“Germania nu are pedigriul cuvenit pentru a putea fi încrezători în politica ei europeană” – afirma autorii cartii “Holograma Europei”

La editia din aceasta toamna a Salonului de carte Polemos organizat de Editura Militara a fost lansata cartea “Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei” de dr. Radu Golban si Corneliu Vlad. Lucrarea a aparut in editura TopForm a geopoliticianului dr.Vasile Simileanu. Referindu-se, in cadrul lansarii, la evolutiile europene de dupa aparitia cartii, Corneliu Vlad a afirmat ca preeminenta politica si economica a Berlinului in arealul geopolitic european scade ca pregnanta, dupa alegerea unui nou presedinte in Franta si rezervele crescande ale partenerilor din UE fata de politica de austeritate recomandata de Berlin. Corneliu Vlad a citat, in context, aprecierea recenta a publicatiei americane Foreign Affairs, potrivit careia “este improbabil ca Germania va fi capabila sa dicteze Europei cum sa-si rezolve criza datoriilor suverane sau reformarea institutiilor sale. Iar a merge inainte singura nu este posibil, intrucat nici chiar cel mai mare contributor si stat membru nu poate stabili unilateral regulile. Coalitiile necesare pentru reconstruirea arhitecturii economice si politice a Europei vor dilua planurile germane”. Catre o concluzie similara converg si aprecierile din capitolul final al cartii “Holograma Europei”, pe care il reproducem mai jos.

OBSESIA EXTERNALIZARII

– O întreagă literatură glosează pe tema soartei comune a Europei și a Germaniei. Conotațiile sunt din cele mai diferite, și pozitive, și negative. Politologul american George Friedman observă de pildă că, de-a lungul istoriei, germanii, care trebuie tot timpul „să se externalizeze”, sunt fie comercianți, fie militari, fac fie comerţ, fie războaie. Expansiunea germană pe continent este fie pașnică, fie violentă. Cum poate fi explicată această propensiune europeană permanentă a Germaniei?

– Vom porni tot de la Friedrich List, care preciza la mijlocul secolului al XIX-lea că redistribuirea între bogați şi săraci în Germania nu trebuie să fie practicată prin impozitarea propriului contribuabil. Redistribuirea trebuie să aibă loc la nivel european, de la periferie către centru. Deci diferențierile sociale în Germania trebuie împăciuite în așa fel încât să nu afecteze pătura conducătoare și elitele germane, ci prin averi și valori de la periferie.

– Cu alte cuvinte, integrarea europeană înseamnă și o relație de un tip special între centru și periferie la nivelul continentului.

– Centru-periferie, cu precizarea că acest centru, în principal Germania, are o bază omogenă din punct de vedere etnic și nu este doar o zonă urbană. Ea are și o ideologie, o politică bine structurată. Argumentul de centru invocat constant de Germania este unul geopolitic și el este menit să explice Germania, să prezinte Germania în întreaga ei măreție recurgând la locul ei pe continent. Dar eu cred că dacă Germania s-ar fi aflat geograficește la periferia Europei, ea ar fi dus aceeași politică, adică tot o politică germano-centrică. Deci nu poziția geografică a determinat politica germană în ceea ce înseamnă unitatea Europei, ci rolul central pe care această țară, e adevărat, una cu o pondere deosebită pe continent, și-l arogă. Dar poate ar trebui să ne întrebăm dacă o țară care a pierdut două războaie mondiale și care, înainte de acestea, și-a realizat unitatea națională tot printr-un război, are pedigriul cuvenit pentru a putea fi încrezători cu toții în politica ei europeană. O țară cu un asemenea cazier nu poate da dovadă de atâta credibilitate europeană cum ar da de pildă țări ca Elveția, Danemarca, Olanda sau Franța. Mă refer la țări are n-au strălucit neapărat în istorie prin agresiuni, tendințe de hegemonie etc.

– Și totuși, Germania se externalizează pe continent, în fiecare perioadă istorică…

– Da, dar Germania trebuie să țină seamă și de interesul celorlalte țări europene, de interesul fiecărei țări. Nu este rolul Germaniei acela de a asigura fiecărei națiuni un loc anume în casa europeană. Țările europene și-au câștigat chiar ele locul cuvenit în Europa şi în lume, prin propria lor istorie. Ele au deja locul lor în Europa, nu este nevoie ca Germania să fie aceea care să li-l stabilească sau confirme. România, de pildă, are un loc mai bun și mai sigur că Germania, pentru că nu depinde de războaie și nu are nevoie de o penetrare permanentă a piețelor străine în efortul de a-și asigura un nivel de trai. România, ca și alte țări europene, își asigură nivelul de trăi prin cultivarea pământului, prin ceea ce gândește și făurește poporul ei, din păcate, acum şi prin austeritate. România nu cere, ca alţii, adică insistent și uneori într-o manieră intolerabilă, de la vecinii ei să-i accepte cu orice preț și în orice condiții produsele.
În schimb, Germania are niște așteptări la nivel de trai după părerea mea inacceptabile. Și ele nu pot fi finanțate decât de periferia Europei. În această situație, este vorba nu de o problemă europeană, ci de o problemă strict germană. Germania trebuie să se întindă cât îi este plapuma. Nu este vina Europei că această țară este artificială – și zic artificială pentru că nu este în stare să trăiască din ceea ce produce și din ceea ce cultivă. Probabil că Germania e prea industrializată pentru pacea europeană. Dar nu putem noi astăzi, la nivel european, să ne supunem Germaniei pentru a susține toată această industrie a ei. Europenii nu au nici o obligație față de Germania în această privinţă. Probabil că Germania ar trebui să se transforme într-o țară agrară, probabil că ar trebui să lucreze mai puțin în întreprinderi și uzine și să cultive mai mult câmpurile. Elementul nenatural, artificial al Germaniei, componenta războinică a politicii Germaniei descind din ambiția cotropitoare a Reichului wilhelmian de a transforma Germania într-un stat industrial. Dar dacă a fost ambiția Germaniei de a deveni un stat industrial, de ce nu ar accepta și realitatea că rolul ei într-o Europă care nu este de acord cu politica Germaniei e o realitate de zile numărate. După 70 de ani de putere sovietică, URSS și-a dat seama de faptul că nu poate funcționa fără economie de piață, fără capitalism și a revenit la cursul capitalist, de dinainte de revoluție. Așa și Germania, trebuie să înțeleagă, și ea, că nu poate dirija Europa cu forța doar pentru ca ea să-și poată asigura un înalt nivel industrial și un export tot mai extins. O țară cu tradiția agrară a Germaniei și-a ratat o șansă ca țară. Eu nu cred că Germania, o țară cu un popor cu atâtea capete luminate, cu o asemenea cultură, nu și-ar putea găsi fericirea și la țară. De ce trebuie că ponderea industrială a Germaniei să fie plătită cu atâta durere, amărăciune și vărsare de sânge la un nivel continental?

Sursa: Ziaristi Online