inimă binecuvântată să înălţăm cântare de bucurie: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Plin e cerul şi pământul de mărirea Lui.

Celor dăruiţi la botez cu nume de înger, Mihail sau Gabriel, să le fie viaţa îndelungată cu sănătate şi bogat roditoare în ascultarea lucrătoare a voii lui Dumnezeu.

Sursa: Ziaristi Online