Am auzit despre deschiderea Institutului Cultural Român la Chişinău mai întâi din presa. M-am bucurat pentru ICR când a obţinut sediu.
L-am văzut pentru prima dată pe directorul acestei instituţii la conferinţa din 24 ianuarie 2011. Curios, dar în ziua Micii Uniri dl Petre Guran a vorbit celor prezenţi despre Bizanţ. Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei.
Nedumeririle însă aveau să continue când am văzut pe site-ul instituţiei numele istoricilor care au obţinut bursa pentru anul 2011. La acel moment unii dintre cei care solicitau prestigioasa subvenţie de la statul român (de circa 7.000 de dolari pentru fiecare) nu ascundeau că sunt adepţii eliminării istoriei românilor din şcoală (opţiune demonstrată prin votul lor în comisa Şleahtiţchi), prin aşa-numita europenizare a disciplinei. Şi totuşi li s-a acordat.
Una dintre ultimele acţiuni de promovare a românismului în Republica Moldova este decizia ICR de a deschide la Chişinău Institutul de Studii Avansate „Alexandru Sturdza”. De ce noului institut i s-a acordat anume acest nume?
Alexandru Sturdza s-a născut la Iaşi la 1791 şi a fost fiul lui Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după tragicul an 1812. Din 1792, familia Sturdza se stabileşte cu traiul în Rusia. Despre fiu, se vorbeşte mai ales în ultimul timp, de când a apărut o carte despre el.
Însă istoriografia nu cunoaşte studii şi acţiuni prin care Alexandru Sturdza ar fi apărat Basarabia, ar fi condamnat anexarea ei, s-ar fi opus rusificării, ar fi contribuit la emanciparea românilor de dincoace de Prut etc., deşi a locuit nu departe, la Odesa. Dimpotrivă, se menţionează că a fost „consilier de taină” al ţarului şi a slujit acestuia până la moarte. S-a mai consemnat o fugă ruşinoasă a protagonistului nostru de la un duel. La conferinţa din toamna anului trecut de la Chişinău dedicată lui Sturdza, nu am întâlnit nicio comunicare ce l-ar prezenta favorabil Basarabiei şi românismului. Referatul care l-a caracterizat cel mai bine a fost intitulat „Reţelele de influenţă în politicile imperiale ruseşti din Basarabia: Pavel Ciceagov şi Sturdzeştii”.
Nu zic ba, avem ce învăţa de la bizantini şi francezi, dar să auzi frământări istorice aiurea, în zilele sacre pentru români, de la persoana care are menirea principală să promoveze peste hotare cultura şi istoria românilor (să facem abstracţie de spaţiul în care se află) a fost penibil. La auzul acestor sincerităţi ale şefului ICR mai mulţi tineri au părăsit sala.
Totodată, dacă mergem pe făgaşul acordării burselor după asemenea criterii, următorul poate fi chiar Vasile Stati. Iar în cazul în care va apărea un alt institut deschis de ICR în cea de-a doua capitală românească prin aşa metode ne putem aştepta la denumiri gen „Institutul Prietenilor Basarabiei «Împăratul Alexandru I şi guvernatorul Karl Hartingh»”. Ar fi un cadou basarabenilor la 200 de ani de la anexare. De parcă românii nu ar avea un Constantin Stere, Onisifor Ghibu, Ion Pelivan sau Pan Halippa?
Am avut o speranţă. Regret că nu am avut curaj acum un an să părăsesc sala alături de acei tineri.
Surse: RGN Press / Adevarul de Moldova
