Prof. univ. dr. Larry Watts pentru Ziaristi Online: Pierderea unui titan al Istoriei Romaniei

Am aflat de moartea profesorului Gheorghe Buzatu cu mare tristețe. Profesorul Buzatu aparține aceleiași generații de istorici ca profesorul Constantiniu – puternici în convingerile lor, calmi în apărarea pozițiilor lor, chiar și nepopulare, și mereu gata să facă față criticilor pe care gândirea independentă le atrage de multe ori. Pierderea unui alt titan dintre istoricii contemporani români într-o atât de scurtă perioadă este cu siguranță de jelit.

Prof. univ. dr. Ilie Bădescu: Schiță de portret în culorile duhului unui neam

Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. Formula sa de personalitate face parte din marea familie de spirite libere ale istoriografiei românești postbelice, în particular, postdecembriste, care au refuzat să se supună ordinului de îngenunchiere a gândirii românești și de automutilare identitară, așa cum cereau insistent cei ce s-au insinuat în fruntea culturii române călărind pe creasta de val stârnită de revoltații care l-au dat jos pe Ceaușescu în decembrie albastru.

Ceaușescu trebuia să cadă, fără îndoială, dar nu ca să vină la pupitrele conștiinței românești profesorii de antieminescianism, de antiromânism etc. și nici pentru ca unii să poată visa liber la un plan de o așa de teribilă zdruncinare a poporului român încât să nu-și mai poată reveni, nu 20 de ani, cum a proorocit Brucan, ci 100 de ani, cum li se arată și cum năzuiesc următorii lui.

Într-un asemenea câmp de încrâncenări răzbate pe linia din față a frontului minunatul Gheorghe Buzatu. Grăbindu-se să dezgroape documente în arhivele de la Moscova, știind ce preț are clipa cea repede, istoricul și deopotrivă patriotul fără pereche ne-a oferit una dintre primele lucrări de gravă analiză asupra Cominternului prevenindu-ne asupra primejdiei reconquistei cominterniste, ceea ce s-a și întâmplat, din nefericire.

Gheorghe Buzatu este între istorici cel mai apropiat de formula istoriografică ilustrată de Nicolae Iorga, aceea a unui istoric de largă cuprindere a domeniilor, astfel că a scris despre marile personalități riscând să ia în piept curentul ca în cazul cărții despre Antonescu, a elaborat cele mai complete monografii asupra unei dintre chestiunile cheie ale istoriei, chestiunea petrolului, ilustrând astfel formula celebrelor monografii asupra chestiunilor cruciale pentru istoria unui spațiu, ale aceluiași Nicolae Iorga etc.

Gheorghe Buzatu n-a râvnit la castraveții Egiptului și n-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi. A traversat cu o uluitoare demnitate necazuri insuportabile, neîncovoiat, asemenea unui brad bătrân, cum așa de frumos s-a exprimat marele Iorga.

El este emblema de demnitate a unei epoci nefericite din istoria noastră, este cheia de înțelegere a dramei intelectualității autentice a României, este un om care s-a pus pe sine susținere deznădejdilor care ne dau târcoale tot mai strânse.

Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții acestui popor, Amin!

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: Gheorghe Buzatu – un mare istoric şi patriot român, un preţios reper ştiinţific şi moral

Veste morţii lui Gheorghe Buzatu, în ziua de luni 20 mai 2013, m-a uluit. Am participat împreunǎ, duminicǎ 19 mai, la „Zilele Culturale ale Bârladului”. Profesorul a fost în formă, activ, incisiv şi documentat, ca de obicei. Ne-am despǎrţit la orele 16,15, dânsul plecând la Iaşi, iar eu la Bucureşti. Luni, între 9,15 şi 9,25 mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei, la început de sǎptǎmânǎ. Pe la ora 13,30 am primit telefon de la doamna Stela Cheptea, directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeanǎ al Academiei Române, filiala Iaşi, care mi-a spus cǎ „a murit Buzatu!”. Cu greu mi-am putut reveni, dupǎ care am început sǎ dau telefoane unor colegi, anunţându-le incredibila veste.

Personal, am pierdut un prieten drag şi un colaborator apropiat, pe care-l cunoşteam de aproape cinci decenii. Am publicat împreunǎ mai multe lucrǎri, între care „Istoria Românilor în secolul Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, art-emisal XX-lea” (Editura Paideia, 1999, 685 p.). Am rǎspuns invitaţiilor sale de a prezenta comunicǎri la conferinţele şi simpozioanele interne şi internaţionale pe care le organiza, dupǎ cum profesorul nu m-a refuzat niciodatǎ şi a fost prezent la manifestǎrile ştiinţifice ale Societǎţii de Stiinţe Istorice, Academiei Oamenilor de Stiinţǎ, Arhivelor Naţionale etc.

Profesorul Buzatu lasǎ în urma sa o operǎ impresionantǎ, privind o tematicǎ variatǎ: Istoria petrolului, Istoria marilor spioni, Cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial, monografii dedicate lui Nicolae Titulescu şi Mareşalului Antonescu, lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceauşescu şi I. V. Stalin etc., etc. Lucrǎrile sale se întemeiazǎ pe documente de arhivǎ din S.U.A., Federaţia Rusǎ, Marea Britanie şi evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate ştiinţificǎ.

Gheorghe Buzatu a format o adevǎratǎ şcoalǎ istoriograficǎ, în calitate de profesor universitar, conducǎtor de doctorat, coordonator al seriei „Românii în istoria universalǎ” din care au apǎrut peste 400 de volume, având câteva zeci de autori.

Pentru diletanţi, Buzatu nu a fost un om comod. Cunoscând foarte bine documentele de arhivǎ, nu ezita sǎ-i „sfichiuiascǎ” pe cei care fǎceau din istorie un obiect de propagandǎ politicǎ, sau care urmǎreau sǎ impunǎ anumite „canoane” sau „directive” de la care nimeni nu ar avea dreptul sǎ se abatǎ. „Adevǎrul este cel al documentelor” spunea adesea Buzatu şi-i invita pe „culturnici” sǎ cerceteze, nu sǎ dea directive.

Gheorghe Buzatu a fost şi un mare patriot român. Ca urmare, îi veştejea pe cei care-şi fǎcuserǎ o practicǎ din a denigra poporul român, de a prezenta istoria naţionalǎ ca o succesiune de „mituri” . A prezenta istoria adevǎratǎ – cu plusurile şi minusurile ei – a fost crezul pe care l-a slujit cu credinţǎ Gheorghe Buzatu.

Desigur, nu vor lipsi nici cu acest prilej, cum nu au lipsit nici la moartea lui Florin Constantiniu, detractorii, acei indivizi fǎrǎ operǎ, dar extrem de gǎlǎgioşi, denigratori de profesie, invidioşi şi plini de venin.

Pentru adevǎraţii istorici, care nu se ruşineazǎ de faptul cǎ sunt români, opera şi viaţa lui Gheorghe Buzatu rǎmân un preţios reper ştiinţific şi moral.

Prof. univ.dr. Cristian Troncotă: A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate

S-a stins din viaţă, la onorabila vârstă de 74 de ani, profesorul ieşean Gheorghe Buzatu, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii şi carierei sale: în sala de lectură a bibliotecii. Nici nu se putea altfel. Profesorul Gheorghe Buzatu lasă în urmă o operă impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii și articole, la care se adaugă o lungă listă de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale ș.a. Colecția „Românii în istoria universală”, ete o altă operă istoriografică monumentală care a ajuns la volumul cu numărul 163 şi pe care profesorul Buzatu a coordonat-o de mai mulţi ani.

Regretatul profesor şi cercetător ieşean face parte din categoria acelor istorici contestaţi cu vehemenţă de mai tinerii colegi de breaslă, evident cu burse prin te miri ce străinătăţuri, doar pentru faptul că nu a îmbrăţişat cu toată căldura aşa-zisul holocaust din România. Ba dimpotrivă, cu argumente ştiinţifice istoricul de la Iaşi a mai ponderat exagerările cu iz propagandistic şi cu ţinte politice antiromâneşti foarte clare ale holocaustologilor de ocazie. Mai mult, a fost unul dintre cei care s-a dedicat cu toată responsabilitatea profesională şi acribia ştiinţifică în studiul Holocaustului Roşu, o temă neagreată, în mod ciudat, dar nu întâmplător, tocmai de cei care îşi clamează anticomunismul pe toate canalele media şi când e cazul, dar mai ales când nu este cazul, adică sună grotesc şi frizează ridicolul. Anticomunismul de paradă nu ţine de foame, iar poporul, iubitor de cunoaşterea istoriei naţionale adevărate nu îl agrează, iar profesorul Buzatu a sesizat foarte bine acest lucru. Era normal, şi personal m-am aşteptat, ca o dată trecut în lumea veşnică, disputele asupra personalităţii profesorului Buzatu să se reaprindă, chiar la câteva ceasuri după aflarea veştii atât de triste, de data aceasta cu o ferocitate şi o determinare, pe alocuri chiar ură, demne de o cauză mai bună.

Sincer mărturisesc că nu am întâlnit până acum un istoric serios şi credibil care să-i conteste tezele sale fundamentale privind rolul românilor în istoria universală cu argumente strict ştiinţifice. Cei care-l acuză de partizanat politic pe marele istoric de la Iaşi, în special pentru activitatea sa dinainte de decembrie 1989, o fac prin invective, care în fond dezvăluie tot un partizanat politic, acela sugerat de mai marii „cunoscători” ai istoriei românilor din afara graniţelor noastre şi care seamănă leit cu ceea ce făceau proletcultiştii obsedantului deceniu al anilor 50.

Dacă astfel de critici sunt minoritari şi joacă după partituri sugerate din exterior, majoritatea istoricilor români, şi nu numai, îi apreciază opera şi mai ales dăruirea cu care şi-a dedicat întreaga carieră în slujba apărării şi promovării intereselor naţionale prin scoaterea la lumină şi valorificarea documentelor istorice autentice, ceea ce nu convine desigur, penibililor antinaţionalişti. A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate, pe care orice naţiune modernă sau postmodernă îl practică cu oamenii de cultură, şi nu numai cu mintea, dar mai ales cu sufletul. Printre aceştia s-a numărat şi profesorul Buzatu.

Odihnească-se în pace!

Surse: Art-Emis si Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea