Incepand de azi, Ziaristi Online publica din cartea recent aparuta la Editura RAO,  “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.

“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi  memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.

Prezentam astazi prima parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul, fotografiile si intertitlurile apartin redactiei.

Cornitele lui Leonte Tisminețki

[La înmormantarea lui Alexandru Bârlădeanu] Guvernanții nu trimiseseră nici un reprezentant. Nici măcar Petre Roman, noul președinte al Senatului, nu a găsit de cuviință să se deplaseze pentru a-l conduce pe ultimul drum pe unul dintre camarazii tatălui său. M-am simțit dintr-odată stingher și m-am îndepărtat.

Plimbându-mă prin cimitir, m-am trezit pe „Aleea comuniștilor“. N-are rost să înșir aici numele celor îngropați acolo. Nume sonore care au trimis la moarte, după război, tot ce a avut mai bun România. Un detaliu m-a făcut să mă opresc în fața uneia dintre pietrele funerare. Toate erau la fel: dreptunghiulare, fără cruce, având săpat numele decedatului și simbolul comunismului secera și ciocanul. Piatra care mi-a atras atenția marca mormântul lui Leon Tismăneanu. Cineva – un membru al familiei bănuiesc, dar nu văd cine altcineva decât fi-su, Vladimir Tismăneanu, zis Volodea – a pus să fie acoperit simbolul comunist cu o fotografie funerară, ovală, imprimată pe porțelan. Dar poza nu reușea să mascheze complet secera și ciocanul așa încât, de o parte și de alta a portretului defunctului, se ițeau mici bucăți din instrumentele „puterii poporului“. Ce ușor e să încerci să ștergi un simbol! Numai că el rămâne săpat în piatră și apare așa, aidoma unor cornițe drăcești, de o parte și de alta a fotografiei!

Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata

Privind monumentul „machiat“ al bătrânului Tismăneanu, mi-am amintit de felul în care l-am cunoscut pe Volodea la New York. Era pe la mijlocul anilor ’80. Tismăneanu sosise de curând din Venezuela și nu-mi mai amintesc cine mi l-a adus acasă. În jurul meu gravitau mai multe personaje care ar fi putut să facă asta. Despre Volodea se vorbise destul de mult în America. Se comentase mai ales aventura prin care trecuse în încercarea de a emigra: inițial, a plecat cu maică-sa în Spania la o adunare a „foștilor luptători comuniști“ împotriva lui Franco unde, curios, nu a vrut sau nu a putut rămâne. Apoi, nu a fost primit în Franța ca refugiat politic, iar Statele Unite i-au refuzat viza de intrare. Venea deci din America Latină, unde se căsătorise cu o tânără drăguță și firavă, care era, din păcate, și cocoșată, dar avea o mare și foarte importantă calitate: era cetățean american! Cei doi au divorțat destul de curând după ce s-au stabilit în SUA, iar mai târziu, când am revăzut-o pe stradă, tânăra se operase și nu mai avea nici un defect.

De ce a fost refuzat Volodea la New York Times

Când l-am cunoscut, pentru că venise cu un oarecare interes, Volodea părea un băiat drăguț și mieros. Cred că era puțin timorat pentru că se vedea nevoit să ceară o favoare unui necunoscut și, din această cauză, cam „făcea pe deșteptul“. Îmi adusese niște articole, nu mai știu câte, pe care mă ruga să le dau la New York Times pentru a fi publicate în pagina Op-Ed (opusă editorialului). Nu le-am citit cu prea mare atenție, deși am acceptat să le prezint redacției. Nu era primul român pe care îl ajutam. E drept că, până atunci, dusesem la ziar numai desenele compatrioților mei artiști. Nici nu prea mă interesa cum scria Tismăneanu, pentru că eram în perioada în care consideram că orice atac împotriva regimului de la București și a lui Ceaușescu este binevenit și trebuie publicat în presa americană. Pe vremea aceea, redactor de pagină era Herbert Mitgang. I-am dus articolele și, după vreo două-trei zile, l-am întrebat dacă publică ceva. M-a șocat răspunsul său:

– Eugene, dragă, ce-i cu protejatul ăsta al tău? Are un limbaj de lemn, comunist, ceva de curge talașul din el! Ce-ți veni să îmi aduci articolele astea?!

Intre “Convingeri comuniste” si  “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul

M-am gândit atunci că, pe undeva, este normal ca un om, care și-a petrecut tinerețea gândind și scriind într-un fel, să rămână cu niște ticuri. Dar, și în zilele noastre, dacă-i citești articolele din Evenimentul zilei, îți dai seama că Volodea Tismăneanu scrie ca pe vremea când colabora la gazetele comuniste. Diferența este doar că acum pune „da“ acolo unde altădată ar fi pus „nu“!

Pentru Volodea, schimbările sunt simpliste, așa cum se vede și pe piatra funerară de pe mormântul lui taică-său. Partea nostimă este că Tismăneanu, după ce a reușit să-și găsească de lucru peste ocean (îmi imaginez că nu i-a fost prea ușor!), a început să pozeze în mare specialist în problemele americane, atunci când era în România, și în mare cunoscător al problemelor din România când era în America.

Limacsii zilelor noastre

Asta este însă o moștenire de familie pentru că și bătrânul Tisminețki era expert în problemele românești atunci când era la Moscova și specialist în Moscova când era la București. Ba Leon a fost și mare specialist în Spania și tot așa pe unde a umblat cu traista în băț acest revoluționar de profesie. Pentru mine, Volodea, ca și taică-său, a fost întotdeauna ca un melc fără casă.

Unde e casa lor? În America sau în România? În Rusia? În Israel sau poate în Spania? Cred că nici ei nu mai știu unde! Ca și Neulander, tatăl premierului Petre Roman, de altfel. După mine, toți acești cominterniști au fost un fel de Carlos Șacalul, un fel de teroriști avant la lettre.

(va urma)

“Intre linii”, de Eugen Mihaescu

Editura RAO, Bucuresti, 2011

Eugen Mihăescu este un observator acerb al lumii, “acasă” şi aiurea. Un “inspector” cu pedanterie de entomolog. Membru de onoare al Academiei române. Pictor, grafician, jurnalist, profesor la Pratt Institute – New York, ambasador al României la UNESCO, senator, vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică externă în perioada 2004-2008 şi-a lăsat pretutindeni amprenta personalităţii sale.
Prin miile de desene publicate în The New York Times şi prin copertele săptămânalului Time a schimbat direcţia artei grafice editoriale americane de la caricatură la metaforă politică. Este autorul a peste şaptezeci de coperte ale revistei The New Yoker.
Între linii este o încercare sinceră de a descrie, de a încondeia în cuvinte România anilor 1986-2004.