Una vorbeşti, alta se-ntâmplă

de Grid Modorcea

În sfârşit, acum am înţeles de ce toţi investitorii străini fug de România! Experienţa mea, după câteva săptămâni de stat în ţară, îmi spune că la români, una te înţelegi şi cu totul altceva se întâmplă în realitate.
Am fost martor la toată mascarada făcută de Dan Diaconescu în privatizarea Oltchim. Una a vorbit, alta s-a întâmplat. Desigur, acesta e un caz extrem, mă mir că DD mai e în viaţă, că nu a fost spânzurat! El s-a jucat cu focul. E un model de batjocură pe faţă, în care preşedintele ţării, primul ministru, guvernul, parlamentul au privit ca la fotograf tot spectacolul cusut cu aţă albă oferit de acest bişniţar de frunte al mass-media din România.
Dar sunt sute, mii de situaţii în care una se vorbeşte şi alta se întâmplă. Nu vorbesc de ceea ce mi-au povestit alţii, spun ce mi s-a întâmplat mie. Una vorbeşti cu firma Nemo, care face transporturi de colete şi alta e factura în realitate. La fel cu Orange. Faci un contract de 20 de euro şi când vine termenul de plata, plăteşti dublu.
Nu mai vorbesc de obrăznicia angajaţilor. Toţi au tupeu, fiindcă te jecmănesc, dar cine să îi tragă de urechi? Nefiind pedepsiţi, ei continuă să jecmănească clienţii. Fiindcă nimeni nu are timp să-i dea în judecată pentru 20 de euro. Dar aceşti 20 de euro adunaţi de la mii, sute de mii de oameni, sunt o avere.
Şi ne mai mirăm de unde se îmbogăţesc firme ca Orange, UPC, de unde apar escroci ca Vântu sau Sima, de bănci nu mai vorbesc, care percep comision la orice operaţie, fără excepţie, până la micile prăvălii, de unde cumperi alimente cu cardul.
E un jaf pe faţă, nu mai e cu perdea sau mascat ca acum câţiva ani. Nu mai spun de preţuri, care sunt ca în Occident, mai mari decât în America, unde poţi lua o pereche de adidaşi buni cu 10 euro, dar aici nu-i iei decât cu peste 90 de lei.
România a devenit o ţară doar pentru oamenii bogaţi. Adică pentru hoţi. Pentru cel care munceşte cinstit, care trăieşte dintr-un salariu sau pentru un pensionar, e jale. De ce se întâmplă acest jaf? Fiindcă nu există respectul elementar pentru muncă, implicit respectul pentru lege, fiindcă nimeni nu trage la răspundere o firmă sau alta, care practică preţuri cum „vrea” muşchii patronului, de, e piaţă liberă. Da, dar piaţa liberă are şi ea nişte reguli, o disciplină, un control al sistemului. Dar aici nimeni nu respectă legea, toţi fură la serviciul pe care îl au.
Nu mai vorbesc de cei cu care faci contract! O, contractele au ajuns ceva de batjocoră, nu sunt bune de nimic, nu fac cât vorba bunicului de altădată, care era literă de lege! Acum contractele sunt făcute ca să fie încălcate. Căutaţi-l, vă rog, pe editorul Mihai Hodolângă, de la editura Print, care are un contract cu CNC de peste 30 mii lei, pentru volumul „Dicţionarul critic”, a luat avansul, iar de patru ani nu s-a prezentat cu o carte! Nu a făcut nimic. Iar CNC nu i-a dat un telefon să-l întrebe, stimabile, ce se întâmplă cu onorarea contractului?
Şi ca acest „pe lângă” sunt sute de hodoroage, poate sunt mii cu contracte făcute, cu bani daţi, dar care nu au realizat filmele, cărţile sau evenimentele pentru care au fost plătiţi.
Atâta timp cât în România există instituţii precum CNC sau ICR, pe post de vaci de muls, nu e nici o şansă ca ţara să o ia pe calea cea bună. Nu vă spun de sistemul mafiot pe care mi l-au descris mulţi dintre cei care trăiesc în el. România, care mai ieri se afla pe calea construcţiei socialiste, azi e pe calea jafului, asta a ajuns realitatea în ţara mea.
România mi se pare o altă ţară, cu alţi oameni, cu alte reguli, inexistente în ţările civilizate. E o formă de barbarie şi de jaf pe faţă, făcut cu obrăznicie. Ce vreţi caz mai flagrant decât cel al ICR, care schimbă scroafele mai ceva ca la abator: Să validezi o hoţie de pomină şi să fii numit în fruntea bucatelor, aşa cum am arătat în cronica Jaf la Biblioteca Naţională, nu se poate întâmpla decât în politica de la Bucureşti!
Desigur, sunt oameni şi oameni, veţi spune. Nu mă îndoiesc de faptul că România mai are şi oameni serioşi. Din păcate, eu cunosc destul de puţini.
Nu ascund faptul că şi în afară românii sunt la fel de neserioşi. Dovadă că mulţi dintre cei care s-au realizat, au stat cât mai departe de români. Ce credeţi că pe un român hoţ sau neserios îl poate schimba America sau Elveţia? Nu mai departe cazul văduvei pictorului Mircea Ciobanu, despre care am scris o carte, iar doamna, care l-a băgat în pământ la 40 de ani, o procesomană notorie, nu e mulţumită, fiindcă cartea are, scrie ea, „numai 130 de pagini şi soţul meu merita mai mult”. Halal moştenitor! Nici nu cunoaşte cartea, n-a contribuit cu un leu la tipărirea ei, dar are pretenţii! De ce nu scrie ea mai multe pagini?! Ştiţi, doamnă, câte pagini are Hamlet? Dar Luceafărul? Mă mir că nu a vorbit şi de gramaj, poate domnia sa apreciază cărţile numai de la un kilogram în sus! Dar câtă osânză are pe creier, cine o caută?! Şi mi-a promis, dacă scriu această carte, marea cu sarea! S-a ales praful din toate promisiunile!
Când una spui şi alta se întâmplă e dovada cea mai clară a iresponsabilităţii, a mocirlei morale în care se complac unii, a faptului că Justiţia nu funcţionează, că nimănui nu-i pasă de lege.
Oricine, şi cei mai zeloşi forumişti, care îmi tot dau lecţii de etică şi dreptate, trăiesc din minciună, una spun şi alta fac, s-au obişnuit cu păcăleala, legea supremă la români. Aşa este alt individ alterat, Ion Cocora de la Palimpsest, o mostră de una spune, alta face! Nulităţi, iresponsabili, panglicari, ce nici Eminescu n-a cunoscut.
Cu indivizi ca ei, s-a ajuns la România suspendată. Păcăliţi-vă, fraţilor, unii pe alţii, până se va alege praful din coarnele voastre, fiindcă nu sunteţi buni decât de dat cu cornul!

Preluare Curentul