În Ucraina timpul „marii discordii” de abia acum incepe. Dincolo de ipoteza vreunei confruntări deschise (puțin probabilă, în opinia mea), Euromaidanul a prefațat totuși un război, un altfel de război, care nu se va sfârși prea curând, un război al paradigmelor. Ucraina închide între hotarele ei cel puțin trei paradigme cu un potențial de anarhie și conflict deosebit de puternic: paradigma huntingtoniană ai cărei descriptori sunt cele două regiuni religioase, ortodoxă și catolică (greco-catolică); paradigma regionalistă multi-etnică suprapusă peste geografie cu profiluri teritorializate distincte, pe care a încercat Ianukovici să le utilizeze electoral când s-a sprijinit pe formula partidului regiunilor; paradigma etatismului ucrainean asemănător unui capac peste un cazan care fierbe, un capac abil sau inabil „folosit” de feluritele grupări politice de la Kiev și probabil de felurite rețele interesate în evoluțiile zonei. Răspunsurile istoriei recente la chestiunea ucraineană a fost trei și toate au eșuat: etatismul, regionalismul, integraționismul sovietic. În plus, ca și în restul zonelor ex-comuniste, regimul de aici s-a odihnit la umbra scorburoaselor ramificații oligarhice, care au accentuat blocajul formulei etatiste și deopotrivă al unei formule bazată pe un partid monocolor al regiunilor, un fel de cuvertură politică aruncată peste un peisaj regional multicolor. În plus, noua conducere de la Kiev și-a decoperit și ea profilul oligarhic încă mai accentuat decât al vechilor conduceri, iar proba este furnizată de anularea reglementărilor care oficializaseră dreptului „minorităților” de a-și folosi limba în școli. Dintre toti, cel mai apropiat de specificul ucrainean (regionalist, multiethnic si hungtingtonian in materie de religiozitate) a fost totusi Ianukovici, deși, prin specificul vecinătății apropiate s-a orientat spre Rusia ceea ce l-a împins spre inevitabila ciocnire cu Kiev-ul Euromaidanului. Mai apoi, e bine să ne amintim că nici formula lui Ianukovici nu s-a rezemat, inițial, pe o aplicație dicatorială căci orientarea lui a fost validată de votanții care-au impus-o folosindu-se de mașina democrației electorale de oriunde. Să reținem, așadar, specificul profilului ucrainean, fiindcă în disputele de mâine acest profil va reveni din fundal ca un adevărat nod gordian al înfruntărilor diplomatice. Cine va tăia nodul gordian e greu de spus, deși Rusia se grăbește să taie nodul folosindu-se de sabia sevastopolită, care revine în panoplia armelor utilizabile în evoluția unei ciocniri endemice la sudul Ucrainei de azi, în speță într-o zonă de maxim interes geostrategic. Lumea este împinsă spre Simferopol, care este capitala convențională a Crimeii. În realitate, chestiunea Crimeii închide în ea acest dualism dintre continentalistul Simferopol și talasocraticul Sevastopol. Cu o precizare: Sevastopolul este creația înaintării Rusiei spre mările calde (să nu uităm că acest oraș este fondat de Ecaterina a II-a a Rusiei prestigioasei genealogii dinastice a Romanovilor, adică într-o perioadă de maxim al puterii ponto-caspice a Rusiei) și este unul dintre puținele sisteme talasocratice la care mai are acces Rusia continentalistă. De aici și temperatura confruntărilor din Crimeea. Altminteri spus, esența chestiunii ucrainiene este tocmai acest triplet la care n-a putut răspunde nici etatismul, nici regionalismul, nici integraționismul sovietic, cu cele două formule sovietice ale lui Stalin-Kaganovici și Hrușciov. Prin urmare, fundalul chestiunii ucrainiene este definit de acest nod quadratic, o adevărată quadratură a cercului ucrainean: 1. etno-național, Ucraina este un stat monocolor peste un popor multicolor, un compozitum alcătuit din majoritatea ucraineană și din „minorități semnificative” (Foucher): ruși (în Sevastopol aceștia reprezintă 70% din populația metropolei peninsulare), români, tătari, armeni, evrei (dacă se folosește geonimul, atunci populația ruso-tătară din Crimeea, poate fi denumită populație sevastopolită dată fiind împletirea dintre funcția Sevastopolului și destinul acestei populații); 2. religios, Ucraina este o țară tăiată de frontiera huntingtoniană, care separă cele două arii religioase situate la est și la vestul Ucrainei; 3. militar, Ucraina include vechea „chestiune a Crimeii”, descoperită privirii diplomatice ca una dintre chestiunile geopolitice grele de binecunoscutul Război al Crimeii (1854-1855), cunoscut și ca asediul de 11 luni al Sevastopolului, declanșat de trupele franceze-engleze-sardiniene-turcești; 4. geopolitic, problema nu este legată neapărat de întreaga Ucraină ci de sudul ei, adică de acea parte care se întinde de la fostele porturi ale Sf. Voevod Ștefan cel Mare al Moldovei, Chilia și Cetatea Albă și până la Sevastopol, care și este cuiul lui Pepelea. De aceea, cred că așa numita chestiune ucraineană se va disputa la Sevastopol motiv pentru care putem spune și că problema este legată de controlul pontic. Cine va controla mâine Marea Neagră? Va fi o formulă hegemonică cu predominarea Alianței Nord-atlantice? Va fi ca până acum, o formulă de neutralitate a marilor puteri? Va fi o formulă bazată pe un conclav al puterilor? Va include acest conclav Rusia? Sunt doar câteva întrebări aflate pe masa diplomației convocate urgent la Marea Neagră. Cât privește poziția României, lucrurile vor fi tranșate în disputa dintre cele două poziții: poziția unei Românii active geopolitic în regiunea de maxim interes pentru destinul regiunii și al statului român însuși (ca stat ponto-danubiano-carpatic) și poziția unei Românii al cărei absenteism va fi drapat de alinierea rapidă la condiția de soldat pierdut într-o companie a unei armate cu adevărat copleșitoare. Diplomația românească pare a fi pregătită și pentru un somn fără vise și pentru o trezvie, o stare de veghe și de atitudine în fața unei istorii care tocmai începe, istoria viitoarei configurații ponto-caspice, care nu ne poate fi indiferentă pentru că facem parte din ea.
Prof. Dr. Ilie Bădescu
Laboratorul de studii geopolitice și profiluri regionale
al Institutului de Sociologie
Mai multe detalii la Universitatea Emaus si Sociologia-Azi.Ro
