Societatea românească de astăzi este bolnavă. Bolnavă de neîncredere, suspiciune, superficialitate… dar şi de lipsă de responsabilitate. Şi aceasta din cauza sistemului comunist, care a urmărit cu perseverenţă crearea acestei atmosfere, transformând-o într-o mentalitate adânc înrădăcinată.

Mă minunez cât de departe poate merge ateismul, care ne-a stabilit destinele până în anul 1989 şi omul laicizat de astăzi, care îşi duce existenţa fără Hristos…

Mentalităţile acestea nu vor putea fi schimbate decât după revenirea la starea de normalitate, la starea firească a poporului român, adică la corectitudinea şi responsabilitatea, specifice altădată românilor, dar şi la starea sa firească – Ortodoxia.

După perioada de întuneric pe care a traversat-o țara noastră în comunism, a renăscut şi speranța îndeplinirii unui mai vechi ideal al românilor, înălțarea unei Catedrale Naţionale în Bucureşti, capitala României.

După peregrinările planurilor de construirea a acestei catedrale prin diverse amplasamente (Piața Unirii, Bulevardul Unirii, Parcul Carol) mai bine de cincisprezece ani (1990-2005), s-a trecut realizarea efectivă a proiectului de amplasament definitiv pe Dealul Arsenalului, Calea 13 Septembrie.

Deşi lucrările de construcţie sunt acum într-un stadiu avansat,  anumite forţe se opun în continuare acestui proiect grandios, încercând să-l întârzie, dacă nu pot să-l oprească.

Recent, consilierii partidului USR au anunţat că intenţionează să propună rezoluţii care să oblige  primăriile de sector si Primăria Capitalei, să nu mai aloce fonduri destinate construirii Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.

“Catedrala Mantuirii Neamului trebuie decuplată de la conductele cu bani publici care vin de la Primaria Capitalei, de la sectoare, de la Guvern şi de la alte instituţii publice”, a declarat Roxana Wring, presedinte USR Bucureşti şi consilier municipal al Uniunii “Salvati Romania”.

Aşa incepeau şi bolsevicii pe vremea lor, mai intâi cu propaganda ideologică agresivă împotriva creştinismului, apoi au incercat sa dezbine societatea şi sa-i intoarcă pe oameni unii impotriva celorlalţi, pentru ca în cele din urmă să se treacă la violenţa extremă, la arestări şi asasinări de preoţi, lademolarea bisericilor şi desacralizarea lăcaşelor de cult religios.

Pas cu pas, Partidul USR şi mişcarea #Rezist par a urma aceeaşi cale, a combaterii creştinismului.

Consilierii USR intenţioneaza să propună amendamente care să interzică  primăriilor de sector şi Primariei Capitalei să nu mai aloce fonduri destinate construirii  Catedralei Mantuirii Neamului.

Mulţi oameni de buna credinţă au crezut că votând acest partid se implică în lupta anticoruptie, numai că în fapt la baza ideologiei sale stă o componentă profund anticreştină, la fel ca şi în cazul organizatiei #Rezist cu care are afinităţi şi care îşi are originile în gruparea omologă #Resist de peste ocean, o organizatie care face deja de câteva decenii bune propagandă anticreştină.

În afară de multa ideologie extremistă şi demagogie dusă până la limitele idioţeniei , este exaltat şi un limbaj anticreştin penibil.

Sigur, pot veni unii care să  spună că astea sunt exagerări, că încă nu s-a ajuns la reacţii extreme de prigoană anticreştină şi că ceea ce vedem sunt doar nişte refulări ale celor atinşi de ateism, care au oricum  dreptul să-şi exprime opiniile, fie ele şi anticreştine.

Iată însă că  descoperim din ce în ce mai des în rândul acestor aşa zişi „opozanţi” reacţii care  dovedesc exact contrariul.

De remarcat faptul că în București a fost construit stadionul National Arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv național.

În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, este construită doar parțial din fonduri publice, ceilalți bani provenind din donații ale clerului și credincioșilor ortodocși români din țară și străinătate.

Biserica Ortodoxă Română reprezintă de departe cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși.

Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 locașuri de cult ortodoxe existente potrivit evidenţelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii), celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești, o biserică revine la peste 1.200 de credincioşi ortodocși.

Este important de observat că în cei 26 de ani după 1989, Biserica Ortodoxă Română (care reprezintă 86,45% din totalul populaţiei) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populaţiei) au edificat 5.222 de locașuri de cult.

Prin urmare, se poate constata faptul că din numărul total de locaşuri de cult construite după 1989, doar 37,9% sunt ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română nu se situează, potrivit așteptărilor firești, în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989‑2015.

Pentru acelaşi interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea de 199,2%; creștinii după Evanghelie de 170%; cultul baptist de 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată – 35,47%.

În medie, cultul penticostal are un locaş de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un locaş la 64 de credincioși; creștinii după Evanghelie – un locaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un locaş la 72 de credincioși.

În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este și el subreprezentat.

La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un locaș de cult pentru 6.108 locuitori.

Sursa: Blogul Cer și Pământ Românesc

ADDENDA:

Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile ortodoxe surori fără o catedrală reprezentativă pentru credința majorității poporului român pe care îl slujeşte.

În mai multe țări din lume, Catedrala din capitală se numește catedrală națională. De exemplu, National Cathedral din Washington este catedrala națională, în care au loc și ceremonii cu valoare de simbol național.Ca marime, este a şasea din lume si a doua din Statele Unite ale Americii.

Ideea construirii unei Catedrale monumentale în Bucureşti a apărut imediat după dobândirea Independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constat că „nici una din cele peste o sută de biserici existente atunci în Capitală nu erau atât de încăpătoare încât să primească pe toţi cei care ar fi dorit să participe la Te Deum-urile oficiale cu prilejul sărbătorilor naţionale sau la alte momente solemne”.

După proclamarea Regatului României, Regele Carol I a înaintat Camerei Legislative un proiect de lege privind la construirea unei Catedrale Naţionale în Capitală.

În anul 1884, bugetul statului prevedea pentru construirea Catedralei din Bucureşti, suma de lei 5.000.000 lei (aur). Această sumă însemna 5% din bugetul ţării de atunci, care se ridica la 123.647.500 lei (aur). Să reţinem – 5%!

Anii au trecut şi de abia în 1891 guvernul condus de generalul Ioan Em. Florescu a hotărât organizarea unui concurs internaţional pentru proiectarea Catedralei din Bucureşti.

Decizia naşte un protest energic din partea arhitecţilor români, care doreau numai un concurs național. Explicaţia acestui protest o găsim în articolul arh. Ioan N. Socolescu, intitulat „Concurs Naţional”, publicat în nr. 6/1891 al Analelor de Arhitectură.

Acest punct de vedere a fost exprimat de altfel şi de Mitropolitul Moldovei, Pimen, într-una din întrunirile comisiei de organizare a concursului.

El spunea:

„Catedrala din Bucureşti este catedrala ţării, este monumentul naţional cel mai important, căci prin el simbolizează în gradul cel mai înalt credinţa nestrămutată a poporului român în religia creştin-ortodoxă. El trebuie să fie conceput cu multă inimă şi dragoste pentru credinţă şi ţară. De aceea cred că nu străinii pot fi chemaţi a ne simboliza credinţa noastră şi dragostea noastră de mărire naţională, când avem destui fii ai ţării de specialitate şi care au dat probe de capacitatea lor artistică. Adresaţi-vă lor şi fiţi siguri că, tineri şi capabili cum sunt şi plini de fala neamului de român, vor produce opere de artă cu care să ne mândrim.”

Ulterior, destinaţia creditului acordat în anul 1884 s-a schimbat, dându-i-se alte întrebuinţări.

În anul 1892, la cererea lui Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Parlamentul a votat diminuarea creditului cu 1.284.437 lei, care urmau să fie folosiţi  pentru construcţii şcolare.

Apoi, în anul 1898, la dezbaterea bugetului, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, solicita corpurilor legiuitoare „ca, din cele 3.715.563 lei rămase, să se întrebuinţeze suma de lei 3.180.000 pentru terminarea clădirilor şcolilor începute”.

Trebuie să reţinem din cuvântul său motivul pentru care în toţi aceşti ani nu fusese începută lucrarea Catedralei, amplasamentul, pentru că, de la început, a fost ideea ca această clădire să se facă pe bulevard, care, după cum ştiţi, nu era, pe atunci, deschis „decât până în strada Colţei”.

În anul 1900 se produce o schimbare de atitudine din partea Statului român faţă de acest edificiu.

Dr. Constantin Istrate, noul ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în şedinţa Sfântului Sinod din 11 mai 1900, după ce arată că şi restul de bani rămaşi din creditul din 1884 s-au cheltuit, a propus:

„Sfântul Sinod să ia sub patronajul său facerea unei catedrale în Bucureşti şi să lanseze lista de subscripţie publică pentru strângerea de fonduri”.

Tot în această ședință, pentru a înlătura principalul obstacol în ridicarea Catedralei, amplasamentul, mitropolitul Iosif Naniescu sugerează ministrului un teren potrivit în Bucureşti pentru ridicarea Catedralei, arătând că:

„nu este loc mai bun decât la capul Dealului Mitropoliei, unde este azi piaţa de zarzavat. Acolo a fost casa unei familii istorice, Brâncoveanu, şi terenul n-ar trebui să-l răscumpere nimeni, decât ceea ce va cheltui statul cu clădirea catedralei”.

Pentru a nu tergiversa lucrările, Sfântul Sinod a luat în principiu sub patronajul său construirea Catedralei din Bucureşti şi a desemnat, împreună cu Ministerul Cultelor, o comisie pentru colectarea fondurilor.

Un pas concret, în realizarea unui fond pentru construirea Catedralei în București, a fost făcut în noiembrie 1902 de boierul basarabean Vasile Stroescu, un mare filantrop, care a donat în acest scop suma de 102.600 lei.

Mersul subscripției a fost dificil, ea fiind oprită odată cu izbucnirea Primului Război Mondial.

După Marea Unire din 1918, demersul pentru înălţarea unei Catedrale în Capitala ţării, drept recunoştinţă adusă Bunului Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a aparţinut mitropolitului primat Miron Cristea.

La rugămintea sa, Regele Ferdinand adresează Sfântului Sinod, la 10 mai 1920, un hrisov regal prin care se vesteşte hotărârea de a ridica în Bucureşti o biserică monumentală în amintirea victoriei armatelor române în războiul de întregire.

La 4 februarie 1925 a luat fiinţă Patriarhia Română, iar la 1 noiembrie 1925 a avut loc întronizarea în scaunul patriarhal a lui Miron Cristea. După câteva zile, Patriarhul discută proiectul cu primul ministru Ionel I.C. Brătianu, care la cererea sa, „a deschis un credit de 3.000.000 lei pentru facerea planurilor”.

Apoi, la 3/4 februarie 1926, la prima ședință a Consiliului Național Bisericesc, s-a hotărât numirea unei „comisii de specialitate, pentru a pregăti caietul de sarcini, cu toate condițiile ce trebuie să îndeplinească planurile, iar, în înțelegere cu Primăria Capitalei, să se aleagă locul potrivit unde să se așeze clădirea”.

Stabilirea locului de amplasare al viitoarei Catedrale a dat naştere unei ample dezbateri.

Oameni de cultură, profesori universitari, arhitecți, ingineri, specialiști în probleme de urbanism au făcut propuneri în presă și reviste de specialitate.

Amintim pe Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici, Cincinat Sfințescu, Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Spiridon Cegăneanu, Ion A. Davidescu, Mihail Urzică – Borzești, L. Pomponiu, V.I. Istrati.

În acest timp au fost elaborate primele proiecte pentru o Catedrală Ortodoxă în Capitalațării, de arhitecții: Petre Antonescu, Ștefan Burcuș, Ștefan Becu, J.D. Traianescu.

În fața numeroaselor propuneri de amplasamente, Patriarhul Miron Cristea a invitat, în ziua de 19 februarie 1929, o comisie de specialiști alcătuită din: Profesorul arhitect Petre Antonescu, profesorul arhitect State Ciortan, arhitectul Roger Bolomey, inginerul Gheorghe Balș, cărora li s-au adăugat Aurel Vlad, ministrul Cultelor, și Dem Dobrescu, primarul general al Capitalei, pentru a analiza și hotărî.

Comisia constată că locurile propuse pentru amplasarea Catedralei erau în număr de douăsprezece:

Piața Romană; Dealul Schitu Măgureanu; Dealul Mitropoliei – latura dinspre str. Ienăchiță Văcărescu; Șoseaua Kiseleff, în apropiere de Piața Victoriei; Grădina Cișmigiu; spre Cotroceni lângă Facultatea de Medicină; în Parcul Carol; lângă Casa Vămilor, aflată în spatele clădirii de astăzi a Primăriei Municipiului București; în careul de clădiri din jurul bisericii Sf. Gheorghe, propusă a fi demolată împreună cu ctitoria lui Constantin Vodă Brâncoveanu; pe locul viran din fața Universității, unde fusese vechea Primărie pe care e astăzi ridicat Teatrul Național; la poalele Dealului Mitropoliei, în Piața Bibescu; pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla atunci Arsenalul Armatei.

Comisia a reținut ultimele trei amplasamente, recomandându-le Patriarhului Miron Cristea.

Analizând propunerile, acesta s-a oprit asupra locului de la poalele Dealului Mitropoliei, care nu presupunea decât mutarea halelor de zarzavaturi, fără nicio altă expropiere.

„Piața Bibescu, se spunea, prefăcută într-un mare parc ne dă o suprafață de 30.000 mp, iar dacă se acoperă Dâmbovița, ceea ce are să urmeze, mărimea terenului crește la 50.000 mp ceea ce cu cheltuieli minime nu se poate obține aiurea”.

Miron Cristea arată că „pentru mine – ca ierarh suprem al Bisericii – se mai adaugă un alt factor important în alegerea locului. Este momentul tradiţional, că strămoşii noştri înainte de veacuri au destinat şi dat Dealului Mitropoliei noastre acum devenit „Dealul Patriarhiei” şi celor din preajma lui un caracter bisericesc creştin”.

După alegerea locului s-a procedat, conform datinii, la sfințirea locului, în ziua de 11 mai 1929, și marcarea lui prin punerea unei troiţe. La slujba de sfinţire au participat membrii regenţei, ai guvernului, reprezentanţii clerului, ai armatei şi mulţime de credincioşi.

Din păcate, lucrurile s-au oprit aici din cauza crizei economice şi a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Au venit apoi deceniile întunecate ale comunismului.

După 1990, proiectul Catedralei a fost readus în actualitate de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, atât spre cinstirea jertfei înaintaşilor pentru credinţă şi unitatea neamului, cât şi a jertfei pentru obţinerea libertăţii de sub comunism şi ateism.

La 7 februarie 1995, cu ocazia festivităţilor prilejuite de aniversarea Autocefaliei şi a înfiinţării Patriarhiei Române, Patriarhul Teoctist, de vrednică pomenire, a lansat un apel conducătorilor de stat şi politici ai ţării, clerului şi credincioşilor, să sprijine realizarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Din nou au apărut „discuții” privind alegerea amplasamentului pentru clădirea Catedralei. Presa și televiziunea s-au întrecut în a aduce la cunoștința opiniei publice, mai mult sau mai puțin documentat, subiectul. Cine se apleacă cu atenție asupra dezbaterilor ce au avut loc în anii `30 are un termen de comparație.

În anul 1998 se face un pas concret. După o serie de cercetări în documentele de arhivă, dar și după consultări tehnice cu specialiștii, Nicolae Noica, ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, propune Patriarhului Teoctist am plasarea Catedralei în Piața Unirii, în locul pe care-l sfințise și Patriarhul Miron Cristea.

Patriarhul Miron Cristea la intrarea în Catedrala Patriarhală însoţit de arhiereul Irineu Mihălcescu şi alţi clerici  (1939-1941)

Slujba de sfinţire a locului din Piaţa Unirii, 1999

„Înainte de a se lua decizia construirii acestui lăcaş, s-a realizat un studiu amănunţit în prealabil de Institutul Urban–Proiect care a condus la concluzia că este posibil să se construiască în acest loc”, a declarat arh. Şerban Antonescu, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice.

Apoi, la 27 ianuarie 1999, a fost publicată în Monitorul Oficial „Hotărârea guvernului nr. 38/25 ianuarie 1999 privind amplasarea Catedralei patriarhale şi elaborarea Planului Urbanistic Zonal, însoţit de studiile de specialitate aferente pentru Piaţa Unirii din municipiul Bucureşti”.

Ulterior, în ziua de vineri 5 februarie 1999, la ora 12.00, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod şi Adunării Naţionale Bisericeşti, a preşedintelui României, Emil Constantinescu, a primului ministru Radu Vasile şi a altor reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai vieţii culturale şi publice româneşti, a numeroşi preoţi şi credincioşi, în parcul din Piaţa Unirii, Patriarhul Teoctist a sfinţit locul şi a aşezat o sfântă cruce ca piatră de temelie a viitoarei catedrale a Mântuirii Neamului.

La baza crucii s-a depus un hrisov, semnat de Patriarhul Teoctist, preşedintele României Emil Constantinescu, primul-ministru Radu Vasile, preşedinţii Camerelor şi alţi demnitari prezenţi.

La 14 aprilie 1999 a fost lansat concursul de urbanism şi arhitectură: Piaţa Unirii Bucureşti şi noua Catedrală Patriarhală, un concurs de idei care avea ca temă „prezentarea unei soluţii urbanistice a zonei Piaţa Unirii” şi „prezentarea din punct de vedere arhitectural a elementelor Noii Catedrale Patriarhale”.

Între timp a mai avut loc un eveniment epocal, vizita în zilele de 7-9 mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în România. Atunci înaintea slujbei ce a avut loc în Piaţa Unirii, Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist s-au închinat înaintea crucii sfinţită pe locul viitoarei Catedrale.

La sfârşitul lunii aprilie 2000 a avut loc la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriale avizarea Planului de Urbanism Zonal al Pieţii Unirii cu noul amplasament al Catedralei; ulterior planul fiind cuprins în Planul General de Urbanism al oraşului Bucureşti, aprobat în decembrie 2000, care reprezintă legea oraşului.

Prin hotărârea de guvern nr. 410/19 aprilie 2000 se transmite şi terenul, proprietate publică a statului, în suprafaţă de 21.500 mp, situat în Bucureşti, parcul din Piaţa Unirii din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Patriarhiei.

Şi acest loc, deşi sfinţit de doi Patriarhi, Miron Cristea, în 1929, şi Teoctist, în 1999, şi binecuvântat de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, va fi schimbat. Argumente de natură tehnică nu pot fi susţinute. Din păcate, motivul real l-a reprezentat şi acum „politicianismul nostru”.

La sfârşitul anului 2001 a fost stabilit un nou amplasament pe axul Bulevardului Unirii la intersecţia străzilor Mircea Vodă şi Nerva Traian. Terenul în suprafaţă de 41.170 mp a fost transmis în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea de guvern 1219/27 noiembrie 2001.

Apoi, la 25 martie 2002 a fost lansat un „concurs de soluţii de arhitectură” pentru Ansamblul „Catedrala Patriarhală”. Juriul a apreciat, la 16 octombrie 2002, că din cele trei proiecte, cel elaborat sub conducerea profesorului arhitect Augustin Ioan „a reuşit să răspundă cel mai elocvent temei-program şi recomandărilor formulate de juriu în prima etapă a concursului: funcţionalitatea liturgică, relaţia cu contextul urban, îmbinarea tradiţiei cu modernitatea”, acordându-i-se, astfel, premiul I.

Urmare acestui concurs Patriarhia a cerut a se delimita printr-un act normativ terenul oferit. Guvernul a răspuns emiţând o nouă hotărâre de guvern 1459/12 decembrie 2002 prin care reduce terenul la o suprafaţă de numai 29.441 mp.

Surprins de această decizie Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc arată la 14 aprilie 2003 guvernului că noua suprafaţă este „insuficientă pentru viitoarea catedrală, cu anexele ei, plasând-o în mijlocul şoselei, fără posibilităţi de realizare a unei pieţe pietonale şi deviere a circulaţiei” şi solicită un nou amplasament.

În aceste condiţii Patriarhia revine la cererea sa iniţială pentru Parcul Carol, pe platoul ocupat de fostul Monument al Eroilor comunişti, dezafectat.

Se emite hotărârea de guvern 468 / 18 aprilie 2003, prin care „terenul proprietate publică a statului, în suprafaţă de 52.770 mp situat în calea Şerban-Vodă – Parcul Carol” este dat în administraţia Patriarhiei. Dar şi imobilul din parc – fostul Monument al Eroilor comunişti – care urma a fi demontat şi reconstruit pe un alt amplasament, lucru deosebit de dificil.

Deoarece acest nou amplasament a suscitat numeroase discuţii contradictorii din partea societăţii civile, oamenilor de cultură, istoricilor şi specialiştilor, amplificate şi de prezenţa monumentului existent, Patriarhia a înţeles să caute şi noi oportunităţi.

La 16 februarie 2005 cu adresa 105, Primăria generală a Municipiului Bucureşti a propus Patriarhiei „ca cel mai potrivit loc din cele existente ce pot fi puse la dispoziţie” pentru ridicarea construcţiei Catedralei „Dealul Arsenalului, considerat cel mai înalt loc din Bucureşti”.

După acceptul Patriarhiei, Guvernul României a promovat Ordonanţa de urgenţă nr. 19 / 17 martie 2005 privind realizarea Amplasamentului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. Apoi Camera Deputaţilor a predat prin Protocolul de predare-primire din 13 februarie 2006, terenul în cauză către Patriarhia Română.

La 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei patriarhale pe terenul atribuit în calea 13 Septembrie, sector 5, Bucureşti, între Ministerul Apărării Naţionale şi Parlamentul României, în suprafaţă de cca. 110.000 mp (11 ha).

La acest eveniment au participat membrii Sfântului Sinod în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, primul-ministru, preşedintele Senatului, foşti preşedinţi ai statului, miniştrii, parlamentari, personalităţi ale instituţiilor centrale şi locale, primarul general, dar şi un număr mare de preoţi şi credincioşi.

Se încheia, astfel, peregrinarea catedralei prin diversele locuri şi se pecetluia acest amplasament.

Pasul următor în demersul de a înălţa Catedrala patriarhală l-a constituit realizarea proiectului noului edificiu.

După experienţa şi rezultatele neconcludente ale celor două concursuri de arhitectură organizate în anii 1999 şi 2002, privind Catedrala Mântuirii Neamului, s-a apreciat că mai întâi trebuie elaborată o temă de proiectare care  trebuia să ilustreze atât funcţionalitatea liturgică, bazată pe reguli de arhitectură bisericească fundamentate teologic, cât şi aspectul catedralei.

Sfinţirea locului din Dealul Arsenalului  – 29 noiembrie 2007

În scopul întocmirii unei teme cât mai complete s-a hotărât consultarea unui număr de specialişti arhitecţi şi ingineri , care au proiectat şi executat biserici reprezentative în oraşele ţării.

Consultarea s-a făcut în trei simpozioane cu tema „Noua catedrală patriarhală – Catedrala Mântuirii Neamului: arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală”, care s-au desfăşurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” la Palatul Patriarhiei, în zilele de 15 decembrie 2008, 26 iunie 2009 şi decembrie 2009.

După definitivarea temei, Patriarhia Română a lansat în ziua de 28 decembrie 2009 licitaţia pentru selectarea proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.

Oferta de proiectare trebuia să cuprindă studiul de fezabilitate (SF) şi Documentaţia Tehnică pentru emiterea Autorizaţiei de Construcţii (DTAC).

Termenul de predare al documentaţiei însoţită de macheta catedralei propuse a fost stabilit la 31 mai 2010.

A fost declarată câștigătoare firma SC WANEL EXIM SRL Bacău, care a obținut premiul al 2-lea și cu care s-a încheiat contractul de proiectare pentru clădirea Catedralei Patriarhale.

La sfârşitul anului 2010 lucrările de construcţie ale Catedralei Mântuirii Neamului au intrat în linie dreaptă, începând organizarea de şantier şi execuţia propriu-zisă.

Evenimentul sfinţirii Catedralei Naţionale la 30 noiembrie 2018 va avea loc în contextul sărbătoririi unui secol de la Marea Unire din 1918.

Deși inițial sfințirea catedralei era programată pentru 1 decembrie 2018, s-a convenit că sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul viitoarei Catedrale Patriarhale, este mai potrivită.

Imediat după sărbătoarea națională bisericească – Sfântul Andrei – vine sărbătoarea națională – 1 Decembrie, care se leagă, pentru că atât unitatea de credință apostolică pe care o mărturisim, cât și unitatea de cuget și simțiri ca popor sunt arătate în aceste două zile mari și sfinte: 30 Noiembrie și 1 Decembrie, a spus Părintele Patriarh Daniel la slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, în 29 noiembrie 2007.

La evenimentul din 2018 este așteptat să participe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, care a fost invitat verbal de Părintele Patriarh Daniel în timpul Sfântului și Marelui Sinod care a avut loc în Creta în anul 2016.

Alte surse: Catedrala Neamului;  Glasul.info; Basilica; România lovită de secte şi comunişti soroşişti. Biserica Ortodoxa Română atacată sistematic pe nedrept. Cifrele vorbesc: Doar 37,9% din locașurile de cult construite după 1989 în România aparţin BOR – Ziaristi Online

Preluare: Ziaristi Online