Lumea-i cum este
Nu există o Zi Eminescu
de Corneliu Basarab Vlad
În preziua rememorării naşterii lui Eminescu, despre două texte “atingătoare de” Eminescu. Unul, semnat de preşedinţii Camerelor Legiuitoare (la un moment dat: Roberta Alma Anastase şi Mircea-Dan Geoană, celălalt de profesorul Nicolae Georgescu. Vreo legătură? Sau doar alăturare insolită si facilă, pentru efect ieftin, de tip presă tabloidală?
Celebrăm, sau ar trebui să o facem, la 15 ianuarie, pentru a treia oară Ziua Culturii Naţionale. Celebrăm, sau ar trebui să o facem, tot la 15 ianuarie, de zeci şi zeci de ani, din secolul al XIX-lea, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Vai, ce coincidenţă, nu? Incredibil, în aceeaşi zi şi Cultura Naţională, şi Eminescu! Şi, cu totul întâmplător, nu-i aşa? Pentru că Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, mai popular spus Legea 238/2010, instituie Ziua Culturii Naţionale, dar nu lămureşte de ce taman la acea dată şi oricum, numele lui Eminescu nu apare în aproape duzină de rânduri a textului oficial. Au fost întratâta de sfioşi şi pioşi demnitarul nr. 2 şi nr. 3 din statul român încât nu au cutezat să semneze măcar un text în care apare vorba Eminescu? Ori, poate sunt românii în situaţia cumplită de a nu-şi putea sărbători “pe faţă” poetul naţional? Are cumva ţara, la Bucureşti sau din străinătate, o stăpânire pe care o supăra sau o deranjează Eminescu? Ne interzice vreo lege internaţională, vreun aquis comunitar sau vreo datină a pământului să-l preacinstim pe unul dintre cei mai înzestraţi şi mai încercaţi români? De ce nu Ziua Eminescu? Sau măcar Ziua Eminescu şi a Culturii Naţionale, dacă ţinem musai “să facem economie” la cheltuieli festive şi la zile nelucrătoare. Legea cu pricina e oricum antologica prin gafe şi inepţii: prevede că doar în această zi, doar de această sărbătoare, să se organizeze şi să se finanţeze acţiuni pentru “cultura naţională”, iar Radioul şi TV-ul să includă “emisiuni dedicate”. Si culmea, să se facă şi un ghid…” anual” pentru prestaţiile din providenţiala Zi. Adică, sunt prevăzute pentru o zi, doar o zi din cele 365 ale anului, exact ce ar trebui să facă zi de zi şi nu doar într-o zi pe an toate aceste numite şi nenumite instituţii. Ce-ar fi de spus, că românii ţin până şi Sâmbăta Morţilor de câteva ori pe an?
Al doilea text, de fapt cartea profesorului Nicolae Georgescu “Boala şi moartea lui Eminescu”, apărută în anul care a trecut, într-o a doua ediţie, la Editura Babel. Între contemporanii noştri, prof. N. Georgescu, autorul a mai mult de zece cărţi în materie, este eminescologul care excelează prin hărnicie, acribie şi curaj, iar aceste virtuţi – dar şi altele – privesc şi exegezele sale şi despre viaţa, şi despre opera Poetului. După ce ne-a oferit o nouă lectură a poeziei eminesciene, întemeiată inclusiv pe înţelesul virgulelor, neobositul cercetător stăruie asupra momentului, inenenarabil de dureros şi de nedrept, al agoniei civile şi morţii civile ale lui Eminescu. Moment pe care, observă subtil şi delicat N. Georgescu, “toţi împătimiţii de viaţă poetului l-au parcurs în tăcere crispată”. Cu experienţa unui travaliu documentar şi analitic rar întâlnit ca amplitudine şi respectiv acuitate, N. Georgescu explică astfel secretul revelaţiei “adevăratei vieţi” a lui Eminescu (revelaţie pe lângă care am trecut şi trecem, fără a o vedea, cu toţii): “să verificăm fiecare fragment în parte fiecare articulaţie a unui text…”. E o cerinţă minimă, dar a-l cunoaşte şi înţelege pe Eminescu e mult mai complicat decât ne arată aici, cu modestie, domnul profesor.“Biografiile ştiinţifice ale lui G.Călinescu, Petru Rezuş, D. Murăraşu, George Munteanu iată numai patru dintre sitele dese şi foarte dese care au cernut informaţia lăsând să trecă doar ce e foarte, foarte subţire – mai scrie, la un moment dat autorul cărţii. Despre ultimii ani de viaţa ai lui Eminescu aflăm, de câteva decenii, lucruri zguduitoare, dar suntem bombardaţi şi cu noiane de felurite scenarii. În acest hăţiş, profesorul Nicolae Georgescu încearcă să afle calea dreaptă.
Calvarul sfârşitului de viaţă a pământeanului Eminescu, Golgota sa în România secolului al XIX-lea, dar urcat şi în postumitate, până astăzi, îşi află în profesorul Nicolae Georgescu cel mai bun cunoscător, adevărat povestitor şi convingător tălmăcitor dintre noi. Să-l citim. Şi să-l pomenim pe Eminescu de 15 ianuarie, fie ea, conform legii si Ziua Culturii Naţionale. Vom merita vreodată o Zi Eminescu?
Vedeti si: Mihai-Eminescu.Ro
Foto: Cristina Nichitus Roncea
