De 1 Iunie, Ziua Copilului, Coaliţia pentru Familie le cere Preşedintelui şi Premierului să intervină în cazul Smicală. Societatea civilă: Nu vrem război diplomatic cu Finlanda sau MAE. Dar suntem gata de el pentru copiii Smicală, pentru copiii României | Ziaristi Online

De 1 Iunie, Ziua Copilului, Coaliţia pentru Familie le cere Preşedintelui şi Premierului să intervină în cazul Smicală. Societatea civilă: Nu vrem război diplomatic cu Finlanda sau MAE. Dar suntem gata de el pentru copiii Smicală, pentru copiii României

Scrisoare deschisă către autoritățile române privind cazul familiei Smicală din Finlanda

Excelenţei Sale, Preşedintele României

Excelenţei Sale, Prim-Ministrul Guvernului României

 

Pe 1 iunie, România aniversează Ziua Copilului, o sărbătoare naţională care ar trebui să fie valabilă şi pentru românii de pretutindeni, dintre care mulţi sunt, din păcate, în situaţii familiale foarte grele.

Unul dintre aceste cazuri, care revoltă în această perioadă România, este cel al Cameliei Smicală – unul dintre cei mai apreciaţi medici români din Finlanda – care a fost despărţită abuziv de copiii săi minori. Maria și Mihai, cetăţeni români şi finlandezi, în vârstă de 10 şi 11 ani, au fost luaţi de la casa lor într-un mod barbar şi separaţi în centre de plasament distincte.

Copiii au fost încredinţaţi mamei după divorţul acesteia de cetăţeanul finlandez Petri Jalaskoski, care a agresat toţi membrii familiei, inclusiv pe fiica mai mare a medicului român, Andreea Smicală, cetăţean român. În urma acestor violenţe, Camelia Smicală a ajuns în stradă, împreună cu cei trei copii ai săi, situaţie în care Ambasada şi ambasadorul României de la acea dată, Cătălin Avramescu, nu au acordat celor patru cetăţeni români nici un ajutor şi nici o asistenţă, aceștia fiind lăsaţi efectiv la porţile Ambasadei.

Ulterior divorţului, viaţa familiei Smicală a revenit la normal. Până într-o zi, când, după cum a văzut întreaga Românie în imagini tulburătoare filmate, ofiţeri speciali finlandezi au pătruns în casa medicului român, răpindu-i cu brutalitate pe cei doi copii din căminul lor. Intervenţia s-a petrecut abuziv, fără a se prezenta un mandat judecătoresc. Conform instituţiei de „protecţia copilului” din Finlanda, motivul oficial pentru care s-a recurs la acest act brutal ar fi fost acela că „mama are o relaţie prea afectivă cu copiii”. Cu alte cuvinte, o mamă este acuzată că îşi iubeşte copiii! 

Neoficial, medicul român a fost „suspectat” că vrea să se întoarcă în România, împreună cu copiii săi. Dreptul la liberă circulaţie în țările UE este un drept inalienabil, a cărui respectare nu poate fi condiționată în Finlanda, ca şi în România.

Conform unei analize a cazului, publicată de revista „Juridice” a Societăţii de Ştiinţe Juridice din România (*), Finlanda „încalcă flagrant” atât Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Este vorba de lipsirea de libertate a copiilor, de îngrădirea dreptului la libera circulație al întregii familii, începând cu anul 2010, de abuzuri fizice şi psihice, de limitarea abuzivă a accesului mamei la proprii copii (ultima vizită i-a fost permisă după un interval de două luni), ş.a.

Autorităţilor diplomatice române din Finlanda, reprezentate de Consulul şi Ambasadorul României la Helsinki, li s-a interzis să viziteze copiii sau să îi contacteze telefonic, încălcându-se astfel de Finlanda şi Convenţia de la Viena cu privire la relațiile diplomatice. Episcopului Macarie Drăgoi al Europei de Nord i s-a interzis, de asemenea, vizitarea copiilor pentru a le oferi Sfânta Împărtăşanie, nerespectându-se astfel copiilor nici dreptul la credinţă, la propria religie.

Articolul 12 al Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului obligă statele semnatare „să garanteze copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate.” Conform înregistrărilor publice cu cei doi copii, ambii cer, cu disperare, să fie lăsaţi acasă la mama lor. Conform discuţiilor care se poartă în acest moment la faţa locului, instituţia de „Protecţia copilului” din Finlanda nu doreşte să negocieze nimic cu partea română.

Traumele psihice pe care le îndură, de doi ani, aceşti copii români sunt incalculabile dar, sperăm, cu ajutorul Dvs., reparabile. Este timpul să se spună STOP acestei suferinţe continue!

Vă rugăm să interveniţi cu autoritatea Dvs. de Preşedinte, respectiv Premier, al tuturor românilor, şi să aparaţi drepturile încălcate ale celor patru cetăţeni români – dintre care doi minori aflați în situaţie gravă. Vă rugăm, faceți acest lucru în numele copiilor României şi al demnităţii naţionale.

Sperăm ca de 1 iunie, zi oficială a Copilului alături de familie, să le uraţi „La Mulţi Ani” în libertate lui Mihai și Mariei, alături de mama lor, Camelia Smicală. 

Vă mulţumim,

Coaliția pentru Familie 

(*) https://www.juridice.ro/512881/cazul-medicului-camelia-smicala-si-copiilor-ei-luati-de-autoritatile-finlandeze.html

Nu vrem război diplomatic cu Finlanda sau MAE. Dar suntem gata de el pentru copiii Smicală, pentru copiii României

Citită în cadrul adunării de solidaritate de la Ambasada Finlandei în România, 21 Mai 2017

Am ieşit în stradă pentru că NE PASĂ şi SUFERIM pentru copiii noştri aflați în captivitate!

Nu suntem un popor de dezrădăcinați, care a renunțat să-şi mai apere fiii şi fiicele!

Nu suntem un popor care şi-a pierdut orice demnitate!…

Dacă am fost abandonați, noi nu ne abandonăm unii pe alții! Nu renunțăm la cei din sângele nostru niciodată!

Am văzut cu toții cum românii sunt călcați de-a dreptul în picioare… Sesizând indiferența, nepăsarea, indolența şi slăbiciunea celor care ne conduc, am ajuns să fim tratați drept cetățeni de rangul al doilea în toată Europa! Suntem discriminați, ni se iau copiii, suntem amenințați, ni se impune chiar şi omerta, legea tăcerii!…

Cazul Cameliei Smicală este grotesc. Organele de represiune din Finlanda s-au năpustit, fără motive!, asupra unei Mame, încălcându-i drepturile fundamentale, luându-i copiii şi aruncându-i în casele de copii, unde au fost şi separaţi! În cel mai barbar mod cu putiință, i-au rupt pur şi simplu coastele, au terorizat-o prin procese nesfârşite, au adus-o în pragul subzistenței prin amenzile uriaşe inventate. Au supus-o sistematic, şi pe ea şi pe copiii săi, terorii psihice!

Ce vină are Camelia Smicală?…

Ce vină au copiii ei, Mihai şi Maria, care au fost despărțiți fără voia lor şi aruncați în casele de copii?
Ce vină au aceşti copii care au ajuns să fie tratați mai rău decât nişte criminali?

Iar, la sfârşit, fabricându-se dosare şi încălcându-se orice principii umane, injustiția finlandeză i-a dat Cameliei şi o pedeapsă cu închisoare!

Aceasta este Europa?!, întrebăm… Aceasta este Europa libertăților în care vrem să trăim?
Acesta este exemplul pe care, Finlanda, îl dăm în lume?

Dar, care este reacția României, din păcate?!… NU lipsa de implicare a autorităților române de la cel mai înalt nivel, preşedintele țării şi prim-ministrul, vor conduce la ceva bun! NU laşitatea şi vorbele goale vor scoate aceşti copii din puşcării!

Numai acțiunea FERMĂ a statului român şi Demnitatea conducătorilor săi vor schimba imaginea strâmbă a României! LIBERTATEA şi DREPTURILE CETĂȚENILOR ROMÂNI nu se negociează. Ele sunt INALIENABILE. La fel ca drepturile oricărui cetățean European!

Nu am văzut până acum vreun ambasador trimis acasă pentru deserviciile pe care le creează cetățenilor români! Uneori, chiar în această țară! Uneori, mărşăluind pe tancuri rozalii…

Nu am văzut relații rupte cu vreo țară care ne desconsideră, ne ignoră ba chiar ne şi jigneşte!

Finlanda, care ne dădea chiar recent lecţii de democraţie şi “anticorupţie”, încalcă în acest moment toate drepturile unor cetăţeni români, minori, cât şi cele ale mamei, cu toţii aflaţi într-o situaţie disperată, fără ca statul român să reuşească să-i vadă pe copii sau măcar să le vorbească, fără ca statul român să reuşească să facă efectiv ceva. Criminalul dement Breivik are mai multe drepturi decât ei!

Sunteți puşi, îi întrebăm pe aceşti conducători, să apărați drepturile altora şi să uitați de cetățenii români?

Nimic nu este şi nu poate fi mai presus decât viaţa unui om, a unui cetăţean român. Nici contractele cu Puma, biete oase de ros, nici pretextul vreunei preşedinţii viitoare, nici alte interese securistice. Nimic!

Avertizăm atât autoritățile străine care ne urmăresc, dar mai ales, autoritățile noastre, române, că valul de proteste se va întinde în întreaga lume dacă nu se va ajunge la o soluție!

Vor fi nu numai proteste, dar se va organiza şi alte genuri de manifestări… Nu ne determinaţi să uzăm de toate avantajele democraţiei şi să replicăm printr-un război diplomatic fără precedent atât faţă de misiunile Finlandei în diverse zone ale globului cât şi faţă de cele româneşti. Avem energie, avem experienţă, avem imaginaţie.

Este mai bine pentru toți să ascultăm de glasul rațiunii… De aceea,

CEREM:

1 – Eliberarea imediată şi necondiționată a copiilor Smicală din casele de copii din Finlanda şi repatrierea lor. Acțiune FERMĂ a statului român!

2 – Ajutor ferm din partea statului român în toate instituțiile internaționale pentru redobândirea celorlalți copii români, preluați abuziv de către autoritățile din diferite state. (Copiii Racolța/Barbu, Brădeanu, Hermina Gheorghe, Dina Stelica, etc., etc.)

3 – Ajutor ferm din partea statului român şi stoparea imediată a executărilor silite a mamelor care se refugiază în propria țară din cauza abuzurilor comise împotriva lor în alte țări, şi li se iau copiii! OPRIȚI MĂCELUL! OPRIȚI VÂNZAREA DE SUFLETE ROMÂNEŞTI! APĂRAȚI-LE DREPTURILE COPIILOR! APĂRAŢI-LE DREPTURILE CELOR DIN NEAM CU VOI!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

George Alexander, Cluj / Asociaţia pentru Protecţia Copiilor şi Familiei “George Alexander”

Victor Roncea, Bucureşti / Asociaţia Civic Media – România

Sursa: Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.