Dreptul la imagine*
Deseori mijloacele de informare în masă fac publică imaginea unei persoane, indiferent dacă ea este reală ori deformată, defăimătoare. Or, deşi libertatea de exprimare este inviolabilă, Constituţia zice că, prin exercitarea acestei libertăţi, nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei „şi nici dreptul la propria imagine”.
La prima vedere, în lipsa unui act normativ care să reglementeze detaliat dreptul la propria imagine, s-ar putea crede că încălcarea acestui drept este posibilă doar în cazul captării şi difuzării imaginii, ca reprezentare plastică a unei persoane, făcută prin mijloace de reproducere cum ar fi: fotografii, filme, imprimate, emisiuni de televiziune etc. Se omite însă că, în sens larg, termenul de „imagine” se referă la orice formă de reflectare a realităţii obiective în conştiinţă, inclusiv la formele logice. Altfel spus, noţiunea de proprie imagine are o sferă mai largă, ea fiind folosită pentru a exprima rezultanta însuşirilor unor persoane, a concepţiilor afişate, a calităţii activităţii profesionale, a comportamentului său, a coeficientului de cinste şi realitate manifestate în raporturile sale cu ceilalţi membri ai societăţii. Toate acestea creează o imagine grafică, ci conceptuală, reprezentând modul în care este receptată şi evaluată persoana respectivă în societatea în care trăieşte.
Aceasta ar fi propria imagine care intră sub protecţia avută în vedere de textul constituţional (art. 30 alin. 6). Acest text – s-ar putea susţine – enumeră, ca obiective ale protecţiei legale demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi dreptul la propria imagine. Este de observat că primele trei atribute menţionate în text – demnitatea, onoarea, viaţa particulară – se conjugă modul de comportare al persoanei. Ar putea fi de presupus că legiuitorul constituţional a avut în vedere, în cel de-al patrulea termen folosit – propria imagine – o noţiune cu rezonanţă omogenă, deci legată tot de comportarea persoanei, şi nu de un obiect material, cum este o fotografie, imprimat, desen etc. Propria imagine – rezultat al unui complex de comportări – ar completa, în înţeles omogen, celelalte noţiuni prevăzute în text, determinând totalitatea acelor atribute ale persoanei care reprezintă, în acelaşi timp, valori supuse protecţiei legale.
Desigur că, în noţiunea largă de proprie imagine, în acest din urmă înţeles, ar intra şi reproducerile grafice de orice fel ale persoanei – fotografii, filme etc. – care ar putea, trucate fiind, să deformeze imaginea reală a persoanei. Aceste imagini ale persoanei fizice s-ar integra şi ele în noţiunea constituţională de proprie imagine, dar ar constitui doar un fragment limitat al acesteia, o simplă componentă, supusă şi ea protecţiei legale, ca şi întreaga imagine personală reală, care constituie obiectul dreptului ocrotit de legea fundamentală. Dar atât şi nimic mai mult!
*Articolul a fost publicat şi în lucrarea EDIŢIE SPECIALĂ. Interviuri. Articole. Scrisori deschise
Pentru comenzi aici
Sursa: Corneliu Turianu Blog
