Nu aşteptaţi daruri de Ziua Unirii
Au trecut mai bine de cinci luni de când prim-miniştrii Emil Boc şi Vladimir Filat, ca şi şefii diplomaţiei de la Bucureşti şi Chişinău, Teodor Baconschi şi Iurie Leancă, au anunţat public şi oficial întreaga suflare românească asupra amânării pentru luna noiembrie 2011 a primei şedinţe comune a guvernelor României şi Republicii Moldova, şedinţă preconizată iniţial pentru iunie 2011, la Galaţi. Ne-am întristat şi am regretat în luna iunie că şedinţa comună a celor două guverne nu a mai avut loc, dar am pus preţ bun pe declaraţiile oficialilor de la Bucureşti şi Chişinău, aşteptând şedinţa din noiembrie.
Bucureşti şi Chişinău, două capitale la fel de neunite, lăudăroase şi uituce
Luna noiembrie s-a încheiat, a trecut şi aniversarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când declaraţiile de dragoste pentru români şi pentru unitatea naţională au curs gârlă de o parte şi de alta a Prutului. Suntem în data de 1 decembrie, iar domnii Emil Boc, Vladimir Filat, Teodor Baconschi şi Iurie Leancă nu şi-au onorat propriile angajamente privind şedinţa comună a celor două guverne ale noastre. Cazul ni se pare grav, făcând dovada unei complete neseriozităţi. Este la fel de grav şi faptul că cei patru oficiali şi autorităţile pe care le reprezintă nici nu au catadicsit să motiveze omisiunea, măcar şi de ochii opiniei publice. Am urmărit atent toate comunicatele difuzate de guvernele de la Bucureşti şi Chişinău şi de cele două ministere de Externe, am contabilizat toate declaraţiile făcute până astăzi de domnii Boc, Filat, Baconschi şi Leancă, dar nimeni nu a suflat o vorbă despre ratarea primei şedinţe comune a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău. Surlele şi trâmbiţele din care am fost anunţaţi acum mai bine de un an despre şedinţa comună tac. Degeaba sărbătorim Marea Unire din 1918, cu ochii pe trecut, dacă, la 93 de ani distanţă de la istoricul eveniment (aproape un secol), mai-marii zilei nu sunt capabili să-şi ţină cuvântul, cu gândul la problemele stringente ale momentului, cu ochii aţintiţi spre viitor. Constatăm cu profund regret neunirea eforturilor celor două guverne pentru crearea mult aşteptatului eveniment: şedinţa comună.
O poveste fără sfârşit
Să ne împrospătăm puţin memoria. Ideea unei şedinţe a celor două guverne este veche. Ea a fost lansată oficial încă în luna septembrie 2009 de Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi. Abia peste un an de zile de la lansare, ideea a prins contur. În noiembrie 2010, cu prilejul participării premierului de la Chişinău, Vladimir Filat, la Summitul Dunării, premierul de la Bucureşti, Emil Boc, a informat opinia publică asupra şedinţei guvernelor celor două state ale noastre, care urma să aibă loc în iunie 2011, la Galaţi. Vladimir Filat ne-a dat şi el asigurări ferme în acest sens. La 9 martie 2011, Filat şi-a reconfirmat asigurările: şedinţa comună va fi convocată în iunie, la Galaţi. După cei doi premieri au intrat în scenă miniştrii de Externe, Baconschi şi Leancă, reiterând la unison ceea ce au anunţat lăudăros superiorii lor pe linia executivelor. Baconschi şi Leancă au declarat, la 16 martie 2011, într-o conferinţă de presă ţinută la Chişinău, că şedinţa comună a guvernelor va avea loc la Galaţi „în orizontul lunii iunie”. A mai trecut un timp şi, la 27 mai 2011, Baconschi şi Leancă s-au lăudat din nou, vorbindu-ne despre „orizontul lunii iunie”. În ultima zi a lunii iunie, că tot se închidea orizontul de timp anunţat, şeful Externelor de la Bucureşti ne-a dat o veste proastă: şedinţa comună a celor două guverne se amână pentru „la toamnă”. Venind toamna, premierii Boc şi Filat au precizat, la 22 septembrie, că „şedinţa comună a guvernelor Republicii Moldova şi României va fi organizată în luna noiembrie”. Un comunicat al Biroului de Presă al Guvernului României din 22 septembrie reda cuvintele premierului Boc: „Această şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova va fi un bun prilej pentru evaluarea proiectelor aflate în derulare şi pentru demararea altora noi”. Totodată, Agenţia naţională de ştiri „Agerpres” menţiona într-o telegramă că „premierul de la Chişinău, Vlad Filat, a afirmat săptămâna trecută că s-a căzut de acord cu partea română pentru organizarea acestei prime şedinţe comune a celor două guverne, fiind, de asemenea, convenită şi aprobată ordinea de zi”. Deci, totul fusese decis, bătut în cuie, până şi ordinea de zi convenită şi aprobată în detaliu. Numai că toamna a trecut, iarna nu a întârziat să vină, iar declaraţiile domnilor Boc, Filat, Baconschi şi Leancă s-au dovedit a fi vorbe goale. În zadar aşteaptă românii din stânga şi din dreapta Prutului o şedinţă comună a celor două guverne. Şedinţa este amânată sine die sau, româneşte spus, la Sfântul Aşteaptă.
Ratarea marilor proiecte
Aşa se face că guvernele noastre nu au aprobat nici în vară, nici în toamnă şi probabil că nu vor aproba nici în iarnă un Plan comun de acţiuni privind afacerile europene, schimburile economice, transferul de expertiză, cultura şi educaţia. Fuseserăm cu toţii anunţaţi că Planul comun de acţiuni urma să aibă şi un preambul politic, care să conţină, pe sectoare şi pe domenii, „mari proiecte” pe care cele două state ale noastre se angajează se le deruleze împreună. De vreme ce şedinţa comună a fost ratată în „orizontul lunii noiembrie”, nici Forul economic moldo-român, preconizat a se desfăşura la Galaţi înaintea şedinţei comune a guvernelor noastre, nu a mai avut loc. Aprobarea „marilor proiecte” se amână pentru o perioadă nedeterminată.
Defecţiunile „tehnice” la noi, la români
Este legitim să ne întrebăm asupra cauzelor, motivelor şi pretextelor acestei amânări. Cauzele stau, evident, în lipsa de seriozitate şi de eficienţă a celor două guverne, incapabile să-şi respecte agenda fixată şi să-şi onoreze angajamentele asumate oficial. Asupra motivelor amânării opiniei publice nu i se spune nimic, dar acestea trebuie căutate în zona politică şi geopolitică, dată fiind agenda tot mai divergentă a guvernelor noastre. Iar pretextele, care oricum nu pot fi acceptate, sunt – cum altfel? – „pur tehnice”.
Cu italienii, ungurii şi bulgarii – da, cu Chişinăul – ba
Într-un interviu apărut la Chişinău, chiar la 1 decembrie, ambasadorul României în Republica Moldova a declarat, uitând că toamna s-a încheiat, următoarele: „Un al doilea exemplu la care m-aş opri este cel al şedinţei comune a celor două guverne, practică europeană comună, pe care România o pune în aplicare de mai mulţi ani împreună cu Ungaria şi Italia. În acord cu autorităţile de la Chişinău, ne-am propus să avem o primă asemenea şedinţă comună de guvern în toamna acestui an”. Despre cine se face vinovat, Bucureştiul sau Chişinăul, de faptul că şedinţa comună de guvern nu a mai avut loc „în toamna acestui an” ambasadorul Lazurca a evitat să spună.
Pentru corecta informare a cititorilor noştri trebuie să arătăm că guvernul României s-a întrunit până acum în două şedinţe comune cu guvernul Italiei (în 2008 şi 2010), în patru şedinţe comune cu guvernul Ungariei – 2005 (Bucureşti), 2006 (Budapesta), 2007 (Sibiu) şi 2008 (Szeged) – şi într-o şedinţă comună cu guvernul Bulgariei, în octombrie 2011, la Bucureşti. Nu suntem geloşi nici pe Roma, nici pe Budapesta şi nici pe Sofia, dar, dacă tot vorbim de unitatea noastră „în cuget şi simţiri”, nu găsim nici o explicaţie valabilă pentru tergiversarea convocării şedinţei comune a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău. Unde mai pui că premierul Filat s-a şi grăbit să anunţe o şedinţă comună a guvernelor de la Chişinău şi Kiev şi nu ar fi deloc de mirare ca şedinţa cu ucrainenii să se producă înaintea celei cu Bucureştiul.
O patrie, două patrii
Într-un mesaj festiv de astăzi, 1 decembrie, ministrul de Externe de la Bucureşti ne-a adresat urări. „De ziua Marii Uniri, urez tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor, să regăsească unitatea în care stă forţa unei mari naţiuni. Comunităţile româneşti sunt răspândite pretutindeni în Europa, a doua noastră patrie, şi în lume”, se spune în mesaj. Având în faţă exemplul concret de (ne)seriozitate şi de (in)eficienţă legat de perpetuu amânata primă şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău, este greu să nu ne întrebăm, ca români, dacă neputinţa cronică a organizării unei asemenea şedinţe este sau nu dovadă de „unitate” şi de „forţă a unei mari naţiuni” aşezate de Dumnezeu în cele două state de pe ambele maluri ale Prutului. Întrebarea îşi are rostul mai ales în contextul nepotrivitei invocări a pluralităţii de patrii într-un mesaj adresat inclusiv românilor din Republica Moldova.
Unirea şi neunirea
Aniversarea Marii Uniri ne aminteşte de Fapta vrednică şi pilduitoare a înaintaşilor noştri. Orice aniversare de acest fel este o sărbătoare. Iar de sărbători se fac daruri. Cel mai frumos şi util dar de 1 decembrie, pe care ni-l puteau face anul acesta domnii Boc, Filat, Baconschi şi Leancă, ar fi fost nu declaraţiile lor festive, ci respectarea, într-o unire de eforturi, a angajamentului şi promisiunilor pe cât de ferme, pe atât de repetate despre şedinţa comună a guvernelor noastre. Un dar pe care guvernanţii de la Bucureşti şi Chişinău, în evidentă neunire, au uitat să ni-l mai facă. Şi pe care nimeni nu poate şti dacă ni-l vor mai face vreodată.
