Am sperat ca, în timp, ministerul s-ar fi golit de funcţionarii care «au apucat» mai mult vremurile ceauşiste şi s-au obişnuit să fie slugarnici, să servească fără să crâcnească «stăpânul» ce nu are nici o legătură cu noţiunea de stat, ţară, patrie, ci se referă strict la individul care are puterea sau, mai corect, bâta şi morcovul. Am scris despre faptul ca Ministerul Afacerilor Externe nu acceptă (şi trebuie să constat cu tristeţe că verbul trebuie folosit în continuare la timpul prezent) să fie condus de un personaj care vine «dinafara» sistemului.

Aşa se explică şi eşecul domnului profesor Andrei Marga care n-a avut nici o şansă să reuşească să contracareze acţiunile profesionist organizate pentru compromiterea României în străinătate prin toate mijloacele. Andrei Marga nu avea cum să reuşească nu numai pentru că era un «outsider», ci şi pentru că «suspendatul din curticică» a activat întreaga reţea de agenţi sub acoperire plasaţi în MAE (şi nu numai) de cei pe care eu i-am numit în cartea mea «Între linii» securicii.

Ei, da! Suntem în anul 2012 şi vorbim tot despre ei, pentru că în acest război, care este pe punctul de a distruge România, se înfruntă poporul român şi securicii. Până acum, această confruntare s-a desfăşurat mai mult underground, prea puţin a răzbătut la suprafaţă. Acum, se pare că interesele economice sunt mult prea importante pentru ca securicii şi patronul lor Băsescu să accepte să cedeze teren.

Bătălia este la apogeu şi, când săbiile sunt scoase din teacă, «agenţii», până acum numai bănuiţi, încep să iasă la iveală. În presă s-a comentat prea puţin despre faptul ca ambasadele României la Washington, Berlin şi Uniunea Europeana nu au făcut mai nimic pentru a contracara atacurile calomnioase împotriva ţării din presa de pe continent sau din America. Păi, de ce? Cred că s-a uitat cine reprezintă România la misiunile respective, în ordine: Adrian Cosmin Vieriţa, fiu de ambasador ceauşist, bursier la Viena în anii ‘90 şi însuşi şef de misiune la Berlin prin 2001, fostul ministru al afacerilor externe din guvernul Boc şi consilier la Cotroceni domnul Lazăr Comănescu şi, în fine, la Bruxelles, fostul ambasador la ONU şi soţ al doamnei judecător la Curtea Constituţională Iulia Antoanella, domnul Mihnea Motoc.

Despre Adrian Cosmin Vieriţa am mai scris şi n-am să adaug decât că îl găzduia pe «recrutoru » sau consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu – de curând demisionat de la Cotroceni – de fiecare dată când acesta se afla în trecere prin Viena.

Despre Lazăr Comănescu am câte ceva de spus pentru că este evident că rolul său la Berlin are prea puţin legătură cu diplomaţia. Având în vedere felul în care este văzută România în capitala Germaniei nu poţi să nu te întrebi ce păzeşte ambasadorul ţării acolo? Doar dacă, vă amintesc ce scriam despre domnia sa în cotidianul «Ziua» în perioada în care am fost senator şi am publicat o serie de articole intitulate «Lista lui Mihăescu»: «Lazăr Comănescu este membru marcant PSD şi lucrează în MAE de pe vremea lui Ceauşescu. În acea perioadă a intervenit brutal în procesul intentat fratelui său, acuzat de delapidare, ameninţând procurorul care instrumenta cazul că este ofiţer de Securitate şi îi va crea multe neplăceri dacă nu muşamalizează afacerea.

În 1998 a fost trimis ca şef la Misiunea Permanentă a României la NATO, iar după ce a revenit la putere Iliescu, l-a numit ambasador la Uniunea Europeană, unde insista astăzi Geoană să fie lăsat să lucreze». Asta se întâmpla în 2004. Mircea Geoană ştia el ce ştia când spunea referitor la agenţii sub acoperire ai fostei Securităţi infiltraţi în viaţa politică a României: «nici noi nu mai ştim câţi suntem!» De la Bruxelles, pe Comănescu l-a preluat Băsescu şi l-a numit ministru la externe, după care l-a angajat direct la Cotroceni şi, în final, l-a trimis în misiune într-un punct strategic, la Berlin. Ceea ce demonstrează că domnul «diplomat» a servit ÎNTOTDEAUNA interese care n-au nici o legătură cu un anumit partid politic sau cu statul numit România.

Cu Mihnea Motoc, ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, lucrurile sunt şi mai interesante. Cum se explică declaraţiile pe care angajatul Ministerului Afacerilor Externe le-a dat presei în legătura cu delegaţia României la summitul Consiliului European de la Bruxelles din luna iunie, cel care a stârnit scandalul dintre cele două palate, Cotroceni şi Victoria. E posibil ca un ambasador să nu ştie pe cine are de întâmpinat la aeroport? Chiar dacă, să presupunem, cei din «centrală» nu şi-ar fi făcut datoria transmiţând informaţiile respective, diplomatul nu avea voie să facă asemenea declaraţii.

Domnul Motoc şi-a făcut studiile de Drept în perioada 1984-1989 când se ştie că Securitatea monitoriza cu mare atenţie candidaţii şi absolvenţii pe care nu se sfia să-i recruteze încă din amfiteatre. Tânărul Motoc a fost procuror la Bolintin şi după «revoluţie» a aterizat în MAE. A fost trimis la studii în străinătate. Puţini aveau această şansă…

În fine, s-a ocupat de tratate până în 2003 când a fost desemnat ambasador pe lângă ONU în locul lui Sorin Ducaru care îi ţinea locul cald lui Geoană în capitala Statelor Unite. La New York, l-a urmat şi soţia sa, doamna judecător Iulia Antoanella Motoc. Aici devine interesant. Cred că lipsa de activitate a doamnei judecator (şi ea absolventă de Drept cam în aceeaşi perioadă cu Mihnea şi procuroare la Giurgiu pe unde s-o fi intersectat cu Monica Macovei) a îndemnat-o să urmeze – prin corespondenţă, că nu văd cum fizic ar fi putut altfel, cursurile a nenumarate universităţi. Efortul prea mare trebuie să fie vinovat pentru faptul că doamna Motoc a devenit cunoscută în New York (am locuit ani de zile vizavi de misiunea la ONU a României) pentru un comportament care a necesitat tratament psihiatric. E de notorietate că domnul Motoc a cerut să părăsească apartamentul din blocul proprietate a României din 3rd Avenue, colt cu 38th Street şi a închiriat în World Trump Tower cu $15.000 pe lună. Spera astfel să scape de indiscreţii martori ai comportamentului eratic al doamnei şi ai vizitatorilor pe care îi primea domnul ambasador.

Revenit în Europa, Mihnea Motoc ocupa un post important la Bruxelles şi a scăpat şi de consoartă «cazând-o» la Curtea Constituţională. Un aranjament convenabil, care cred că ascunde, de fapt, o misiune la ordin. Aşa că zilele acestea fierbinţi privim cu îngrijorare spre Curtea Constituţională a cărei componenţă ne pune pe gânduri. Nu numai din cauza domnului preşedinte Augustin Zegrean, care a fost toată viaţa juristconsult, dar şi din cauza altor membri ştiuţi şi neştiuţi, care în loc să judece răspund poate la ordin. A cercetat vreodată Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securitatii la ordinul cui?