Traian Basescu: 2 + 2 = 5. “8 milioane de voturi impotriva sunt mai putine decat 5 milioane pentru” | Ziaristi Online

Traian Basescu: 2 + 2 = 5. “8 milioane de voturi impotriva sunt mai putine decat 5 milioane pentru”

Un presedinte care si-a invins propriul popor

de Iulian Leca

Singurul merit pe care am fost ispitit sa-l recunosc intotdeauna lui Traian Basescu a fost darul sau de a naste ura. De aici conflictele adanci din interiorul societatii care, am sperat, duse pana la capat, ele si numai ele ar putea insanatosi si elimina intr-un final gravele probleme pe care le purtam ca un blestem din trecut…

Inzestrat cu un simt apocaliptic ciudat, asta e motivul pentru care, dintr-o pornire sadica, mi-am spus ca nu exista om mai potrivit pentru un viitor mai bun decat catastrofa prezidentiala care s-a dovedit a fi Traian Basescu. Chiar si ieri, pana inca sa nu aud declaratiile de la ora 23.00 ale suspendatului, mi-am spus ca de fapt ceea ce imi doresc cu adevarat cel mai mult ar fi scenariul cel mai groaznic – sa se intoarca la Cotroceni cu un 47-48% prezenta si vreo 8 milioane de voturi luate in plex, convins fiind ca ura pe care o va dezvolta omul asta din momentul ala ne va scapa macar de un plagiator ca Ponta. Care, refuzand sa isi dea demisia inainte de referendum, a dat cu piciorul si unei uriase ocazii de a scrie istoria si, implicit, de a se salva.

In acelasi timp, recunosc, in aproape aceeasi masura, speram sa-l vad plecat. Pentru aparatul de propaganda pe care l-a format in jurul sau, pentru violenta si spiritul antidemocratic promovat de toti sustinatorii sai frenetici, pentru ca intuiam in ura lui resurse de a face orice pentru a se razbuna si pentru ca deja pagubele produse de orgoliul sau deraiasera tara prea mult in raport cu zona optima pentru evolutie si progres – pentru toate astea, imi spuneam ca nu ar fi chiar atat de rau daca va fi trimis de popor la mare si la soare. Pentru asta am votat. Iar astfel am facut un pas inainte din masa muta si amorfa care populeaza teritoriul unei tari fara chip.

In naivitatea mea, credeam ca votul meu nu ii va permite sa vorbeasca in numele meu, al “romanilor”, care nu stiu ce ii va mai trece lui prin cap sa spuna. Am asistat apoi, dupa anuntarea rezultatelor partiale, la discursul sau.

L-am auzit spunand ca, desi 8 milioane de romani l-au umilit, el se simte mai puternic ca niciodata. Ce om ignora 8 milioane de voturi impotriva, dar alege sa vorbeasca in numele celor fara chip, fara identitate si care nu si-au exprimat nicio vointa? Ce om intreg la minte vorbeste despre lectia pe care “romanii” au dat-o USL, dar se preface a nu vedea ce palma peste fata i-au dat mai bine de jumatate dintre actualii romani cu drept de vot?

De fapt, lovitura este sa te intorci la Cotroceni cu 8 milioane de voturi impotriva. Marea siluire a democratiei este gestul lui Basescu de a transforma milioane mute si fara chip in proprii sustinatori. Pentru ca nu exista vot, nu exista nicio dovada ca milioane de absenti au aparat statul de drept. Dar Basescu anexeaza pur si simplu, la gramada, greata si scarba unora cu dezinteresul si nestiinta altora. Si transforma pasta asta neomogena intr-un mare vot de sustinere. Si totusi. Pentru ca majoritatea romanilor au aparat statul de drept al lui Basescu de lovitura de stat a USL, vrea sa vad cum autorii si complicii loviturii sunt pedepsiti.

In realitate, astia sunt primii pasi spre inlaturarea democratiei. Votul nu mai conteaza, nu mai e necesar, iar linistea muta a absentilor e interpretata arbitrar. Altfel, ar fi putut sa il sustina la urne. Fara stampila nu exista legitimitate si nici legalitate. Este democratia dupa chipul si interesele lui Traian Basescu. Dar poate ca-i mai bine asa. Poate asa scapam si de Ponta, si de Crin si, intr-un final, si de marele invingator. S-a dovedit a fi doar un berbec nebun de ura, care calca in picioare tot ce-i sta in cale.

In final, lectia de democratie a lui Traian Basescu este aceasta: sa ne invete cum 8 milioane de voturi impotriva sunt mai putine decat 5 milioane pentru.

Sursa: Ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.