Jaful care i-a înnebunit şi pe americani

Dacă n-aş fi obişnuit cu presa de acasă, ar fi trebuit să înnebunesc de fericire când am citit în ziarul “Libertatea” un articol cu titlul “Vă mai amintiţi filmul «Filantropica»? Regizorul lui, Nae Caranfil i-a înnebunit pe americani cu o nouă realizare”! Lipseşte virgula după nume, aşa cum, bineînţeles, conţinutul ştirii nu mai are nici o legătură cu titlul. Dar nu o dată am scris că în România există o presă de titluri şi cititori de titluri. Titlul contează, în rest, Dumnezeu să-i cheptene!

Oare pentru cine scrie acest ziar? Care or fi cititorii lui? Or fi atât de tâmpiţi, dacă făcătorii ziarului le dau asemenea ştiri?! Vă daţi seama ce-a făcut Nae al nostru (de fapt, al lor), după ce i-a înnebunit pe americani cu Asfalt tango, Filantropica şi E pericoloso sporgersi, na, a venit acum cu o noua realizare şi i-a înnebunit detot, i-a făcut praf! Peste 300 de milioane de americani sunt în delir! Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 nu i-a înnebunit, dovadă că au supravieţuit, masacrele de la Newtown sau Boston nici pe-atât, dar ce i-a înnebunit detot, e ultima realizare a lui Nae! După ce a înnebunit-o pe Miţa Baston, apoi pe bibicii din Dămăroaia, pe cei de la Cannes, Veneţia şi Berlin, na, acum Nae al lor a ajuns şi la New York şi-i face praf pe americani! Milioane de americani sunt sideraţi, făcuţi piftie, ca în Melancholia lui Lars von Trier! Probabil aveau nevoie acum, de sărbători, de o mâncare specific românească, piftia!

Nu ştiu de câte ori nu am citit în presa de acasă titluri bombastice, oferite de funcţionarii debili de la ICR, precum: “Filmul românesc e pe val în America”, acolo unde nici filmul francez, italian sau japonez nu există, fiindcă politica de difuzare nu include decât filmul american! Filmul românesc, condamnat la minimalism total (o producţie de circa 10 filme pe an!), nu e pe nici un val în America, e vorba de câteva proiecţii pentru amicii organizatorilor şi să bifeze doamna ambasador de la ONU un nou eveniment românesc în America! Doamna Simona Miculescu nu a fost niciodată deranjată de hoţiile şi falsurile practicate de ICR, de felul mizerabil cum are loc promovarea imaginii României în lume! Ea e şi cu cei de la Pungeşti, dar şi cu Chevron, cum bate vântul! Cine ştie cât de şters o fi şi noul consul general!

Şi acum este vorba, desigur, iar de o infestare a proştilor, în stilul hoţiei care domină mass-media, până când îşi va rupe gâtul. Deja se ştie că mass-media din România este pe ultimul loc în UE, datorită unor ziare ca “Libertatea” şi unor posturi ca ProTV, care funcţionează numai pe bază de minciuni şi dezinformare. De unde au învăţat ei că dacă te cobori la latrină, ai succes? Ai succes poate la porci, la troglodiţi, dar cât timp? Cât timp îi va mai suporta populaţia sănătoasă pe dobitoci?

De ce ProTV nu spune cum s-a făcut Festivalul filmului românesc la New York? Corina Şuteu, care a fost acolo directoarea ICR, a stat în post ilegal, mult timp, apoi, când a căzut şeful ei, Patahârbici, a devenit americancă şi a luat tot ce a investit ICR şi şi-a făcut butic propriu. Festivalul era proprietatea ICR, făcut pe banii contribuabililor români, începea să aibă tradiţie, dar Şuteanca l-a înşfăcat, l-a făcut proprietatea ei şi, pe baza relaţiilor obţinute cât a fost directoare ICR, şi-a făcut propria jucărie, acest festival, care nu mai este operă naţională, adică nu mai reprezintă România, ci pe Şuteu şi un grup de-al ei.

Dacă e o treabă personală, de ce n-are pace, de ce nu stă în barca ei şi ne vâră pe gât ce face, să plângă românii de necaz ce au pierdut, ce „cadru de nădejde” a pierdut ICR?! Adică ea a făcut pe banii românilor festivalul şi când i s-a spus stop, că e coruptă, şi-a luat jucăriile şi a plecat! Iar acum vine să le facă “sâc” românilor, să-i oftice pe troglodiţi. Pe ce cale? Tot pe uşa din dos. Tot cu foi ca “Libertatea” şi alte mizerii de care unui intelectual adevărat i-ar fi ruşine. Dar Şuteanca nu are ruşine! Ea e obraznică şi, fiindcă a văzut că-i merge, îi dă înainte. Cu obrăznicia, se îngroapă România! Dar ei nu-i pasă. Acum are şi acoperire. Festivalul fiind o treabă particulară, nu mai poţi să zici nimic. Ea, Şuteu, nu are pregătire în domeniu, nu are o operă, nu e o valoare, în viaţa ei nu a scris o cronică de film, dar s-a trezit organizatoare de festival, mare manager de film. După ce criterii face ea acest festival? Probabil după cine dă bani, după cine plăteşte, iar cum filmul lui Nae e cu mulţi bani, pe banii unui anume Bobby Păunescu (joacă în film şi iubita lui, Monica Bârlădeanu, căreia i-a mai dedicat un film), e posibil ca festivalul să fie susţinut de el.

Acest festival e făcut în stilul ICR, al hoţilor care mişcă această instituţie în direcţia pe care o vor ei. Am mai scris despre o ediţie la care am participat direct, cu 8 spectatori în sală. Aşadar, festivalul este mişcat de o hoaţă, pe baza hoţiilor învăţate de la şeful ICR, fürer-ul pe ponei, Parahârbici.

Politica hoţiei este continuată şi de actuala directoare a ICR, Doina Urticariu, care deja şi-a făcut o editură în America, pe baza căreia “colaborează” cu ICR, devenit moşie personală, fiindcă aşa e politica de la Bucureşti, acceptă să reprezinte România numai indivizi fără scrupule. Ai scrupule? Nu eşti bun. Out! Să vină la latrina ICR numai cei din neamul lui Machiavelli!

*

Dar să revenim la cestiune. Cu ce i-a “înnebunit” Nae acum pe americani? Cu Closer to the Moon (2013), un titlu à la Méliès, de, se apropie şi el de lună. Vrea să prindă şi Nae luna, ca Martin Scorsese în Hugo. Dacă mai tinerii săi colegi s-au apropiat de Cannes, Berlin sau Veneţia, Nae atacă direct Cetatea filmului mondial, Hollywood, acolo unde e mai aproape de lună, unde luna e mai dodoloaţă! Şi cu ce s-a apropiat Nae de luna americană? Cu un subiect tipic american, cu un jaf! Americanii nu ştiu că acest subiect a mai fost abordat în două filme anterioare, Reconstituirea (1959) de Virgil Calotescu şi Marele Jaf comunist (2004) de Alexandru Solomon, două documentare serioase, pe care nea Nae le-a înşfăcat, nu ştim cum, fiindcă n-am văzut filmul, dar din recomandarea pe care ne-o face Şuteanca înţelegem că Nae şi-a pus gheara comică. Adică asta e reţeta. Înşfaci ceva solid, serios, şi faci o parodie sau un muzical, adică reţeta americană, ataci un subiect consacrat, care a avut succes. Aşa mergi la sigur, chiar dacă s-au mai făcut două filme pe acelaşi subiect. Americanii au şi un nume pentru această reţetă, se numeşte remake. Problema e dacă producătorii lui Nae sau chiar el, ca scenarist, a plătit drepturile de autor celor care au fost părtaşi la jaf. De altfel, fiul unuia dintre bandiţi trăieşte, locuieşte la Londra!

Nae deci a dat-o pe comedie. De altfel, cine a văzut Reconstituirea lui Calotescu, a descoperit acolo această idee, a înscenării, a regizării jafului. Aşa a procedat şi Lucian Pintilie în Reconstituirea (1971) lui, unde reconstituirea unui fapt banal e ironică, parodică, dar care se lasă tot cu moarte de om.

Foarte bine. Nae ne-a obişnuit cu această manieră încă de la filmul precedent, Restul e tăcere (2008), un titlu shakespearian, prin care a făcut o parodie la un alt subiect serios, primul film istoric românesc, Independenţa României (1912), denaturând fără milă istoria, pe autorii filmului, actorii lui, tot! Asta e lecţia Noului Val îmbătrânit, ori e minimalist sadea, ori fură şi o dă cotită, parodiază, mai bine sau mai rău, ce e valoros. Filmul lui Calotescu a fost interzis de securitate, dar dacă nu ar fi în fondul secret al ANF, azi ar bate toate recordurile de audienţă. Aşadar, filmul lui Nae este reconstituirea unei reconstituiri.

Dar de unde să ştie americanii sursele lui Nae? Însă morala îl obligă pe regizor să le declare. Lipsa de onestitate şi-a pus pecetea şi pe producţia anterioară, din care a rezultat o caricatură. Aşa o fi şi aici, caricatura unui jaf?! Păi cum altfel, fiindcă atacul asupra maşinii Băncii Naţionale a fost opera unor evrei, cinci bărbaţi şi o femeie, Monica Sevianu, care a fost capul acţiunii, venind din Israel cu lecţia ştiută (vezi amănunte în cronica noastră Marele Jaf din vol. Compendiu de cultură evreiască).

Prin urmare, cum era ca tocmai Nae (evreu cu nume de mahala caragialeană) să-i facă pe evrei bandiţi care comit un mare jaf? Atunci, ca să le justifice fapta, o dă cotită rău, schimbă istoria, toate datele adevărului. Şi îi pune pe bandiţii evrei să se joace de-a baba oarba. Oare aşa o fi, cum ne spun informaţiile venite de la Şuteanca? Ideea ar fi aceasta: De vină nu sunt ei, bandiţii, fiindcă sunt evrei, de vină e regimul comunist care i-a adus la disperare, în situaţia de a da lovitura, de a face cel mai mare jaf din istoria României! Aşadar, o bandă de evrei jefuiesc maşina băncii naţionale, iar regizorul evreu o întoarce ca la Ploieşti, că jaful e făcut ca să compromită comunismul, să dea o palmă puterii instaurate la Bucureşti după război! Iar bandiţii fac băşcălie înainte de a fi executaţi, când documentele de epocă arată adevărul şi teroarea în care au trăit aceşti bandiţi în aşteptarea execuţiei. De fapt, ei aveau nevoie de bani pentru a emigra din România, fiind sionişti şi vechi luptători în rezistenţă, adică ilegalişti, printre cei care au adus totalitarismul în România.

Dacă acest subiect era cunoscut de americani, atunci poate i-ar fi înnebunit o parodie. Dar aşa, nu se justifică să faci o cacealma dintr-o serioasă faptă istorică. Ba, dacă jaful este un punct cheie în procesul comunismului românesc şi internaţional, ceea ce a făcut Nae e o crimă morală. Suntem curioşi dacă autorii mai sus pomeniţi şi filmele lor se află pe genericul filmului lui. Dacă nu, nici nu merită să mai comentăm. Deja e oripilant să citeşti că un film pe care nu l-a văzut nimeni este o capodoperă, aşa cum titrează Cinemagia. Dar asta e schema succesului fabricat de presa noastră, ca să-ţi stârnească greaţă, aţi înţeles?

Oare cât adevăr mai păstrează Nae în film? Dar deja din ceea ce a scris presa americană, în stilul ICR cunoscut, marca Şuteu, că tot autorii filmului au scris şi au plătit, reiese că nomenclatura comunistă este în culpă, ea este autoarea morală a acestui jaf. În realitate, din ce aflăm din filmul lui Solomon, acest jaf este pus sub tutela lui Leonte Răutu, evreu, dar şi a lui Alexandru Drăghici, alt ministru comunist, cumnatul unuia dintre bandiţii principali, fraţii Ioanid (Leibovici), ministru care a vrut să-l adopte pe fiul rătăcit la Londra. Mai ştim că unul dintre martorii procesului, au fost doi, a emigrat în America, scriind o carte despre acest caz. Iar bandita Sevianu a fost graţiată de Gheorghiu-Dej şi a ajuns în Israel. Şi Alexandru Solomon în documentarul său foarte elaborat spune că marele jaf incriminat de comunişti (mulţi evrei) a fost o înscenare a lor. Adică un act diabolic, ca să se folosească de acest instrument în politica lor antisemită!

*

Confuzie cât cuprinde! Aşa vrem noi să-i cucerim pe americani? Facem din bandiţi comunişti şi securişti eroi anti-comunişti, deşi şi ei au fost evrei, formaţi la Moscova, dar n-au fost toţi din tribul sionist. Iar comuniştii aveau nevoie să fie deconspiraţi toţi sioniştii, care ar fi purtat vina Holocaustului. Fiindcă în 1958 se dăduse o lege prin care evreii puteau să plece din România în Israel. Nu ştim dacă filmul vorbeşte şi despre această realitate, care e cauza reală a jafului, procurarea de bani pentru un masiv exod de 600 mii de evrei. Dar dacă Nae a dat-o pe comedioare, cu bandiţii în frac şi mâncând caviar, de unde adevăr? Ca mâine o să facă un film pe ideea că şi Holocaustul ar fi o înscenare a evreilor! Dar până atunci, îi sugerăm ceva foarte autohton, cazul Max Goldstein, cu care sigur o să-i înnebuneacă pe americani, să ia lecţii ce înseamnă un act terorist! Poate face un muzical pe Broadway! De, el face artă, vrea succes, e ficţiune, nu?, ce-l interesează adevărul?! Adevărul e pentru proşti. Oamenii subţiri se ţin cu caviar. E posibil să călcăm în picioare tot, tot covorul minunat pe care l-au creat şi ni l-au întins Brâncuşi şi Enescu, marile spirite româneşti care i-au cucerit pe americani cu valorile lor sacre.

Aceşti urmaşi însă nu merg pe acest covor fermecat. Ei îşi fac pârtie pe calea fraudelor, pe o cale oricum suspectă, aşa cum este Festivalul de la New York, o extracţie de măsea sănătoasă, un eveniment furat, aşa cum este şi Closer to the Moon, pe baza unui subiect furat, cu mesaje luate de la alţii. Păi dacă tot suntem la un jaf, jaful să fie general!

Eminscu a greşit. Toţi care ne-au educat pe baza de morală au greşit. Morala creştină este o gogoaşă, plină de clieşee ca frica de Dumnezeu, şapte ani de-acasă, dragostea de oameni. România e pe un nou drum. Ea e cu ochii numai la America, aşa cum erau odinioară italienii, care au importat acolo mafia. Toate valorile tradiţionale româneşti sunt demodate. Românii sunt educaţi acum să-şi facă istoria cu pistolul. Păi nu aşa s-a făcut şi America? Ce ne învaţă preşedintele, premierul, guvernanţii? Care e calea propusă de ei? Puntea suspinelor? Nu, jaful, calea fără scrupule. Ca să reuşească, oricine e gata să pună mâna pe trăgaci. România a luat-o înaintea multor ţări, se americanizează iute. Nu au alt model, decât America. Nu văd alte vedete, alte repere, decât pe cele americane. Maricica e pusă numai lângă Lady Gaga, iar Vasilica lângă Sharon Stone. Dar e o Americă văzută pe uşa din Pungeşti. Să nu ne amăgim, românul de rând e preocupat numai de ce va pune a doua zi în farfurie. E îmbrobodit. I se aruncă în ochi praful de pe masa bogaţilor. Aşa a ajuns România o ţară a imitaţiilor. Imită în draci tot ce-i mai prost şi kitsch la americani.

Şi politic, românii au tot mai mult tupeu, devin foarte obraznici. Încep să ridice capul deasupra altor ţări din UE. Nu mai au răbdare. Nu mai stau la rând. Să nu cadă-n nas.

Iar cele două exemple de mai sus reflectă ce se întâmplă în zona filmului românesc, care există fără spectatori, dar care este considerat un brand de mândrie naţională. Se şi spune, România este pe ultimul loc la industrie, în presă, la finanţe, în agricultură, la producţia de porcine etc. etc, dar e pe primul loc în domeniul cinematografiei. Când zici România, zici film. Asta e placa aici! Măi să fie, ce iluzie chioară! Românii, care n-au vocaţia filmului, au ajuns să se hrănească azi cu peliculă!

Aşadar, îmi pare foarte, foarte rău să constat că nu se promovează decât această cale de a reuşi, să faci din bandiţi, eroi anti-comunişti. Sau să faci dintr-un post oficial, ICR, afacere proprie. Să furi, să n-ai scupule! Şi şefii de la Bucureşti să te aplaude, “Libertatea” să triumfe! Să ne dea lecţii de patriotism. Să ne arate ce tâmpiţi sunt românii, dacă nu-s în stare să comită nici măcar un jaf! Tot evreii au trebuit să ne înveţe. Şi aflăm cum au bătut ţurca. Ei între ei. Ei ne-au făcut istoria şi tot ei o continuă, muiată acum în Smile-ul american. E plin filmul lui Nae numai de smile, numai de actori americani, care îi joacă pe Vasile, Iorgu sau Răzvan.

Românii au mult de luptat, în primul rând cu ei înşişi, să îndepărteze prejudecata că ei sunt de vină pentru necazurile altora. Sunt foarte trist să constat acest adevăr. Şi mă gândesc şi la cazul Antonovici, cum a fost ucis şi prădat tot de Neil Fellenbaum et co. Cred că România se află la o grea cumpănă, mai ales tinerii trebuie să rspundă pe ce cale vor să meargă, cu sau fără scrupule. De felul cum răspund la acestă problemă depinde cariera lor şi drumul de mâine al României.

Mi se rupe inima când mă gândesc că e posibil să aleagă calea jafului. Cum se poate face o carieră, cum se poate obţine un triumf pe acest drum, nu-mi închipui. Sunt învins. Cu principiile mele morale, cu rigoarea logică şi cu dragostea pentru oameni şi creaţiile lor curate sunt depăşit! Am învăţat în America multe lucruri, de pildă, cât de important este kitsch-ul în raport cu arta clasică. Dar îmi trebuie încă o viaţă să rescriu toată estetica, să-mi fac un nou eşafodaj critic. Încerc. Dar vă spun, ceea ce fac acum românii, americanii făceau la începutul secolului 20. Nu mai există de mult realitatea şi mentalitatea din epoca jafului pe faţă, a extremismului de-mascat. Să nu uităm că de 75 de ani în România nu a fost un minut de capitalism. Se învaţă acum această lecţie. Contează cine ne-o predă. Dacă ne-o predau bandiţii, cu banditism ne vom alege.

Sigur, îmi veţi spune, viaţa e o junglă. Unii au nişte criterii în această junglă. Depinde de ce vor să facă şi unde vor să ajungă. Scopul scuză mijloacele pentru mulţi. Însă contează scopul, să fie înalt, şi urmărirea lui atentă. Pericolul e risipirea, prea multă atenţie la capra vecinului.

Dar oare de aceea istoria e un munte de cadavre, oare civilizaţia n-a reuşit nimic, doar a menţinut jungla, a făcut o junglă de asfalt, beton şi sticlă? Adică de asta omenirea a… evoluat, ca să ajungă din nou la junglă? Ce ne-a învăţat civilizaţia? Că e un lanţ neîntrerupt de jafuri şi masacre mai mari sau mai mici?
Problema e înainte de toate de ordin moral. Suntem tot în epoca lui Machiavelli? Poate că scopul e nobil, dar care sunt mijloacele? Ce mijloace văd că a ales azi România, întinează scopul.

Grid Modorcea

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Politisti.ro si Filmmenu