În contextul în care peste 7000 de români cer în scris Patriarhiei canonizarea Părintelui Arsenie Boca, fost deţinut politic şi mare duhovnic al Ortodoxiei româneşti, supranumit deja Sfântul Ardealului, considerăm important să semnalăm Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apariţia unui binevenit Dosar integral al suferinţelor sale din închisorile comuniste şi a prigonirii de după eliberare şi până la moarte. “Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii”, un demers de excepţie întreprins de cunoscutul jurnalist şi membru al Colegiului CNSAS Florian Bichir, întregeşte ştiinţific Dosarul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca şi lămureşte pe deplin relaţia duhovnicului de la Sâmbăta cu Mişcarea Legionară. Ajuns la al doilea volum, lucrarea, al cărei coordonator a fost premiat pentru meritele sale de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, nu ar trebui să lipsească de pe masa nici unui înalt ierarh. Măcar pentru a înţelege mai bine ce vremuri blânde sunt acestea faţă de cele trăite de martirii şi mărturisitorii închisorilor comuniste, care îşi aşteaptă, cuminţi, cuvenita canonizare, rugându-se pentru noi. Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca poate fi semnată AICI. Doamne ajută!

Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii

În sfârşit, Dosarul integral!

Una dintre cele mai harismatice figuri ale Ortodoxiei româneşti, Părintele Arsenie Boca este considerat pe bună dreptate cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. Un reper al României curate, nebolşevizate, o temelie a creştinismului autentic. Evident, după evenimentele din decembrie 1989, personalitatea Părintelui Arsenie Boca a început să fie cunoscută marelui public, ieşind de sub obrocul tăcerii, din underground-ul spaţiului public, dar şi din cel bisericesc. S-a scris mult despre Părintele Arsenie Boca, de la volume hagiografice până la unele cu atitudini de inchiziţie, care-i reproşau Părintelui o anumită afinitate politică în tinereţe. Câteodată, de la Zenit la Nadir nu-i decât un pas…

Este meritul prestigioasei Edituri Agnos, care în urma unui protocol de colaborare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis publicarea integrală a Dosarului de Securitate al Părintelui Arsenie Boca. Până în prezent, din cele şase volume ale dosarului de securitate al Părintelui au apărut fragmentar fişe sau note în zecile de volume care au inundat piaţa românească. Trebuie remarcat că, până în prezent, singurul studiu cu pretenţii academice este cel al istoricilor George Enache şi Adrian Nicolae Petcu: Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009.

De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziţia istoricilor, cercetătorilor şi, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziţie un opis complet, pentru că cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor.

Numele Părintelui Arsenie Boca în Arhiva CNSAS: Zian Boka, Zian Vălean, Boca Vălean Zian

Acest prim volum – din cele trei preconizate – conţine perioada 1943 şi până în 1949, adică până când intervine prima arestare, în 1950. Demn de menţionat este faptul că Părintele Arsenie a suferit şi în această perioadă. A fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945, dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştini, este schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţiii, fiind apoi eliberat. George Enache susţine că prima arestare a Părintelui Arsenie a avut loc în vara anului 1945 şi că totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăţa Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război şi la dezastrul ţării.
O altă noutate editorială o reprezintă faptul că, pentru prima oară, au fost studiate toate dosarele Părintelui Arsenie Boca. Spunem toate, pentru că două dintre acestea au fost îndosariate de Securitate sub numele de Boka Zian. De altfel, numele Părintelui Arsenie Boca se mai regăseşte notat în Arhiva CNSAS nu doar ca Zian Boka, ci şi ca Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor cercetători.

Cele şase volume, plus cele conexe, care-l privesc pe Părintele Arsenie Boca, demonstrează atenţia pe care i-au dat-o autorităţile române, fie ele antonesciene sau comuniste. De altfel, Părintele Arsenie Boca a fost urmărit de Securitate şi pe patul de moarte. În perioada 1983-1989 a locuit la Sinaia. A făcut unele deplasări scurte şi discrete în ţară. În aprilie 1989, fiind imobilizat de boală la pat, este vizitat ultima dată de securişti, iar la 28 noiembrie trece în Biserica Biruitoare.

Securitatea regală sau comunistă te veghea până la moarte! Note informative pe parcursul a jumătate de secol

Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător – document olograf al ofiţerului de Securitate care îl şi semnează – a mai fost întocmit de acelaşi ofiţer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!…

Informatorul Tâmplaru Ion consemna, în nota informativă nr. 193, predată pe 4 iunie 1989 Securităţii oraşului Sinaia: „Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Bocazian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugăriţe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deşi are domiciliul la Sinaia, unde de fapt şi locuieşte şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului, primeşte pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu şi-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc şi l-ar fi solicitat prea mulţi preoţi pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai doreşte să lucreze, fiind bătrân şi bolnav.
Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viaţa şi activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinereţe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat şi pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an şi trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproşeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa şi se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase şi se afla la canal. A arătat că a presimţit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a ştiut până nu s-a comunicat oficial. Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât şi la Bucureşti, unde a domiciliat, a fost controlat în permanenţă de securitate şi dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că şi-a văzut de treabă şi nu a desfăşurat nici un fel de activitate.
În prezent duce o viaţă retrasă, nu face şi nu primeşte vizite şi este preocupat de starea sănătăţii, cât şi pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor şi altor lucrări pe care le are de făcut la casă. Aducând vorba despre cei care pleacă şi rămân în Occident, Boca Zian-Vălean a arătat că el nu ar pleca din ţara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos şi pericol şi nu ar renunţa la liniştea pe care o are în ţara noastră”.

Atentă, Securitatea stabilea că pe lângă informatorul Tâmplaru Ion, pe lângă Părintele Arsenie Boca „va fi dirijat cu sarcini” şi informatorul Dobrin. Rezoluţia dată de ofiţerul de securitate este următoarea:

„Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de îndrumare şi coordonare a activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază”.

Cu câteva luni înainte de decembrie 1989, mai exact pe 10 aprilie 1989, Securitatea nu scăpa din ochi un ieromonah bătrân şi căzut la pat. „Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. Tâmplaru. Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat şi imobilizat la pat. Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună. Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice şi emoţii. În discuţiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primeşte vizite şi se află sub supravegherea ei permanentă. Întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative, a fost instruită şi i-a fost dat în grijă numitul Boka Zian-Vălean”. Cel care dorea să-l verifice pe Părintele Arsenie Boca, să vadă cu ochii lui dacă informatorii nu minţeau, era ofiţerul principal, maior Cocârlea!

Pentru a înţelege atenţia pe care i-au acordat-o de-a lungul anilor autorităţile Statului, trebuie să ne raportăm la cadrul istoric. În acest prim volum vom discuta doar perioada consemnată, 1943-1949. Trebuie subliniat faptul că Părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităţilor încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Prima notă din dosarul său apare pe 5 iunie 1943, fiind catalogat drept „un înfocat legionar şi credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară”. După cum bine remarcau editorii acestui volum: „termeni tari, precum înfocat legionar, îi vom găsi destul de des folosiţi de aparatul represiv, tocmai pentru a da greutate informaţiilor furnizate. Pr. Arsenie Boca şi problema legionarismului va fi un subiect uzitat mereu în cadrul anchetelor, fiind unul din cele mai comode capete de acuzare nu doar în cazul Părintelui Arsenie, ci al multora dintre persoanele incomode ale acelei perioade, având în vedere facila încadrare juridică pentru demararea anchetei, atât interogatoriile la care e supus Părintele Arsenie Boca (extrem de consecvente în această privinţă), cât şi activitatea sa ulterioară demontând aceste supoziţii. Părintele va justifica de fiecare dată, de altfel, după cum se poate sesiza din formularea acestei note informative, că implicarea sa în Mişcarea Legionară e doar o… bănuială, prezenţa legionarilor la mănăstire neavând nicidecum scopuri politice, ci aşezându-se în scopul misionar al unui Părinte care e păstorul tuturor credincioşilor care îl frecventează”.

Dictatorii speriaţi de legionari

Este acum bine ştiut că ani de zile Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI), i-a indus o teamă profundă Mareşalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, vizavi de legionari. Ba mai mult, pentru a întări această fobie, a pus la punct atentate fantomatice, după cum relatează şi cel mai bun istoric din domeniu, Cristian Troncotă.

În realitate, Părintele Arsenie Boca a fost o persoană carismatică şi capabilă să atragă mulţimile de credincioşi. Autoritatea puternică, precum şi capacitatea de convingere erau elemente de potenţial pericol, chiar dacă nicio­dată Părintele nu a făcut ceva dubios, după cum nota un cercetător: „Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă şi oameni potenţial periculoşi pentru ordinea de Stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept ţintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum şi în ce fel acest călugăr poate avea influenţă asupra oamenilor”.

Far călăuzitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca începe să formeze – conform rugăminţii şi poruncii mitropolitului Nicolae Bălan – o „pepinieră” de monahi, o mănăstire model care să permită renaşterea spiritualităţii ortodoxe într-un spaţiu văduvit secole de-a rândul de prezenţa benefică a lăcaşelor monahale. Cum în acele vremuri de război circula printre autorităţile vremii duhul anti-legionarismului, iar mănăstirea se afla aproape de noua graniţă româno-maghiară – tocmai pentru a nu exista suspiciuni sau dubii –, Părintele Arsenie Boca cere ca în preajma mănăstirii să fie amplasat un post de jandarmi.

„…În ce mă priveşte, declar cu toată conştiinţa împăcată că: în toată perioada de la 1940, de când am venit la mănăstire până astăzi, nu s-a ţinut cu ştirea sau încuviinţarea mea nici o şedinţă legionară. N-aş fi îngăduit treaba asta nici în ruptul capului. Am auzit că nu toţi pelerinii sunt cuminţi. Drept aceea am cerut verbal, în repetate rânduri, D-lui Comandant al Legiunii de Jandarmi Făgăraş, un post fix de control, care să cruţe mănăstirea de implicaţii într-un domeniu neîngăduit (…), întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certaţii cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduinţa creştină”. Declaraţia e dată de Părintele Arsenie Siguranţei în data de 10 iunie 1948.

Dacă agenţii regimului Antonescu s-au lăsat până la urmă păgubaşi, deşi pecetea de legionar îl va urmări toată viaţa în notele Securităţii, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu noua orânduire comunistă! Am notat deja că Părintele va suferi, la instigarea ministrului Cultelor, Constantin Burducea, o primă arestare la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 (unde dă şi prima declaraţie autobiografică, redată în acest volum), fiind dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945. A mai fost arestat pe 14 mai 1948, schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţii, fiind apoi eliberat. Toate acestea erau însă simple, chiar banale încercări, faţă de ceea ce va veni şi veţi afla în volumele viitoare… În încheiere, ţin să le mulţumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS pentru disponibilitate şi deschiderea arătată, cât şi Editurii Agnos, care realizează un lucru minunat. Editorul Romeo Petraşciuc, în calitate de cercetător extern, a făcut nenumărate drumuri la sediul CNSAS, iar Raluca Toderel a transformat nopţile în zile, culegând şi adnotând meticulos mii de pagini. Efortul cred că a meritat! Avem, în sfârşit, la dispoziţie un opis integral al Dosarului de securitate al Părintelui Arsenie Boca.

Iar acest lucru nu-i de ici, de colea!…

6 octombrie 2013

Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii

Anchetele, Canalul şi Persecuţia. Opis de documente. Vol. II

“Un fanatic religios…”

Iată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prestigioasa editură Agnos a ajuns la cel de-al doilea volum dedicat suferinţelor Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului . Primul volum, realizat ca şi acesta, în colaborare în urma unui protocol cu Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS), Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii (1940-1949) , a cunoscut un succes remarcabil. Nu doar de piaţă, ci şi prin aprecieri deosebite din partea lumii academice şi intelectuale din România. Motivul este unul singur. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor editori sau autori). O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor!

Nădăjduim ca ultimul volum, cel de-al treilea, privind ultima perioadă din viaţă – Bucureşti – Drăgănescu – Sinaia (1960-1989) – să apară cât de curând. Ultimul volum, care va cuprinde şi un indice de nume, reprezintă urmărirea pas cu pas a Părintelui de către Securitate. Pentru a avea o mică imagine asupra filajului, dar şi asupra reţelei informative ţesute în jurul Părintelui Arsenie Boca, trebuie spus că ultima delaţiune din dosar datează din data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!…

Dacă primul volum a fost unul al hărţuirii, al primelor încercări, acesta este unul al suferinţei, al perioadei în care Părintele trece prin arestări repetate şi printr-o cruntă experienţă la Canal. Aşa cum am notat şi în prima prefaţă, Părintele Arsenie Boca a fost reţinut de autorităţile comuniste pentru prima oară – din excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea – la Râmnicu Vâlcea, în 17 iulie 1945 dus la Bucureşti şi eliberat în 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştibni, este schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţii, fiind apoi eliberat.

De data aceasta, din 1950, va trece într-o altă etapă a vieţii întru Hristos, mult mai cumplită. Nu vreau să răpesc cititorilor curiozitatea (pentru că nu pot spune bucuria) de a parcurge aceste pagini tulburătoare fără a face o mică trecere în revistă, cronologică, a suferinţelor Părintelui Arsenie Boca. Fără de care mormanul de documente ale acestui volum monumental nu poate fi înţeles pe de-a-ntregul.

Părintele duce “o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”

În 1949 Părintele Arsenie Boca este descris de autorităţile comuniste drept un “fanatic religios” care, “atribuindu-şi rolul de făcător de minuni, răpeşte preţiosul timp al ţăranilor chiar de la munca câmpului cu mârşavele lui minciuni, cu care duce în eroare acei ţărani naivi”. Conform raportului făcut de Biroul de Securitate Haţeg şi înaintat Serviciului Judeţean Deva în 4 iulie 1950, Părintele Arsenie avea o “atitudine duşmănoasă faţă de regim”, îi “instruia” pe călugării din mănăsire să defaime regimul, “în special faţă de tineretul din jur”; primea diferite produse “pentru că vindecă oamenii”; şi-a “vândut” fotografia “cu suma de 200 de lei” şi a adăpostit “un călugăr timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temniţă grea”, care, după descoperirea acestuia de către organele de securitate, a fost încurajat “să dispară”. În concluzie, sublocotenentul de securitate Uifalvi Alexandru propunea ca Părintele “să fie încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.), fiind un duşman activ al regimului actual şi clasei muncitoare”. Securitatea Bucureşti a întocmit şi ea un referat în 2 iunie 1950, în care erau reluate toate informaţiile strânse până atunci de organele represive. Se reia – Doamne, a câta oară! – falsa idee şi teorie că Părintele “a făcut parte din Mişcarea Legionară” când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un “om sfânt şi ar face minuni”. În plus, îngrijoraţi, ofiţerii de securitate notau că: “se constată afluenţa populaţiei din ce în ce mai mare” care mergea la mănăstire şi faptul că Părintele duce “o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”.

Răzbunarea bolşevicilor: “cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat popular”

În urma acestei stări de lucruri, la Prislop, “s-a creat o atmosferă asemănătoare cu aceea a lui Petrache Lupu, însă într-o măsură mai mică”. În final, ofiţerul de Securitate propunea: “încadrarea de urgenţă în U. M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de doi ani a arhimandritului Boca Arsenie, stareţ al mănăstirii Prislop-Hunedoara. A se comunica CC al PMR că s-au luat măsurile necesare ca activitatea sus-numitului să înceteze”. Evident, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român atâta aştepta. E de la sine înţeles care a fost decizia… La 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a Securităţii Sibiu, colonelul Gavril Birtaş ordona arestarea Părintelui Boca. Acesta trebuia să fie “înaintat (cu dosar individual tip” la Centrul de Triere al UM (Unităţii de Muncă, n.n.), întrucât cel în cauză prin decizia MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950, a fost încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni”. La 16 ianuarie 1951, Părintele Arsenie era înaintat centrului de triere al Unităţilor de Muncă din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Ilfov.

Motivele oficiale ale arestării administrative a Părintelui Arsenie Boca au fost: “sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mişcarea Legionară; după această dată, cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat popular. De asemenea, mai rezultă că în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop (sic!) pe legionarul Glatcov Grigore, care era urmărit de organele de stat. Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în CM (Colonie de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni, conform deciziei MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950 şi a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei”.

Arestat la 5 dimineaţa şi dus la Canal, Sfântul Ardealului se întoarce acasă de Buna Vestire

Arestarea Părintelui Boca s-a produs în noaptea de 15-16 ianuarie 1951, orele 5 dimineaţa. Părintele Arsenie Boca a ajuns la Canal. Date despre această perioadă sunt extrem de puţine, după cum afirmă şi istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, autorii singurului studiu cu pretenţii academie despre Părintele Arsenie Boca: Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009.

Sfântul Ardealului se întoarce acasă, la mănăstirea Prislop, în 3 aprilie 1952, iar după cum a descoperit părintele profesor Mihai Săsăujan, îi scrie episcopului său: “De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că, faceţi parte, în toate privinţele din motivele ei. Am aflat că, după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aici, ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus”.

Din nou arestat. Închis la Timişoara, Jilava, Oradea

Părintele Arsenie Boca va fi imediat încadrat informativ, iar anexele vă vor demonstra cu prisos acest lucru. Se pare încă că acest lucru nu a fost suficient, pentru că s-a ordonat din nou arestarea Părintelui. Reţinerea monahului s-a produs la 20 septembrie 1955, în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timişoara, abia la 24 septembrie, pentru pedeapsa prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 (omisiune de denunţ). A fost trimis în arestul Securităţii Timiş, apoi, de la 11 noiembrie, în penitenciarul Timişoara. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procurată în vederea desfăşurării anchetei penale, până în 8 decembrie 1955. La 9 decembrie Părintele era la Jilava, pentru ca la 21 decembrie 1955 să fie internat în penitenciarul Oradea.

În 7 aprilie 1956, Părintele Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul oradea în baza unei “dispoziţii” a Tribunalului militar Oradea, ca “prevenit”, deci nu suferise nicio condamnare sau decizie administrativă, anunţând că se va întoarce la mănăstirea Prislop.

“Duşmanii poporului”: preoţii şi gânditorii ortodocşi. Drama continuă

În timpul anchetei, Părintele a fost interogat pentru unele legături cu legionarii amintiţi în ancheta din 1948, despre relaţiile cu Antonie Plămădeală şi Nicolae Bordaşiu, Nichifor Crainic, principesa Ileana şi unii “profesori legionari”. Astfel spus, anchetatorii au încercat să-l determine pe Părintele Arsenie boca să “recunoască” activitatea în cadrul Mişcării Legionare. Aceeaşi marotă a legionarismului, deşi aceasta fusese infirmată încă de pe vremea regimului Mareşalului Ion Antonescu, după cum am arătat în primul volum. Părintele a afirmat foarte clar: “Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”.

Neobosită, Securitatea va deschide în 1958 un alt dosar de urmărire a Părintelui hărţuit: “Dosar de acţiune informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la mănăstirea Prislop”. Iniţiativa a fost tardivă, deoarece conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, vieţuitorii de la Prislop au fost obligaţi să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă. În locul celebrei mănăstiri avea să se instaleze un cămin de bătrâni, până în 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.

Drama Părintelui avea să continue. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului, nr. 2407/1959, Părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sunt obligate “să intre în lume”. Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească şi chiar să mai poarte haina mnahală. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, ca pictor secund pe lângă meşterul Vasile Rudeanu. Abia în 1961 este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Începea un alt capitol zguduitor din viaţa Părintelui Arsenie Boca…

Dr. Florian BICHIR

Membru al Colegiului CNSAS

Sursa: Agnos via Ziaristi Online

Nota: Intertitlurile aparţin redacţiei

Vedeţi şi: FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE