de Madalin Necsutu
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
Trimiterea lui Rogozin în acest spațiu poate fi interpretată ca o conexare a dosarului transnistrean cu amplasarea elementelor scutului antirachetă american pe teritoriul României, fapt condamnat vehement la Moscova. Nu întâmplător Rogozin a fost numit de președintele Dmitri Medvedev drept negociatorul Rusiei în problema apărării antirachetă în Europa. Imediat după semnarea semnarea acordului româno-americane pe scut, în decembrie 2011, Rogozin avertiza că românii au devenit cu această ocazie „ostaticii şi ţintele unui (eventual) atac de răzbunare”, fără ca măcar să aibă acces la tehnologiile americane”. A afirmație belicoasă în retorică deja obișnuită a vicepremierului rus.
Pe de altă parte însă, lui Rogozin i s-a acordat și „misiunea Transnistria”. Două chestiuni ce țin de viitoarea arhitectură a acestei zone aflate la granița UE și a NATO chiar dacă Moscova nu a vorbit deschis despre acest lucru, intențiile lor sunt clare. În urmă cu un an, în paginile ziarului „Pravda” cunoscut ca oficios al Kremlinului, se comenta despre posibilitatea ca Rusia să amplaseze rachete Iskander în regiunea separatistă transnistreană ca măsură de retorsiune pentru scutul de la Deveselu. Un alt motiv al trimterii ultranționalistului Rogozin în Republica Moldova pe această chestiune transnistreană o reprezintă experiența sa din 2002 cu exclava Kaliningrad, un petec de pământ rusesc de o importanță strategică deosebită la granița dintre Polonia și Lituania. Negociatorul trimis atunci de Putin a reușit, odată cu intrarea în UE a celor trei state baltice, o problemă ce dă și astăzi avantaje strategice Rusiei în coasta Poloniei, țară în care inițial trebuiau amplasate rachete interceptoare în cadrul scutului. Și atunci presiunile Rusiei au fost foarte mari prin aceleași amenințări a amplasării de rachete Iskander în exclava Kaliningrad.
Un alt aspect important al trimiterii lui Rogozin la Chișinău este faptul că acest lucru nu s-a făcut conform uzanțelor diplomatice. MAE al Republicii Moldova a criticat această decizie unilaterală a Moscovei fără consultare în prealabil a părții de la Chișinău, în condițiile în care Rusia nu a mai avut până în prezent un astfel de reprezentant. Desantul lui Rogozin în Republica Moldova s-a făcut aproape simultan cu trimiterea de către Medvedev în republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud a lui Aleksandr Tkachev, fost guvernator al regiunii Krasnodar și a lui Teymuraz Mamsurov , lider al Osetiei de Nord, cunoscut pentru opiniile sale unioniste cu Osetia de Sud. Acest semnal al rezolvării pe același palier a celor două conflicte înghețate nu este tocmai unul fericit, în condițiile în care Rusia a intervenit armat, în vara lui 2008, pentru cele două republici separatiste și le-a recunoscut imediat independența după ce a înfrânt forțele georgiene.
La fel, venirea lui Rogozin nu este una întâmplătoare pe fondul incidentul de la Vadul lui Voda, acolo unde forțele de menținerea a păcii au împușcat un tânăr moldovean de numai 18 ani. Acest tragic eveniment a stârnit furie în rândul populației locale și revoltă în cercurile conducătoare de la Chișinău care au pus la îndoiala necesitatea unor astfel de „pacificatori” categorisiți de multe ori drept trupe de ocupație. Mai multe cancelarii europene și-a exprimat atunci dezacordul față de această crimă iar Rusia dorește acum să se asigure că aceste trupe sunt absolut necesare pentru brâul său de securitate la care „atentează” sistemul antirachetă existent în România.
Dar nu numai în plan diplomatico-militar se va desfășura această numire a reprezentantului rus la Chișinău. Dimensiunea economică a mandatului lui Rogozin o reprezintă rolul său pe care îl va juca în Comisia interguvernamentală de cooperare economică dintre Federația Rusă și Republica Moldova. În lumina celor întâmplate în fostele mandate prezidențiale ale liderului separatist Igor Smirnov, este posibil ca rolul lui Rogozin să fie și de cenzor pentru ajutorul de 150 de milioane de dolari pe care Kremlin îl va livra actualului regim Evgheni Șevciuk. Destinația banilor a fost deja hotărâtă astfel că 70 milioane de dolari vor fi folosiţi pentru susţinerea cursului valutar al aşa-zisei ruble transnistrene, iar 80 milioane de dolari vor fi cheltuiţi după dorința lui Șevciuk. Acest lucru denotă o dorința a Moscovei de a revitaliza economia transnistreană.
Totodată, în cadrul întâlnirilor bilaterale dintre liderii separatiștii de la Tiraspol și oficialii de la Chișinău, aceștia au discutat doar chestiuni ce țin de sfera economică și mai puțin de cea politică sau militară. Pe de altă parte, Rusia a trecut la amenințări în cazul Republicii Moldova la ultima reuniune a Comunității Economice Euroasiatice (EurAsEC) de la Moscova. “Asta e viaţa: dacă faci parte dintr-o organizaţie internaţională, ai parte de unele privilegii. Dacă nu faci parte dintr-o astfel de asociaţie, pot apărea dificultăţi”, a concluzionat el. Rusia a ameninţat atunci cu sancţiuni ţările-partenere în cazul unui refuz de a adera la Comunitatea Economică Euroasiatică (EurAsEC), organizaţie de cooperare regională în spaţiul postsovietic, implicit și Republica Moldova. Ziua de 21 martie a summitului EurAsEC a coincis cu cea a numirii lui Rogozin la reprezentant al Rusiei la Chișinău pe problema transnistreană. După câteva zile de proteste diplomatice și în mass-media de la Chișinău, Rogozin a dat un mesaj elocvent pe Twitter despre locul în care urmează să își desfășoare următoarea misiune: „Eu nici măcar nu am deschis gura, dar în coteț deja s-a făcut atâta tărăboi”. No comment!
