Avertisment final
de Gh Buzatu
Încheind această carte, nu-mi dau seama nici azi, mult stimate Cititorule, de ce, cât şi unde am greşit? În primul rând pentru că mi-am ales ca erou un personaj incomod şi am stăruit asupra unei epoci atât de complexe? Sunt convins, însă, că mai devreme ori mai târziu tot trebuie aflat şi exprimat adevărul, că unul sau mai mulţi istorici tot se vor pronunţa … Dacă nu cumva, aşa cum am observat din introducere, au şi făcut-o? …
În ceea ce mă priveşte, cred că era preferabil să mă abţin. Mai ales că nu am fost scutit în 1989 de unele decizii imbecile – altfel cum? – ale conducerii de partid şi de stat din acel moment.
Din data de 21 martie 1989, mi s-a întocmit d o s a r de urmărire informativă (nr. 4 638/1989), după ce am fost declarat la 13 ianuarie 1989, prin hotărârea odiosului Birou 2, nici mai mult nici mai puţin, decât autor interzis în toate publicaţiile şi editurile din România (?!). Statut de care aveam să „beneficiez” plenar până la capăt, adică până la 22 decembrie 1989, orele prânzului, atunci când, potrivit orarului loviturii de stat proiectate şi declanşate, Elena şi Nicolae Ceauşescu au abandonat precipitat sediul CC al PCR din Bucureşti. Evident, pentru mine, toate deciziile au devenit automat nule, dar Libertatea nu s-a instalat în România, nici atunci şi nici mai apoi, nici pentru mine şi nici pentru toţi concetăţenii mei. De vreme ce românii, în marea lor majoritate, încă suportă cu stoicism – în spiritul unor „corectitudini politice” sau „istorice” absurde – dictaturi anacronice, fals elitiste şi de prost gust neîndoielnic de tipurile Sörös sau GDS, „22” sau „Dilema”, CNA, Comisia Wiesel sau CMCAR (IICCMER, etc – nota Z.O.), şi care, fiecare în parte ori toţi şi toate în comun, practică denunţuri calomnioase, incitări la ură şi cenzurarea publicaţiilor sau a declaraţiilor şi intervenţiilor ştiinţifice.
… Dar, dacă orice carte îşi află un sfârşit, faptele istoriei – niciodată!
Situaţia se aplică corespunzător, mai ales în cazul evenimentelor relevante. Aşa cum au fost, spre exemplu, cele din România din Decembrie 1989. După peste 20 de ani, constatăm că dezbaterile se intensifică, de vreme ce caracterul desfăşurărilor de atunci nu a fost elucidat, documente şi mărturii noi, unele de o semnificaţie excepţională, abundă într-una pe masa istoricului, iar consecinţele întâmplărilor trecute se diversifică şi presează asupra deciziilor Prezentului.
Şi aceasta este posibil întrucât aşa-zisa revoluţie s-a redus în esenţă la un complot, iar, dintre obiectivele urmărite, doar unul a fost atins – alungarea şi suprimarea Ceauşeştilor, după care Lumea a plecat acasă şi, în consecinţă, prea puţine s-au schimbat. Nu regimul comunist de esenţă, ci de împrumut de la ruşi, iar ceea ce s-a implementat nu seamănă câtuşi de puţin cu capitalismul occidental, deşi, slavă Domnului, de bună vreme România a fost integrată în UE şi NATO! Drept urmare, România se află în tranziţie, şi cred că va mai rămâne multă vreme în echivoc. În rest, sub cele mai multe aspecte, situaţia României s-a agravat considerabil în raport direct cu ceea ce a fost până în 1989. Este, trebuie să recunoaştem, un argument solid pentru ca acei care contestă revoluţia din Decembrie 1989 s-o facă cu rezultat, susţinând că aceea ce s-a petrecut a fost doar la şi pentru televiziune, căci altfel – în lipsa bărbaţilor de stat decişi şi clarvăzători – a prevalat regresia. Contrară ambiţiilor grandilocvente, antume şi postume, dar care, numai pentru că rimează, nu-si totuna cu revoluţia! Pierdută din start şi, îndeosebi, pe parcurs şi după …
Astfel că, în prezent, vrând/nevrând, ne confruntăm cu perspectiva groaznică a involuţiei pe toate planurile …
Ceea ce – suntem siliţi să admitem, aici şi acum – nu ţine de responsabilitatea istoricului! Care-şi vede de rosturile lui. Pentru a rămâne în contextul prezentului volum, documente recent descoperite îi surprind pe foştii lideri comunişti (Gh. Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer, Gh. Apostol, Chivu Stoica, N. Ceauşescu ş.a.) în atenţia imediată a Mareşalului Ion Antonescu şi a colaboratorilor săi. Trimitem ca dovezi la deciziile sau jurnalele Consiliului de Miniştri pentru asigurarea condiţiilor de internare a comuniştilor menţionaţi şi purtând numerele 201 1771/17.9.1943, 850/22.9.1943, 205 054/17.10.1943, 945/25.10.1943, 210 521/12.11.1943, 1 080/23.12.1943, 216 297/29.12.1943, 109/11.2.1944 sau 222 034/8.2.1944. Cât îl privea pe N. Ceauşescu, aflăm în decizia din 19 septembrie 1943, contrasemnată de Mareşalul Antonescu, Conducătorul Statului, el apărea drept „vechi militant comunist, condamnat, periculos pentru ordinea şi siguranţa Statului”.
Documentele reunite în prezenta anexă trimit la cele mai importante personaje întâlnite de cititor în volum ori la fapte de referinţă din istoria naţională după 1941, mai precis:
– Decizia lui Ion Antonescu din 16 aprilie 1941 relativ la tratamentul rezervat comuniştilor potrivit principiului: „Cine urma să distrugă o ţară să fie distrus”;
– Raport din 10 aprilie 1941 privind activitatea şi condiţiile existente în Penitenciarul Dumbrăveni, locul de detenţie al „Baronesei” comunistelor încarcerate din România în acel moment – Ana Pauker;
– Biografia Anei Pauker (1948);
– Decretul nr. 319/30 iulie 1949 privind înfiinţarea gospodăriilor agricole colective, semnat de C. I. Parhon, V. Vaida, M. Florea Ionescu şi Avram Bunaciu;
– Expunerea de motive din 17 mai 1951 a lui Vasile Luca relativ la stabilirea creditelor agricole;
– Atestare pentru actele personale ale unor personalităţi comuniste – Iosif Rangheţ, Liuba Chişinevschi ş.a. (6 iunie 1956);
– Referat din 29 mai 1956 al lui Leonte Răutu, adnotat de Gh. Gheorghiu-Dej, pe probleme culturale,
– Referat din 2 iunie 1959 supervizat de Gh. Gheorghiu-Dej;
– Notă din 7 decembrie 1962 referitor la editarea „Operelor” lui Gheorghiu-Dej;
– 27 decembrie 1962 – Stabilirea componenţei Tribunalului Suprem al României;
– 2 martie 1965 – Programul de relaţii externe al PMR pe anul în curs;
– 6 iulie 1965 – Listă de participanţi la Congresul PMR;
– 14 octombrie 1965 – Referat cuprinzând propuneri pentru conducerea Crucii Roşii;
– 21 decembrie 1974 – Din istoricul Societăţii Române de Radio;
– 22 august 1976 – Raport al Arhimandritului Bartolomeu Anania pe marginea activităţii sale în SUA;
– 4 octombrie 1976 – două scrisori ale Preafericitului Patriarh Justinian adresate Preşedintelui N. Ceauşescu;
– 5 martie 1980 – Decretul nr. 68 semnat de N. Ceauşescu cu privire la uniformele şi drepturile militarilor din MApN şi MAI;
– 26 decembrie 1986 – Raport prezentat de general-colonel Vasile Milea, titular al MApN, privind „accidentul de la centrala nuclearo-electrică Cernobîl”, avizat de N. Ceauşescu personal;
– Dosar de urmărire informativă (nr. 4 638/1989);
– După 22 de ani – Basescu i-a “demartirizat” pe ofiterii anti-GRU. Cazul col. Gh. Trosca: Ceauşescu rămâne executat! Revoluţia continuă!
– Florin Mihai în dialog cu Larry L. Watts: KGB contra lui Ceauşescu!
Prof Univ Dr Gh Buzatu – „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, Editura TipoMoldova, Iasi, 2011)
Sursa: Ziaristi Online
