O lansare Humanitas cu figurile lui Liiceanu și Pleșu între cele ale lui Ionesco, Cioran și Eliade.

UPDATE 22.01.2020: Informatorul Securității Lucian Boia a fost decorat ieri, 21 ianuarie 2020, de preşedintele de la Budapesta János Áder cu “Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de “recunoaştere a activităţii deosebite desfăşurate ca istoric, precum şi a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi român”, transmite Hirado.hu. Distincţia a fost înmânată de către ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, în cadrul unei festivităţi în cerc restrâns organizată, marţi, la Ambasada Ungariei din Bucureşti. În discursul său laudativ, Botond Zákonyi a subliniat: Lucian Boia nu rescrie istoria în cărţile sale eseistice care au iscat controverse mai mult sau mai puţin violente, ci el o regândeşte, punând evenimentele istorice într-o altă lumină. Nu are o semnificaţie deosebită faptul că Boia a primit distincţia statului ungar în anul centenar al Trianonului, deoarece ea ar fi actuală şi anul viitor, aşa cum ar fi fost de actualitate şi anul trecut, în
acest an însă se condensează această aglomeraţie de probleme care poartă de obicei numele de “trauma Trianonului”, iar problemele maghiarilor sunt foarte bine “atenuate” de lucrările lui Boia, a
arătat ambasadorul Ungariei la Bucureşti, potrivit sursei citate.

Totodată, azi, 22 ianuarie 2020, Presidency.ro ne informează: Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

A trecut exact o lună de la deconspirarea finală a lui Lucian Boia drept turnător al Securității. Lucian Boia este autorul de ficțiune cel mai prizat al Humanitas, editura aceea la care patron este un vajnic luptător cu Securitatea lui Ceaușescu după căderea lui Ceaușescu. Numele lui este la fel de răsunător ca un lighean numit dorință: amuțitul Gabriel Liiceanu. Rectiliniul intelectualității, buldozerul Marcello al moralității, compactorul Siegfried al tinerelor asistente universitare, zdrobitorul alungător al Muștelor lui Băsescu nu a avut timp până azi să discearnă ce înseamnă că vedeta GDS-Humanitas a fost turnătoare benevolă a Securității. Așa cum recunoaște silit chiar fostul propagandist “național-comunist” Lucian Boia. Iar relația lui cu Securitatea nu a fost chiar pasageră, de-o noapte sau două, ci a durat (cel puțin) 16 ani de turnătorie. După care 30 de ani a tăcut sau a mințit. Până când au apărut dezvăluirile Evenimentului Zilei cu “pagina a doua” dosită/pierdută de SIE dintr-un fost dosar de “colaboratori” al DIE-CIE. Iar acum Liiceanu, în sfârșit filosofează. Adică tace. Cel puțin pe această temă, Liiceanu pare să-și ia în seamă propriul Apel către Lichele. Altfel, ține să ne amintească că este și absolvent al Facultății de Limbi luptând tovărășește în tranșeele ei (după cum se vede și în foto), doar pentru ca  adevărații profesori universitari să-l pună la colț pe propriile lui coji de nucă și semințe recuperate din capul tuturor iar tinerele filosofiei de azi să-l bată la poponeț cu nuielușa propriilor lui cuvinte. Ce poate fi mai ridicol pentru profundul patron al unui ditamai turnător al Securității?

Evenimentul Zilei Exclusiv

Lucian Boia recunoaște că a colaborat cu Securitatea timp de 16 ani: „Ce era să fac? Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz”

După ce a tăcut 29 de ani, Boia se întreabă în ultima sa carte de la Humanitas dacă adjunctul Unității „Anti-Emigrație” a DIE/CIE, celebrul „Bebe” Tănăsescu, l-a protejat în vreun fel

Dacă timp de 29 de ani apreciatul autor Humanitas și scriitor de ficțiune Lucian Boia a fost lovit de amnezie privind relațiile sale cu Securitatea, dezvăluirea făcută de Evenimentul Istoric privind prezența lui pe o pagină „pierdută” de SIE și CNSAS, dintr-o listă a „brigadierilor Securității” din spațiul extern, se pare că i-a provocat un oarecare proces de anamneză. În ultima lui carte de memorii apărută la Humanitas, „Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac”, Lucian Boia recunoaște, în final, cu o jumătate de gură, că a colaborat cu Securitatea timp de 16 ani, începând de la vârsta de 29 de ani, respectiv din 1973 (deși nu e foarte sigur de an) și până în 1989.

Lucian Boia a mai publicat două cărți de memorii și a acordat, probabil, sute de interviuri, în care a fost întrebat dacă Securitatea l-a abordat vreodată dar niciodată până acum nu și-a amintit acest amănunt. Dimpotrivă, într-un interviu piaristic pentru primul volum al memoriilor de la Humanitas, acordat lui Cristian Pătrășcoiu pentru blogul LaPunckt, Lucian Boia mărturisește că s-a întâlnit cu Securitatea, însă pentru scurt timp, „la o vârstă foarte fragedă”, și aceasta pentru că veniseră niște agenți să-l ridice pe un unchi de-al lui și, ca-n bancurile de la Radio Erevan, nici măcar nu l-au mai luat. Cam atât despre întâlnirea lui cu Securitatea. Apoi, ceva mai recent, la finele anului trecut, pe 11 decembrie, chiar în paginile Evenimentului Zilei, jurnalistul cultural Florin Saiu îl zgâlțâie bine pe această temă, din prima întrebare, într-un material intitulat „Interviu cu Lucian Boia. Colaborarea cu Securitatea, Mica Unire și cele două Românii care se înfruntă”. Impasibil, Lucian Boia neagă orice acuză de colaborare cu organele ceaușiste de informații și susține că afirmațiile concrete în acest sens făcute în lucrarea „România mea comunistă” (Editura Vremea, 2018) de reputatul istoric, expert al Ministerului francez al Apărării și cunoscută autoare la nivel internațional, Catherine Durandin, sunt „fantezii”. Pe 24 decembrie, Evenimentul Istoric publică fila „rătăcită” de SIE pe drumul spre CNSAS, pagina 2 a unui document secret al Unității CIE (DIE) 0225 „Anti-Emigrație” despre care „expertul” GDS Mădălin Hodor, angajatul CNSAS care aranjase Dosarul încă din 2015, afirma, înainte de dezvăluirea EvZ: „Nu încape nicio îndoială că aceste persoane aflate pe listă ar fi colaborat cu Securitatea. Vorbim de persoane care fac parte din lumea intelectualităţii, deci nu de colaboratori de ocazie, care ar fi colaborat cu Securitatea. Aceste persoane au fost în legătură cu persoane plecate în străinătate, au intrat în familiile plecate peste hotare sau au participat la diferite conferinţe în străinătate“.

Într-adevăr, după cum îi mărturisește acum, la recenta lansare de zilele trecute a noului volum, ziaristei Magda Grădinaru – care, deși aflată, conform afirmațiilor sale, la al optulea interviu cu Lucian Boia nu reușise încă să-i pună vreo întrebare despre Securitate până acum -, istoricul recunoaște că întâlnirile sale cu organele ar fi început ca urmare a conferințelor din străinătate, pe care le-a avut după 1980 în calitate de secretar general și apoi vicepreședinte al unei Comisii de istoriografie. Însă până și acum memoria îi joacă feste istoricului Humanitas, care în propria carte afirmă că prima aventură extra-profesională „s-a întâmplat, cred, în 1973”. Deși pare să știe precis cum a fost acum 2000 de ani cu dacii și romanii, cum Ștefan cel Mare se considera “moldovean” și nu român sau cum n-a unit nimic Mihai Viteazul acum 400 de ani și cât de nedorită de români a fost Marea Unire acum 100 de ani, autorul Humanitas nu mai știe exact când a avut primul contact cu Securitatea, și acela chiar într-o casă conspirativă. În tot cazul, scrie așa, negru pe alb: „Pe scurt, mi-a telefonat tovarășul Manea, de la Securitate, convocându-mă la o întâlnire. Nu puteam, să o refuz, așa că m-am dus. Era o cameră, să-i zic, „conspirativă”, într-un bloc, demolat între timp, cam pe unde este acum stația de metrou Izvor. Tovarășul Manea dorea de la mine o declarație privind raporturile mele cu străinii. Ce era să fac? Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz. Acesta a fost începutul, dar și tipicul permanent al unor declarații pe care a trebuit să le dau din când în când, mai rar la început, și mai frecvent odată cu înmulțirea raporturilor mele cu străinii, mai ales odată cu constituirea Comisiei internaționale de istoriografie”, afirmă Boia nonșalant, cu nota că face „precizarea utilă” că nu a semnat nici un angajament. Mai era nevoie?

„Aveam doar obligația să le spun din când în când cu cine m-am întâlnit. Nu mi s-a cerut niciodată nici o informație alta decât ceea ce comunicam eu însumi (relatările mele erau foarte succinte, de genul „X e o persoană care simpatizează România, e preocupată de următoarea temă de cercetare…”) Cum să interpretez toate acestea?”, se întreabă Boia, pentru a-și răspunde apoteotic că, de fapt, „se urmărea monitorizarea mea”. Dar dacă singur recunoaște că scria la Securitate, benevol, despre ce cred unii istorici străini despre România comunistă și ce temă de cercetare au, de ce o încondeiază amar în încheiere pe Catherine Durandin, care spunea același lucru, afirmând contradictoriu și „academic” totodată, că „mă întreb cum cineva cu scaun la cap poate să creadă asemenea inepții”?!

Frecvența raporturilor lui Boia cu Securitatea o putem deduce și numărându-i ieșirile din țară, așa cum le-a înșirat chiar el: a început, timid, cu Cehoslovacia, a continuat, la fel, cu Ungaria, apoi, din 1980, în forță, cu Paris, Franța, apoi Italia, Germania Federală, iar Franța, Marea Britanie (Londra), Germania, Austria, iar Germania, Franța, America (Niagara, Chicago, New York), Italia, iar Austria, apoi Spania și Franța. Acestea din ce-și aduce aminte, momentan. Poate în volumul următor, „al treilea sfert de veac”, memoria i se va îmbunătăți. Pentru că într-o altă broșură de memorii, apărută în 2012, tot la Humanitas, “Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia., considerată de Ioan Stanomir „o carte fundamentală despre politica ştiinţei-ficţiunii în România comunistă”, Lucian Boia, după cum am spus, uită complet de relația sa cu Securitatea dar și de cea cu Partidul. În această carte “ostilitatea faţă de comunism” e „menţionată apăsat, cu un orgoliu al formulelor lipsite de ambiguitate”, după cum scrie fostul adjunct al lui Vladimir Tismăneanu. Iar în alte interviuri Lucian Boia afirmă că „nu a trebuit să fac eforturi ca să fiu anticomunist” – „atitudinea anticomunistă era de la sine înțeleasă”. Și totuși, Lucian Boia devine membru PCR la 22 de ani fiind reales regulat în Biroul Organizației de Partid de la Facultatea de Istorie, pentru ca în urma Adunării Generale PCR din 26 septembrie 1989 să devină Secretar cu Propaganda „însărcinat cu realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general la Congresul al XIV-lea al P.C.R. în noiembrie 1989”.

După cum relevă o anchetă a ziarului România liberă de la începutul acestui an, propaganda lui Boia pentru marile realizări ale „socialismului științific“ a început cu adevărat „la o vârstă foarte fragedă”. Proaspăt absolvent de Istorie dar deja asistent universitar, Lucian Boia, împins de la spate de Zoe Petre – și ea aflată pe lista „brigadierilor Securității” – este agreat de editorul Eugen Fischel Stănescu să publice în revista „Studii“ a Academiei RSR și apoi, cel mai probabil cu stimularea instituției nomina odiosa, chiar pe tărâm american. Astfel în „International Handbook of Historical Studies. Contemporary Research and Theory“, editori Georg G. Iggers și Harold T. Parker, publicată în SUA, în 1979 (Greenwood Press, Inc, Connecticut), și în Marea Britanie în 1980 (Methuen & Co Ltd, London), Lucian Boia scria, între altele, despre „comunismul românesc” într-o notă cu adevărat „național-ceaușistă”: „Desigur, cercetarea actuală se desfășoară în noul climat politic, social și cultural instaurat după 23 august 1944, care a marcat începutul evoluției României socialiste. Astfel, concepția marxistă a istoriei, care deja produsese rezultate interesante chiar și înainte de 1944 (prin lucrările lui Dobrogeanu-Gherea, Lucrețiu Pătrășcanu ș.a.) s-a generalizat în istoriografia românească. Concepția materialist-dialectică nu numai că a stabilit un nou sistem de interpretare, dar, totodată, a lărgit aria de investigare prin aplecarea asupra unor subiecte mai puțin studiate în trecut“. „În același timp – ca o caracteristică a acestor ani – istoricii români subliniază caracterul specific, național, al trecutului românesc, care pornește de la ideea că fiecare națiune se dezvoltă conform propriilor condiții. Marxismul a îmbogățit istoriografia românească fără să dilueze accentul său național și patriotic“, scria Boia pentru publicul american.

Cum o fi sunat Raportul către tovarășul Manea de la Securitate după acest articol de propagandă ceaușistă? Probabil că bine, din moment ce o legătură a lui Boia cu Securitatea îl cheamă „prin 1988” la o întâlnire cu o persoană foarte importantă, desfășurată la restauranul Opera. Boia relatează: “Și, să vezi și să nu crezi, cine îmi apare în fața ochilor: Alexandru Tănăsescu, pentru prieteni, Bebe”. Fost coleg de facultate, Bebe Tănăsescu îi sugerează, conform lui Boia, să publice o carte despre Mihai Viteazul în Franța promițându-i la schimb „un pașaport permanent în buzunar cu care vei putea să călătorești când vrei, oriunde”. Cine era “Bebe” Tănăsescu la ora aceea? Chiar adjunctul mult blamatei de GDS și revista 22, în frunte cu Pora și Hodor, UM 0225 „Anti-Emigrație”.

Născut la data de 17.03.1945, absolvent al Facultătii de Istorie București, promoția 1967, și apoi al Școlii de la Băneasa a Securității, Alexandru „Bebe” Tănăsescu, ajuns general după 1989, a murit suspect, conform relatărilor presei, în ianuarie 2003, după ce a fost adjunctul a trei șefi SIE: Mihai Caraman, Ioan Talpeș și Cătălin Harnagea. În perioada 1976-1979 a fost cadru activ al DIE pe spațiul extern, specializat în misiuni pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. A lucrat în cadrul Ambasadei României la Washington, unde a îndeplinit funcția de secretar III și II, cu grad de maior, chiar în perioada dezertării lui Nicolae Horodinca. După compromiterea acoperirii lui, ca urmare a scandalului, este chemat în țară, avansat la gradul de colonel și numit în funcția de locțiitor-sef al Directoratului Emigrației. În această perioadă, sub conducerea lui Nicolae Pleșiță, a devenit și contactul principal al Șef Rabinului Moses Rosen la CIE sub numele de Florin Mărgărit. Conform generalului (r) Aurel Rogojan, în 1989, deși era responsabil direct pe linie, Tănăsescu ascunde de conducerea DSS și a statului elaborarea și difuzarea așa numitei Declarații de la Budapesta, din 16 iunie, semnate între alții de Mihnea Berindei și Vladimir Tismăneanu, în care se formulau intenții pentru autonomia Transilvaniei. „Rămâne întrebarea, fără răspuns: m-o fi protejat în vreun fel?”, mai scrie Boia despre Bebe.

Boia nu este singurul autor Humanitas fost membru PCR care a informat Securitatea benevol. Andrei Pleșu scria într-o scrisoare către conducerea Partidului, din 26 aprilie 1982: “Menționez că la câteva săptămâni după aceste evenimente – Afacerea Meditația Transcedentală, nota red – am avut o lungă conversație cu tov. Mălureanu de la Ministerul de Interne, în cuprinsul căreia l-am informat asupra celor petrecute”. Vasile Mălureanu era ofițer al Departamentului Securității Statului, Direcția I, Serviciul “Artă-Cultură-Presă”. Pe 22 decembrie 1989, colonelul Mălureanu a ars Raportul pentru înființarea Dosarului-problemă „Artă-Cultură”, conform unui document olograf remis SRI pe 10.01.1991. După 1989 a activat în SIE și SRI și a ieșit la pensie cu gradul de general. Un alt autor Humanitas informator al Securității este Mircea Dumitru, fost ministru al Educației în Guvernarea Cioloș, membru corespondent al Academiei Române, membru GDS și rector al Universității București. Deși a susținut vehement că „nu am colaborat niciodată cu Securitatea”, Evenimentul Zilei și CNSAS au demonstrat contrariul, cu documente. Lista poate continua.

În 2014, Lucian Boia și Gabriel Liiceanu publică la Humanitas o carte „despre impresionanta carieră de turnător a unui mare intelectual român”: “Agentul Anton” – Petru Comarnescu. În Introducerea asigurată de Lucian Boia acesta parcă îți creionează propriul portret, fără a spune însă nici pâs despre colaborarea lui: „Misiunile în străinătate continuă. Din ianuarie până în martie 1968 se află în Statele Unite ale Americii… Urmează Franţa şi Spania, în septembrie–octombrie 1968. În sfârşit, Copenhaga, Stockholm şi Oslo, în august 1969 (la un congres al criticilor de artă).(…) Verdictul moral nu poate fi decât unul de vinovăţie; excesul de zel anulează până şi circumstanţele atenuante care s-ar fi putut altminteri invoca…”, scrie Boia, pentru a încheia dramatic-spumos: “Petru Comarnescu şi-a ratat „marea operă“ a vieţii. Să o fi reuşit agentul Anton?”

În cartea sa, Boia se plânge însă că nu și-a găsit dosarul la CNSAS. Oare de ce? Dvs ce credeți?

Într-un material despre documentul care îl plasa pe Lucian Boia pe lista „brigadierilor Securității”, Dan Andronic opina:

„Nu cred că intelectualii intransigenți care scriu în Revista „22” se vor face că nu văd pagina doi din acest document.
Ca atare, ne așteptăm ca Revista „22” să-i ceară public lui Gabriel Liiceanu să renunțe la colaborarea cu Lucian Boia. Pentru că așa cum susținea Mădălin Hodor, cel găzduit și apărat de revista mai sus amintită, „aceste persoane ar fi colaborat cu Securitatea în mod premeditat, şi că nu ar fi vorba doar de acele declaraţii pe care trebuiau să le dea cei plecaţi peste hotare la întoarcerea în ţară”.
A doua variantă, ar fi să-și recunoască greșeală. Și să-și ceară scuze! Pentru modul în care au manipulat Istoria, doar din dorința de a distruge reputația unor oameni. Așa cum proceda pe vremuri Securitatea.
A treia variantă este că vor trece toate că aceste lucruri sub tăcere.
Care variantă credeți că o vor alege?”.

Victor Roncea

Liiceanu despre josnicia turnătorilor din altă ogradă

Pentru că dăduse câteva note despre niște studenți arabi, Mona Muscă, care tăcuse pe această temă 16 nu 29 de ani, era încondeiată de Gabriel Liiceanu, cel cu „Apelul către Lichele”, astfel:

Doi foşti angajaţi ai “penalului” patron Sorin Ovidiu Vîntu în e-misie

„Cata decadere, in fiinta asta umana! (…) V-ati grabit sa invocati aberatia (care isi face drum prin mintile oamenilor protejata fiind de o lege) ca nu ati facut „politie politica“. Incep prin a va ruga sa nu va mai ascundeti dupa deget folosind acest mizerabil tertip. Nu-i demn de d-voastra. Pe asta il folosesc securistii, nu d-voastra, doamna. E adevarat, nu ati facut politie politica, pentru ca Securitatea toata, cu colaboratorii ei cu tot, nu facea politie politica. Ea era politia politica.

Toata Securitatea, de la femeia care spala cu carpa coridoarele MAI-ului si pana la generalii de Securitate, de la persoana „contactata“ fara angajament, dispusa insa sa „flirteze“ cu ofiterul care o vizita, si pana la „angajatul“ cu acte in regula si cu nume de cod (ca d-voastra), de la „lucratorul“ dinauntrul tarii si cel care spiona, dinafara ei, „spre binele patriei“, cu totii, doamna draga, faceau sa functioneze sistemul cel mai perfectionat de represiune si de generare a fricii. Cu totii faceati cu putinta teroarea.

Securitatea avea, in anii in care i-ati ingrosat d-voastra randurile cu marunta d-voastra contributie, un „brand“ teribil si bine consolidat: era, in Romania, institutia crimei, era NKVD-ul in varianta lui romaneasca, era Gestapo-ul comunist.

Cu totii ati intrat, indiferent de locul pe care-l ocupati in schema, nu in slujba poporului roman (cum va laudati toti securistii la televizor), ci a unei mafii organizate statal, instalate la putere in urma unei ocupatii si indreptate impotriva poporului roman si a istoriei sale.

Cu totii v-ati avut in vedere – dar pe seama celorlalti – numai pe voi, cu totii ati avut un avantaj sau ati sperat sa obtineti unul: puterea sau o farama de putere, o „aflare in carti“ cat de mica, un ban, o promovare, o calatorie „afara“. Cu totii, intrand in raza acestei institutii, ati trait mai bine pe seama noastra si a fricii noastre.” Etc…

Sursa: Evenimentul Zilei

Preluare: Ziaristi Online

Cititi si:  EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: “S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS