Activitatea reghineanului Florea Bogdan în Serviciul de Informaţii al Armatei Regale Române, 1916-1918

de Prof. Nicolae BALINT

ARGUMENT

A fost ofiţer în armata austro-ungară, dar a refuzat să lupte într-un război care nu era al lui. La scurt timp după începerea Primei Mari conflagraţii a secolului XX[1], aflat pe frontul din Galiţia, a dezertat[2] ajungând apoi în România. Florian Bogdan sau Florea Bogdan cum apare în alte surse – un mureşean cu o biografie atipică[3] – fost inginer în viaţa civilă, după dezertare sa din armata imperială[4] a fost cooptat ca ofiţer de informaţii şi contraspionaj în Armata Regală Română.

La terminarea războiului Bogdan a fost desemnat parlamentar în primul Parlament al României reîntregite, iar pentru foarte scurt timp a fost chiar Prefect al județului. În timpul războiului, acţiunile sale pe linie de informaţii şi contraspionaj s-au dovedit deosebit de utile pentru pregătirea acţiunii din data 14 august 1916, moment în care Marele Cartier General al Armatei române – conform Convenţiei politico-militare încheiate cu puterile Antantei – a pus în aplicare Planul de operaţii “Ipoteza Z”[5]. Momentul ales – 14 august 1916 – era nefavorabil  atât României, cât şi Antantei mai ales datorită situaţiei precare a acesteia din urmă pe fronturile europene. Totuşi, conform înţelegerilor convenite anterior, în noaptea de 14/15 august 1916, importante efective ale armatei române au trecut Carpaţii în Transilvania, unde au eliberat mai multe oraşe, printre care Braşov şi Topliţa.

Fără a fi fost pregătită în mod deosebit, operaţiunea din zona Borsec[6] – condusă de Florian Bogdan – a fost una exemplară, deoarece s-a desfăşurat fără nicun fel de incidente, iar obiectivele propuse au fost îndeplinite integral.

Din armata austro-ungară peste Carpaţi, în România

Născut la 19 martie 1876, la Fărăgău, lângă Reghin, Florian Bogdan a absolvit în 1899, cu rezultate de excepţie, Politehnica Regală din Budapesta fiind pregătit în matematică, geodezie, construcţii de case, poduri, şosele, căi ferate, arhitectură şi topografie şi fiind decalarat “inginer universal”[7]. Timp de aproape doi ani, până în 1901, a lucrat în Ungaria, la amenajarea lacului Balaton. Din anul 1901 şi până în 1902 a urmat Şcoala militară de pioneri din Praga, iar la absolvirea acesteia i s-a acordat gradul de ofiţer în armata austro-ungară. În anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin – acesta va funcţiona timp de 12 ani – pentru amenajări funciare, îndiguiri şi irigări de terenuri, ridicări topografice pentru birourile cadastrale şi notariale, planuri de moşii, hărţi de parchetare a pădurilor pentru societăţile de exploatare forestieră.

Fiind un om deosebit de activ, în deplasările sale prin Transilvania – pe jos, călare sau cu trenul – Florian Bogdan a cunoscut şi a lucrat cu foarte mulţi oameni, ţărani români şi maghiari, în special pădurari, paznici de vânătoare, tăietori de lemne, muncitori la fabricile de cherestea.

Aceste relaţii se vor dovedi deosebit de utile după ce va intra în serviciul de informaţii al armatei române, putând astfel să dezvolte o vastă reţea informativă pe teritoriul Transilvaniei.

În perioada premergătoare războiului, împreună cu alţi intelectuali, a organizat la Reghin, banca “Cerbul”[8], după model maghiar, destinată să vină în ajutorul ţăranilor şi a micilor întreprinzători români, categorii paupere în Transilvania datorită politicii de discriminare practicate de autorităţile maghiare.

Inteligenţă nativă şi spirit deschis, Florian Bogdan cunoştea foarte bine mai multe limbi străine: maghiara, germana, latina, franceza, ceha şi rusa. În luna iulie 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară şi încadrat ca sublocotenent în Regimentul 22 honvezi din Târgu-Mureş, iar la scurt timp a plecat pe frontul din Galiţia.

Luptător într-un război care nu era al lui şi rănit încă din primele zile, Bogdan nu a ezitat prea mult şi s-a hotărât să dezerteze şi să treacă Carpaţii în Regatul României. Bun cunoscător al munţilor şi al psihologiei oamenilor de la munte, Florian Bogdan a trecut Capații fără peripeții.

La scurt timp, a reușit să-și aducă de la Reghin, în Regatul României, soția și cei doi copii, Romul și Delia.

De la planşetă, în serviciul de informaţii şi contraspionaj

În Bucureşti, Florian Bogdan a devenit o persoană foarte activă în cadrul “Ligii Culturale a Românilor Ardeleni” ce funcţiona aici şi milita pentru eliberarea Transilvaniei şi alipirea ei la Regatul României.

În Transilvania, dar mai ales după ce a trecut Carpaţii, el a cunoscut personalităţi importante ale timpului său[9], printre care Vasile Lucaciu, Liviu Rebreanu, Simion Mândrescu, Octavian Goga, Octavian Tăslăuanu, Ion I.C. Brătianu, regele Ferdinand I, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii bucurându-se de aprecierea lor sinceră. A fost încadrat ca inginer civil în Servicul cadastral al armatei române fiind subordonat unor militari de carieră. Cu această ocazie, l-a cunoscut şi a legat o sinceră prietenie cu maiorul Eliade[10], tatăl filosofului de mai târziu, Mircea Eliade.

Ca fapt divers, înainte de a fi angajat în armata română, Bogdan a realizat primul plan cadastral al oraşului Bucureşti. Intrat în serviciul armatei, Bogdan a fost remarcat rapid pentru inteligenţa sa nativă, cunoştinţele pe care avea în diverse domenii, dar mai ales pentru faptul că vorbea fluent mai multe limbi străine şi cunoştea foarte bine din punct de vedere geografic spaţiul transilvănean şi avea multe cunoştinţe în regiune.

După mai puţin de trei luni, Bogdan a fost mutat – tot ca civil – în cadrul Biroului Informaţiilor unde se ocupa de realizarea sintezelor informative pe baza informaţiilor culese din presa străină. După foarte puțin timp, Florian Bogdan a fost reactivat ca militar şi încadrat în servicul de informaţii şi contrainformaţii cu gradul de locotenent[11].

Comandant al “Detaşamentului Borsec”

În această calitate, cea mai importantă misiune a sa a fost cea din zilele premergătoare începerii operaţiunilor armatei române pe frontul din Transilvania.

Detaşamentul precursor încadrat cu 10 oameni şi condus de lt. Florian Bogdan, a acţionat iniţial ca o subunitate de infanterie – cercetare în adâncimea dispozitivului inamic, i-am zice noi azi – în zona Borsec, Topliţa, Gheorgheni, Bilbor.

În această calitate a reuşit să creeze breşa necesară în dispozitivul austro-ungar anihilând dispozitivul de pază de pe frontiera cu România, fapt ce a facilitat pătrunderea rapidă şi prin surprindere pe acea direcţie a unităţilor regulate ale armatei române. După primele succese ale armatei române, “Detaşamentul Borsec” şi-a stabilit punctul de comandă la Topliţa, în castelul baronului Urmanczy. Prin oamenii săi, Bogdan a luat legătura cu reţelele informative create de serviciile speciale române în Transilvania încă din timp de pace[12]. Una dintre cele mai eficiente reţele de informaţii aflată în adâncimea dispozitivului armatei austo-ungare – reţea care opera în zona Clujului şi pe care Bogdan a reuşit să o contacteze imediat după intrarea României în război – a fost cea condusă de avocatul Amos Frâncu.

În acelaşi timp, Bogdan a desfăşurat şi acţiuni de contraspionaj participând în mod direct la interogarea suspecţilor de spionaj arestaţi de armata română. Într-o astfel de ocazie a fost recunoscut de un ofiţer austriac, fost camarad de arme care, vădit surprins să-l vadă în uniforma armatei române, i-a comunicat că pe frontul din Galiţia fusese dat dispărut în misiune şi nu dezertor.

Bogdan a trăit intens şi amar momentul în care, într-un timp foarte scurt, a trebuit ca împreună cu “Detaşamentul Borsec” şi întreaga armată română participantă la operaţiunile din Transilvania să se retragă peste Carpaţi. Detaşamentul său a fost desfiinţat, iar cei 10 membri ai acestuia au trebuit să se reîntoarcă la unităţile de care aparţineau şi de la care fuseseră detaşaţi pe o perioadă limitată de timp. Florian Bogdan a mai îndeplinit alte două misiuni de informaţii, dar în mod individual.

Cu documente false şi echipat cu uniforma armatei austro-ungare, el a reuşit ca pe timpul retragerii armatei române din Transilvania să se înfiltreze în dispozitivul inamic în zona Sighişoara, Sibiu şi Mediaş pentru a afla valoarea, componenţa şi dotarea tehnică a unităţilor militare care se aflau la contact (în luptă directă) cu armata română, dar şi a celor de sprijin şi de întărire[13].

Apărător fără succes al lt. Ciulei

După retragerea armatei române, a guvernului, Parlamentului şi a familiei regale în Moldova, Florian Bogdan – avansat căpitan, între timp – împreună cu familia sa a părăsit Bucureştiul stabilindu-se la Iaşi. A participat apoi la operaţiunile militare din Moldova, ca ofiţer de contraspionaj[14].

Într-unul din cele patru caiete de memorii ale sale sunt consemnate şi impresiile referitoare la cazul lt. Ciulei, un ofiţer român condamnat la moarte ca suspect de trădare şi dezertare la inamic (germani). Un caz destul complicat, dar al cărui mister a putut fi înţeles abia după ce doi ofiţeri români, lt. Ciulei şi lt. col. Crăiniceanu, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Ciulei a murit nevinovat, Crăiniceanu în schimb şi-a recunoscut vinovăţia. În februarie 1917, cpt. Florian Bogdan a fost desemnat iniţial ca anchetator al cazului lt. Ciulei şi ulterior ca apărător al acestuia[15]. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse – şi acest lucru îl va afecta toat viaţa – n-a reuşit să-l salveze, iar pe 10 februarie locotenetul a fost executat conform sentinţei Tribunalului Militar.

A doua zi, pe 11 februarie 1917, colonelul Sturdza a dezertat la germani şi s-a dovedit că era în legătură cu lt.col.Crăiniceanu care, în anchetă a recunoscut că intenţiona să dezerteze şi el la germani, iar lt.Ciulei nu avea nicio legătură cu cazul de trădare al colonelului Sturdza murind practic nevinovat.

Colonelul (trădător) Sturdza, comandant de unitate pe frontul din Moldova şi fost profesor la Academia Militară, era admirat de foarte mulţi ofiţeri tineri pentru nivelul său deosebit de pregătire. Din păcate, aşa cum s-a văzut, la capitolul conştiinţă patriotică colonelul Sturdza era sub orice critică. Printre tinerii ofiţeri admiratori ai acestuia era şi ofiţerul de stat major, (maior pe atunci), viitor mareşal şi conducător al României, Ion Antonescu.

Luptători pe frontul invizibil

Situaţia de tensiune diplomatică existentă între Regatul României şi Austro-Ungaria încă de dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial a determinat factorii politici responsabili din România să creeze reţele informative eficiente pe acest teritoriu românesc încă din timp de pace. Faptul în sine era mult uşurat şi datorită specificului zonei, locuită preponderent de etnici români, fiecare dintre ei putând fi – în opinia serviciilor de informaţii române – un prezumtiv colaborator.

După retragerea armatei române din Transilvania (toamna anului 1916), reţelele de informaţii constituite aici au continuat să furnizeze informaţii, dar ele şi-au reluat activitatea cu o şi mai mare intensitate în anul 1918, în condiţiile reintrării României în război de partea Antantei, Serviciul de informaţii şi propagandă politică al Marelui Cartier General român condus de topliţeanul Octavian Tăslăuanu activase întreaga sa reţea din Ardeal şi acţiona acum împotriva grupurilor paramilitare bolşevice maghiare, asigurând operaţiunea tactică de curăţire a terenului în faţa trupelor de linie române, activitatea informativă şi eliminarea fizică a unor inamici.

Această vastă acţiune a fost coordonată de Octavian Tăslăuanu[16], secondat de lt. Ion Agârbiceanu şi slt. aviator Aurel Esca. Tot în Transilvania mai acţiona “Secţia Militară Secretă” a armatei române, serviciu special compus din 31 de membri interni şi 41 de colaboratori organizaţi în reţele operative cu un rol deosebit în pregătirea Marii Uniri: spionaj şi culegerea de informaţii politice (şef – medicul Carol I. Sotel, evreu), procurarea de informaţii cu caracter militar (şef – col. Emilian Savu), propagandă în favoarea Unirii (şef – inginerul de origine maghiară Gh. Chelemen), înfiltrarea şi acţiunea în mişcarea muncitorească din Transilvania (şef – preotul militar Iuliu Florian).

Prin capacitatea lor personală, inteligenţă, spirit de sacrificiu şi înalt patriotism, toţi aceşti luptători pe frontul invizibil – inclusiv cpt. Florian Bogdan – au contribuit la realizarea României Mari. Au pus apoi primele “cărămizi” la ceea ce avea să însemne democraţia română interbelică.

După război, Bogdan a revenit în viaţa civilă şi a fost desemnat să facă parte din primul Parlament al României reîntregite[17], dar a preferat să se retragă din politică – nu știm din ce motive – şi să facă ceea ce ştia cel mai bine: ingineria la biroul tehnic din Reghin.

Bogdan a asistat neputincios şi la raptul teritorial din 1940, dar şi la intrarea sovieticilor în România şi înscrierea acestei ţări pe orbita Moscovei. Atunci i s-a sistat pensia şi i-a fost naţionalizată casa de pe strada Mihai Viteazul, din Reghin[18].

Faptele lui Florian Bogdan – care a închis ochii pe data de 9 noiembrie 1965 la o venerabilă vârstă[19] – rămân peste timp un exemplu de patriotism ardent. El a făcut parte dintr-o generaţie care s-a identificat total şi necondiţionat cu destinul nefericit al unei ţări şi al unei generaţii de luptători.

(Fragment din volumul în curs de apariție, ”Oameni, fapte, atitudini – Politică și spionaj în spațiul mureșean”)

BIBLIOGRAFIE:

– Balint, N., Oameni, fapte atitudini – interviuri și reportaje, vol. I, Editura NICO, Târgu-Mureș, 2008.

– Bogdan, R., Flore Bogdan – 120 de ani de la naştere; repere biografice, în Gazeta Reghinului, an VII, nr. 3 (62), martie 1996.

– Bosoancă, T., și Opriș, Gh.I., ”Alegerile parlamentare din județul Mureș, 1919-1939”, Editura ”Ardealul”, Târgu-Mureș, 2004.

– Brownstone, D. şi Franck, I., Enciclopedia războaielor din anul 100.000 î.Hr. şi până în prezent, Editura Lider, Bucureşti, 2005.

– Fay, J. Şt., Caietele locotenentului Florian, Editura Albatros, Bucureşti, 1983.

– Gherghinescu, D., Inginer Florea Bogdan, personalitate de seama a Reghinului, în Gazeta Reghinului, an 4, nr. 6-7 (29-30), 1993.

– Pascu, V., Istoria modernă a românilor (1821-1918), Editura Clio Nova, Bucureşti, 1996.

– Ploeşteanu, M. şi Şara, M., Personalităţi reghinene, în Gazeta Reghinului, an 5, nr. 12 (12), dec. 1994.

–  Şinca, Fl. N., 100 de ani. Siguranţa Statului, în revista Historia, an VIII, nr. 75, martie 2008.

– Tănase, T., Serviciile de informaţii româneşti în timpul primului război mondial, în revista Historia, an VIII, nr. 78, iunie 2008.

– Todea, A. şi colectiv, Oameni de ştiinţă mureşeni, Tipografia MEDIAPRINT SRL, Târgu-Mureş, 2004.

– Urzică, S., Schiţă de portret: Florea Bogdan, în Gazeta Reghinului, nr. 11(58), noiembrie 1995.

– Vulcănescu, M., Războiul pentru întregirea neamului, Editura Ardealul, Cluj, 1991.