Marşul Alb

Pe 13 iulie 1990, la o lună de la Mineriadă, între 200.000 de mii de oameni şi 250.000 – conform unuia dintre organizatori -, au mărşăluit pe bulevardele centrale ale Bucureştiului cerând eliberarea lui Marian Munteanu şi a celorlalţi deţinuţi politici, între care se numărau mulţi studenţi.

Vicepreşedintele Ligii Studenţilor, Mihai Gheorghiu (foto st.), la rândul său bătut de mineri, a fost unul dintre principalii organizatori ai Marşului Alb. „Impresia lui Ion Iliescu şi a Puterii a fost că, odată decapitată Piaţa Universităţii, a fost decapitată şi Liga Studenţilor şi practic, plus victoria de la 20 mai, Opoziţia a fost decapitată în România. Deci trăiau un sentiment de siguranţă de sine şi de încredere aşa în viitorul lor luminos şi a trebuit să facem în aşa fel încât să le dăm dovada că lucrurile nu stau aşa. Asfel că am reuşit ca în acest interval, sigur după ce mi-am revenit şi am putut să merg pe propriile picioare, după 1 iulie, ajutaţi de mai multe organizaţii, am organizat pe 13 iulie marşul cămăşilor albe, unde au participat peste o sută de mii din oamenii Bucureştiului”, a precizat Gheorghiu. George Roncea (foto dr.) şi Ana Blandiana afirmă că numărul participanţilor a fost de peste 200.000.

New York Times: Altered States; Free Choice Revives the Best And Worst of Eastern Europe

By CELESTINE BOHLEN

June 17, 1990

BUCHAREST, Romania— STRETCHED out on a cot in the Emergency Hospital, his head and left hand bandaged, a Romanian student leader who had been beaten by a squad of pro-Government vigilantes last week was asked about democracy’s chances in Romania.

”It is a long way to Tipperary,” said Marian Munteanu. ”We have a long way to go.” (…)

Thousands of Romanians Rally for the Release of Student Leader

July, 1990

Students and supporters rallying in Bucharest yesterday to demand the release of the jailed student activist Marian Munteanu, who was the leader of a 53-day anti-Government protest in Bucharest’s Univer sity Square, which was broken up by miners last month. It was the second day of protest. (Associated Press)

EVOLUTION IN EUROPE; Romania Frees Student Held in 53-Day Protest

AP, August 4, 1990

BUCHAREST, Romania, Aug. 3— A student who led a 53-day anti-Government rally has been freed after six weeks’ detention, and he denied charges today that he incited protesters to violence.

The student, Marian Munteanu, whose beating and detention drew domestic and international protest, was released on Thursday night. In an interview in his apartment today, he called his time in jail ”a nightmare” and pledged to continue working with the student movement.

”These six weeks of detention have aged me many years,” he said.

Mr. Munteanu, the 28-year-old president of the Bucharest student union, was a leader of an anti-Government rally that the police violently dispersed on June 13 after 53 days.

The authorities’ decision to use force against the peaceful protesters led to riots. More violence broke out when miners loyal to President Ion Iliescu came to the capital to help quell the demonstrations. Six people were killed and scores injured in three days of unrest in the capital.

Mr. Munteanu was hospitalized after being badly beaten by miners and then arrested days later. His release came shortly after the prosecutor general issued a statement saying the circumstances that led to Mr. Munteanu’s ”preventive detention” had changed and his release would no longer represent a threat to public order.

Mircea Ordean: [13 iulie 1990] Marşul pentru eliberarea lui Marian Munteanu

Au fost nişte săptămîni tare neplăcute, imediat după 13-15 iunie… Ni se duseseră la vale speranţele… De fapt, în cheie psihanalitică, cred că refulasem speritura generată de noile condiţii. Un regim care ne arătaseră ce e în stare pentru a-şi păstra poziţiile. Şi, prin urmare, ne descoperirăm cu – probabil – multă furie ca mai slabi decît ne crezusem.
De parcă nu ar fi fost de ajuns supriza teribil de neplăcută de la alegerile din 20 mai, cu un FSN la vreo 67%, plus sateliţi – iar opoziţia noastră doar 10 la sută, împreună.
Iar Iliescu, 87%!!

[
Ce-i drept, cu România postrevoluţionară este precum la trecerea unei comete… Întîi capul, apoi corpul, peste ani coada…
Unii s-au prins şi au gustat fierea la 26 decembrie, cînd au mirosit primii opozanţi cu ce au de-a face, la fruntea statului, alţii la 12 ianuarie şamd. S-au produs pe această scenă pînă şi minerii, cînd au schimbat tabăra. După cum cei vociferează azi, în 2012, cred că sînt coada comeakei, vorba lui Rostogan. Nu de alta, dar locul, metodele, multe scandări sînt identice cu cele din vremea lui Marian Munteanu.
]

…Odată cîştigată legal puterea, garnitura feseninstă n-a mai putut ţine strocul traiului bun – care îi conferise victoria clară în alegeri – aşa că a trecut la neplăcuta echilbrare (pentru populaţie) a economiei. Prin măririle de preţuri din noiembrie, parcă… Au urmat, încet dar sigur, închiderile de întreprinderi.
Este drept că alde Cometa a avansat greu… În 1992, raportul de forţe nu a permis schimbarea, spre Convenţia democratică – ce grupa pe atunci majoritatea Opoziţiei. Dar a fost posibil peste patru ani…

Să revenim!

Nu mai ştiu cine a organizat marşul din iulie, probabil Liga Studenţilor, dar a pus umărul din plin şi GID. S-a decis să fim îmbărcaţi în cămaşă albă, semn al nonviolenţei. După opinia mea, această demonstraţie a fost finalmente un semnal de forţă, dar şi de calitate …
Îmi vine aici în minte ideea că de acum, în urma eşurării confruntării violente (mineriada din 1991 va avea totuşi un caracter aparte…), tabăra zice-se democratică a început să înghită medicamentul amar al unei convieţuiri realmente democratice cu FSN lui Iliescu. Mai exact, să nu mai viseze că-i va lua gîtul molohului postcomunist. Primii care nu se vor împiedica în scrupule vor fi tinerii liberali ai lui Dinu Patriciu, care au intrat la guvernare în vara anului 1991,. Peste cîteva luni, la căderea lui Roman, Aripa Tînără iese, dar locul e ocupat de liberalii clasici, ai lui Câmpeanu, sub bagheta guvernamentală mînuită de Theodor Stolojan.

Data exactă a marşului n-o mai ştiu, va fi fost în prima jumătate a lunii iulie. (13 iulie – nota red.)
În scurtă vreme Marian Munteanu a fost eliberat, este drept că şi la solicitarea lumii occidentale.

S-a plecat de la Piaţa Operei, spre Universitate. A urmat Palatul Victoria, Calea Victoriei şi din nou PUniv., unde lumea s-a risipit parcă. (…)

***

Cu ocazia asta, a Marşului pentru eliberarea lui Marian Munteanu, a arestaţilor din 13-15 iunie în general, am privit mai de aproape statuia lui Enescu din faţa Oprerei…
Cald, spre înserare, lume bună…

Ş-am pornit pe 6 Martie / Gh. Dej / Kogălniceanu.

Aici zîmbeşte la fotograf Elena Andronescu.

Un cetăţean în cîrje, altul cu braţul beteag încă.

Intrăm în Piaţa Kogălniceanu.

De p soclul statuii lui K., vedere spre Cişmigiu.

Uite şi un afiş cu eliberarea lui Andrei Apostol al nostru, de la GID. Turnat de colegii de la “23 August” poliţiei, că pur şi simplu frecventa Golaniada… Să ne ferească Sfîntul de vremurile cînd Poliţia şi similar nu-s ţinute în frîu…. Mai ales că noi n-avem fire precum ăia de-l aruncară pe prim ministrul spaniol Carrero Blanco – la 1973 – cu tot cu maşină, peste o casă de trei caturi (am văzut poza!).

În stînga, prim plan, Florin Nicolaescu.

Încadraţi de parcul Cişmigiu, respectiv clădirea Arhivelor Statului.

Tot acolo, în sens invers…

Eeeeee… Spre mirarea mea, organizator principal a părut Iulian Cornăţeanu al nostru, de la GID. Aici e la volanul Daciei, umbla dintr-un cap în altul al nesfîrşitei colane…
Ulterior el va pune umărul din plin la apariţia Alanţei Civice, chit că nu a ţinut să rămînă între lideri…
Eu unul nu le-am priceput modul de funcţionare, al multora care au ars puternic atunci, în primele luni ori în tot anul 90, iar pe urmă pauză… Deşi dreptatea este de partea lor, au ei motive pentru care au acţionat, putut aşa.

Pare-se după traversarea Căii Victoriei.

Aici a fost tare nostimă scandarea: “Am ajuns acasă!”. Adică în Piaţa Universităţii.

Nu cred că e de comentat prea mult… O senzaţie plăcută, a ne afla în acea după-amiază liniştită într-un loc drag la cub, dar şi sentimentul unor iluzii duse…

Aici, în dreptul “Grădiniţei”, de pe trotuar actorul Ernest Maftei ţine să îşi manifeste solidaritatea cu noi oferind unuia din liderii noştri o floare.

Dacă mai încurc locul vreunei poze, a fi scuzat! Asta e în devans, fiind luată în Piaţa Victoriei.

Intrare în Piaţa Romană.

Zona Povernei. Pe atunci, pe strada cu pricina era sediul SRI (probabil, în clădirea unde e acum SNPA), apoi s-au mutat undeva la Băneasa. N-am rîci, oftici legate de vreunul sau altul. Iar asta pentru că trebuie să descoperi realitatea şi să te acomodezi ei, chit că ţelul îţi este în bună parte acelaşi…

Dacă am reproşat ceva comilitonilor din Piaţă, respectiv reprezentanţilor Opoziţiei din acei ani, a fost că nu-şi vedeau şi acceptau slăbiciunile. Şi pierdau ocazia de a-şi ameliora presataţia.

Pe calea Victoriei, spre sud/centru. Aici, în dreptul străzii Gh. Manu de azi.

Îndreptul sălii Teatrului Tănase din Victoriei 174. În dreapta e parcul Academiei Române. Clădirea albă din faţă, fostul Consiliul de Stat akl Planificării, unde activase un tip obscut, ajuns în 1992-96 cel mai longeviv prim-ministru revoluţionar.E vorba de Nicolae Văcăroiu. Încă un tip de la care poţi învăţa. Staţi, nu daţi cu Huooo!

Cam vizavi de redacţia revistei 22, ale cărei angajate ne-au făcut bezele. Şi noi lor. Nu ştiu dacă mai era pe atunci redactor-şef acolo Stelian Tănase.

În dreptul Senatului de atunci, fostul CC, fostul Minster de Interne… Comparativ cu cei din 1945, generaţia mea a fost băftoasă…

Cu schele, Biblioteca Universitară, arsă în condiţiile ştiute în decembrie 1989.

A văzut cîte ceva la viaţa lui, acest Palat al telefoanelor… O rebeliune legionară, de pildă. Şi avea să vadă lumea venită să-l aclame pe regele Mihai, în aprilie 1992.
Mă tot întreb de ce nu l-au promovat pe principele Nicolae… Cei de azi nu au sare… E de discutat.