Caracatiţa Tismăneanu, autopsiată de Mircea Platon. “Think tank”-urile care au inlocuit tancurile sovietice

Despre cum onegeurile-dronă înăbuşă gândirea democratică şi creează naţiuni de unică folosinţă

Extrase dintr-un studiu de Mircea Platon

Fundatia germana Konrad Adenauer Stiftung (KAS) investeşte masiv şi în România. Printre altele,împreună cu Hans Seidel Stiftung (HSS), a susţinut financiar încă de la lansare Fundaţia Creştin Democrată a fostului Ministru de Externe al României, Teodor Baconschi.^{^xxi}Chiar în timpul exercitării mandatului de ministru de externe al României, dl Baconschi primea ca preşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate asistenţă financiară de la statul german via KAS şi HSS. Pentru a înţelege semnificaţia acestei finanţări trebuie precizat că, începând cu anii 1960, Germania a dezvoltat, după model anglo-american, o reţea de fundaţii „private” care să funcţioneze ca promotoare ale interesului Germaniei în lume. Conform cercetătoarei Ann L. Philips, aceste fundaţii sunt angajate în promovarea politicii guvernului german în interiorul şi în exteriorul ţării. Motivul proliferării lor după 1945 e legat de restricţiile la care a fost supus guvernul Germaniei Federale în epoca post-hitleristă. Ferindu-se de a se mai lansa deschis în crearea de „zone de influenţă”, guvernul de la Bonn a acţionat în exterior prin aceste reţele de influenţă pe care le-a moştenit şi Germania reunificată după 1989. Aceste fundaţii au legătură cu partidele germane dar sunt finanţate aproape în exclusivitate (97-98%) din bani de la bugetul de stat. Ca urmare, legile germane le interzic fundaţiilor să lucreze împotriva politicii externe a guvernului federal. Toate proiectele externe sunt supervizate de Ministerul de Externe german. De asemenea, şefii fundaţiilor se întâlnesc lunar cu ambasadorii Germaniei pentru a discuta cum anume îşi pot armoniza acţiunile. Fundaţiilor le e interzis să intre în competiţie, ele trebuind să acţioneze conform conceptului „pluralism fără competiţie”. Principala misiune a fundaţiilor e „educaţia civică” în spiritul democraţiei, al drepturilor omului şi al economiei de piaţă, aşa cum sunt ele definite în Germania şi în interesul statului german.^{^xxii} În limbaj legal corporat, dl Baconschi s-a aflat deci, ca ministru de externe şi preşedinte al unei fundaţii stipendiate de Germania, în “conflict de interese”.

(…)

Pentru a ilustramodul în care acţionează agenţiile ideologice euro-atlantice pentru a confisca această istorie, trebuie să discutăm pe scurt cazul României.În 2006, preşedintele neoconservator al României, dl Traian Băsescu, l-a numit pe sociologul Vladimir Tismăneanu preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România (aşa-numita „Comisie Tismăneanu”). Tot în 2006, Foreign Policy Research Institute anunţa crearea unui „Transatlantic Steering Group” menit a teleghida accelerarea procesului de „integrare” a ţărilor post-comuniste. Din partea României fac parte Alina Mungiu-Pippidi, prezentată ca NED Fellow, şi Gabriel Petrescu, a cărui calificare e aceea de Preşedinte al Fundaţiei Soros pentru o Societatea Deschisă din România. Din partea americană e prezent însă dl Tismăneanu.^{^xli}Din 2009, dl Tismăneanu a devenit şi preşedinte al Consiliului Academic al Institutului de Studii Populare (ISP), think tank al Partidului Democrat Liberal (la putereîn perioada 2008-2012, partidul fiind o creaţie a lui Traian Băsescu). Printre sponsorii-parteneri ai ISP se numără KAS, HSS, The International Republican Institute şi Centre for European Studies (CES), think tankul Partidului Popular European.Tismăneanu face parte şi din consiliul consultativ al Centrului de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), un think tank neoliberal din România finanţat de Atlas Foundation, Konrad Adenauer Stiftung, CATO Institute, The German Marshall Fund of the United States (GMF), Americans for Tax Reform Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Coca Cola, Business Angels Netzwerk Deutschland (BAND) şi BRD. CADI este parte a organizaţiilor internaţionale Atlas Foundation, Economic Freedom Network şi Stockholm Network şi are ca parteneri instituţionali The Swiss Confederation Institute; Ambasada Marii Britanii în România; Institutul de Studii Populare; Institutul Ludwig von Mises România; Cato Institute; Heritage Foundation; Institute for Humane Studies; Institute for Economic Studies; Institute for Market Economics şi Mercatus Center at George Mason University.^{^xlii}

Cu sprijinul financiar ar GMF şi al Balkan Trust for Democracy, CADI a organizat în colaborare cu Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale mese rotunde precum „Cultura strategică şi societatea civilă”. Temele de discuţie anunţate de organizatori au fost legate de mobilizarea societăţii civile din România pentru a accepta militarizarea vieţii academice româneşti. Astfel, s-a discutat despre „paşi către o coaliţie a societăţii civile pentru reforma sistemului de securitate; dezvoltarea culturii strategice în cadrul universităţilor civile; oportunităţi de cercetare şi colaborare”. Spiritul în care s-a discutat a fost, după cum transpare chiar din prezentarea publicată pe websitul CADI, cel al instrumentalizării grosolane a istoriei românilor prin denunţarea „naţionalismului antiliberal îngust” care alimentează „tradiţia izolaţionistă de non-cooperare” a românilor cu marile imperii.^{^xliii} Tismăneanu a mai fost numit de Preşedintele Băsescu şi Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comuniste în România, funcţie pe care a exercitat-o între anii 2010 şi 2012. Ca preşedinte al IICCMER, Tismăneanu a fost invitat să susţină conferinţe finanţate de KAS pentru a populariza versiunea istoriei comunismului românesc generată de Raportul Comisiei Tismăneanu.^{^xliv} Studiind componenţa şi raportul Comisiei Tismăneanu, Mark constata că rolul Comisiei Tismăneanu a fost acela de a impune de sus în jos, cu ajutorul statului şi la presiuni externe, în prag de intrare a României în UE (2007), o nouă “memorie liberală” care să reducă la tăcere sau să cenzureze existenţa altor memorii, alternative, ale epocii comuniste.^{^xlv}

Poziţia proeminentă, la întretăierea dintre organisme de stat şi de partid, dintre organizaţii străine şi cele domestice i-a permis lui Tismăneanu mai mult decât oricui altcuiva să modeleze discursul din România referitor la comunism. Părăsind România în 1981, Tismăneanu s-a stabilit în SUA unde a lucrat între 1983-1990 pentru think tankul neoconservator Foreign Policy Research Institute, fondat de Strausz-Hupe.^{^xlvi}În anii 1980-1990, FPRI a fost susţinut financiar deUSAID, Pew Charitable Trust şi National Endowment for Democracy (NED),^{^xlvii}NED a fost fondat în 1983 pentru a face pe faţă ceea ce CIA făcea în mod clandestin, adică pentru a identifica, finanţa şi organiza pe teritoriul statelor străine (inclusiv în Europa de Est post-comunistă) grupări politice şi mişcări insurecţionale care sprijină obiectivele politicii externe americane.^{^xlviii} Printre sponsorii FPRI se numără şi American Enterprise Institute, un think tank neoconservator-neoliberal care a colaborat şi direct cu Tismăneanu şi care a fost descris de istoricul Mark Almond de la Oxford ca fiind “un fel de Cominform al noii ordini mondiale.“^{^xlix}

Ca şi colaborator apropiat al lui Daniel Pipes, director al FPRI între 1986-1993, Tismăneanu a împărtăşit hotărârea lui Pipes, condamnată de istoricul americano-britanic Anatol Lieven,^{^l} de a minimaliza rolul naţionalismului în prăbuşirea regimurilor din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Conform chiar lui Pipes, Tismăneanu a reuşit aproape de de unul singur să îndrepte politica Departamentului de Stat faţă de România într-o direcţie antinaţionalistă.^{^li}Într-adevăr, Tismăneanu a susţinut întotdeauna rolul hotărâtor al “societăţii civile” şi al “elitelor intelectuale” atât în prăbuşirea comunismului, cât şi în reconstrucţia liberal democratică a Estului Europei. Eliminarea oricărui element naţional, religios, tradiţional sau comunitarian din rândul ingredientelor folosite la reconstruirea societăţii româneştiajută atât la captareaistoriei regimului comunist în favoarea naraţiunii democratic neoliberale, cât şi la edificarea cu sprijin financiar şi logistic occidental a unei versiuni sanitizate, “civic naţionaliste” a democraţiei din România. Hotărât să apere puritatea democratică de orice posibilă competiţie reprezentată de social– democraţie, democraţie participativă, democraţie radicală, democraţie deliberativă, democraţie ecologică sau chiar creştin-democraţie, Tismăneanu a înfierat în opera sa ca suspecte şi totalitare orice critică comunitariană a neoliberalismului ca “soulless, atomistic, and mechanical,” orice laudă a “valorilor premoderne, în special a legăturilor specifice comunităţilor ţărăneşti” şi orice “denunţare” a capitalismului financiar şi a culturii occidentale de masă.^{^lii} Singurul tip de naţionalism pe care Tismăneanu îl consideră potrivit celorlalte două elemente ale democraţiei liberale – adică pieţei libere şi alagerilor libere – e naţionalismul “civic” sau “liberal”, descris de Tismaneanu ca fiind de fapt o formă de “post-naţionalism” de vreme ce transcende orice relevanţă politică a apartenenţei etnice în favoarea “drepturilor individuale” (“individual rights”). Ca atare, singura formă de rezistenţă legitimă la comunismul de stat ar fi fostdoar cel al dizidenţilor care “şi-au formulat discursul critic în limbajul universalist al societăţii civile şi al drepturilor omului”, în vreme ce anticomunismul înrădăcinat istoric şi reprezentând anumite clase sociale al partidelor democratice (Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional-Liberal) din România monarhică decimate de regimul comunist şi reînviate după 1989 era delegitimat ca “răzbunător” şi “moralizator”.^{^liii}

Cu alte cuvinte, neglijând că discursul drepturilor omului şi al societăţii civile, oricât ar fi de curent şi de universalistic, are o istorie şi deci o identitate care îl scot din zona transparenţei generic-universaliste pentru a-l aşeza în cea a instrumentelor discursive care se cer istoricizate şi deci folosite cu precauţie, limbajul “naţionalismului civic” a fost folosit în România pentru a opera o expropriere discursivă, pentru a filtra istoria, victimele, opozanţii şi beneficiarii regimului comunist din România şi a distorsiona memoria publicăşi istoriografia comunismului în conformitate cu limbajul „revoluţiei democratice globale”. Mark observă cu uimire că, spre deosebire de comisia prezidenţială din România referitoare la Holocaust, din care au făcut parte cu precădere victime sau reprezentanţi ai asociaţiilor victimelor Holocaustului, din Comisia Tismăneanu a făcut parte un singur reprezentant al celor care au suferit în timpul regimului comunist.^{^liv}Cu alte cuvinte, dacă varianta neoliberală a democraţiei exportate de imperiul neoconservator tinde către vacua “republică de centru” a administraţiei financiar-tehnocrate care elimină jocul valorilor politice ca expresie a claselor sociale şi intereselor secţional-legitime din politică, iar naţionalismul civic e post-naţionalismul unei naţiuni noţionale, fără popor, anticomunismul civic liberal e anticomunismul an-istoric al elitelor globale care vorbesc în numele victimelor ne-reprezentate ale uneinaţiuni care nu există.

(…)

Un exemplu grăitor al acestui tip de de-culturare imperială a românilor ni-l oferă dezbaterea CADI menţionată mai sus, pe parcursul s-a ajuns la următorul consens:

„Constantin Dudu Ionescu, fost secretar de stat al Ministerului Apărării Naţionale: Undeva în faţa casei bunicilor e o cruce ţinută la mare cinste, a unor stră-străbunici “eroi şi patrioţi” omorâţi de otomani. Se spune că trebuiau să facă săpun pentru un convoi sau grup de turci care se întorceau în Istanbul, şi ei isteţi au pus pietre în mijlocul calupilor de săpun. Ghinionul a fost că turcii au descoperit mai devreme frauda şi s-au întors din drum să-i scurteze de cap. Faptul că acea cruce e ţinută la mare cinste e semnificativ pentru discuţia noastră despre cultura strategică. Ne arată că există în România o tradiţie izolaţionistă de non-cooperare în care încălcarea unui contract e luată drept patriotism. Evident, povestea arată şi cât de eficientă e atitudinea respectivă pentru securitate.

CADI: Probabil că aici ar sta atribuţiile societăţii civile, să demaşte avataruri ale acestui tip de cultură strategică. De exemplu şi acum manualele de istorie ridică în slăvi cuceritori precum Mihai Viteazul sau pure acte de terorism ale unui Vlad Ţepeş, ca urmare a unui naţionalism antiliberal îngust.”^{^lxiii}

(…)

Ca un epilog al acestei mici istorisiri, trebuie spus că în ianuarie 2014 a vizitat Bucureştiul doamna Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Personaj minor în sine, dar de proproţii gigantice proiectat pe pereţii cavernei bucureştene, dna Nuland a invitat la întâlnirea cu societatea civilă doar patru onegeuri: Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Institutul pentru Politici Publice (IPP), Expert Forum (EFOR) şi Freedom House România.

CRPE e finanţat de: Uniunea Europeană prin programul Phare, Fundația Soros România, Black Sea Trust (GMF Romania), Open Society Institute, Konrad Adenauer Stiftung, Fundația Friedrich Ebert – România, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Romanian – American Foundation, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) – Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe şi Raiffeisen Bank prin Fondul pentru Inovare Civică, United Nations Development Programme – Romania, Programul Operațional de Dezvoltare a Capacității Administrative (PODCA), Unitatea de Asistență pentru Dezvoltare (MAE).

Freedom House e finanţat de: Ambasada Franței în România, Ambasada Marii Britanii și a Irlandei de Nord în România, Ambasada Regatului Olandei în România, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, American Cultural Center, The Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), Agenția pentru Strategii Guvernamentale

Comisia Europeană, OLAF, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, USAID, U.S. Department of State. Printre sponsori se numără: British American Tobacco, Glaxo Smith Kline, Ogilvy, Philip Morris.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi Expert Forum (EFOR), deşi dedicate promovării cauzei „transparenţei” democratice, nu dau publicităţii numele vreunui sponsor. Conform websitului Institutului pentru Politici Publice, IPP derulează anumite operaţiuni cu sprijinul financiar al lui (Soros) Open Society Institute şi al Balkan Trust for Democracy (program al The German Marshall Fund of the United States). I-am contactat pentru a cere informaţii despre modul în care îşi finanţează activitatea dar au refuzat să răspundă.^{^lxvi}

Toate cele patru onegeuri – Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul Român de Politici Europene şi Freedom House Romania – au fost extrem de active în redefinirea suspendării parlamentare a preşedintelui Băsescu şi referendumului care i-a pecetluit nelegitimitatea drept „putsch against the rule of law”.^{^lxvii}

(…)

Think tankurile contribuie la descurajarea gândirii democratice şi la dezafectarea politică (nu doar electorală) a cetăţenilor transformând orice secţiune a vieţii publice sau private în domeniu privat al experţilor. Relativismul epistemologic care le îngăduie think tankurilor neoliberale să ceară retragerea statului din economie şi să devalorizeze cunoaşterea de tip democratic-tradiţional^{^lxxi}în favoarea opiniei ”experte” nu face decât să supună lobbyurilor specializate din ce în ce mai multe aspecte ale existenţei noastre cotidiene, de zi cu zi. Opinia expertă, adică finanţată sau mercenară, a ajuns, cu ajutorul onegeurilor,să controleze piaţa oligopolizată a ideilor. Asemenea sofiştilor din Grecia clasică, onegeurile profesionalizează „meseria” de cetăţean, eliminând de pe piaţă opiniile lipsite de sistem de amplificare. Sentimentul de fatalism, ideea că ştie altcineva mai bine decât ei ce şi cum trebuie făcut, nu are cum să îndemne cetăţenii la o viguroasă democraţie participativă. Omul a devenit devalorizat atât ca forţă de muncă, cât şi ca forţă de gândire. A fost abolit de experţii predicând statul minimal, austeritatea neoliberală şi predominanţa gândirii privatizat-experte, mercenare.

Nu e de mirare că, în condiţiile în care economia capitalistă, sub influenţa corporatismului global şi a neocolonialismului, devine din ce în ce mai mult o economie extractivă de valori, nu producătoare de valori, onegeurile generate de acest tip de economie militează pentru profesionalizarea cetăţeniei, pentru îndepărtarea oamenilor obişnuiţi de centrul unde se ia decizia şi unde se acumulează profitul extracţiei.

Integral, impreuna cu Notele de subsol la Grupul Prospective

Sursa: Ziaristi Online