O lectie de adevar pentru postul Deutsche Welle, unde “sectia romana” s-a transformat de ani buni intr-o brigada de produs falsuri, agitatie, propaganda, dezinformare si intoxicare.
Foto sus: Corneliu Vlad despre atacurile lui Petre M. Iancu: Recursul la încrâncenare
Un falsificator de cursă lungă – Petre M. Iancu
de Dorin Tudoran
Falsul pare să se fi lipit de penița dlui Petre M. Iancu asemeni mărcii de scrisoare.
Afectat că i-am pomenit numele (aici) și am reamintit o ispravă de falsificator radiofonic pe care a comis-o în anul 1999, dl Petre M. Iancu recidivează (aici), ținând să ilustreze proverbul “Năravul din fire n-are lecuire.”
Nu e nevoie să-i fredonez romanța Păstrează copia și nu uita originalul. E de ajuns să pun câteva lucruri față în față, pentru a dovedi, o dată în plus, cât și cum minte dl Iancu; la ce recurge și cât tupeu fierbe în acest falsificator impenitent.
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Am încurcat-o. Cu siguranţă că, fără să ştiu, făcui eu ceva rău să ajung să afirme despre mine ditai Dorin Tudoran că aş fi manipulat. Că aş fi montat eu chipurile o ‘operaţie de intoxicare’ contra lui. Ba şi contra lui Nicolae Manolescu, despre care, ca şi despre fostul disident n-am mai scris, et pour cause, de 15 ani.”
Nicolae Manolescu, noiembrie 1999:
“Problema pentru care scriu acest editorial este alta și privește, cred, mult mai multă lume. Ne aflăm în fața unui clasic caz de intoxicare a opiniei publice prin presă. Autorul emisiunii de la Deutsche Welle, pe care am evitat să-l menționez pînă acum, dl Petre Iancu, nu se face vinovat de nepricepere gazetărească, ci de manipulare conștientă a informației.”
*
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Într-un comentariu marcat ca atare, ca fiind opinia mea, afirmasem atunci la microfonul DW, ca moderator, că tratarea amnezică a (unei) părţi a trecutului totalitar românesc, (în speţă a Holocaustului din România), de către intelectuali de prestigiu, precum Dorin Tudoran sau Nicolae Manolescu, “grevează serios acreditarea ca autentică şi solidă a democraţiei româneşti”. Mai afirmam (că-mi închipui) că toate acestea “pun o piedică majoră în calea integrării României în structurile euroatlantice”.
“De pidă enormitatea sfruntată, calomniatoare, manipulatoare, pe care, de această dată fără scuza unei inflamări-reflex, Tudoran mi-o aplică, iată, chiar şi la 15 ani distanţă, pe blogul său. Unde reafirmă fără jenă că aş fi, chipurile, ‘inventat un paragraf pe care să i-l fi atribuit lui Schlesak’; că aş fi ‘intoxicat’.”
Emil Hurezeanu, noiembrie 1999:
“Dl. Petre Iancu a introdus propria concluzie, legată de d-nii Dorin Tudoran și Nicolae Manolescu și atitudinea lor, care ar împiedica democratizarea României și integrarea euro-atlantică a țării, cu o indicație falsă: ‘NZZ observă în context – pe drept cuvânt.’ “
Nicolae Manolescu, noiembrie 1999:
“Din articolul d-lui Dieter Schlesak, cunoscutul poet român, stabilit în Germania, erau reproduse aceste cuvinte: “Tratarea amnezică a acestei părți a trecutului totalitar românesc chiar de către intelectuali de prestigiu, precum Dorin Tudoran sau Nicolae Manolescu, grevează serios acreditarea ca autentică și solidă a democrației românești, punînd ca atare o piedică majoră în calea integrării României în structurile europene și euroatlantice”. Știindu-l de ani buni pe dl Schlesak, mi-a venit greu să cred că ar putea să scrie negru pe alb o asemenea enormitate. Am verificat, împreună cu dl Dorin Tudoran, faptele, ca să zic așa, și am descoperit că pasajul cu pricina nu se află în textul din Neue Zürcher Zeitung și nu aparține, așadar, d-lui Schlesak. El a fost introdus în comentariul de la Deutsche Welle (9 noiembrie).”
“Formula prin care a introdus în discuție pasajul inexistent în Neue Zürcher Zeitung a fost: ‘N.Z.Z. observă în context – pe drept cuvînt’.”
“…formula d-lui Iancu marchează în mod categoric apartenența rîndurilor incriminate la articolul din ziar. În plus, primește deplinul acord al d-lui Iancu (“pe drept cuvînt”). Tipul acesta de inducere în eroare a ascultătorilor – grosolan și eficient – îl descalifică profesional pe dl Iancu.”
“S-a folosit de Deutsche Welle doar fiindcă acolo era amploaiat. Ne putea calomnia oriunde, cu aceeași ticăloasă nonșalanță.”
*
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“La Bucureşti, comentariul meu a fost difuzat de Rador într-un mod trunchiat şi neavenit.”
Emil Hurezeanu, noiembrie 1999:
“Regretăm și lectura greșită, la care am obligat agenția Rador și ziarul Adevărul, prin neprecizarea cuvenită a fragmentelor citate și, respectiv, asumate ca opinii personale ale redactorului nostru.”
Nicolae Manolescu, 1999:
“Am luat cunoștință de ea din ziarul Adevărul, din 11 noiembrie. Indicînd drept sursă postul de radio Deutsche Welle, citat de Agentia RADOR, Adevărul se referea la două articole despre România din cotidianul elvetian Neue Zürcher Zeitung (6 noiembrie).”
Cristian Tudor Popescu, noiembrie 1999:
“…agenția RADOR n-a pus nimic în ghilimele, textul original al agenției curge cap-coadă, firesc, de vreme ce ‘header’-ul este Deutsche Welle (9 noiembrie, ora 11.20). Ziarul Adevărul a pus fragmentul respectiv în ghilimele, firesc, după ce, în prima frază a știrii se preciza: ‘Potrivit postului de radio Deutsche Welle citat de Rador, în cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung…’; deci tot ce urma era citat din Deutsche Welle prin Rador.”
“Și nu este vorba de nicio ‘eroare’, este vorba de o minciună în clar, de o dezinformare premeditată, fapt dovedit fără drept de apel de formula cu care Petre Iancu și-a ‘acreditat’ falsul: ‘NZZ observă în context, pe drept cuvînt…’ ”
*
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Dimensiunea comoţiei pricinuite cu un deceniu şi jumătate în urmă de o bagatelă avea totuşi o explicaţie. În cauză era un evreu, în fine, lesne de culpabilizat.”
Nicolae Manolescu, noiembrie 1999:
“Dl Iancu ar putea aparține speței de mercenari ideologici care-și oferă serviciile contra cost. Faptul că este evreu nu mă convinge neapărat să-l așez printre fundamentaliștii religiei sale. N-am un respect mai mare pentru fanatici și extremiști decît pentru mercenari. Dl Iancu este un banal pion pe o tablă pe care alții joacă șah. N-am, în afară de o imensă silă, nici un sentiment față de dl Iancu.”
*
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Care nu mi-a fost uimirea să văd că se dezgroapă dintre morţi scheletul prăfuit al unui conflict în fond mărunt, iscat în anii ’90 de un insignifiant neajuns formal, comis în focul şi viteza unei emisiuni de radio!”
Dietrich Schlegel (Redactor şef al secţiilor în limbi străine, Deutsche Welle), noiemebrie 1999:
“Mult stimate domnule Tudoran,
Cu regret am luat cunoştinţă de atitudinea neprofesională a unuia dintre colaboratorii noştri din cadrul redacţiei române. După o discuţie cu şeful secţiei, dl. Emil Hurezeanu, şi cu redactorul în cauză, dl. Iancu, cît şi după lectura scrisorii dv. îndreptăţite, trebuie sa accept că „falsul citat” a provocat prejudicii – în primul rînd, dv. şi carierei dv. profesionale, apoi, în general, postului de radio Deutsche Welle. Atitudinea colaboratorului nostru contravine atât codului nostru profesional, cât şi valorilor pe care le promovează postul nostru de radio.”
Emil Hurezeanu, noiembrie 1999:
“Rezumând, parafrazând și comprimând două articole din ziarul elvețian, dl Petre Iancu a creat un context nou, fictiv, în care două importante personalități publice din România sunt acuzate în mod eronat. Cerem scuze publice, pe această cale, d-nilor Dorin Tudoran și Nicolae Manolescu./…/ Cerem, de asemenea, scuze autorilor articolelor din NZZ, domnilor Dieter Schlesak și Mircea Ionescu. Deși domnul Dieter Schlesak a discutat critic atitudini intelectuale ale unor personalități ale culturii române, între care Nicolae Manolescu și Dorin Tudoran, nicăieri în articolul respectiv n-a apărut acuzația care face obiectul incidentului de față.”
Nicolae Manolescu, noiembrie 1999:
“Dl Iancu nu e un simplu falsificator (articolul d-lui Schlesak conține referiri pozitive la dl Tudoran și la mine, care nu pot fi considerate nici măcar “atitudini critice”, dupã aprecierea d-lui Hurezeanu), d-sa procedează după un calcul precis, care a dat deseori rezultate, urmînd un scenariu stabilit cu grijă.”
*
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Faptul că am regretat atunci, într-o scrisoare deschisă, maniera contextual stângace, (de natură a putea “provoca mistificări”) în care comentasem, n-au (Oops! dt) împiedicat persoanele criticate şi pe aliaţii lor să-mi ceară capul. C.T. Popescu, autor pe atunci al unor texte cu inflexiuni şovine şi rasiste a fost primul care m-a înfierat cu mânie proletară maximă într-un editorial din Adevărul. Şi el şi domnii Tudoran şi Manolescu au solicitat să fiu dat afară din slujbă. “
Dorin Tudoran, noiembrie 1999:
“Să îmi comunicați sub ce formă înțelege conducerea postului dvs. de radio să se delimiteze și să sancționeze acest act reprobabil.”
Dietrich Schlegel (Redactor şef al secţiilor în limbi străine, Deutsche Welle), noiemebrie 1999:
“Acest procedeu – şi aici vă dau dreptate absolută – contravine oricăror reguli jurnalistice. Din cauza asta, dl. Iancu a fost atenţionat.”/…/
“Vă rog să primiţi scuzele mele pentru greşeala regretabilă. În speranţa că prejudiciul provocat de acest incident neplăcut a putut fi înlăturat, rămîn al dv.,
Cu deosebită stimă.”
Petre M. Iancu, februarie 2014:
“Mi-au lichidat treptat naivitatea şi admiraţia pentru disident şi polemicile lui interminabile cu bloguri de centru-dreapta, după ştiinţa mea stimabile. Nu m-au lăsat reci nici multiplele lui atacuri la adresa unor publicişti, perfect competenţi şi respectabili, din care, surpriză, de-a lungul vremii s-au adunat şi mulţi, tot mai mulţi, ciudat de mulţi evrei.”
Dorin Tudoran, azi și aici:
Dl Petre M. Iancu nici nu se poate apăra, nici nu poate fi apărat pentru falsul comis cu premeditare. A încerca așa ceva ar echivala cu o tentativă de sinucidere. Câteodată, asemenea încercări chiar reușesc.
A considera un asemenea fals de proporții drept “un conflict în fond mărunt”, “o bagatelă” și “un insignifiant amănunt formal” spune totul despre relația foarte enigmatică în care se află acest falsificator cu deontologia meseriei de jurnalist.
Încercarea de a folosi cartea rasială într-o discuție despre un fals spune și ea multe. Dar nu despre cel acuzat, ci despre cel care acuză. Evident, problema dlui Iancu nu este evreitatea sa, ci mizeria morală care-l impinge să pună pe masă un argument cu care dorește să-și sperie adversarii.
Pe mine nu mă sperie. Mă scârbește. Un ticălos este un ticălos, indiferent de etnia căreia îi aparține.
Cum consideră “stimabil” un blog care practică, printre altele, și escrocheria, nu pot spune decât că dl Iancu era pe atât de jurnalist la Neue Zürcher Zeitung, în 1999, pe cât de colaboratoare și membră a echipei blogului respectiv este Oriana Fallaci, din 2011 încoace.
Recidiva dlui Iancu nu constituie pentru mine o surpriză. Mă întreb, totuși, cum poate Deutsche Welle, după scuzele prezentate public tuturor celor lezați prin falsul comis de dl Iancu în 1999, să găzduiască astăzi pe portalul instituției textul acestui impostor, text care, în fapt, anulează prezentarea scuzelor de acum 15 ani?
În 1999, l-am contrazis pe dl Cristian Tudor Popescu atunci când a scris “…considerăm faptul că dl Petre Iancu nu a fost suspendat de pe post, și sancționat ca atare, probabil pentru că se dorește a mai fi folosit și altădată la ce se pricepe mai bine, o pată pe marca Deutsche Welle, post pe care ziarul Adevărul l-a privit până acum cu maxim respect și față de care nu va putea de-acum să fie decât circumspect.”
L-aș contrazice și acum, dar mă simt obligat să fiu mai circumspect.
Totuși, prefer să cred că dl Petre M. Iancu este doar un escroc norocos, nu și unul subvenționat în chip (i)moral de o instituție germană cu statut public.
Vorba dlui Nicolae Manolescu – N-am, în afară de o imensă silă, nici un sentiment față de dl Iancu.
Sursa: Dorin Tudoran Blog via Ziaristi Online
