România a încasat patru lovituri în politica externă, dar diplomaţii ei vorbesc despre teorii internaţionale
UE refuză României intrarea în Spaţiul Schengen. Printr-un precedent neîntâlnit, Spania închide piaţa muncii pentru români. UE taie din fondurile structurale acordate României, în vreme ce o comisie a ONU blochează Bucureştiul pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de emisii de carbon (de cel puţin 1,5 mld. euro). De unde vine eşecul?
De la aderarea la UE, la 1 ianuarie 2007, România nu mai are niciun orizont. Nici în politica externă, nici în cea europeană. Reuniunea anuală a diplomaţiei române de săptămâna trecută nu a clarificat apele: ce vrea România şi ce trebuie să facă diplomaţii români în noua situaţie? Doar să “atragă” investiţii străine, ceea ce tot i se cere de 20 de ani? De ce lucrurile merg din ce în ce mai prost?
“Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană România şi-a uitat angajamentele faţă de UE. Toate evenimentele dovedesc că nu privim cu seriozitate angajamentele. Aşteptăm ce? Ca fondurile europene să cadă din cer ca ploaia. Există o abordare, i-aş spune iresponsabilă, faţă de UE – nu avem politici care să pună în practică ce ne-am angajat. Ne gândim la modalităţi în care noi transformăm UE (federalizarea UE – n.n.), dar, din păcate, nu suntem în poziţia în care ideile noastre să producă cine ştie ce reverberaţii.
De altminteri, pare că lansăm idei doar pentru a ne scuza că nu ne uităm pe «ţintar», acolo unde sunt punctele, politicile”, spune Teodor Meleşcanu, senator, fost ministru de externe.
În acest an cinci evenimente la graniţa dintre politica internă şi cea externă au marcat România. Sunt patru eşecuri majore – blocarea aderării la Schengen, blocarea accesului pe piaţa muncii din Spania a românilor, blocarea unor importante fonduri nerambursabile de la UE şi interzicerea tranzacţiilor cu emisiile de carbon – şi un singur succes – intrarea României în scutul american antirachetă.
Administraţia dă pentru fiecare dintre episoade un răspuns, adecvat din punctul ei de vedere. Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu este în aceste zile în Marea Britanie şi Olanda, această ultimă ţară fiind un adversar redutabil al intrării României în Schengen. Ministrul român de externe Teodor Baconschi sugera, săptămâna trecută, la reuniunea anuală a diplomaţiei, că România nu va mai tolera să fie acuzată pe nedrept, că va renunţa la politica “pasivă”. Dar ministrul a justificat în vară mai bine chiar decât spaniolii blocarea pieţei muncii pentru români: au şomaj ridicat!
Ministrul de interne Traian Igaş dă asigurări că până la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne va comunica ţărilor UE care au rezerve faţă de România că statul român are capacitatea de a securiza frontierele externe. Dar problema acestor state nu este securizarea frontierelor, ci corupţia din vămi.
“Ne-am comportat după aderare ca şi cum munca noastră s-ar fi terminat”, spune Vasile Puşcaş, profesor la Universitatea Babeş-Boliay din Cluj, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană.
La patru ani şi jumătate de la aderarea la UE România a reuşit performanţa de a atrage definitiv de la UE doar 4% din totalul fondurilor structurale de peste 19 mld. euro.
În vară, pentru remedierea situaţiei, Bucureştiul a luat în calcul să pună pe picioare un minister care să gestioneze fondurile Uniunii Europene, dar sunt câteva luni de la lansarea ideii şi nimic concret nu s-a produs.
Stelian Tănase, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti, priveşte cu oarecare îngăduinţă: “România a fost văzută ca o anexă – ni s-a făcut un hatâr că am fost integraţi. Azi, când ne-au luat la bani mărunţi – în problema Schengen, de exemplu – s-a văzut că nu suntem pregătiţi. Ni s-a atras atenţia, dar noi tot mergem cu hârtii să arătăm cât de pregătiţi suntem când ei, de fapt, văd pe propriile lor pieţe, văd şi din satelit, ce mărfuri tranzitează frontierele României”.
Potrivit lui Stelian Tănase, pe lângă faptul că nu eram pregătiţi pentru UE, a intervenit şi criza şi peste ea, mai grav, lipsa totală de reacţie a administraţiei. Trei din cei patru ani de la integrare i-am petrecut în criză, cu o Europă întoarsă spre ea însăşi şi care nu a mai avut chef de ţările periferice, concentrându-se asupra propriilor probleme. Dar dacă ţara este cum este, atitudinea oamenilor politici, mai ales a celor din zona puterii, este de neînţeles şi extrem de enervantă pentru că justifică această stare de fapt pentru a nu face nimic, spune Stelian Tănăse: “Nefericirea este că cei de la putere folosesc situaţia ca pe un alibi. Este o neputinţă a lor de a acţiona realist, de a se reinventa”.
În acest condiţii, mai are rost să vorbim despre ceea numim “interes naţional”, sintagmă căzută în desuetudine din simplă prostie? Atâta vreme cât oamenii politici se gândesc la interesul lor, răspunsul este “nu”, spune Tănase.
+ Singura veste bună vine de peste Atlantic
O singură veste bună din zona externă a adus anul 2011 României. La începutul lui mai era făcută publică decizia istorică de amplasare pe teritoriul României (la Deveselu, Olt) a scutului american antirachetă – lansatoare de rachete interceptoare care vor fi folosite în cazul unui atac cu rachete cu rază lungă de acţiune dinspre Est înspre Vest. România devenea astfel unul dintre aliaţii cheie ai Statelor Unite şi o “pavăză” a Vestului. Decizia americanilor de a implica România în construirea scutului şi decizia României de a accepta reprezintă una dintre cele mai importante hotărâri din istoria relaţiilor româno-americane. Reprezentanţii administraţiei de la Bucureşti au susţinut că instalarea scutiului antirachetă ar putea impulsiona investiţiile americane în România acum situate la un nivel mediocru – 1 mld. dolari (locul 11 în rândul investitorilor străini în România). De asemenea, România a permis SUA să folosească aeroportul Mihail Kogălniceanu şi portul Constanţa pentru tranzitul trupelor americane înspre Irak şi Afganistan.
– Şi săraci, şi cu banii blocaţi
La jumătatea lunii iunie Comisia Europeană a blocat fonduri nerambursabile în valoare de 800 mil. euro pentru proiecte din Programul Operaţional Regional (POR) în urma unor misiuni de audit care au constatat nereguli în derularea a 43 de proiecte (din 124 verificate) finanţate de UE. Neregulile au fost înregistrate în judeţele Teleorman, Buzău, Tulcea şi Ilfov. Măsura se adaugă situaţiei generale care arată că România absoarbe fonduri europene la un nivel nepermis de mic, care ar putea avea drept consecinţă tăierea de fonduri în exerciţiul financiar multianual 2014 – 2020. Doar 4% din cei 19 mld. euro destinaţi României ca fonduri structurale au fost rambursaţi până în prezent de Bruxelles în contul cheltuielilor pentru programele cu banii europeni. Nimeni nu a plătit pentru stoparea fondurilor, măsura Guvernului fiind de blocare a trimiterii facturilor spre decontare la Bruxelles până la finalul unei analize interne a derulării proiectelor.
– Cetăţenii nimănui
Spre finele lui iunie pica ca o lovitură de ciocan, ştirea că Spania închide piaţa muncii pentru muncitorii români “nou-veniţi” în peninsulă. Bucureştiul a primit vestea neaşteptat de înţelegător. Putem înţelege că şomajul în Spania depăşeşte 20% din populaţia aptă de muncă, susţinea ministrul român de externe Teodor Baconschi care, alături de autorităţile spaniole, dădea asigurări că românii care lucrează deja în Spania nu vor fi afectaţi. Ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu a mers la Madrid pentru a se întoarce apoi să spună că totul merge bine. Doar că organizaţiile româneşti din Spania susţin că jumătate din cei aproape 900.000 de români din Spania vor avea probleme în urma acestor măsuri. Comisia Europeană a acceptat precedentul şi de ce nu ar fi făcut-o de vreme ce Bucureştiul nu s-a simţit “discriminat”, dat fiind că măsura i-a lovit doar pe români? Banii trimişi acasă de emigranţi ţin de ani de zile echilibrul intrărilor şi ieşirilor de valută.
– Schengen – cum am rămas pe afară
România aştepta să primească în această toamnă un verdict parţial pozitiv privind spaţiul Schengen – eliminarea controalelor în aeroporturi. Doar că, în urmă cu două zile, ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich a anunţat că nu are nicio intenţie să-şi schimbe opinia negativă privind pregătirea României şi Bulgariei în vederea aderării la Schengen. Germania intenţionează să mai discute această problemă cu Franţa şi Olanda – alte două ţări care se opun eliminării controalelor la frontiere pentru cele două ţări – dar decizia privind o nouă amânare pare bătută în cuie. România şi Bulgaria ar fi trebuit să adere la Schengen în primăvara lui 2011, dar aderarea a fost amânată pe termen nelimitat din cauza opoziţiei ţărilor amintite care acuză corupţia din vămi cu următorul argument: degeaba au cheltuit cele România şi Bulgaria sute de milioane de euro pentru securizarea frontierelor, dacă vameşii lor pot fi corupţi cu un pumn de dolari.
– Penalizaţi şi când nu poluăm
La finele lui august României i s-a suspendat dreptul de tranzacţionare a emisiilor de CO2, Bucureştiul pierzând pentru cel puţin câteva luni bune şansa de a câştiga de pe pieţele externe în jur de 1,2 mld. euro. România primise, între 2008 şi 2012, 1,28 mld. certificate de emisii de carbon (tone de CO2 pe care poate să le emită) şi putea valorifica 300 mil. dintre acestea întrucât polua mai puţin faţă de nivelul anului 1990 (data de referinţă a Tratatului de la Kyoto de reducere a emisiilor cu efect de seră). Dar Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului nu a reuşit să inventarieze corect emisiile de carbon din România, iar Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto a decis suspendarea tranzacţionării. Singurul care a plătit a fost Nagy Iosif, şeful Agenţiei, deşi, de-a lungul vremii, miniştri precum Adriean Videanu (Economie) sau Borbely Laszlo (Mediu) s-au lăudat cu potenţialul câştig fără să fi făcut paşi în direcţia valorificării certificatelor.
Sursa: Ziarul Financiar
