Primul proiect al naţiunii române elaborat de revoluţionarii din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a devenit realitate sub cârmuirea lui Alexandru Ioan Cuza: Moldova şi Muntenia s-au unit devenind Principatele Unite-România; a avut loc prima împroprietărire a 511.896 de familii ţărăneşti cu exproprierea a 2.038.640 ha; au fost trecute în seama statului averile mănăstireşti reprezentând 25% din teritoriul ţării; au fost înfiinţate cele 2 universităţi, de la Iaşi şi Bucureşti, s-au făptuit o sumă de reforme ale statului şi vieţii sociale.

*

Revendicarea principală a transilvănenilor – anume egalitatea în drepturi a naţiuni române din aria transilvană – nu a putut fi adusă la îndeplinire nefiind posibilă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare.

*

Sub cârmuirea domnitorului, ulterior regele Carol I, s-a realizat al doilea proiect naţional: independenţa statului şi recunoaşterea ei de către puterile europene; crearea în continuare a instituţiilor necesare statului modern; creşterea economiei, ceea ce a îngăduit monedei naţionale – leul – să ajungă la paritate cu francul francez; evoluţia vieţii politice în parametrii generali ai timpului; o manifestare fără precedent a creaţiei literare.

*

Al treilea proiect naţional şi-a aflat împlinirea în 1918, sub cârmuirea regelui Ferdinand I, când românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Sălaj, Bihor şi Banat şi-au exprimat liber voinţa de a se uni în hotarele aceluiaşi stat, unire consemnată şi prin tratate internaţionale.

*

În anii ’20 ai secolului trecut, tot sub regele Ferdinand I, a început al patrulea proiect privind întreaga naţiune: edictarea unei noi constituţii; consolidarea unităţii statale pe multiple planuri; votul universal – cu inevitabilele meandre ale vieţii politice; a doua împroprietărire a ţărănimii – 6.008.098 ha împărţite la 1.393.353 de familii rurale (din care 201.165 din minorităţile etnice). Cu toată criza economică mondială din 1929-1932, reluarea activităţii (1933) sub regele Carol II a făcut ca anul 1938 să reprezinte un maximum al întregii etape interbelice; în aria culturii s-au înregistrat progrese remarcabile.

*

Cu agravarea tensiunilor în Europa urmate de izbucnirea războiului, apărarea hotarelor a devenit prioritară.

Răsturnarea bruscă a balanţei forţelor pe continent în 1940 a dus la eşecul acestui ţel şi la pierderi teritoriale majore. Pe prim-plan s-a aflat păstrarea statului român şi a instituţiilor sale, cu speranţa reîntregirii hotarelor. Din iunie 1941, România participă la conflictul european şi mondial.

Încercarea de reîntregire la răsărit a dat greş, plătită cu foarte grele pierderi umane şi materiale. În schimb, prin acţiunea directă a regelui Mihai I şi prin participarea armatei române la coaliţia antihitleristă începând cu august 1944, hotarul de vest al ţării a fost restabilit pe traseul din 1938.

*

Victoria coaliţiei URSS-SUA-Marea Britanie a dus la împărţirea Europei în două arii de dominaţie, cu România intrată în lotul Uniunii Sovietice, cu instalarea la putere a Partidului Comunist şi impunerea regimului democrat-popular (socialist).

Partidul Comunist Român a pus în aplicare planul său de dezvoltare, cu reperele principale: monopolul puterii, industrializare accelerată, colectivizarea agriculturii, schimbarea radicală a realităţilor sociale şi culturale.

Planul a fost adus la îndeplinire, oricare vor fi fost costurile, până în decembrie 1989.

*

A existat vreun plan naţional după revoluţia din decembrie 1989?

Pe plan extern, obiectivul a fost integrarea în UE şi NATO. El a fost realizat între anii 2000-2004.

În rest, după 1989, au fost formulate şi aplicate câteva principii directoare: refacerea proprietăţii private, restabilirea drepturilor cetăţeneşti, pluralism politic, economie de piaţă – fără ca atari principii să fie integrate într-un plan naţional. Privatizarea a fost considerată ca mijlocul esenţial pentru realizarea unei economii viabile şi competitive.

După 23 ani, care sunt rezultatele? Industria existentă în 1989 a fost desfiinţată şi vândută la fiare vechi, în proporţie de cca. 90%; sistemul bancar-financiar aparţine tot în proporţie de cca. 90% băncilor din alte ţări; România este îndatorată către FMI şi Banca Mondială cum n-a fost niciodată de la constituirea statului modern (1859) şi până astăzi; peste 2.500.000 de cetăţeni ai ţării lucrează în străinătate întrucât în ţară nu au de lucru; exodul specialiştilor (vezi medicii) şi în general al tinerilor continuă. Agricultura, redevenită proprietate privată, este fărâmiţată în milioane de exploatări şi nu face faţă nevoilor alimentare interne. Crearea unor noi locuri de muncă a rămas o prioritate nerezolvată.

Sunt în curs de vânzare resursele energetice şi rezervele minerale. S-a dat oficial aprobarea pentru explorarea gazelor de şist în zona Bârlad şi în Dobrogea. Ce mai rămâne după ce se vor vinde sectorul energetic şi rezervele minerale?

Cu ce începem? Se mai poate realiza refacerea cooperativelor meşteşugăreşti? Care este strategia pentru reactivarea – în termeni reali – a întreprinderilor mici şi mijlocii? Mai există o politică a statului român de sprijinire efectivă a capitalului autohton şi a întreprinzătorilor români? Mai avem speranţa de a reface calitativ învăţământul general şi cel liceal şi de a avea din nou manuale – începând cu acela de istorie – redactate normal (nu după scheme prefabricate)?

Până unde se va extinde tutela Uniunii Europene, care consideră normal să se amestece până şi în prepararea mititeilor? Pe când directive UE pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi înmormântărilor? Până unde va merge obedienţa faţă de „indicaţiile“ forurilor internaţionale diriguitoare?

O multitudine de întrebări la care nu avem răspuns.

Trăim, de fapt, sub tutela Consiliului Europei, a Parlamentului European, a Comisiei de la Veneţia, a Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi – posibil – a altor foruri.

A mai rămas puţin timp pentru elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan naţional care să încerce soluţiile potrivite. Condiţiile politice interne (cu majoritatea parlamentară USL de aproape 70%) îngăduie elaborarea neîntârziată a planului naţional pentru următorii trei ani, 2014-2016, ca bază şi pentru etapa următoare 2017-2020.

Dacă vom continua să vindem pe nimic, vom da tot sub diferite pretexte, dacă vom sta în aşteptarea directivelor din cele patru zări, nimic din ce are nevoie această ţară nu se va împlini.

Va dovedi clasa noastră politică calităţile necesare pentru elaborarea şi aplicarea unui atare plan naţional?

Acad. Dinu C. Giurescu

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online