PSD despre alegerea lui Băsescu: “Bine că nu ne-ați votat, Geoană e un trădător!”. Analiza bloggerilor | Ziaristi Online

PSD despre alegerea lui Băsescu: “Bine că nu ne-ați votat, Geoană e un trădător!”. Analiza bloggerilor

PSD felicită românii pentru alegerea lui Băsescu în 2009

de Franck Melen

Președintele PSD, Victor Ponta, îl compară pe Mircea Geoană cu Cozmin Gușă. “Pe Mircea Geoană îl văd într-un scenariu de tipul celui Cozmin Gușă în 2004. S-a supărat pe PSD, a stat câteva luni și l-am găsit lângă Traian Băsescu, la alegeri”.*

Comparația pe baza unor presupuse atitudini politice punctuale este abuzivă. Pentru PSD, situația lui Mircea Geoană seamănă mai degrabă cu cea ducelui de Enghien. Numai că lui Victor Ponta îi lipsește un Boulay care să-i spună : “C’est pire qu’un crime. C’est une faute”.**

Dincolo de conflictele din PSD, execuția lui Geoană este o greșeală din simplul fapt că președintele Senatului a fost candidatul partidului la funcția supremă în stat, susținut de o alianță nemaiîntâlnită de la celebra “monstruoasă coaliție” împotriva lui Cuza.

La doi ani după ce PSD ni l-a vândut pe Geoană drept prezidențiabil ideal, susținut de mase largi populare și promotor al păcii în acest colț prăfuit de planetă, fostul homo perfectus s-a transformat brusc într-un trădător și într-o lichea care se agață de scaun cu rice preț.

Oricâtă echilibristică deasupra logicii ar încerca domnul Ponta, comportamentul față de Mircea Geoană induce o senzație de imprevizibil în legătură cu PSD. De asemenea, partidul recunoaște, practic, că Geoană a fost un candidat lamentabil în 2009 (“PSD a pierdut ultimele șase alegeri fiindcă a avut un președinte de paie”, dixit Ponta).

Mesajul echivalează cu un glonte tras în propriul picior de către PSD: un partid care ne propune un candidat prost în alegeri nu poate fi decât unul slab și necredibil.

Mai grav, acest partid ne transmite tuturor că, până la urmă, e mai bine că Geoană n-a câștigat alegerile în 2009, atât timp cât, potrivit domnului Ponta, domnul Geoană, așa cum a procedat şi în 1997, când şi-a păstrat funcţia de ambasador şi a uitat de cei care îl numiseră acolo, ține foarte mult la o funcție”.***

Adică mesajul PSD echivalează, pe cale de consecință, cu o felicitare la adresa celor care l-au votat pe Traian Băsescu, neținând seama de laudele cu care îl gratula atunci PSD-ul pe domnul Geoană. “Bine că nu ne-ați votat, Geoană e un trădător!”, iată mesajul implicit al unui partid politic european ce se dorește credibil.

Însă PSD-ul are noroc, ca de atâtea ori în ultimii 22 de ani. Pe de o parte, cea mai mare parte a presei este, ca de obicei, pe lângă subiect (un jurnalist declara astăzi, pe un post de televiziune, că PSD câștigă în imagine prin debarcarea lui Geoană !?), iar pe de altă parte, principalul inamic politic, PDL, e în pană cronică de idei.

Când replica principalului partid de guvernământ este dată de un individ fără însușiri precum Ioan Oltean – e atât de gri, încât a-l filma color reprezintă risipa supremă -, PSD poate răsufla liniștit: s-a mai strecurat încă o dată printre rețelele de sârmă ghimpată din tranșeele politicii dâmbovițene.

 * într-un interviu pentru HotNews

** vezi afacerea Enghien pe Wikipedia

*** potrivit Hotnews

Sursa: Cealalta Lume

Ilustratie: Gugulanul

 

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.