La Iași a debutat miercuri, 9 ianuarie, Conferința teologică internațională „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”. Evenimentul organizat de Asociația Teologică Ortodoxă Internațională reunește peste 300 de participanți, din 34 de țări, în 25 de grupuri tematice, cu 75 de sesiuni de lucru. În cadrul ceremoniei inaugurale de la Teatrul Național, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici”, transmite ziarul Lumina, citat de Ziaristi Online.
Foto: Raluca Ene / Basilica
Unitatea Bisericii este dar al lui Dumnezeu şi coresponsabilitate a clerului şi credincioşilor laici
În societatea contemporană, caracterizată prin secularizare accentuată, adică prin relativizarea valorilor religioase şi morale, este tot mai necesară o reînnoire a teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viața liturgică şi experienţa mistico-ascetică a Bisericii. Această prezentare relaţională dinamică trebuie realizată prin aprofundarea marilor teme ale credinţei şi vieţii Bisericii, în dialog cu nevoile pastorale şi misionare prezente.
Unitatea este un atribut sau o notă fundamentală a Bisericii Ortodoxe mărturisită în Crez: „Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Înţelegerea unităţii Bisericii, realizarea şi manifestarea ei la nivelul vieţii concrete a Bisericii trebuie să constituie o permanentă preocupare atât în plan teologic şi spiritual, cât şi în plan pastoral-misionar.
În acest sens, sinodalitatea este o regulă canonică şi o practică a vieții Bisericilor locale ortodoxe, cu scopul de-a exprima unitatea credinței ortodoxe, a vieții sacramentale și a disciplinei canonice, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiții apostolice şi patristice. Dacă sinodalitatea este o normă canonică permanentă la nivel local, ea trebuie să fie astăzi o practică permanentă și la nivel panortodox sau universal, nu doar în situaţii excepţionale sau de criză, ci pentru menținerea şi afirmarea permanentă a comuniunii eclesiale şi a coresponsabilităţii pastorale şi misionare ale Ortodoxiei în lumea de azi.
Teologia ortodoxă prezentă este chemată să aprofundeze adevărul privind unitatea eclesială, dogmatică, euharistică şi canonică, pornind de la învăţătura fundamentală că Sfânta Treime constituie sursa, modelul şi scopul unității panortodoxe şi a sinodalităţii în Biserică, după cum ne arată rugăciunea Domnului Iisus Hristos pentru unitatea Bisericii Sale: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17, 21-22).
Înțelegerea teologiei dogmatice ortodoxe ca știință a mântuirii şi slujire a unităţii Bisericii a fost preocuparea principală a marelui teolog român Dumitru Stăniloae, care în opera sa a reorientat și înnoit teologia academică ortodoxă, adesea influențată de scolastica occidentală, eliberând-o de această influenţă prin intensificarea legăturii teologiei contemporane cu teologia Sfinților Părinţi, cu spiritualitatea liturgică şi mistico-ascetică (filocalică) a Bisericii.
Vorbind despre importanţa teologiei dogmatice, ca sinteză şi sistematizare a teologiei întregi, cu un scop unitar, precis, părintele Stăniloae constata în anul 1930: „Lipsa dogmaticii din formarea teologului face din disciplinele teologice studii disparate cu probleme care au pierdut din vedere subordonarea lor unui scop unitar. Atenţia teologului este deviată de la Dumnezeu şi acţiunea Lui, la filologie, la istorie, la probleme sociologice etc., privite pentru ele însele. Problema central-religioasă, legătura sufletului cu Dumnezeu, în care se rezolvă toate celelalte probleme este, dacă nu uitată, împinsă pe un plan secundar”1.
Arătând vocaţia teologiei ortodoxe ca ştiinţă a mântuirii sau a îndumnezeirii omului şi a unităţii sau comuniunii eclesiale în viața şi misiunea Bisericii, părintele Stăniloae face distincţia necesară între teologia făcută într-un timp dat şi învăţătura permanentă a Bisericii, precizând că: „nu toată teologia devine învăţătură bisericească, ci numai aceea pe care o absoarbe Biserica prin consensul ei unanim în timp şi spaţiu […]. Aşadar, în Biserică, se face teologie şi Biserica menţine din ea ca învăţătură permanentă ceea ce explicitează autentic planul de îndumnezeire a omului” […]. „Teologii trebuie să-şi încadreze slujirea lor în această operă de mântuire a credincioşilor Bisericii (s.n.) din fiecare timp. De aceea, reflecţia teologică personală trebuie să fie animată nu de dorinţa de originalitate cu orice preţ, ci de explicarea a ceea ce e moştenire comună şi slujeşte mântuirii credincioşilor Bisericii (s.n.) din acel timp; ea trebuie să stea în strânsă intimitate cu viaţa de rugăciune şi de slujire a Bisericii, pentru a adânci şi înviora această slujire. Fără aceasta, Biserica poate deveni formalistă în slujirea ei, iar teologia rece şi individualistă”2.
Aşadar, astăzi, reflecţia teologică privind unitatea eclesială panortodoxă trebuie aprofundată şi în relaţie cu viaţa concretă a comunităților eclesiale prezente. În acest sens, catedra academică şi Altarul Bisericii trebuie să fie în permanentă conlucrare, profesorul de teologie şi păstorul de suflete sunt coresponsabili pentru apărarea, păstrarea şi cultivarea unităţii eclesiale locale şi panortodoxe. În această privinţă, dorim să reamintim faptul că dogmele şi canoanele Bisericii Ortodoxe au fost formulate şi aprobate în Sinoade ecumenice de către episcopi, păstori în eparhiile lor, fiind ajutaţi de teologi erudiţi, toţi având o conştiinţă profundă a responsabilităţii lor de a menţine unitatea Bisericii ca fiind o necesitate pentru mântuirea clerului şi credincioşilor Bisericii, adică unirea lor cu Sfânta Treime. De asemenea, pe baza credinței ortodoxe, Liturghiile euharistice au fost elaborate în comunităţi eclesiale vii, unind rugăciunea cu reflecţia teologică, dogma cu doxologia, unitatea internă a Bisericii cu misiunea ei dinamică în societate. Pe lângă sublinierea adevărului că Sfânta Treime este sursa, modelul şi scopul unităţii Bisericii, teologia ortodoxă de astăzi trebuie să sublinieze că unitatea Bisericii este dar oferit de Dumnezeu, dar şi responsabilitate a episcopilor, preoților, diaconilor şi credincioșilor laici, pentru menținerea unităţii Bisericii, pentru ca „lumea să creadă” (cf. Ioan 17, 21-22).
Totodată, Ortodoxia are nevoie de o reflecție teologică aprofundată privind relaţia dintre libertatea individuală şi comuniunea eclesială, dintre teologia academică şi viaţa parohiilor şi mănăstirilor, între primat (întâietate) şi sinodalitate, la nivel local şi panortodox, între autocefalie locală şi coresponsabilitate panortodoxă, deoarece autocefalia nu trebuie confundată cu izolarea şi nici unitatea cu constrângerea. Dialogul, consultarea reciprocă şi cooperarea concretă dintre Bisericile noastre autocefale trebuie să devină o practică permanentă, bine organizată, şi nu doar evenimente izolate sau de conjunctură.
Trebuie să veghem permanent ca egoismul individual sau colectiv să nu submineze sfinţenia comuniunii eclesiale.
***
Ne rugăm Preasfintei Treimi să dăruiască lumină, pace şi bucurie tuturor participanţilor la Conferinţa teologică internaţională de la Iaşi (9-12 ianuarie 2019), cu tema „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Cuvânt transmis la Conferința teologică internațională „Unitatea panortodoxă şi sinodalitatea”, Iaşi, 9-12 ianuarie 2019 / Lumina
Note:
1 „Prefață” la traducerea manualului lui Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Sibiu, 1930, p. V, citat de diac. asist. Ioan Ică jr în volumul omagial: Persoană şi Comuniune. Prinos de cinstire preotului profesor academician Dumitru Stăniloae 1903-1993, Sibiu, 1993, p. XXV, nota 3.
2 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Tom 1, ediţia a V-a, în colecția Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Opere Complete, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, pp. 100-101.
IPS Teofan: “Nădăjduim că evenimentul teologic de la Iași se va adăpa din aceeași Apă Vie – Hristos, Dumnezeu-Omul, măsură, temei prim și ultim al cunoașterii lui Dumnezeu și a creației”
Conferinţa inaugurală a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA) a debutat cu o slujbă de Te Deum, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
„Conferința a fost deschisă prin rugăciunea din Catedrală, mărturisind prin aceasta că tot actul teologic autentic este fundamentat și desăvârșit prin rugăciune. De altfel, de-a lungul acestei săptămâni, Dumnezeiasca Liturghie și rugăciunea de dimineață vor însoți dezbaterea teologică, hrănindu-o cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl și cu împărtășirea Duhului Sfânt. Această întâlnire are loc în săptămâna imediat următoare Botezului Domnului Hristos, după calendarul nou, și Nașterii Domnului, potrivit calendarului celui vechi. În vechime cele două sărbători erau unite, având loc în aceeași zi, ambele mărturisind despre Teofania cea binecuvântată, arătarea lui Dumnezeu către lume. Nădăjduim că evenimentul teologic de la Iași se va adăpa din aceeași Apă Vie – Hristos, Dumnezeu-Omul, măsură, temei prim și ultim al cunoașterii lui Dumnezeu și a creației. Toți creștinii ortodocși, dar mai ales cei rânduiți să fie învățători și doctori ai Bisericii, sunt chemați să se înscrie în duhul Teofaniei, precum și în cel al Cincizecimii”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la finalul slujbei de Te Deum. Video, aici:
În continuare, ceremonia inaugurală s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Iaşi, fiind moderată de pr. conf. dr. Dan Sandu de la Facultatea de Teologie din Iaşi.
„Cercetători ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viața Bisericii”
În continuare, dr. Paul L. Gavrilyuk, preşedinte fondator IOTA, a rostit un cuvânt de bun-venit, în care a explicat și de a fost ales acronimul „IOTA” pentru Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională: „Bine ați venit la Conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale! Le suntem recunoscători gazdelor noastre primitoare, Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Teofan și domnului Cătălin Jeckel, coordonator pe plan local, pentru minunata lor ospitalitate. Le suntem de asemenea recunoscători tuturor organizațiilor care au făcut posibilă înființarea Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale.
Am ales acronimul „IOTA” pentru organizația noastră îndeosebi din două motive. Mai întâi, deoarece iota este cea mai mică literă a alfabetului grec. Cercetători ori oameni de profesie, dorim fiecare să contribuim cu o iotă la viața Bisericii și să o facem cu smerenia cuvenită.
În al doilea rând, alegerea acronimului nostru a fost motivată și de faptul că iota este prima literă a cuvântului „Iisus” în limba greacă. Pentru a-i conduce pe alții, trebuie să urmăm modelul Celui care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu 10, 45). Doresc să folosesc acest prilej pentru a le mulțumi comitetului științific, membrilor consiliului, conducătorilor de grupuri și membrilor comitetului de organizare pentru faptul că ne-au oferit din timpul și expertiza lor. IOTA va prospera în măsura în care va beneficia de susținerea dumneavoastră devotată și de conducerea dumneavoastră jertfelnică”.
Conferința ceremoniei inaugurale, intitulată „Unitate pan-ortodoxă ṣi sinodalitate”, a fost susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia.
În deschidere, Mitropolitul Kallistos Ware a subliniat că scopul conferinței IOTA este de „a reînnoi și a extinde sentimentul de uimire în fața tainei Bisericii”: „În lumea din jurul nostru și în profunzimile propriului eu, există mereu încăperi noi pe care nu le-am descoperit încă. Și acest lucru este valabil mai ales în cazul numeroaselor încăperi necunoscute din casa duhovnicească în care locuim cu toții: casa Bisericii. «Începutul adevărului – după cum observa Platon – este sentimentul mirării». Am venit la această conferință pe tema unității pan-ortodoxe şi a sinodalității tocmai pentru a reînnoi și a extinde sentimentul de uimire în fața tainei Bisericii, pentru a descoperi încăperi despre care nu am știut vreodată că există. «Euharistia este o taină continuă», spunea Sfântul Ioan de Kronstadt; și același lucru poate fi afirmat cu privire la Biserică. Reuniți aici, împreună, să contemplăm această taină continuă cu ochi noi”.
„Aceasta este funcția distinctivă și unică a Bisericii: frângerea pâinii”
Ierarhul a arătat și care este funcția distinctivă și unică a Bisericii, pe care nimeni și nimic altceva nu poate face, anume Sfânta Euharistie: „Care este atunci acțiunea principală a comunității ecleziale? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne reamintim ce s-a întâmplat imediat după coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, când au fost botezați trei mii de convertiți. «Şi stăruiau – ne spune Sfântul Luca – în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni» (Fapte 2:42). Așadar, aceasta este funcția distinctivă și unică a Bisericii: «frângerea pâinii», prinosul Jertfei tainice care se face fără vărsare de sânge, spre a prăznui Cina cea de Taină «până când va veni» (1Corinteni 11: 26). Aceasta este ceea ce poate face numai Biserica, ceea ce distinge Biserica de orice alt tip de entitate socială. Desigur, Biserica face multe lucruri și slujește Sfânta Liturghie. Dar Euharistia este izvorul de viață dătător din care purced toate. Euharistia este cea care ține Biserica laolaltă și o face un singur trup întru Hristos. Unitatea eclezială nu se impune de sus prin puterea jurisdicției, ci se creează din interior prin comuniune în Trupul și Sângele Tainic al Domnului înviat. Aceasta ar trebui, deci, să fie «icoana» noastră a Bisericii: o masă; pe masă, o farfurie cu pâine și o cupă cu vin; și în jurul mesei, episcopul și preoții, diaconii – da, și diaconițele – ipodiaconii, dascălii și slujitorii lor, alături de poporul sfânt, de laos sau de laici: toți aceștia slujesc taina euharistică. Însuși numele Bisericii, ecclesia, are o referință euharistică: înseamnă «adunare» dar nu, pur și simplu, orice fel de adunare, ci tocmai adunarea pentru închinare, Poporul lui Dumnezeu cel «chemat» și strȃns laolaltă spre oferirea Sfintei Liturghii. Nu este o coincidență faptul că fraza «Trupul lui Hristos» are un dublu sens, semnificând atât comunitatea, cât și taina. La fel, nu este o coincidență nici faptul că aceste cuvintele, communio sanctorum, denotă atât comuniunea sfinților, cât și comuniunea în Darurile sfințite. Biserica este, în esență, un organism euharistic, și când slujește Sfânta Liturghie, atunci și doar atunci ea devine ceea ce este cu adevărat. După cum a insistat Cardinalul Henri de Lubac, Biserica face Euharistia, iar Euharistia face Biserica»”.
„Printre viziunile bogate în simboluri care se găsesc în Păstorul lui Hermas, sunt două care exprimă într-un mod izbitor cele două aspecte contrastante ale Bisericii despre care am vorbit deja. În primul rând, Biserica, în viziunea lui Hermas, este o femeie venerabilă, înaintată în vârstă. «Și de ce e atât de bătrână?», întreabă el; și i se spune: «Pentru că a fost creată înaintea tuturor; și datorită ei lumea a primit un contur». După aceea, lui Hermas i se arată un turn mare, la care se adaugă încontinuu pietre noi. Astfel este caracterul paradoxal al tainei și al minunii Bisericii. După cuvântul Părintelui Alexander Schmemann, «Biserica, aparținând prin însăși firea ei eonului, Împărăției vremurilor viitoare, rămâne totuși în istorie, în timp, în această lume». Ea este in statu patriae, dar și in statu viae. Este plinătatea, dar și misiune». Biserica este veche și totuși tânără, neschimbătoare și totuși veșnic nouă. Este plenitudine și finalizare, veșnică, preexistentă, dar în același timp este prinsă dinamic în mișcarea în continuă desfășurare a istoriei, implicată fără rezerve într-un proces de adaptare, reînnoire și creștere. Este transcendentă și totuși fragilă. Subliniind aceste două aspecte, atât femeia în vârstă, cât și turnul neterminat, și împrumutând o frază de la Platon, Părintele George Florovsky descrie Biserica drept «imaginea vie a veșniciei în timp»: ea este «imaginea veșniciei», și totuși este o imagine «vie», o «imagine în timp». Dacă, în timpul reflecțiilor noastre asupra unitații pan-ortodoxe şi sinodalității, ținem cont de aceste două aspecte ale Bisericii, contrastante dar complementare, nu ne vom rătăci de la calea cea adevărată”, a fost cuvântul de încheiere al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Kallistos.
Tudorel Rusu / Doxologia
Programul integral al Conferinței poate fi gasit AICI
Preluare: Ziaristi Online
