Profesorul Dinu C Giurescu de Cristina Nichitus Roncea

Lansare de carte: “Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”

Academician Dinu C. Giurescu (1927-2018) va fi omagiat marţi, 12 februarie 2019, cu prilejul lansării volumului de convorbiri “Mărturia unui istoric singuratic”, publicat la Editura RAO de istoricul Narcis Dorin Ion. Evenimentul se va desfăşura în Amfiteatrul “Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, începând cu ora 13.

Despre viaţa, ideile şi perocupările profesorului Dinu C. Giurescu, dar şi despre carte şi autorul ei, vor vorbi acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu şi acad. Victor Spinei, vicepreşedinţi ai Academiei Române, acad. Dan Berindei, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, şi Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO.

Volumul este rezultatul unui dialog deschis purtat în anul 2017 între reputatul istoric Dinu C. Giurescu şi Narcis Dorin Ion, la rândul său istoric, şi constituie “mărturia unei vieţi dedicate istoriei, patrimoniului şi monumentelor istorice ale României”.

Descendent dintr-o celebră familie de istorici, Dinu C. Giurescu a continuat opera de cercetare a tatălui, Constantin C. Giurescu, şi bunicului său, Constantin Giurescu, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi istorici şi profesori români, o conştiinţă civică şi patriotică ce a marcat societatea românească după 1989.

A fost cercetător, profesor universitar în ţară, la Catedra de istoria românilor din Universitatea Bucureşti, şi în Statele Unite ale Americii, la William Paterson College, New Jersey, şi la Texas A&M University, conducător de doctorate, editor de documente, autor al unei impresionante opere istorice, fiind preocupat de studiul civilizaţiei româneşti, de istoria diplomaţiei româneşti şi acordând o atenţie specială problemelor de istorie contemporană. Specialist în de arta medievală românească din secolele XIV-XVIII, de care a fost deosebit de ataşat, Dinu C. Giurescu a militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări.

Membru corespondent al Academiei Române din 1990 şi membru titular din 2001, profesorul Dinu C. Giurescu a fost coordonator şi coautor al volumelor IX şi X din valorosul tratat “Istoria românilor”, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.

Apariţia postumă a volumului “Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu”, la aproape un an după plecarea dintre noi a protagonistului, constitutie un act cultural meritoriu, ce oferă publicului ocazia să cunoască îndeaproape activitatea şi biografia unui mare istoric, ce şi-a asumat şi afirmat curajos opiniile, înfruntând ostilitatea regimului politic.

Cartea se înscrie în seria de lucrări dedicată convorbirilor cu mari personalităţi contemporane ale culturii române, proriect al istoricului Narcis Dorin Ion, din care au apărut până acum volumele “Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei”, la la Editura Oscar Print, şi “Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, la Editura RAO.

Biroul de presă al Academiei Române

NARCIS DORIN ION

MĂRTURIA UNUI ISTORIC SINGURATIC

Convorbiri cu academicianul DINU C. GIURESCU

Mărturia unei vieţi dedicate istoriei

După succesul de public de care s a bucurat cartea Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu – apărută în condiţii grafice deosebite la Editura RAO în anul 2017 –, propunem iubitorilor de istorie o carte despre viaţa şi activitatea unuia dintre patriarhii istoriografiei române, academicianul Dinu C. Giurescu. Este o carte cu valoare de document, pe care am intitulat o Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu. Cartea poartă acest titlu pentru că regretatul profesor Dinu C. Giurescu s a considerat întotdeauna un „călăreţ singuratic“ în profesia de istoric, neînregimentat în colective de cercetare sau în instituţii care să îi dicteze ce şi cum să scrie. A lucrat în tinereţe alături de neuitatul său părinte, academicianul Constantin C. Giurescu – de la care a deprins acribia cercetării şi alături de care a scris Istoria românilor –, după care şi a construit cariera de unul singur, alegându şi cu grijă subiectele lucrărilor, fie ele de istorie medievală, de istorie a patrimoniului sau de istorie contemporană, căreia i s a dedicat în ultimele trei decenii.

Continuând seria interviurilor cu istoricii de seamă ai momentului – inaugurată în 2016 cu lucrarea Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei, care va fi reeditată la Editura RAO în anul Centenarului Marii Uniri –, am considerat o datorie de suflet realizarea unei cărţi dedicate academicianului Dinu C. Giurescu, de care m a legat o colaborare veche şi statornică. În urmă cu peste două decenii, în anii 1996 1997, domnul Dinu C. Giurescu mi a fost profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi atunci am învăţat cu toţii adevărata istorie a României de după 1945. Imediat după terminarea studiilor universitare, am avut onoarea de a fi, în anii 1997 1999, preparator la catedra de istorie a românilor a Facultăţii de Istorie din Bucureşti, unde am susţinut seminarii la cursurile de istorie contemporană a României predate de domnii profesori Ioan Scurtu, Mihai Retegan şi Dinu C. Giurescu. Au fost pentru mine anii minunaţi ai tinereţii, cu întâlniri care aveau să mă marcheze intelectual şi profesional. O astfel de întâlnire a fost cea cu profesorul Dinu C. Giurescu.

Ulterior, viaţa m a dus pe alte drumuri, tot culturale – la Editura Fundaţiei Culturale Române, Ministerul Culturii şi Cultelor, Muzeul Naţional Bran sau Muzeul Naţional Peleş –, dar mi a fost dat să mă reîntâlnesc cu domnul profesor Dinu C. Giurescu în anii 2003 2006, când pregăteam teza de doctorat dedicată Elitelor şi arhitecturii rezidenţiale în Țările Române (sec. XIX XX), sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Ioan Opriş. Am avut şansa unică şi extrem de onorantă ca din comisia care a validat lucrarea mea de doctorat să facă parte trei istorici de prestigiu, distinşi membri ai Academiei Române, domnii Dan Berindei, Răzvan Theodorescu şi Dinu C. Giurescu. Pentru tot ce am învăţat de la domniile lor, pentru tot ce au însemnat în formarea mea profesională, le exprim şi aici întreaga mea gratitudine.

Date fiind aceste circumstanţe, după cele două lucrări dedicate academicienilor Dan Berindei şi Răzvan Theodorescu, cea de a treia – care îl are în centru pe academicianul Dinu C. Giurescu – se aşază firesc în acest triptic închinat magiştrilor mei. Când m am revăzut, după mulţi ani, cu domnul academician Dinu C. Giurescu şi i am propus realizarea unei astfel de cărţi, domnia sa a îmbrăţişat acest proiect cu un wntuziasm molipsitor şi încurajator pentru mine. Am socotit – ca şi Domnia Sa – că reîntâlnirea noastră pentru culegerea acestei mărturii de viaţă a fost un dar de la Dumnezeu! La vârsta patriarhilor, domnul profesor Giurescu a avut răbdarea de a răspunde pe larg, pe parcursul multor întâlniri de neuitat, nenumăratelor mele întrebări legate de viaţa şi opera domniei sale. Gândul nostru a fost să oferim publicului o mărturie sinceră despre omul şi istoricul Dinu C. Giurescu, despre familia sa, despre confraţi şi despre istoria, mai veche sau mai recentă, a poporului din care se trage şi pe care îl iubeşte necondiţionat, chiar dacă uneori nu ezită să îi arate neîmplinirile. A făcut o, cu statornicie după 1990, în cadrul multor emisiuni la radio şi televiziune, şi o face şi în această carte, cu gândul de a trage un semnal de alarmă că drumul pe care mergem nu e totdeauna cel mai potrivit.

Fiind vorba despre o mărturie provocată, cartea aceasta urmăreşte firul cronologic al vieţii domnului academician Dinu C. Giurescu, pornind de la evocarea strămoşilor săi din Chiojdul Buzăului, de care este foarte mândru. De aici s a ridicat, din ţărani înstăriţi, Constantin Giurescu, bunicul eroului cărţii noastre, cel care avea să devină în scurta sa viaţă întemeietorul studiilor de istorie socială şi membru al Academiei Române. Fiul său, Constantin C. Giurescu, avea să ducă cercetarea istorică mai departe, fiind cel mai tânăr autor al unei sinteze de Istoria românilor, lucrare care propunea o nouă metodă de scriere a istoriei, clară, concisă şi pe înţelesul marelui public, fapt ce i a asigurat succesul în perioada interbelică şi după 1990. Figura lui Constantin C. Giurescu apare pe tot parcursul cărţii – ca părinte, ca profesor şi istoric, ca om politic interbelic sau, între 1950 şi 1955, ca deţinut în penitenciarul de la Sighet –, fiind prezentată cu admiraţie de fiul care a urmat aceeaşi carieră de istoric, din pasiune, nu dintr o datorie de onoare. Putem vorbi, astfel, de o adevărată dinastie de istorici a neamului Giureştilor, chiar dacă profesorul Dinu C. Giurescu nu era foarte încântat de această sintagmă, care exprimă totuşi o realitate de necontestat.

Din partea mamei – Maria Simona Mehedinţi, considerată „sufletul casei“ şi evocată cu firească nostalgie în paginile acestui volum – ascendenţa domnului Dinu Giurescu coboară în ţinuturile Vrancei, cu strămoşi mocani, negustori şi viticultori. Între ei se detaşează figura ilustră a bunicului Simion Mehedinţi, marele geograf şi intelectual de frunte al României interbelice, creator de şcoală şi membru marcant al Academiei Române. În aceste evocări apare şi bunica Maria Mehedinţi, în a cărei casă din Bucureşti nepoţii făceau tot felul de năzdrăvănii copilăreşti.

Evident, dialogurile prezentate în această carte sunt axate pe două teme mari: conturarea cât mai exactă a biografiei academicianului Dinu C. Giurescu şi gândurile domniei sale despre istoria şi destinul românilor în ultimul secol. Viaţa profesorului Dinu C. Giurescu a fost marcată puternic de evoluţia politică a României, de la perioada interbelică şi comunismul distructiv, până la democraţia noastră originală de după 1990. Cum fiecare epocă şi a pus amprenta pe viaţa tuturor, cu transformări dramatice şi supravieţuiri miraculoase, nici familia Giurescu nu a scăpat de amprenta vremurilor. Viaţa tihnită a unor intelectuali – proprietari ai unei case în centrul Bucureştiului, a două case de vacanţă la Predeal şi Mangalia şi chiar ai unei moşii viticole în Odobeşti – care au făcut carieră în profesie şi în politică (Constantin C. Giurescu a fost profesor universitar, director de institut, deputat, rezident regal şi ministru în vremea regelui Carol al II lea) avea să fie răsturnată dramatic de schimbările politice de după cel de al Doilea Război Mondial. Pentru familia Giurescu aveau să vină, chiar din 1946, vremuri grele, cu confiscarea caselor şi a proprietăţilor funciare, cu evacuarea din casa de la Bucureşti şi mutarea într o cameră insalubră de la periferie, culminând cu arestarea lui Constantin C. Giurescu şi încarcerarea sa în penitenciarul de la Sighet.

Profesorul Dinu C. Giurescu nu a putut uita toate aceste drame care i au marcat destinul şi cărora a încercat să le dea o explicaţie istorică în convorbirile noastre. Neavând şansa de a pleca din ţară – aşa cum au făcut o mulţi tineri din înalta societate în anii 1944 1947 –, tânărul absolvent de istorie Dinu C. Giurescu nu şi a putut găsi rostul în domeniul cercetării sau învăţământului, la un institut de istorie sau la Universitate, cum ar fi fost firesc, ci la Sovromconstrucţii nr. 6, ca normator pe unul dintre şantierele Republicii Populare Române. Chiar şi aici, timp de şase ani şi patru luni – între 1950 şi 1955, răstimp în care tatăl său ispăşea la Sighet vina de a fi fost demnitar în anii regimului regelui Carol al II lea –, tânărul Dinu Giurescu a găsit puterea de a supravieţui, alături de prieteni şi colegi de generaţie, cum au făcut o atâţia în acele vremuri, cu speranţa că se va putea întoarce, cândva, la meseria de istoric.

O va face, începând cu anul 1956, când va reuşi să se angajeze ca îndrumător la Muzeul de Artă al RPR, unde timp de opt ani se va ocupa de studierea patrimoniul artistic – la Bucureşti sau la palatul din Mogoşoaia – şi de organizarea unor expoziţii de marcă (în care a avut misiunea de a l însoţi chiar pe Petru Groza). Tot din această perioadă, din 1959, datează şi publicarea primului studiu de istorie, dedicat anaforniţelor brâncoveneşti şi publicat în Glasul Bisericii, cu aprobarea patriarhului Justinian Marina, cel care îl va ajuta pe Constantin C. Giurescu să se mute în două camere dintr o casă parohială, ceea ce reprezenta un salt uriaş faţă de locaţiile iniţiale în care au fost aruncaţi membrii familiei Giurescu. Era debutul unei cariere ştiinţifice de cercetător ce se va întinde pe parcursul a peste cinci decenii de activitate, concretizată de nenumărate monografii, studii şi articole dedicate istoriei noastre.

În paralel cu reabilitarea profesională a istoricului Constantin C. Giurescu – după o întâlnire memorabilă cu Petru Groza, povestită detaliat în carte –, s a petrecut schimbarea şi pentru Dinu C. Giurescu, care a urmat o carieră didactică de peste două decenii, predând istoria diplomaţiei româneşti la Ministerul Afacerilor Externe (unde a lucrat în calitate de cercetător, timp de patru ani) sau cursuri de istorie şi civilizaţie europeană la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ (predând aici din 1968 până în 1987). A fost o perioadă rodnică în activitatea domnului profesor Dinu C. Giurescu, în care şi a putut susţine doctoratul (în 1968) şi a publicat mai multe lucrări despre Evul Mediu românesc. Anii ultimi ai dictaturii ceauşiste au adus cu ei demolările din cadrul „sistematizării“ urbane, ceea ce a provocat reacţia publică a unor intelectuali de marcă. Între ei, situându se „pe aceeaşi baricadă“ a apărării monumentelor istorice, s au aflat Răzvan Theodorescu şi Dinu C. Giurescu, care au avut curajul de a semna memorii de protest către Nicolae Ceauşescu, cum a fost în cazul demolării ansamblului mănăstirii Văcăreşti. În plus, istoricul Dinu C. Giurescu a considerat că memoria peliculei va reţine pentru eternitate imaginea vechiului Bucureşti şi a început, în anii demolărilor furibunde din capitală, să fotografieze monumentele care dispăreau sub lama buldozerelor. Toate aceste mărturii fotografice vor ilustra lucrarea Distrugerea trecutului României, pe care profesorul Giurescu o va redacta în Statele Unite ale Americii, în anul de graţie 1989, şi care a cunoscut un binemeritat succes, atât în Marea Britanie, cât şi în România, după 1990.

În cadrul sistematizării urbane, în Bucureşti avea să cadă victimă, în 1987, şi casa familiei Giurescu din strada Berzei nr. 47, evocată atât de melancolic în paginile acestei cărţi. Drama demolării casei părinteşti care pentru istoricul Dinu C. Giurescu a echivalat cu ştergerea trecutului şi a memoriei copilăriei, tinereţii şi maturităţii – a fost picătura care a umplut paharul şi l a convins să ceară definitiv plecarea din ţară. Cei doi ani de exil în Statele Unite ale Americii (1988 1990) nu au fost o soluţie pentru istoricul Dinu C. Giurescu, care mărturiseşte în această carte că nu şi a găsit rostul pe „tărâmul făgăduinţei“. Rostul său era, firesc, în ţară, unde va reveni imediat la începutul anului 1990, când se va reîncadra ca profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, unde a ţinut cursuri speciale, cursuri generale, seminarii pentru masterat şi a condus lucrări de doctorat. Aici, în România democrată de după 1990, o voce ca a domnului Dinu C. Giurescu s a făcut puternic auzită timp de două decenii şi jumătate. Aici va veni şi recunoaşterea academică pentru Dinu C. Giurescu, care va fi ales în 1990 membru corespondent al Academiei, pentru ca în 2001 să devină membru titular, iar în 2014 2015 vicepreşedinte al înaltului for cultural.

Aici, în mijlocul cetăţii, în mijlocul studenţilor, şi a regăsit profesorul Giurescu vocaţia de istoric. Aici va activa profesorul Giurescu pe tărâmul protejării patrimoniului cultural, ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor sau ca director general al Muzeului Țăranului Român (2001 2005, într un mandat marcat de împliniri şi profunde dezamăgiri). Și tot aici, în ţara sa, Dinu C. Giurescu va scrie cărţile dedicate istoriei contemporane a României, în care va încerca să explice – pe baza documentelor descoperite în arhivele americane şi româneşti – instaurarea şi consolidarea regimului comunist. Toate aceste lucrări de istorie vor fi încununate de coordonarea şi redactarea – cu contribuţii esenţiale din partea profesorului Dinu C. Giurescu – a volumelor IX şi X din tratatul de Istoria Românilor, publicat sub egida Academiei Române.

Aici, în apartamentul din Piaţa Victoriei, în care profesorul Dinu Giurescu a locuit din 1990, am avut bucuria de a mă reîntâlni cu domnia sa pentru a culege mărturia unei vieţi dedicate istoriei, patrimoniului şi monumentelor României. Pe lângă aceste amintiri biografice – legate de istoria familiei Giurescu –, regăsim în carte gândurile profesorului despre evoluţia României după 1990, când toată lumea a sperat în schimbarea economică şi socială. Convins că lucrurile nu s au petrecut întocmai aşa, profesorul Giurescu rosteşte, fără menajamente, adevăruri dureroase despre neputinţele şi interesele care au blocat realizarea speranţelor din decembrie 1989. Într o lume globalizată, într o Europă comună, în care pentru unii istoria nu mai are nicio valoare, profesorul Dinu C. Giurescu se pronunţă ferm pentru păstrarea istoriei şi a identităţii culturale naţionale, ca mijloc de supravieţuire. Poate că apariţia în anul Centenarului Marii Uniri a acestei cărţi dedicate academicianului Dinu C. Giurescu îi va îndemna pe mulţi tineri să şi iubească mai mult ţara şi istoria.

Dialogurile care stau la baza acestei cărţi au fost înregistrate pe parcursul multor întâlniri cu academicianul Dinu C. Giurescu¹. Transcrierea şi adnotarea convorbirilor a născut, firesc, alte întrebări din partea mea şi alte răspunsuri din partea profesorului Giurescu, desfăşurate în primele luni ale anului 2018. Din păcate, la 24 aprilie 2018 academicianul Dinu C. Giurescu a încetat din viaţă, lăsând un gol imens în istoriografia şi cultura română. Prin trecerea sa din această lume, am pierdut cu toţii o mare conştiinţă civică şi patriotică şi un istoric devotat neamului său, pe care l a iubit pătimaş. Toate aceste convorbiri vor rămâne de neuitat pentru mine – studentul, asistentul şi doctorandul de odinioară al profesorului Dinu C. Giurescu. În acelaşi timp, îmi rămâne şi regretul infinit că profesorul Dinu C. Giurescu a plecat dintre noi cu puţin timp înainte de apariţia acestei cărţi, în a cărei realizare s a implicat atât de mult în ultimul său an de viaţă. Am sperat că ne va fi alături în momentul apariţiei şi lansării cărţii, dar domnia sa mi a spus, într o după amiază de decembrie 2017, cu sumbră premoniţie, cuvinte pe care nu le pot uita: „Dragă, cartea aceasta o vei lansa tu, singur, în vară, când eu nu voi mai fi!“ Mă consolează oarecum gândul că profesorul Dinu C. Giurescu a reuşit să vadă transcrierea tuturor convorbirilor noastre şi forma finală a cărţii, înainte de a fi predată spre tipar.

Lucrarea Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu este completată cu o serie de articole ale domnului academician Dinu C. Giurescu despre o problemă care l a frământat în ultimii ani ai vieţii: regionalizarea României. Memoriile de protest ale domniei sale împotriva demolării monumentelor istorice şi a „sistematizării urbane“ nu puteau lipsi din această carte dedicată istoricului Dinu C. Giurescu. Volumul se încheie cu un curriculum vitae şi un memoriu de activitate care cuprind toate lucrările ştiinţifice ale academicianului Dinu C. Giurescu.

*

Am avut onoarea de a putea asocia acestui proiect editorial două voci marcante ale istoriografiei contemporane: domnul academician Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi domnul academician Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române. Pentru paginile emoţionante în care domniile lor au evocat viaţa şi activitatea academicianului Dinu C. Giurescu, le exprim încă o dată întreaga mea gratitudine.

Pentru ajutorul nepreţuit acordat pe parcursul redactării acestei cărţi, aduc cele mai calde mulţumiri doamnei Lia Ioana Ciplea, care a citit cu acribie manuscrisul şi cu care am discutat îndelung pe marginea mărturisirilor academicianului Dinu C. Giurescu. Fără sprijinul necondiţionat al domniei sale realizarea acestei cărţi nu ar fi fost posibilă.

Dr. Oana Ilie şi dr. Mircea Alexandru Hortopan au realizat o lectură atentă şi avizată a acestor convorbiri, cu preţioase sugestii de redactare, fapt pentru care le aduc sincere mulţumiri.

Mulţumiri speciale îi adresez domnului Ovidiu Enculescu, directorul general al Editurii RAO, care şi a asumat editarea acestei cărţi cu acelaşi entuziasm cu care a susţinut, în 2017, apariţia unui alt volum al meu: Despre cultura de ieri şi românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu.

Cea mai mare parte a fotografiilor cu care am ilustrat acest volum provine din arhiva personală a domnului academician Dinu C. Giurescu. Alte imagini ne–au fost puse la dispoziţie de către doamnele Lia Ioana Ciplea, Marina Giurescu Vlah (fiica regretatului istoric) şi Alina Bianca Bălan (Academia Română), cărora le adresez aici alesele mele mulţumiri.

Dr. Narcis Dorin ION