Adevarul despre Revolutia din 1989 si rolul lui Laszlo Tokes

de Mărcău Flavius-Cristian

„Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”. (1 – Vladimir Tismaneanu, Rinventarea Politicului, Europa Rasariteana de la Stalin la Havel. Iasi: Polirom, 1997, p. 204)

„FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” (2 – Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, Editura Rao, vol 4, p . 784).

Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes într-un salvator al României şi un erou al revoluţiei.

Trebuie înţeles un lucru esenţial şi anume că: enoriaşii care l-au susţinut în zilele de 15 şi 16 decembrie 1989 erau unii, iar adevăraţii revoluţionari, au fost alţii.

„Tokes […]nicidecum n-a zis <<veniţi şi staţi să murim împreună pentru democraţie şi libertate. Tokes a încercat să-şi salveze pielea.”

Urmărind cursul evenimentelor petrecute la Timişoara în ziua de 15 decembrie, vom observa că Laszlo Tokes nu numai că nu a îndemnat oamenii la revoluţie, ci chiar i-a rugat să plece – imediat după ce primarul Moţ l-a asigurat că nu va fi evacuat – lucru confirmat şi de Sorin Oprea într-o emisiune difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara: „Tokes, după câte îmi aduc bine aminte, a ieşit la fereastră şi a spus <<oameni buni plecaţi acasă, totul este în ordine>>, nicidecum n-a îndemnat oamenii la revoluţie. Sau nicidecum n-a zis <<veniţi şi staţi să murim împreună pentru democraţie şi libertate. Tokes a încercat să-şi salveze pielea. Cam aşa s-a întâmplat”.

Preliminariile: ordinul de evacuare a reverendului

Ordinul de intervenţie, pentru evacuarea reverendului, a fost dat de judecătoria Timişoara în urma cererii făcute de Episcopia Reformată Oradea, reprezentată prin episcopul Laszlo Papp, la data de 16 septembrie 1989 – menţionez că Tokes a fost înştiinţat din data de 1 septembrie 1989 asupra faptul că i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare (3) şi că trebuie să părăsească apartamentul – locuinţă de serviciu ocupabilă numai de către preotul care îndeplineşte serviciul religios al comunităţii – până pe data de 15 septembrie 1989.

Din studiul documentelor (4) se observă că refuzul de a părăsi parohia nu a fost pentru Tokes o noutate. Acesta, la începutul activităţii sale de la Braşov şi Dej, în urma unor repetate încălcări disciplinare, a fost radiat din rândul preoţilor datorită refuzului său de a fi mutat la o altă parohie şi timp de 25 de luni a trăit fără ocupaţie (5). Motivul mutării sale de la Timişoara la Sălaj este cât se poate de banal: împotrivirea controlului financiar – împotrivire care i-a adus mutarea disciplinară la o altă parohie.

Mărturia lui Gazda Arpad (6) este esenţială pentru a ne da seama de ceea ce Tokes făcea – încercă să-şi salveze pielea, nicidecum nu lupta împotriva regimului comunist din România – la sfârşitul fiecărei săptămâni: „După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tokes n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba” (7) – un lucru normal din moment ce refuzase mutarea într-o altă parohie, mutare pe care o considera ilegală. Practic, el a dat dovadă de insubordonare faţă de structurile superioare ale Bisericii Reformate. „Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă ţine o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale, el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Teperdel, în data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmpla” (8).

În urma sentinţei date de judecătoria Timişoara, sentinţa de evacuare, care expira în data de 15 septembrie – după această dată, autorităţile competente puteau trece la evacuare silită, aşa cum au şi făcut -, „în 10 septembrie, la slujbă, Tokes a anunţat asta şi a chemat enoriaşii să fie martori la această evacuare nedreaptă” (9). Cu toate că „această chemare” a fost înţeleasă, o bună perioadă de timp, ca şi o chemare de împotrivire în faţa regimului totalitar, reverendul nu făcea altceva decât să-şi apere propriile interese – acestea vizau atât locul de muncă cât şi apartamentul în care locuia ilegal dat fiind faptul că fusese revocat din funcţia de preot, iar în locul lui fusese ales un alt reverend.

15-16 decembrie – ce s-a întâmplat de fapt?

Evenimentele încep să ia amploare la data de 15 decembrie 1989. În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 08:00, în apropierea imobilului apar fidelii pastorului, majoritatea oamenii în vârstă şi femei. Aceştia însă observă prezenţa miliţianului de pază şi nu au curajul să se apropie, după cum explică martorul Gazda Arpad: „se plimbau prin zonă, întrau în farmacie, ieşeau, întrau în alimentară, ieşeau” (10). Tot în aceea dimineaţă, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu talciocurile din Timişoara sunt închise. Decizia trezeşte nemulţumirea lumii interlope din oraş şi a numeroşilor mici negustori veniţi din ţară, în primul rând din Moldova, pentru aprovizionare cu produse ale micului trafic. Această decizie de închidere a talciocurilor nu a făcut altceva decât să strângă şi mai multă lumea în jurul casei pastorului. Aceştia erau nemulţumiţi de decizia lui Ceauşescu de închidere a talciocurilor, nicidecum de decizia de mutare a pastorului Tokes (11).

Conturul evenimentelor a fost trasat după ora 16:00, conform lui Bălan Radu: „În data de 15 decembrie 1989, la ora 16:00, secretarul cu probleme de propagandă, Bolog Vasile, mi-a comunicat că, din datele ce le posedă, în faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes este adunat un număr de 70-100 de persoane, care nu se manifestă sub nici o formă” (12).

Nicolae Mavru ne vorbeşte despre cazul Tokes într-un interviu acordat lui Alex Mihai Stoenescu. Mavru, în decembrie 1989, era maior şi îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Filaj şi Investigaţii din Securitatea judeţului Timiş. Acesta, în 16 decembrie, surprinde foarte bine momentul în care, la casa pastorului, se formează un grup de protestatari “identificaţi printr-o beretă cu şnur” (13) care erau responsabili cu formarea masei de susţinere pentru pastor: “aceştia apăreau şi dispăreau, nu erau mai mult de 10-15 persoane, dar dispariţia lor era legată de încercarea de a mobiliza oamenii din oraş” (14). Din punctul meu de vedere şi din documentele şi interviurile studiate am ajuns la concluzia că această sarcină, “de mobilizare a populaţiei”, a fost un eşec total. În prima instanţă, cei din grupul cu “beretă cu şnur” au reuşit să strângă un număr nesemnificativ de persoane (aproximativ 50), lucru care arată dezinteresul mulţimii faţă de Laszlo Tokes: “unii cetăţenii îi luau la înjurături” (15) pe cei care îi îndemnau să fie solidari cu pastorul.

”În acest timp prietenul meu a strigat <<Jos Ceauşescu>>, iar noi am scandat <<Libertate! Libertate!>>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău.”

După-amiaza zilei de 16 decembrie 1989 este considerată punctul de întoarcere a mişcării “pro-Tokes” împotriva regimului Comunist din România. A nu se înţelege că mişcarea pro-Tokes a fost reprezentată de toate persoanele de la faţa locului pentru că mai jos vom observa unele greşeli făcute de membrii partidului din Timişoara. Declaratia lui Gazda Arpad este esentiala prin contextexul sau: “La primele scandări <<Jos Ceauşescu!>> noi realmente eram speriaţi (era încă lumina – cam ora 15). Ne gândeam că securitatea, prin provocatori, face o demonstraţie anticomunistă pentru  a avea apoi pretext să dea sentinţe de ani grei de închisoare… Nu vedeam din casă tot ce se întâmpla afară. Tokes a început să-i liniştească pe cei din stradă” (16). Mărturia lui Kali Adrian Matei, manifestant aflat în faţa casei lui Tokes, este esenţială pentru a înţelege reacţia pastorului: “Acesta a ieşit la geam, a mulţumit pentru sprijin şi a rugat să nu-i facem problem. În acest timp prietenul meu a strigat <<Jos Ceauşescu>>, iar noi am scandat <<Libertate! Libertate!>>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău” (17).

Aceste declaraţii ale martorilor sunt întărite de raportul filajului făcut la casa reverendului în data de 16 decembrie 1989. În raport se regăsesc note care atestă faptul că preotul a rugat mulţimea să plece, trimiţând pe cineva să-şi afişeze un text în acelaşi sens pe uşă, în limba maghiară şi romană, specificând că duminică, 17.12.1989, ora 10:00 pot veni la slujbă. Acesta i-a asigurat pe manifestanţi că primarul i-a acordat libertatea, că va primi lemne şi i-a rugat să demonstreze în altă parte.

În concluzie: Laszlo Tokes dorea să rămână preot la parohia din Timişoara, nu dorea să fie mutat – lucruri pe care le-a obţinut în scris de la primarul Moţ. Manifestanţii doreau să-şi păstreze preotul şi protestau pentru ca acesta să nu fie mutat în judeţul Sălaj – acest lucru a fost asigurat în scris de primarul mai sus menţionat. Acum că lucrurile au fost “rezolvate”, de ce manifestanţii au rămas în continuare în stradă ca să protesteze? Din diferite declaraţii ale martorilor şi din studiul raportului de Filaj al Securităţii Timişoara, reiese că manifestanţii au fost manipulaţi pentru a rămâne în stradă cu un prim scop de a-l ajuta pe reverend, dar odată cu rezolvarea “problemei” interesul faţă de reverend a fost trecut la manifestaţia împotriva regimului comunist.

A se face din Laszlo Tokes un erou al revoluţiei române este dincolo de posibilităţile intelectuale ale celui mai talentat autor de ficţiune, iar aceste cuvinte sunt întărite cu ajutorul celor relatate  mai sus.

Formarea masei critice

Formarea masei critice s-a făcut în numai câteva minute pentru că un grup de tineri agitaţi au început să tragă pantografele tramvaielor oprindu-le pentru a bloca circulaţia, câţiva „copii ai străzii” au aruncat cu pietre în geamurile tramvaielor, astfel încât oamenii au fost nevoiţi să coboare. „Unii au plecat nervoşi pe jos acasă, mulţi însă au rămas pe loc pentru a vedea ce se întâmplă. Se forma astfel instinctiv masa critică a mulţimii” (18).

Un al doilea factor care a ajutat la formarea acestei mase a fost chiar primul-secretar al Comitetului Judeţean Timiş al PCR – hotărârile pe care acesta le-a luat, cu privire la infiltrarea unui număr mare de oameni printre manifestanţii aflaţi în faţa casei lui Tokes, nu pot fi considerate decât “haotice”: „în dimineaţa de 16 decembrie 1989, la ora 08:00, am fost chemat de Radu Bălan, odată cu mine venind şi ceilalţi secretari: Bolog Vasile, Avram Teodorea, Boiboreanu Viorica şi Lazureanu Aurel, Bălan Radu ne-a informat cu privire la cazul Laszlo Tokes şi anume că în Piaţa Maria s-au adunat 3-400 de persoane care-şi exprimau opoziţia faţă de măsura de evacuare a pastorului ce urma să fie luată. Prim-secretarul ne-a informat că pentru dezorganizarea acelei manifestaţii urmează a fi infiltraţi alţi patru-cinci sute de oameni cu diferite responsabilităţi pe linia muncii de partid sau de sindicat. Ne-a mai precizat că deja printre aceşti demonstranţi se găsesc lucrători din aparatul Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne” (19).

În jurul orei 16:00, în strada Timotei Cipariu apare un grup de aproximativ 60-70 de persoane care se opreşte în dreptul casei lui Tokes – aceştia sunt sindicalişti trimişi de primarul Petre Moţ să împiedice adunarea manifestanţilor. Ultima ideea nu a fost una inspirată deoarece „autorităţile locale constituiau ele însele un grup masiv de peste 100 de persoane” (20), trezind curiozitatea trecătorilor care se opreau pentru a vedea ce se întâmpla, astfel numărul manifestanţilor înmulţindu-se din clipă în clipă dar „teza unei mulţimi de 1000 de persoane prezente în dimineaţa sau după-amiază zile de 16 decembrie nu este realistă” (21).

Nicolae Mavru a surprins foarte bine şi raportul între nucleul incitator şi mulţimea de oameni manipulaţi: „Aceştia, câţiva tineri, maxim 10, fluturând un steag, au început să strige: <<Haideţi după noi, spre comitetul judeţean!>> moment în care se rupeau din mijlocul nucleului şi al mulţimii şi o porneau spre Piaţa Maria. Nimeni nu i-a urmat” (22). Această încercare a instigaturilor s-a repetat de aproximativ 9 ori. După aceste încercări nereuşite – datorită lipsei de curaj a populaţiei – grupul de maghiari, „iritat de lipsa de cooperare şi de curaj a românilor” (23) au schimbat radical tactica, astfel au început să strige „Jos Ceauşescu!”, iar într-un final au reuşit să-i “mobilizeze” pe cei prezenţi în stradă şi să pornească spre Comitetul Judeţean de Partid. Nicolae Mavru cunoaşte foarte bine acest episod încât face o relatare comico-tragica în legătură cu numărul mare de securişti infiltrate printre manifestanţi: “în timpul luptelor de stradă, când au apărut forţele de ordine şi militarii (grăniceri plus patrule), am început să-i fugărim. Pe măsură ce îi prindeam, ne confruntăm cu o situaţie incredibilă: am estimat a doua zi la raport, pe baza acumulării totalităţii informaţiilor de la oamenii mei, că cel puţin 20% din cei prinşi seara şi noaptea, la primele asalturi, erau informatori ai Securităţii şi Miliţiei, colaboratori din reţele (…). Numai eu am eliberat cinci în Piaţa Circumvalutiunii” (24).

Observăm că nemaiputând să-l susţină pe Laszlo Tokes – acesta îşi rezolvase problemele cu autorităţile – acel grup care cu ceva timp în urmă umbla prin oraş pentru a strânge un număr cât mai mare de manifestanţi, acum încearcă să pornească un protest social – după multe încercări nereuşite într-un final, instigatorii reuşesc să “pornească” protestul social.

Concluzie

Odată cu trecerea timpul – 21 de ani  de la revoluţie – majoritatea persoanelor ÎNCĂ iau în considerare ipoteza precum că Laszlo Tokes este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în 1989. Este idolatrizat în diferite scrieri ale diferiţilor autori. Vladimir Tismăneanu este unul dintre aceştia.

Prin cele relatate mai sus, cazul Laszlo Tokes şi formarea masei critice, am demonstrat că nu pastorul reformat a fost fitilul şi formatorul acestei mase care a protestat împotriva regimului totalitar a lui Ceauşescu. El a fost folosit de cei “bine antrenaţi” pentru acest scop – numiţi diversionişti – pentru a strânge mulţimea – din câte observam mai sus, nu au reuşit să strângă decât un număr infirm de persoane – şi într-un final a-I întoarce împotriva lui Ceauşescu !

Sursa: Historia

Note

1.       Vladimir Tismaneanu, Rinventarea Politicului, Europa Rasariteana de la Stalin la Havel. Iasi: Polirom, 1997, p. 204

2.       Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol 4, p . 784

3.       Autorizatia de functionare i-a fost retrasa prin adresa nr. 999-1989 de catre Biserica Reformata din Oradea

4.       Procesul Verbal incheiat in data de 14 octombrie 1989 la sedinta prezbiteriului parohiei , sedinta in urma careia Laszlo Tokes a fost revocat.

5.       Ibidem

6.       Nascut in data de 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformata, lacatus mecani la IJPIPS si student seralist la fizica (1989). Acesta a declarat intr-un interviu acordat lui Marius Mioc ca in il cunoaste pe Laszlo Tokes inca din 1986 si ca tot de atunci s-a imprietenit cu acesta. Acesta mai declara si ca ii facea vizite lui Tokes aprope zilnic.

7.       Marius Mioc, Revolutia fara mistere, Ed Almanahul Banatului, Timisoara, 2002, p.7;

8.       Ibidem

9.       Ibidem

10.   Ibidem, p. 8

11.   A se vedea Alex Mihai Stoenescu, Cornologia Evenimentelor din Demcebrie 1989, Bucuresti: RAO, 2009

12.   Curtea Suprema de Justitie, Sectia Militara (CSJ, SM), Dosar nr. 6/1990, Proces-Verbal, Sedinta Publica din 09 mai 1990, Declaratia inculpatului Balan Radu, p. 3;

13.   Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revolutie, p. 26

14.   Ibidem, p. 26

15.   Ibidem, p. 26

16.   Marius Mioc, Revolutia fara mistere, Ed Almanahul Banatului, Timisoara, 2002, p. 10

17.   Ibidem

18.   Ibidem

19.   CSJ, SM, Dosar 6/1990, Declaratia martorului Florea Ioan, p.1;

20.   Ibidem, p. 53;

21.   Ibidem

22.   Nicolae Mavru, Revolutia din strada, Bucuresti: RAO, 2004, p. 84;

23.   Alex Mihai Stoenescu, op cit., p. 59;

24.   Mihai Stoenescu, Interviuri despre revolutie, p. 27

Bibliografie

Stoenescu, Mihai Alex; Cronologia Evenimentelor din decemrbie 1989, Bucureşti: Rao, 2009;

Stoenescu, Mihai Alex;În frasit adevărul…, Bucureşti: Rao, 2010;

Stoenescu, Mihai Alex;  Interviuri despre revoluţie, Editura Rao, Bucureşti, 2009;

Stoenescu, Mihai Alex; Istoria loviturilor de stat, vol IV, Bucureşti: Rao, 2004

Documente

Document: Episcopia Reformată Oradea, Nr. 1010 din 1 septembrie 1989, înştiinţarea de revocare din funcţie a pastorului Laszlo Tokes;

Document: Episcopia Reformată Oradea, Nr. 1056 din 21 septembrie 1989, Cererea de evacuare trimisă judecătoriei municipiului Timişoara;

Document: Episcopia Reformată Timişoara, Nr. 146/1989, Cerere de intervetie trimisa Judecătoriei Timişoara în vederea evacuării pastorului Laszlo Tokes;

Document: Raportul Serviciului de Filaj al Securităţii de la casa pastorului Laszlo Tokes

Document: Raportul Serviciului de Flaj al Securitatii din Timisoara