„Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.” – Vintilă Horia (18 decembrie 1915, Segarcea – 4 aprilie 1992, Collado Villalba, Madrid, Spania)

În lucrările sale excepţionale despre realităţile secrete ale Războiului Rece, istoricul Larry Watts pomeneşte în câteva rânduri despre scurt-circuitările la care era supusă România de către unii dintre responsabilii serviciilor secrete americane din motive care ţineau de naţionalitatea acestora (maghiară, poloneză, etc) sau chiar de tangenţele acestora cu serviciile secrete ruseşti, după cum s-a dovedit în câteva rânduri. Din păcate, prea târziu atât pentru Statele Unite cât şi, mai ales, pentru România. Decizii tactice şi strategice importante au fost luate adeseori pe baza “expertizelor” unor cârtiţe KGB şi GRU în CIA, dintre care (doar) unele au devenit cazuri răsunătoare. Nu ştim dacă în cazul de “corectitudine politică şi deontologică” pe care îl prezentăm azi, la Centenarul marelui român Vintilă Horia, avem de a face cu o situaţie virusată de cârtiţele ruseşti. Dar ciudăţenia cu care este tratat celebrul scriitor Vintilă Horia de cenzorii speciali ai Radio Europa Liberă, fiind catalogat, în ascuns, drept “iredentist”, pentru că s-a exprimat pentru reîntregirea României cu Basarabia în 1991 (!), ne face să simţim mirosul putred emanat de postul plătit atâţia ani de contribuabilul american şi infltrat ca-n brânză de agenţii mujicilor ruşi sau de alte naţionalităţi. Iată datele, aşa cum au fost prezentate ele – sec – de cunoscutul şi regretatul jurnalist Nicolae Stroescu-Stânişoară.

Vintilă Horia: “Basarabia faţă de Uniunea Sovietică este ca o mânăstire din Bucovina faţă de o statuie a lui Lenin”

Post Scriptum la un Interviu

München, 7 februarie, 2009

O problemă elementară a funcţionării neîntrerupte a Postului de Radio Europa Liberă era ca managementul american de la München să ştie, pur şi simplu, cel puţin în rezumat sau în esenţă, dar la nevoie chiar şi prin reproduceri în limba engleză a unor pasaje semnificative, ceea ce transmiteau diferitele departamente naţionale către ţările din răsăritul Europei. În sensul acesta, s-a înfiinţat un departament compus din echipe de analişti competenţi aparţinînd naţionalităţilor respective, care cunoscînd ambele limbi puteau asculta cu regularitate benzile programelor transmise şi întocmi în limba engleză o oglindă a lor. În cazul în care constatau defecţiuni tehnice, anumite omisiuni sau erori de fapt, de interpretare sau eventuale abateri de la Codul nostru profesional, ei le aduceau la cunoştinţă directorului american, care, la rîndul său, le comunica în cazul nostru directorului român, care îşi spunea cuvîntul, acceptîndu-le sau respingîndu-le. Trebue spus că, statutar, acelui departament de analize i se conferise o anumită independenţă faţă de management, asigurată de posibilitatea recursului la opinia unei comisii a Congresului American.

Mecanismul şi procedura descrisă, succint aici, s-a desfăşurat odată şi referitor la o contribuţie a lui Vintilă Horia, din cadrul emisiunii pe care eu o înfiinţasem imediat după Decembrie 1989, sub titlul „Societatea deschisă şi căile ei”, şi pe care o încredinţasem lui Nicolae Balotă, care mi-o trimetea de la Paris la München pentru aprobare şi transmisie către Ţară.

În amintirea lui Vintilă Horia, acest pribeag al Ţării subjugate şi atît de rodnic străbătător prin lumi şi culturi, dar niciodată părăsit de o vizionară statornicie românească, public această corespondenţă internă a Europei Libere, referitoare la spusele lui:

Radio Europa Liberă

Departamentul de Analiză a Emisiunilor

Exclusiv pentru uzul Europei Libere şi Radio Libertatea

Memorandum

17 mai 1991

către domnul Robert E. Gillette (director Europa Liberă)

cu copie pentru domnul William W.Marsh

Din partea lui Samuel Lyon şi Martin Bachstein

Referitor la programele româneşti

Anexăm încă o notă consultativă din partea analiştilor de limbă română. Ea constă din traducerea pe larg a unor extrase din emisiunea „Societatea deschisă şi căile ei”, din 12 mai (aprobată de Stroescu), autorul fiind binecunoscutul scriitor conservator din exil, Vintilă Horia, pledînd, printre altele, pentru unitatea dintre România şi Basarabia. În acest context el se întreabă: „Cum am putea oare noi să fim una în trup şi suflet fără Basarabia care este un fel de al doilea nume pentru România?”.

Analistul echipei noastre este de părere că discutarea viitorului Basarabiei este ceva legitim, dar modul de abordare a problemei de către Vintilă Horia este cel puţin problematic, mai ales ţinînd seama de situaţia politică încordată din România şi Basarabia. Trebuie să adăugăm şi că potrivit Codului Profesional al radioului Europa Liberă / Libertatea sunt excluse textele de emisiune care „ar putea fi cu adevărat interpretate drept iredentiste”.

În continuare dăm extrase din contribuţia radiofonică a scriitorului român Vintilă Horia în cadrul programului Societatea Deschisă şi Căile ei, din 12 mai (aprobată de Stroescu). Este luată în discuţie o temă legitimă, Basarabia ca aparţinînd teritoriului de baştină al poporului român, dar o face într-un ton atît de emoţional încît te întrebi dacă aceasta este din partea departamentului român abordarea cea mai judicioasă a iredentismului basarabean în încordata situaţie politică actuală”.

Urmează extrasele traduse în limba engleză din contribuţia radiofonică a lui Vintilă Horia.

În lipsa atît a înregistrării cît şi a textului originar trebue să retraduc eu în limba română spusele de atunci ale lui Vintilă Horia:

„Tot cuprinsul viitoarei românităţi …… se afla cîndva sub conducerea unei vechi caste de origine dacică . …. Basarabia a fost la origini o extindere a părţii estice a românităţii organizate, care nu a pierit niciodată, nici măcar sub năvălirile barbare şi numele ei era tot atît de vechi ca şi întreaga Ţară moştenită de la daci. Conturează foarte bine un popor mai degrabă decît o anumită geografie care se întindea, după cum ştim mult mai departe decît frontierele actuale ale României, adică mai la sud de Dunăre, mai la răsărit de Nistru, mai la vest de Tisa. Ceea ce am putea numi << imperiul Dacilor>> care sub Burebista şi Deceneu se confunda cu Europa centrală, avea un nume regesc …….. care se contopea cu o castă politco-religioasă al cărui ultim vlăstar, care a murit ca martir, a fost cu siguranţă Constantin Brâncoveanu.

Dinastia Basarabilor ne leagă nu numai cu un trecut mai vechi decît al celor mai multe popoare europene şi mult mai vechi decît al popoarelor din centrul şi estul Europei dar, deasemenea, cu un timp din care izvorăsc legendele de la temelia fiinţei noastre spirituale. Cum am putea, deci, să fim întregi la minte şi la trup fără Basarabia, care este un fel de al doilea nume pentru România, primul în timp, şi care dacă nu este respectat şi slujit cum se cuvine de către românii care l-ar tăgădui, se nasc situaţii nefericite …. ca cea în care Ţara noastră se găseşte în clipa de faţă …… Cred că a privi spre Basarabia – ţara dintre Prut şi Nistru care ne-a fost răpită de comunism – devine astăzi o datorie care nu poate fi eludată. În primul rînd pentru că acest teritoriu este o parte din Moldova, o parte din întregul românesc, fără de care nu suntem decît un corp invalid, şchiopătînd prin timp….. În al doilea rînd, pentru că revenirea Basarabiei la România ar putea însemna întoarcerea României la Basarabia, adică la matca noastră, la ceea ce am fost întotdeauna. În sens european, Basarabia este necesară şi definitorie pentru noi, pentru că în calitate de români şi europeni…… noi formăm marginea unui continent şi a unei culturi şi nu putem renunţa, nici noi şi nici europenii din spatele nostru la ceea ce ne defineşte şi ne justifică…. Gîndiţi-vă ce ar fi această Europă fără, de exemplu, Portugalia sau fără Irlanda. Nu ar fi aceeaşi aşa cum nu este completă fără Basarabia. Atît în vest ca şi în est, avem acelaşi mod regional şi universal de a ne menţine într-o entitate care cînd este ştirbită, lucrul acesta devine pentru noi motiv de suferinţă şi alienare. Dacă Mihail Gorbaciov ar fi o personalitate adevărată, trăind în miezul realităţii, ar face posibilă o revenirea a Basarabiei la România, aşa cum a preconizat-o Soljeniţîn …. Basarabia faţă de Uniunea Sovietică este ca o mânăstire din Bucovina faţă de o statue a lui Lenin, o eternitate vie faţă de o fantomă rău făcătoare, condamnată de mult la flăcările iadului.

Din actuala alcătuire a imperiului de la răsărit de Basarabia în curînd nu va mai rămîne nimic în afară de o reîntoarcere la realitatea tuturor acelor fragmente antagoniste, în timp ce Basarabia va rămîne ceea ce a fost intotdeauna, o posibilitate românească de reîntregire.”.

Răspunsul meu la demersul celui de la Departamentul de analiză a fost după cum urmează:

„Sunt de acord că abordarea adoptată de Vintilă Horia este discutabilă, dar, după părerea mea, ea nu poate fi percepută de către cei în cauză ca fiind iredentistă. Discuţia în România şi în Uniunea Sovietică, asupra problemei Basarabiei confruntă cele mai variate puncte de vedere, iar cuvintele lui Vintilă Horia nu sunt acelea ale unui politician (de pildă, Petre Roman a declarat, în mod deschis, că, mai devreme sau mai tîrziu, Basarabia se va uni cu România), ci ale unui scriitor; textul lui are semnificaţia unei meditaţii literare asupra istoriei ca atare. Totuşi apreciem îndemnul analistului la prudenţă.”.

Fusese un schimb de mesaje interne survenit, nedramatic, în cadrul unei proceduri instituite în timp pentru asigurarea respectării a ceva care pornea de la Codul profesional jurnalistic corespunzător unei societăţi deschise dar, faţă de misiunea şi speranţele istorice asumate de Postul de radio Europa Liberă, se extindea într-un nelimitat cîmp de pericole şi răspunderi nu numai social-politice, cu vastă ramificaţie de interese şi sensibilităţi naţionale, în faţa cărora se ridica piramida imperativelor de conduită pe departe nu numai intelectuală, ci şi de solidaritate compasivă şi camaraderie luptătoare.

Şi contribuţia de la Paris a lui Vintilă Horia pătrunsese în acest orizont potenţial, dar cu o invulnerabilitate care ţinea de autenticitatea intuiţiei şi a puterii lui transfiguratoare.

Nicolae Stroescu-Stânişoară / Centrul Bisericesc Munchen

Sursa: Basarabia-Bucovina.Info