Profesorul Dinu Giurescu a împlinit azi 90 de ani! Mulţi înainte!

La finele anului trecut, academicianul a acordat un interviu revistei Q Magazine, din care redăm mai multe pasaje emoţionante:

“Încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele!”

Întâmpinându-şi interlocutoarea, cunoscuta jurnalistă Floriana Jucan,  profesorul îi spune din prag: „ Mă uit la dumneata. Ești tânără și dorești să vorbești cu mine. Eu am 89 de ani. Dar să știi că încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele!

“Suntem sub un război continuu!”

În tinerețea lui, înainte de începerea războiului, evenimentele se succedau cu o rapiditate grozavă. „Mă interesa și atunci, prin ‘39-‘40, ceea ce se întâmpla în jurul meu. Ziarele le citeam cu toții. Eram bulversați de rapiditatea cu care se întâmplă evenimentele. Nu înțelegeam însă pe deplin sensul acelor informații. Și atunci totul era confuz, era în ceață.

Există totuși o asemănare între ceea ce simțeau oamenii de atunci și ceea ce simt oamenii de acum. Numai că atunci războiul se desfășura pe alte coordonate. Acum, situația e schimbată. Deși nu ne dăm întotdeauna seama, există un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar etc”.

Profesorul își ridică ochii de un albastru intens și se uită în fața lui, unde trona un televizor deschis pe un canal de știri, dar cu sonorul dat la minimum. Îmi spune: „Doamne, când mă uit la televizor și îi văd pe câte unii cu câtă nonșalanță debitează tâmpenii, mă enervez cumplit. Nu au pic de cultură, dar sunt foarte siguri pe ei.”

“Cât am fost sub dominație turcească timp de 500 de ani turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Acum totul e invers!”

L-am întrebat cum explică faptul că partidele extremiste din Europa capătă din ce în ce mai mult sprijin popular, mai multă credibilitate și, în mod evident, mai mult capital electoral.

„Partide extremiste? Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele naționaliste.

Gândiți-vă la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au reușit în alte vremuri, reușesc acum.

“Parcă se dorește ștergerea treptată a identităţii naţionale”

Ba, mai mult decât atât, se dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se dorește formarea  unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu – deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu de la marginea lumii –, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

„Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…”

Am fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală? Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis UE! Mie-mi vine rău când zic asta! Şi ce dacă a zis UE?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu şi până la urmă vedem ce facem noi!”

În timp ce-și expunea părerea despre ceea ce se întâmplă, figura istoricului se înnegura. Tristețea i se întipărise pe față. „Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…”

Mai credeți că se poate schimba ceva în parcursul nostru ca țară?, l-am întrebat… Ochilor lui albaștri le-a revenit strălucirea, fruntea s-a descrețit.

„Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”.

Integral la Q Magazine

Ziaristi Online