Prea multi protagonişti, prea mari interese
Corneliu Vlad
Războiul de opt zile din Orientul Mijlociu reaminteşte – pentru a câta oară? mai era nevoie? – că îndelungatul conflict dintre Israel si unele state/mişcări musulmane din zonă poate erupe imprevizibil in orice clipă, asemenea unui vulcan. Cinic vorbind, “micile războaie”, ca “prelungire a politicilor” in regiune, le dau celor implicaţi ocazia de a se evalua reciproc, mai exact de a-şi măsura forţele si vulnerabilităţile, de a-şi surprinde intenţiile si de a-şi putea stabili într-o mai mare cunoştinţă de cauză politicile si strategiile viitoare. Iar dacă am apela din nou la o comparaţie, aceste “mici războaie”, in care mor “doar” sute si mii de oameni, dar in majoritatea lor covârşitoare civili, sunt precum cutremurul, după care plăcile tectonice ( geopolitice, in speţă) se reaşează într-un nou echilibru, si el precar. Duelul ucigaş intre rachetele palestinienilor si salvele de artilerie/bombardamentele armatei israeliene numără, de aceasta data, cinci morţi în Israel şi peste 150 în Fâşia Gaza. Pe acest tribut de vieţi, analiştii se grăbesc să extragă “învăţămintele” tragediei, între care:
– în conflict sunt implicaţi tot mai mulţi subiecţi. Ceea ce a fost iniţial conflict israeliano-arab a devenit conflict palestiniano-israelian (după ce Egiptul şi alte state arabe au adoptat pentru o poziţie mai moderată). Iar tabăra palestiniană s-a scindat şi ea între Fatah (în Cisiordania) şi Hamas (in Gaza). În sfârşit, de câtva timp, în Gaza acţionează alături de Hamas şi Jihadul Islamic, cu o poziţie mai dură. Nici cealaltă tabără, israeliană, nu este omogenă. Şi atunci, cine – şi cu ce greutate – să acţioneze şi să decidă la eventuale tratative?
– marile puteri mondiale rămân aproape inerţial pe aceleaşi poziţii ca în timpul războiului rece. Poziţii tradiţionale, fidele însă nu atât unor aliaţi, ci unor interese proprii, îndeosebi energetice. Un relativ dezinteres este, totuşi, vizibil la superputerile de altădată: America e interesată mai nou de Asia-Pacific, iar Rusia mai degrabă de Siria decât de palestinieni.
– puterile regionale, în schimb, se repoziţionează spectaculos. Turcia a rupt zgomotos bunele relaţii cu Israelul, Egiptul încă nu, dar sunt temeri că şi-ar putea abandona rolul de mediator în conflict, iar Iranul se arată tot mai interesat de evoluţiile din imediata sa apropiere, sprijinind mai mult sau mai puţin deschis combatanţii (după unii – teroriştii) palestinieni. Trei puteri regionale – Iranul, Turcia, Egiptul – care au avut relaţii foarte bune sau măcar binevoitoare cu Israelul îşi joacă acum propria carte în acest joc tot mai complicat.
Orientul Mijlociu – prea mulţi protagonişti, prea mulţi decidenţi, prea mari interese. Vrând-nevrând, Israelul are de înfruntat o sfidare existenţială.
Foto: Sabbah Report
