Buluc de paranghelo-snobime la Artmark

Grid Modorcea

De curând, Artmark, cea mai mare Casă de licitaţii de artă din România, a avut iar o seară incandescentă de licitaţii pusă sub genericul: „Licitaţia de toamnă. Mari maeştri ai picturii româneşti”.

Trebuie precizat că Artmark este orientată spre arta plastică naţională, scoţând la iveală artişti necunoscuţi marelui public, ba pune în valoare şi artişti marginali, de o valoare îndoielnică. Titlul „mari maeştri” obligă. E foarte pretenţios, dacă nu are acoperire faptică. Veţi vedea că nu ne aflam decât tangenţial în zona marilor maeştri. Dar au existat şi asemenea lucări semnate de Aman, Tattarascu, Tonitza sau Vermont.

Dar ceea ce m-a frapat la această licitaţie a fost faptul că lucrări de mare valoare au fost adjudecate cu preţuri derizorii. De pildă, un tabloul al lui Dimitrie Berea, Lizuca în grădină, a fost respins, adică nu l-a solicitat nimeni, deşi Berea este un artist impus în Occident, cu expoziţii în toată lumea, inclusiv la New York  (vezi studiul nostru „Restituirea unui clasic”, în cartea În căutarea portretului ideal, vol. III).

Iar tabloul Joc de copii, ulei pe lemn, al Magdalenei Rădulescu s-a vândut cu 2 600 euro! Inadmisibil. Cred că totul vine de la faptul că participanţii, foarte numeroşi, care au umplut sala de licitaţii de la etajul 1 al Hotelului Marriott, nu ştiau nimic despre aceşti artişti. Am discutat cu câţiva participanţi şi vă pot sune că mi-a fost jenă. Mi-am făcut deja o impresie, mulţi vin din snobism, vor să fie în elita plastică, să se arate, să se vadă, dar ceea ce domină este ignoranţa lor. Se petrece ceva insolit, apere un aliaj nou, snobii şi parangheliştii, o nouă faună în peisajul cultural bucureştean.

Cred că în această direcţie, Artmark ar putea face mai mult. Desigur, există un catalog al lucrărilor licitate, o Platformă de licitare, dar fişele lucrărilor şi ale artiştilor nu sunt suficient de pregnante. Ba licitaţia ar trebui să includă la strigare şi formulări de genul: „Magdalena Rădulescu, cea mai frumoasă femeie a epocii interbelice, de care au fost îndrăgostiţi Constantin Brâncuşi şi Amedeo Modigliani, dar şi Lucian Blaga, care ne spune povestea iubirii lor în romanul său postum Luntrea lui Caron. Magdalena Rădulescu a fost soţia celebrului pictor nazist Massimo Campigli. Magdalena Rădulescu picta pe tablă, pe tabla care zbura de pe acoperişurile caselor în timpul raidurilor aviatice. Şi Jocuri de copii a fost iniţial pictat pe tablă”.

Cred că astfel de informaţii picante şi necesare ar stârni curiozitatea şi celor ignoranţi, dar cu bani. Desigur, întrebarea este dacă e bine ca asemenea tablouri să intre în casele îmbuibaţilor ignoranţi. Mai bine se vând cu preţuri mai mici, dar nimeresc la cine trebuie. Ei, pe acest subiect se poate scrie un roman. Am văzut cât de trist era un domn care a licitat doar până la 10 mii de euro tabloul Tătăroaică la cişmea de Nicolae Enea, care a fost adjudecat cu 13 mii de euro. După care persoana respectivă s-a ridicat şi a plecat. Se vedea clar că venise special pentru Nicolae Enea, fiindcă ştia bine cine este acest pictor, dar n-a avut bani să meargă mai departe. Şi cine ştie unde ajunge tabloul lui Nicolae Enea, sculptor de vocaţie, foarte bun prieten cu Gheorghe D. Anghel, ştiu o întreagă poveste despre acest artist, care apare şi în filmul Adevărul despre Anghel (vezi Dicţionarul cinematografic al artelor româneşti).

Şi fiecare dintre pictorii „necunoscuţi” prezentaţi la licitaţie are o fişă demnă de reţinut. Să-i numim doar pe artiştii care au fost licitaţi în perioada cât am stat eu la licitaţie, timp de două ore: Nicolae Enea, Sorin Ilfoveanu (Păsărarul, adjudecat cu doar 2 800 euro), Horia Damian (Citadelă, 3250), Bertalan Vigh (Nud la oglindă, 1200), Octavian Angheluţă (Micuţa croitoreasă, 6000), Max Arnold (Pe malul lacului Como, 980 euro), Nadia Bulghin-Grossman, Roman Tolici, Constantin Vânătoru, Dem Iordache, cu Spanioloaică, nesolicitat de nimeni, Paul Scorţescu (Colţ din Sighişoara, 3800), Victor Schramm, Dumitru Gorzo (Femei de serviciu, respins cu hohote de râs), Marius Bunescu (Natură statică cu flori, 2 600, desi a fost estimat la 3000-4500), Oszkar Nagy, Kimon Loghi, Alexandru Moser Padina, Jules Perahim (În preajma furtunii, 9000, depăşind estimarea 4000-6000), Leon Viorescu, Constantin Piliuţă (Repetiţii, 4750, iar La bunici, doar cu 2000), Ştefan Câlţea (Vizitaţiunea, 7500), Aurel Băeşu (Melancolie, 500), Petre Iorgulescu Yor (două lucrari, sub 3000), Rodica Maniu Mutzner (un frumos Peisaj cu căpiţe, doar 1100), Spiru Chintilă (mere şi pipă, 2800), Gheorghe Tăttărăscu (România descatuşată, 9500, estimat la 10 mii), Sava Henţia (cu trei tablouri, 1500, 680 şi 950).

După cum observăm, sumele cu care s-au vândut tablourile acestor pictori sunt derizorii, deşi unii dintre artişti au o valoare incontestabilă, dar fie sunt necunoscuţi de publicul larg, fie nu sunt suficient de bine prezentaţi de Artmark, care îşi face treaba foarte profesionist, după model occidental, dar într-o lume precară.

E nevoie de o treptată iniţiere a publicului pentru artişti care nu au existat până acum în conştiinţa lui. Cunosc case de licitaţii la New York, care îşi fac treaba mult mai eficient, trimiţând din timp, acasă, la persoanele de pe listele lor, cataloagele unei licitaţii sau alteia. Apoi, nu mai vorbesc de promo, publicitatea solidă făcând parte intrinsecă din această nobilă afacere.

Desigur, ideal ar fi să se proiecteze din timp filme despre artiştii ale căror lucrări sunt licitate, cum ar fi Treptele extazului, în cazul Magdalenei Rădulescu, film pe care l-am făcut cu participarea pr. Constantin Galeriu. Am oferit galeriei Artmark Dicţionarul cinematografic al artelor româneşti, care cuprinde fişele tuturor artiştilor români despre care s-au făcut filme sau ei înşişi, unii dintre ei, au fost implicaţi în realizarea lor.

E drum lung până ce Artmark îşi va face un program complex de iniţiere, implicit o listă de cumpărători, deşi nu trebuie să excludă surpriza, care vine de la public. Nu colecţionarii sunt neapărat clienţii cei mai buni. Dar iniţierea cere răbdare şi echipă de profesionişti. Licitaţiile nu sunt numai o sursă de câştig pentru unii, sunt şi un act de cultură.

Surse: Curentul / Ziaristi Online

Cititi si: Necrutatatorul Grid Modorcea: Patahârbici, frumoasa care, iată, bate câmpii