Înainte de prezenta o nouă lucrare fundamentală despre înţelegerea istorică a omului şi conducătorului Ion Antonescu – este vorba de cea mai recentă carte de studii şi documente “BASARABIA: scrisori către MAREŞAL”, de Alexandru Moraru – cu ocazia Adormirii şi Înălţării Maicii Domnului, în onoarea drept credincioasei lui soţii, Maria, publicăm ultima scrisoare către soţia sa a Mareşalului, un veritabil Testament peste veacuri, prezentăm în facsimil o scrisoare trimisă pe front soţului ei de către Maria Antotescu şi găsită de Profesorul Gh. Buzatu în Arhiva KGB, o fotografie de la execuţia Mareşalului, din Arhiva SIS/SRI precum şi o serie de fotografii inedite cu bravul cuplu care este şi ctitor al Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Bariera Vergului, fosta Muncii, actualul Bulevard Basarabia spre Piaţa Edudoxiu Hrumuzachi (foto). În final, găsiţi o scurtă relatare despre calvarul şi sfârşitul unei martire a României.

Ultima scrisoare a Mareşalului Ion Antonescu, trimisă de la Jilava soţiei sale, Maria, cu o zi înainte de execuţie şi cu doua zile înainte de a împlini 64 de ani:

“Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu!

Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi.

Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge.

Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa.

Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, maria antonescutoata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare!

Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre.

Suprema voinţă a decis altfel.

Am fost un învins, au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi.

Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.

Ultima mea dorinţă e să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti.

Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată.

Te strâng în braţele mele cu căldură. Te îmbrăţisez cu dragoste.

Nici o lacrimă!

31 Mai 1946 (Jilava)

ION”

Sursa: Trecutul la judecata istoriei: Maresalul Antonescu pro si contra – Gh. Buzatu (coordonator), Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2006, Pag 399 şi următoarele – Henriette Magherescu:  “Eu am consemnat « Ultimul cuvânt »”

Vedeţi şi: Mărturia preotului care i-a dat ultima împărtăşanie Mareşalului Ion Antonescu înainte de execuţie: “La Jilava, soldaţii plângeau în curtea închisorii”. DOC

INEDIT: O scrisoare din Arhivele KGB a Mariei Maresal Antonescu catre Ionica. Un cadou din partea Profesorului Gh. Buzatu pentru Doamnele Romaniei. DOC

Vineri, 26 Septembrie 1941

Ionica dragă,

Cum aş fi dorit să ai şi tu o mulţumire, dar să fii foarte sigur că va fi bine.

Reuşite – vei avea şi aşa cum doreşti, sa fii convins.

Ma gândesc mereu la tine, cu tot sufletul meu chinuit şi trupul trudit.

Voi lupta cum am luptat şi pâna acum, să te ajut să-ţi realizezi dorinţa de a face o ţară mare şi puternică.

Nu am închis ochii toată noaptea, gândurile mă omoară.

Sper că tu eşti bine sănătos şi să-ti ajute Dumnezeu aşa cum te-a ajutat până acuma.

Te îmbraţisez cu toată dragoastea mea curată,

Rica

Context: La 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a gen. Alexandru Ioanițiu, gen. Iosif Iacobici (n. 8 decembrie 1884, Alba Iulia – d. 11 martie 1952, inchisoarea Aiud) este numit șef al Marelui Stat Major. Conducerea Ministerului de Război a fost preluată de Mareșalul Antonescu. Pe 22 septembrie, la orele 15.30, Maresalul Ion Antonescu pleaca spre Tighina cu un avion militar, unde ajunge la ora 17.15. Orasul si fortareata romaneasca de la Nistru se afla apoi sub un puternic bombardament al sovieticilor, lansat la orele 3.50 in noaptea de 25 septembrie. Joi, 25 septembrie, Maresalul Antonescu vizitează spitalul din Tighina si inspectează podul de la Varniţa, dupa care, la orele 19.00, se deplaseaza la Chisinau cu un tren special, unde va sta pana pe 27 septembrie, dupa care intreprinde o inspectie pe Frontul de Rasarit. Pe 27 septembrie, Maresalul ajunge la Cetatea Alba dupa care pleaca spre Chilia Noua, unde se imbarca pe vaporul “Kogalniceanu” pentru a ajunge pana la Ismail, duminica, ulterior participand la slujba din Catedrala orasului, sustinuta de Episcopul Policarp.
Vezi Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, Iaşi, 2011, pag 374 si urmatoarele, Editura Tipo Moldova

Doc: Arhivele Speciale ale fostului KGB via Arhiva Gheorghe Buzatu

Sursa: Ziaristi Online

Foto sus: Maresal Ion Antonescu, Foto de la execuţie: Serviciul Român de Informaţii şi Foto de Arhivă, mai jos, de la colegii noştri RBN Press, pe care îi felicităm

Vedeţi şi: TipoMoldova: Romanii in Arhivele Kremlinului

Ziaristi Online: Familia Tismaneanu in caietele Anei Pauker si platile facute de Komintern agentilor din Romania. DOCUMENTE

Ion Antonescu în 1904, ofițer la Școala militară de infanterie și cavalerie (1902-1904) cu gradul de Sublocotenent de Roșiori

Calvarul Mariei Antonescu

de Cezar Straton

“(…) Cu o oră înaintea execuției, Antonescu cere să-i fie aduse mama și soția. Își scoate ceasul de la mână și îl dă Mariei, spunându-i să nu-l lase niciodată să se oprească, să-și închipuie că e inima lui, care bate pentru ea… Dar femeia nu a putut păstra simbolicul obiect: i l-a smuls cu brutalitate un gardian, pe motiv că ar fi proprietate de stat, din moment ce Antoneștilor le fusese confiscată întreaga avere.

Dar calvarul Mariei începuse cu câțiva ani înainte, imediat după arestarea celui considerat de unii un criminal de război, de alții – între care și subsemnatul (Cezar Straton) – un mare patriot, ce a gestionat cât de bine s-a putut situația de criză în care se afla atunci țara. După 23 august 1944, soția mareșalului pribegește din localitate în localitate, fiind izgonită repetat, periplu tragic ce amintește cumva de fuga și deruta Ceaușeștilor. Este arestată la 14 septembrie 1944 – să fie transportată la închisoare, ca până la urmă – pe 18 mai 1945 – să fie transportată la Moscova, unde a fost încarcerată până în aprilie 1946.

Antonescu nu a știut că soția lui a fost trimisă în capitala sovietică odată cu el, fiind închisă în celula alăturată. A aflat aceasta abia la întoarcerea sa în România, în 1946. În timpul procesului soțului ei, Maria a fost internată în închisoarea militară de la Malmaison. Slăbită, deprimată, bolnavă, i se permite internarea în clinica profesorului Gh. Lupu de pe șoseaua Colentina. După externare i se stabilește domiciliu obligatoriu în casa mamei sale. Rămasă fără niciun venit, trăia mai mult din mila rudelor și vecinilor. Dar ”hărțuiala” la care o supuneau autoritățile statului stalinist era departe de a înceta.

În 1950 este iar arestată și încarcerată, până în 1955, când este deportată în Bărăgan, la Lătești, lângă Fetești. Foarte bolnavă de inimă, este internată în spitale în 1958 și 1959. În 1964, după ce suferise două infarcturi este internată la Spitalul Colțea, unde este îngrijită de un vechi prieten, profesorul Basil Teodorescu. Al treilea infarct – petrecut la 18 septembrie 1964 – îi este fatal. (…)”

Vedeti si Un mesaj catre Romance al Mariei Maresal Antonescu:

Sursa: Ziaristi Online