Cum se obține o decorație în România
Nu e ușor să obții decorații ale statului român, această realizare necesită parcurgerea câtorva pași bine organizați. În primul rând, trebuie să-ți iubești țara cu disperare, cum ar spune niște intelectuali. Cu disperarea bărbatului care își bate nevasta, o înjură, o scuipă, îi toarnă căldarea cu lături în cap în văzul tuturor pentru că o iubește, iar ea nu i se supune și nu este/nu face cum vrea el. Apoi, această iubire disperată cu scuipături trebuie răspândită pretutindeni, prin toți vecinii, prin străinătate, iar țara, acest obiect al dorinței, să fie făcută de rușine, pentru că așa merită, pentru că nu este intelectuală, supusă și nu recunoaște valoarea celor care o iubesc cu disperare în modul descris mai sus. Așadar, regula numărul 1 este: cu cât îți înjuri mai tare țara, cu atât ai șanse mai mari la o decorație.
Regula nr. 2 este ca pe conducătorul iubit să nu-l iubești cu disperarea cu care îți iubești țara pe care nu o scoți din albia de porci. Dacă țara trebuie înjurată pentru că știe ea de ce și pentru ca să se vindece, parafrazez din niște intelectuali, conducătorul iubit trebuie adulat și protejat chiar și când calcă în străchini. El nu trebuie vindecat cu critici, ci cu binecuvântări și mângâieri pe creștet. Așadar, cu cât îl lauzi mai tare pe conducătorul iubit, cu atât cresc șansele la decorație.
În fine, regula nr. 3 este să nu fii de capul tău în căutarea decorației. Trebuie să te asociezi cu alți intelectuali de marcă supuși acestor reguli și care fac la fel ca și tine, pe principiul asinus asinum fricat. Cu cât sunt mai mulți cei care își iubesc țara cu disperare și cu picioare în gură, dar își iubesc liderul cu mai puțină disperare, însă cu mai multă adorare, cu atât crește șansa la decorația în grup. Așadar, decorațiile se dau la niște intelectuali care respectă aceste trei reguli de bază și care sar unii în apărarea altora atunci când nu li se acordă ceea ce li se cuvine de drept: adorarea națională.
Dacă doriți distincții înalte, înjurați-vă țara, flatați liderul și fiți superiori, privind de sus, din Olimpul cunoașterii, spre muritorii de rând care ”nu vă înțelege” geniul nerecunoscut. În scurt timp garantez că va ploua cu decorații…
Cum s-ar spune, dacă femeia bătută și scrofăită nu-și iubește bărbatul care a maltratat-o de la nivelul său intelectual superior, înseamnă că e proastă și că nu pricepe. Noroc că nu țara dă decorațiile, ea se îndoaie încă sub iubirea disperată venită de la niște intelectuali, ci liderul suprem care nu a fost criticat ca să se facă mai bun, așa cum pățește România de atâția ani. România însă nu comentează când e izbită cu capul de pereți, așa încât curajul unor intelectuali de a-i face morală pe bază de bătute cu strigături este de-a dreptul admirabil! Liderul suprem nu ar fi la fel de tolerant. Și, în plus, la el sunt decorațiile, sinecurile și tot tacâmul. Drept urmare, pe scurt, dacă doriți distincții înalte, înjurați-vă țara, flatați liderul și fiți superiori, privind de sus, din Olimpul cunoașterii, spre muritorii de rând care ”nu vă înțelege” geniul nerecunoscut. În scurt timp garantez că va ploua cu decorații… Dar grăbiți-vă, liderul mai are numai câteva luni acces la tolba cu recompense.
Iată mai jos și un îndrumar al discursului iubitor de țară care dă roade și produce decorația mult dorită:
De la un parlamentar anonim către celebrul Andrei Pleșu
Am fost uimit să văd că o celebritate ca Andrei Pleșu îmi face onoarea de a mă pomeni, în ciuda anonimatului meu, pe tema legii care dorește să combată leznațiunea. Disputa apare în același timp cu cea a decorării lui HR Patapievici, altfel un mare patriot, după criteriile domnului Pleșu, chiar dacă în limitarea mea mi-e greu să văd iubirea de țară printre ”curul”, ”fecalele” și ”urina” cu care e gratulat, din iubire desigur, poporul român.
Așadar, în logica domnului Pleșu, înjurătura de țară și de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris și s-a spus despre acest neam din 1990 încoace. Unii dintre doctorii curanți ai națiunii, precum amintitul HR Patapievici, au și fost răsplătiți cu funcții importante pentru eforturile depuse în acest sens, ultima recompensă fiind chiar o decorație ajunsă motiv de dispută la Curtea Constituțională. Dar cum să nu-i răsplătești pe cei care își disprețuiesc țara din dragoste, pe urmele celor care își bat nevasta din pasiune nețărmurită? La fel l-am răsplătit și pe Laszlo Tokes, care atât a iubit România încât o vedea sub formă de Kosovo sau de Crimeea, deplângând ”genocidul” la care sunt supuși maghiarii din Transilvania. Dar nu te poți pune cu iubirea omului și cu felul în care alege să și-o manifeste, poți, eventual, să-i recunoști valoarea prin funcții publice și prin decorații.
Așadar, legea mea împotriva denigrării României, deși specifică faptul că nu include „în nicio circumstanță criticile, declarațiile, faptele sau acțiunile democratice la adresa puterii politice, a instituțiilor sau a persoanelor cu funcții în statul român și la adresa activității acestora”, este un mare afront adus libertății de exprimare a iubirii nețărmurite față de țară care se manifestă, deocamdată, neîngrădită, cu beneficii multiple pentru sănătatea morală a acestui popor.
Nici nu știu ce să ne mai facem cu atâta iubire de țară. Putem doar să reluăm câteva citate, după exemplul criticului meu celebru, pentru a da glas din nou formulei ideale în care România poate și trebuie iubită. Înainte de a reda aceste vibrante dovezi de iubire națională, îmi permit, ca un admirator sincer al maestrului lui Andrei Pleșu, pe numele său Constantin Noica, să-i solicit criticului meu să ne ofere și un citat similar al marelui filosof, unul în care poporul român să fie ”iubit” cu scuipături.
Iată așadar și cum decurge adevărata iubire de țară, la care noi, anonimi și ”patibulari”, cum ar spune spiritele înalte, nu avem acces:
“Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)
“23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)
“Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)
“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)
“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.
Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit.
Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)
“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 49)
“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)
Sursa: Bogdan Diaconu Blog via Ziaristi Online
