Geopolitica luxului

…. de a pierde un popor aliat.

“[Pentru SUA] nu mai există o altă ţară în Balcani, or, poate chiar mai mult, la Marea Neagră, cu mai mult potenţial [higher marginal value] pentru activitatea [proaspătului] secretar de stat [John] Kerry.”* – afirmă Mark H. Gitenstein, fostul ambasador în România până în 2012 în Ambassador Perspectives (15 feb. 2013). Ambasadorul are dreptate: am mai spus şi în altă parte că în 2012 “rata copiilor cei mai dotaţi este de două mai mare [în România] decât în altă parte.” (The Economist, 7 aug. 2012) Au trecut, însă, trei luni, şi SUA nu au încă un ambasador în România, “partener strategic”. Ca să fiu cinic, în tonul de tip Wall-street dat de expresia “valoare marginală” din textul ambasadorului, aş spune că mă minunez că Gitenstein foloseşte cuvântul “ţară” (country), când ar putea să-i spună “zonă”: “zona zis românească”. Dar nu aceasta este problema.

Aproape 99% dintre români sunt credincioşi – conform unui studiu Soros din 2011  (citat de Antena 3, pe 11 oct. 2011). Se ştie că Fundaţia pentru o Societate Deschisă nu e filocreştină. Dintre aceşti 99%, arată studiul Soros,   82% sunt ortodocşi.  Românii sunt, de altfel,  cel mai mare popor european conservator (Eurobarometrul 2005, p.9). Tocmai această trăsătură este şi obiectul de lucru al unor astfel de fundaţii, ong-uri etc., “civile”.

Unde este sursa credinţei? La ţară. Oraşul, întemeiat pe diviziunea funcţională a muncii, este prin excelenţă abstract. Relaţiile sociale dominante sunt de tipul “weak ties”, legături slabe. Orăşeanul este confuz. Chiar şi relaţiile pe care le are sunt adeseori “condamnabile” (termenul de relaţii este util, dar oarecum imoral). La ţară, ordinea derivă direct din creştinismul cosmic şi se pare că încă vascularizează salvator viaţa satului, chiar şi pentru cei care s-au întors de la muncă din Occident şi şi-au făcut case-colivii din beton şi sticlă. Pentru că la ţară esenţa relaţiei omeneşti nu este ce ştii să faci şi să te descurci ci, al cui ești, adică neamul. Neamul, în esența lui, trimite la un alt tip de existență, numit ființare, și care are trimiteri până la Geneză. Pentru că singurul om care trăieşte aproximând timpul primordial, prin calendar creştin, orientare spaţială, norme cotidiene, este ţăranul. Chiar în cavourile acestea moderne numite vile, răsărite în ultimii ani la ţară, mai degrabă obiecte de poziţionare în ierarhia locală decât de cadre de locuire propriu-zisă.

Ambasadorul Gitenstein remarcă încă un fapt, românii sunt în continuare printre cei mai pro-americani. Mai mult “în opinia mea, în lume nu este un popor mai prietenos, inteligent, plin de compasiune şi creativ. … de la care avem multe de învăţat  – acesta este motivul pentru care limba română este a treia vorbită în [sediul] Microsft din Seattle.”

Ce nu a înţeles însă ambasadorul Gitenstein este că românii nu prea mai au motive să fie pro-americani. Roosevelt, Truman şi Eisenhower au jucat la ruleta istoriei folosind destinele românilor, polonezilor, ungurilor, bulgarilor, sârbilor, balticilor, cehilor, slovacilor etc. Au fost aşteptaţi vreme de 45 de ani (1944-1989). Rareori o mare putere s-a bucurat de un capital moral atât de mare. Când americanii poposiră aici, după 1990, primul lucru de care s-au interesat au fost minorităţile, nu poporul român (vezi uriaşa manipulare făcută de congresmanul democrat Tom Lantos). Ca şi când comunismul ar fi digerat omul selectiv. Nici o altă țară nu a irosit un asemenea uriaş capital moral – mult mai mult decât simpatie. Simpatic este pudelul doamnei de vis-a-vis. Aşteptându-i pe americani, câteva mii de români au luptat în munţi vreme de peste 10 ani, iar ungurii au ieşit în stradă în 1956 (Historia, 2010).

Cum a irosit America acest capital? Fiind prinsă în jocurile KGB-ului şi practicând la nivelul Departamentului de stat confuzia dintre slăbirea statului român şi regimul comunist. Desigur, confuzia a fost, în bună măsură, indusă. Divizia anti-kgb a CIA a fost controlată de ruşi prin Aldrich Ames vreme de 10 ani, între 1985 şi 1994. Urmările nu putea fi decât unele: de pildă, şeful rezidenţei CIA din România, Harold Nicholson, a lucrat pentru KGB între 1994 şi 1997 (AP, 5 iunie 1997). Ambii au pe conştiinţă lichidarea fizică a câtorva zeci de colegi precum şi penetrarea sistemului de securitate american pe toate dimensiunile sale: politic, militar, cultural, economic.

Nu este de mirare că în România, pe vector american, a poposit o echipă de destructurare a normalului social, în numele “democraţiei”, “Europei”, “integrării euro-atlantice”, majoritatea fiii sau reprezentanţii uni agenturi sovietice veche de aproape jumătate de secol: Tismăneanu (tatăl, Leonte, agent NKVD), Brucan (agent NKVD, unul din întemeietorii grupării GDS), Patapievici (fiul unui cuplu informativ Gestapo preluat de NKVD). Câţiva dintre aceştia fuseseră frumos reciclaţi ca “profesori americani”. În jocul acesta a fost implicat şi SRI la vremea sa, prin scandaluri aranjate de “urmărire politică” a unor “dizidenţi faţă de regimul Iliescu” –  creat tot de agentura străină. Şi iată, o bună parte din reţeta “societăţii civile”.

Pentru detalii privind “modul de preparare” a unei societăţi civile în acord cu “standardele europene” în serviciul KGB-ului şi pe banii contribuabililor români şi  americani vezi cartea generalului Aurel Rogojan, “Fereastra serviciilor secrete“. Faptul că Moscova s-a arătat iritată de Rogojan nu poate fi decât o geană de lumină în toată această dramă geopolitică la scară continentală (Vocea Rusiei, 7 feb. 2013)

Revenind la discursul lui Gitenstein. Fostul ambasador recomandă noului secretar de stat al SUA să viziteze România, să se convingă de oamenii şi de frumuseţile ei. Ceea ce surprinde în textul ambasadorului este absenţa României ca entitate cu care SUA, de fapt, are un parteneriat. Fostul ambasador pune accent pe legalitate, pe legi. E adevărat, o ţară prosperă se ţine cu respectarea legii. Dar ce te faci când legea a ajuns în mâna lui Animal, care este mult mai puţin simpatic decât vestitul personaj din Muppet Show?

Din păcate, cei care au reprezentat interesele SUA în România nu au reuşit să cultive o elită organică. Or, tocmai aici este cheia chestiunii, poporul român era filo-american pentru că crede în democraţie şi în libertate. 99% dintre români cred. Nu ai nici o şansă să susţii America aici cu elite inepte, trădătoare sau străine. Decât dacă trădezi America. Şi, din nefericire, America a fost trădată de câteva ori în România, chiar şi după arestarea cârtiţelor CIA –  este îndeajuns să amintim afacerea Bechtel.

Nu putem să nu remarcăm satisfacţia cu care Gândul din 22 februarie a.c., ziar care nu are apetenţă şi nici capacităţi de analiză strategică, publică “Scandalul unui jaf geostrategic[: Bechtel]”. Asta după ce cu o zi înainte pun o fătuţă să scrie în cel mai reprezentativ stil de mânie proletară în favoarea homosexualilor, folosindu-se de un aşa-numit sprijin din partea Ambasadei SUA.

În condiţiile în care  doar 1% dintre români n-au treabă cu credinţa, deci cu familia alcătuită din soţ-soţie (Gândul, 21 feb. 2013), mesajul nu poate fi decât anti-american. Mesaj ranforsat printr-o curioasă implicare publică a Ambasadei SUA – superputerea cere explicit înlocuirea directorului adjunct al unui muzeu dintr-o ţară prietenă, Mediafax, 22 feb. 2013, întocmai cum pe vremea lui Ames susţinea “manifestările democratice” prin GDS, care, după cum am văzut, aveau o agendă în bună măsură dictată de interese ostile NATO.

De fapt acesta este esenţa problemei. America îşi permite luxul de a practica o geopolitică a indiferenţei în raport cu două resurse masive de putere: ţara şi poporul, în cazul de faţă, românii şi România. România este interpretată legalist, ca şi când nu s-ar şti că legea încape uşor pe mâna oligarhiilor. Poporul, românii, nu există în acest cadru de interpretare. Dacă ar exista, atunci America nu ne-ar băga pe gât filme cu “familii gay”, ca în programele de îndoctrinare de pe vremea comunistă când trebuia să vedem “realizărilii” regimului şi să le recităm mai departe.

Citatul, din preşedintele Obama, pe care Ambasada îl dă pentru a-şi susţine imixtiunea în viaţa civică românească, aminteşte de practici lozincarde de tristă amintire pentru români**. Ce fel de aliat strategic este România dacă tu îi ataci sanctuarul moral, ţăranul român şi formula sacră de viaţă, familia?

Şi atunci, ca şi acum, victimele au rămas aceleaşi, familia şi credinţa, adică românii şi România. Poate că România este încă odată prea mică pentru interesele americane. Dar o geopolitică întemeiată doar pe interese este lipsită de legitimitate. Singura sursă de legitimitate a puterii este dată de popoare. Care se ţin cu credinţă, nu cu îndoctrinare. Nu am auzit nici un ambasador american vorbind de necesitatea unei industrii, sănătăţi, educaţii puternice în România – coordonate de bază ale dezvoltării unei naţiuni.  Cum nu am auzit nici un eurocrat. Toţi cer ceva de la poporul român. L-ar vrea schimbat. Asta nu ştiu dacă se poate, oricât de mult s-ar strădui să-l cloneze pe Funeriu.

Dacă America vrea, cu adevărat, un aliat la Nistru, în condiţiile în care configuraţia de putere europeană se apropie tot mai mult de cea din 1939, e cazul să se uite mai bine cum îşi susţine … interesele. Dar mai poate să o facă?