Informaţiile în literatura publică

With Friends Like These…The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania) (vol 1)

Larry L. Watts (Editura Militara, 2010), 733 p.

Extorting Peace: Romania, The Clash Within the Warsaw Pact and The End of the Cold War (Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiului Rece) (Vol 2)

Larry L. Watts (Editura RAO, 2013), 765 p.

Recenzie de Christopher D. Jones

Începând cu 1989 a apărut o foarte bogată literatură despre Războiul Rece, cuprinzând memorii, studii și povestiri ale unor personalitați politice tranformate în istorici, această perioadă istorică fiind incomparabilă cu alta. Din câte cunosc și după părerea mea, niciun astfel de studiu publicat până acum nu a atins nivelul de realizare al cele două volume de studii ale lui Larry Watts despre relațiile României cu principalii protagoniști ai Războiului Rece. Este o istorie corectă, precisă, echilibrată și convingătoare a politicii blocului sovietic, bazată pe un studiu meticulos al creării și prabușirii României comuniste, o saga a carei semnificație istorică completă este dezvăluită de Watts.

Pentru ca Watts aduce la lumină documente noi și interpretări inedite, totul pe această temă va deveni controversat. Probele pentru aceste volume provin din arhivele recente puse la dispoziție de mediile de intelligence și birocrațiile diplomatice occidentale și ale Pactului de la Varșovia. Interpretările sale atente ale acestor documente se bazează pe familiaritatea sa enciclopedică cu detaliile subtile ale istoriei României, începând cu sfârșitul secolului 19 – detalii pe care le-a prezentat în lucrări anterioare, publicate în limbile română și engleză. Primul volum acoperă perioada 1878 – 1978, iar volumul al doilea perioada dintre 1979 pâna în 1989. Watts pregatește și un al treilea volum, care acoperă revenirea României în Europa, după 1989.

Aceste volume par să-și fi dovedit deja utilitatea pentru profesioniştii din domeniul serviciilor de informații. Într-o conversație pe care am avut-o cu Watts în vara lui 2013, am aflat ca predă un curs în România despre intelligence și Războiul Rece, în cadrul unui program coordonat în comun de Serviciul Român de Informații și Universitatea București. Ca și în cele două volume cărora le fac recenzie aici, părţi din cursul lui Watts se axează pe problemele și capcanele analizării serviciilor de informații – unde există tendința de a greși, ce analiștii tind să nu observe sau să înțeleagă şi de ce. În plus, carțile sale sunt folosite ca documentare la Academia Națională de Informații din România şi la Universitatea Naţională de Apărare cât și în cele mai importante universitați civile românești.

Cazurile studiate în detaliu în ambele volume sunt, de asemenea, folosite și în cursurile despre “negare și înșelăciune” de la Universitatea Națională de Informații (NIU) a Statelor Unite. De curând, Watts a susținut un seminar cu staff-ul de profesori de la NIU la Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) despre operațiunile “negare și înșelăciune” ale Uniunii Sovietice împotriva României. Într-un schimb de date şi verificări cu Watts, am aflat, de asemenea, ca NIU și DIA sunt implicate în pregătirea oferită de Centrul de Excelență al NATO, HUMINT, aflat în România.

Textele lui Watts urmăresc trei culoare paralele. Unul este o provocare analitică la înțelegerea convențională a politicii externe şi de securitate a României în timpul Războiului Rece. Aceste opinii despre România sunt împartațite de majoritatea oficialilor din agențiile de informații din America și Europa, de miniștri de Externe și de mulți specilişti occidentali din lumea academică. Watts susține că România, membră a instituțiilor blocului sovietic, a urmărit, de fapt, politici internaționale și interne independente, care erau din punctul de vedere al coeziunii blocului sovietic cu mult mai subversive decât cele ale Iugoslaviei și Albaniei. Iugoslavia a încetat să mai participe la activitatea blocului după 1948 iar Albania nu a mai făcut parte din Pactul de la Varşovia și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) la începutul anilor ’60. Dar România s-a folosit de statutul de membru în aceste instituții pentru a pune la încercare politicile sovietice specifice şi pretențiile sovieticilor de a deține șefia în cadrul blocului.

A demonstra independența României este mult mai dificil din punct de vedere analitic decât în cazurile Iugoslaviei și Albaniei, întrucât oficialii de la București erau dornici să ia parte la poza de grup a conclavelor diplomatice ale Pactului de la Varșovia și, ca şi Iugoslavia, păstrau cu grijă legăturile economice cu OECD. Dar, după 1964, România nu a mai participat sau găzduit exercițiile comune ale Pactului de la Varșovia și a încetat să mai coordoneze programe educaționale și politice de îndoctrinare alături de Moscova. Bucureștiul a refuzat să participe și chiar a condamnat public invazia Cehoslovaciei, în 1968 și, mai mult, a mobilizat rezistența românească pentru o posibilă intervenție a statelor Pactului împotriva regimului Ceaușescu. În timpul războaielor arabo-israeliene din 1967 și 1973, România a refuzat să se subordoneze politicilor anti-israeliene ale blocului sovietic.

Al doilea culoar este argumentul ce se bazează pe probele de arhivă vaste, dacă nu chiar copleșitoare, ale lui Watts, care dovedesc faptul că ”Departamentul Secret” al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (care avea legături cu partidele comuniste din afară), precum și serviciile sovietice de informații au reușit ceea ce ar putea fi cea mai remarcabilă maskirovka (înșelăciune) a Războiului Rece: să convingă observatorii occidentali că sovieticii au orchestrat, în scop propriu, întreaga gamă a politicilor românești disidente de programele blocului sovietic pentru statele Pactului de la Varșovia, OECD și mișcarea comunistă internațională.

Al treilea palier este un efort de a explica de ce și cum diversele birocrații occidentale (incluzând serviciile de Informații) și experții din lumea academică au folosit clişee analitice eronate în gestionarea provocărilor Bucureștiului. Volumele lui Watts susţin că observatorii occidentali, atât din interiorul cât și din exteriorul guvernelelor, uneori au respins de asemena dezertările și provocările pe care partidele conducătoare din Belgrad și Tirana le lansau la adresa hegemoniei sovietice, așa cum, de altfel, arătau reticență și în fața scindării dintre CPSU și Partidul Comunist Chinez.

Într-un pasaj legat de cel de-al treilea palier, Watts lansează o întrebare eternă în domeniul spionajului: Cât de mult au determinat analizele serviciilor de informații comportamentul Casei Albe? Watts susține că Lyndon Johnson, Richard Nixon, Gerald Ford și Jimmy Carter nu păreau a împărtăși opiniile serviciilor de informații și ale experților, de a se implica în propriile lor discuții cu oficialii români pe teme precum China, Pactul de la Varșovia, Orientul Mijlociu și Asia de Sud Vest.

În urmărirea acestor trei culoare de mai sus, Watts deschide fiecare capitol cu o serie de citate frapante din diferite arhive. Citatele sale pregătesc cititorii pentru o abordare mai extinsă asupra surselor-cheie și pentru provocările la înțelepciunea dominantă.

Iată două exemple. Primul este poate că cea mai semnificativă și controversată contribuție a lui Watts la istoriografia Războiului Rece este o relatare despre lupta româno-sovietică asupra Statutului Pactului de la Varșovia, propus în 1978. În final, România a refuzat sa semneze. Cei șase membri rămași, conduși de URSS, au adoptat statutul în 1980. Cu alte cuvinte, în mod voit, Ceaușescu a retras România din Pactul de la Varșovia chiar în zorii ”Noului Război Rece” de la începutul anilor 1980. Iar Occidentul a observat asta tot atât de mult cât a facut-o când Albania s-a retras formal din Pactul de la Varșovia, în 1968, adică deloc.

Watts prezintă, de asemenea, un argument bine documentat și plauzibil, care arată că Ceaușescu a fost ani de zile un avocat al programelor de control al armelor care anticipau tratatele semnate la finele Războiului Rece – INC, CFE și START I. Cu toate acestea, Watts nu pretinde că statele occidentale implicate în aceste tratate au acordat o atenție deosebită agendei lui Ceaușescu, chiar dacă s-au mișcat de-alungul acestei traiectorii. Dar Watts explică însă în capitolele 11 și 12 ale celui de-al doilea volum că Moscova a luat în calcul concepte românești pentru a dezvolta agenda URSS a controlului armelor, în ciuda resentimentelor pe care le-a avut după afrontul Bucureștiului. Argumentul este unul dintre numeroasele cazuri în care Watts arată un respect faţă de politica diplomatică a lui Ceaușescu.

Cum vor evalua și interpreta cititorii documentele pe care Watts le folosește va depinde în mare parte de o serie de chestiuni. Perspectivele vor fi diferite intre agențiile și experții de la Washington, Moscova și București și alte capitale – de ex. Beijing-ul, Phenianul și Hanoi  – investite în prezentarea propriilor povestiri ale Războiului Rece.

În cazul în care, așa cum sugerează Watts, sovieticii, românii, membrii Pactului de la Varșovia, chinezii și protagoniștii occidentali s-au angajat în strategii complexe de a se înșela reciproc, de obicei fiind implicați agenți, agenți dubli și agenți voluntari sau involuntari de influență, toate părțile implicate au făcut tot ce au putut pentru a da credibilitate poziţiilor lor publice și pentru a stabili negarea plauzibilă pentru acțiunile lor clandestine. Așadar, s-ar putea să asistăm la dezbateri interminabile despre cine a înșelat pe cine.

Astfel de dezbateri au izbucnit deja în România, unde cărțile lui Watts au fost publicate în engleză și română. Va fi interesant de văzut dacă dezbateri similare își vor face loc și în Rusia, China, Coreea de Nord și Vietnam. Poate că cele mai interesante răspunsuri vor veni de la supraviețuitorii și succesorii KGB-ului sau altor centre de comandă din epoca sovietică. Având în vedere implicațiile contemporane ale studiilor lui Watts, poate vor scăpa de mentalitatea rusă identificată de David Satter în studiul său din 2013 ”A fost cu mult timp în urmă şi oricum, de fapt, nu s-a întamplat niciodată: Rusia şi trecutul comunist”.

În cazul în care comunitățile de analişti din Beijing, Hanoi și Phenian vor lua cunoștință de argumentele lui Watts, ar putea apărea complicații în delicatul duet Beijing-Moscova, pe scena Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, unde cele două mari puteri sunt protagoniste? Ce spune Watts despre faptul că majoritatea oamenilor care au trăit sub regimuri comuniste în 1989, continuă să trăiască sub conducerea unor partide comuniste astăzi? Poate oferi Watts o percepție intuitivă despre de ce Partidul Comunist Chinez a prosperat în drumul său național spre socialism, în timp ce România, Iugoslavia și Albania au ajuns într-o fundătură?

Din punctul meu de vedere, ca profesor în acest domeniu, cele trei volume vor constitui o trilogie care ar trebui să facă parte din lectura obligatorie nu doar a istoricilor României moderne, ci a oricărui istoric, politolog sau analist din domeniul de intelligence, care încearcă să înțeleagă dinamica internă a Războiului Rece în cadrul Pactului de la Varșovia și a OECD.

Las pe seama cititorilor comunității de informații să aprecieze valoarea euristică a operei profesioniste a lui Watts și să se gândească de ce comunitățile politice și de informații ar fi putut face erorile pe care le observă Watts. În ceea ce mă privește, eu accept în întregime concluziile lui Watts.

Dr. Christopher D. Jones

Dr Christopher Jones este profesor asociat la Şcoala de Studii Internaţionale Jackson a Universităţii Washington. Specializările sale includ relaţiile NATO/Pactul de la Varşovia şi problemele de securitate post-Război Rece.

CIA, Studies in Intelligence Vol 58, No. 2 (Fragmente declasificate, Iunie 2014 – o versiune în original aici)
PDF în original AICI

Traducere: Luciana Pop

Foto cu Larry Watts: Cristina Nichitus Roncea

Sursa: Ziaristi Online