Timbre Interzise – Miscarea Legionara, Basarabia si Bucovina, Ostasul Sovietic de ZiaristiOnlineTV

AVATARURILE MESAJULUI PROPAGANDISTIC AL UNOR MĂRCI POȘTALE REPREZENTÂND MONUMENTE

de Dr. Cristian Andrei SCĂICEANU

Muzeul Național Filatelic

Studiul de mai jos a fost oferit portalului Ziaristi Online, pentru sectiunea Gandirea, de catre dl. dr. Cristian Andrei Scaiceanu, caruia ii multumim in mod deosebit pentru amabilitate si profesionalism. Preluarea materialului publicat trebuie insotita de mentiunea ca acesta a fost prezentat sub forma de comunicare la Editia a XIII-a a Simpozionului Naţional ”MONUMENTUL – Tradiţie si Viitor”, manifestare organizata de Ministerul Culturii si Patrimoniului Naţional, Complexul Muzeal National “Moldova” – Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Iasi, Primaria Municipiului Iasi, Institutul National al Patrimoniului, Uniunea Nationala a Restauratorilor Monumentelor Istoricesi desfasurata în perioada 12-16 octombrie 2011, la Muzeul Unirii din Iasi. Dr Cristian Andrei Scaiceanu este autorul lucrarii monumentale Istoria Miscarii Flatelice din Romania (Editura Oscar Print, Bucuresti, 2011), despre care afirma:”Plecând de la faptul, necontestat de nimeni, că filatelia se circumscrie fenomenului cultural-istoric, scopul demersului nostru este acela de a vedea dacă filatelia este o disciplină auxiliară a istoriei. Ne-am propus, în cele ce urmează, să analizăm fenomenul pe care l-am numit mişcarea filatelică din România, dintr-o altă perspectivă, nu din cea de hobby, cum este percepută în general filatelia. Am ales să abordă filatelia în mod ştiinţific, luând în considerare conexităţile ei cu societatea în care s-a dezvoltat, pentru că, dacă pe bună dreptate se spune că mărcile poştale sunt o fidelă oglindă a vremurilor în care au fost emise, atunci şi mişcarea filatelică reflectă parcursul societăţii. De aceea ne-am propus să realizăm o lucrare interdisciplinară, situată între preocupări de filatelie, cultură şi istorie. Dorim să lămurim ce a însemnat fenomenul filatelic pentru societatea românească timp de aproape 150 de ani, cine au fost actorii care au urcat pe scena filatelică şi cum a fost filatelia percepută de societate. ”

Mărcile poștale au fost considerate de către toate regimurile politice mijloace eficiente de propagandă. De aceea ele au intrat și în atenția cenzurii, care reprezintă latura defensivă a propagandei[1]. Cenzura comunistă a întocmit o listă a mărcilor poștale interzise din motive politice, similară listei cărților interzise. După 1965 au început însă să fie publicați unii autori și unele titluri, inițial interzise. În filatelie nu a avut loc însă un astfel de fenomen, după 1980 lista timbrelor interzise chiar s-a mărit ca urmare a meandrelor pe care evolua politica noastră externă. Deținere unor astfel de timbre interzise expunea colecționarii  unor dure anchete din partea Securității, cu consecințe grave.

Interzicerea unor lucruri are deseori efecte contrare, pentru că apare un interes tocmai pentru ce este interzis. Așa a fost și cazul mărcilor poștale puse la index de cenzura comunistă. În perioada aceea filateliștii au căutat și au colecționat astfel de mărci, în ciuda riscurile la care se expuneau.  Fenomenul colecționistic era mai puternic decât restricțiile ideologice.  În acest sens amintim cazul unui filatelist cu origini evreiești, care a fost anchetat de Securitate pentru  comercializarea unor timbre legionare[2].  Ancheta Securității a stabilit că filatelistul respectiv a vândut unor colecționari timbre care intrau în categoria celor interzise în valoare de 40.000 lei. O sumă importantă pentru acea vreme, ceea ce demonstrează interesul filateliștilor pentru astfel de mărci poștale.

La 1 decembrie 1941 Poșta Română a pus în circulație emisiunea de mărci poștale  Monumente istorice. Seria este compusă din 25 de timbre care reprezintă cetăți și mânăstiri din Basarabia și Bucovina[3].  Imaginile timbrelor care compun seria sunt următoarele: cetatea Hotin (timbrele cu valoarea nominală de 25 bani și 9,50 lei, paraclisul Hotin (timbrele cu valorile nominale de 50 bani, 5 lei și 25 +1 lei), mânăstirea Sucevița (timbrele cu valorile nominale de 1 leu, 17 lei și 3 lei + 50 bani), cetatea Soroca (timbrele cu valorile nominale de 1,50 lei și 6,50 + l lei), cetatea Tighina (timbrele cu valorile nominale de  2 lei, 5,50 lei și  5,50 + 1 lei), mânăstirea Dragomirna (timbrul cu valoarea nominală de  3 lei), Cetatea Albă (timbrele cu valorile nominale de 6,50 lei și 16 +1 lei), mânăstirea Putna (timbrele cu valorile nominale de 10 lei, 130 lei și 10,50+1 lei), mânăstirea Milișăuți (timbrele cu valorile nominale de 13 lei și 9,50+1 lei), biserica Sf. Nicolae din Suceava (timbrele cu valorile nominale de 26 lei și 8+1 lei), și mânăstirea Rughi , – Rudi -,  (timbrele cu valorile nominale de 39 lei și 5,5+ 0,5 lei). În total, pe cele 25 de timbre sunt reprezentate 11 subiecte. Paraclisul de la Hotin, mânăstirea Sucevița, mânăstirea Putna și cetatea Soroca sunt reprezentate pe câte 3 timbre cu valori nominale diferite, mânăstirea Dragomirna apare numai pe un singur timbru iar restul sunt figurate pe câte două timbre. Textele care apar pe mărcile seriei sunt: POȘTA ROMÂNĂ, numele monumentului și, după caz,  provincia, adică BASARABIA sau BUCOVINA[4].

Se consideră că machetarea emisiunii a fost realizată de Ioan Baltag[5]. În mod uzual, la partea inferioară a mărcilor poștale, în afara desenului, este trecut  numele machetatorului. În cazul mărcilor din această emisiune, apare numele lui Ioan Baltag, informație preluată ulterior de toți autorii de cataloage de mărci poștale românești. Studiul atent  al colilor de timbre din această emisiune, pe care s-a dat „bun de imprimare”, a permis descifrarea  a încă trei litere care urmează după numele lui Ioan Baltag[6]. Aceste trei litere sunt des. și pot desemna calitatea de  desenator la Fabrica de Timbre, locul unde a avut loc imprimarea timbrelor în noiembrie 1941. Precizarea este importantă și prin faptul că în interiorul imaginii timbrelor, cu excepția celor care reproduc cetățile Soroca și Tighina, apare semnătura lui V. G. Stephanescu.  Din acest motiv credem că ar trebui reconsiderată chestiunea machetării acestor timbre, în sensul menționării numelui cunoscutului arhitect V. G. Stephanescu alături de cel al desenatorului Ioan Baltag.

Mesajul propagandistic al acestei serii este foarte clar, Basarabia și Bucovina aparțin teritoriului național românesc. Data apariție emisiunii, 1 decembrie, subliniază și ea ideea națională. Actul de la 23 august 1944 a adus, după cum bine se știe, o serie de schimbări majore în viața publică românească. În 1945 Ministerul Propagandei a emis următorul comunicat:

„Direcția Propagandei din Ministerul Propagandei atrage atenția tuturor colecționarilor de timbre  poștale din Capitală și din provincie să comunice printr-un borderou întreaga cantitate de timbre pe care o posedă  și a căror răspândire ar dăuna bunelor relațiuni dintre România și Națiunile Unite (conform dispozițiunilor art. 16 din convenția de Armistițiu). Această comunicare va fi făcută până la 6 august 1945 de către colecționarii din Capitală și până la  20 august 1945 de către cei din provincie. Borderoul va menționa: numele și prenumele, profesiunea și adresa exactă, numărul seriilor complecte sau descomplectate ce posedă și denumirea pe țări. Borderourile se vor depune la Direcția Propagandei, Calea Victoriei 141, cei care nu se vor conforma vor suferi  rigorile legii publicate în Monit.  Oficial din 4 mai 1945. Tot odată Direcția Propagandei face cunoscut că nu a autorizat pe nici un colecționar sau vre-o asociație filatelică să colecteze declarații în sensul dispozițiilor de mai sus. Cei care uzează în acest mod de numele Direcției Propagandei vor fi deferiți justiției”[7] .

Ulterior termenul  pentru depunerea borderourilor s-a prelungit până la 1 octombrie 1945, precizându-se totodată  și lista mărcilor ce trebuiau declarate. Aceasta conținea toate timbrele românești referitoare la Basarabia și nordul Bucovinei, la regimul antonescian și legionarism, la Transnistria și războiul anti-sovietic[8]. Printre timbrele interzise figurează și seria „Monumente istorice”, denumită în epocă „Ajutorul de iarnă – mânăstiri”.

Cataloagele filatelice românești, apărute în 1959 și 1964, au ignorat această emisiune, care nu apărea in paginile respectivelor publicații. Abia în 1974 seria de timbre „Monumente istorice (cetăți și mânăstiri)” apare într-un catalog de mărci poștale românești[9]. Emisiunea este menționată lapidar, prin denumire și valorile nominale ale timbrelor, lipsind imaginile acestora, după cum nici numele monumentelor nu apar. Trebuie menționat faptul că o altă emisiune de timbre, apărută în 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la unirea Basarabiei cu România, a rămas în continuare interzisă și nu a apărut în catalogul menționat. O explicație a modului diferențiat de tratare a celor două emisiuni de mărci poștale cu tematică similară (Basarabia) ar putea fi denumirea celor două serii:  în primul caz, „10 ani de la unirea Basarabiei”  era un titlu evident, pe când „Monumente istorice, cetăți și mânăstiri” era o denumire generală, ușor  neclară, care putea fi acceptată mai ușor de către cenzură și chiar putea lăsa impresia că a fost, eventual,  o scăpare a acesteia.

În anul 1984 a fost tipărit un nou catalog al timbrelor românești, sub egida Direcției Generale a Poștelor și Telecomunicațiiior (D. G. P. Tc.)[10]. Catalogul aduce noutăți importante, prin faptul că menționează toate seriile de timbre apărute în România, inclusiv cele considerate interzise în 1945. Unele din aceste serii, în special cele cu subiect legionar sau legate de războiul antisovietic, sunt doar menționate, fără a fi însoțite de fotografiile timbrelor și au mențiunea „emisiune necomercializabilă, neexpozabilă”. Inițial, cenzura comunistă a aprobat cartea, care a fost tipărită în două volume, la Întreprinderea Poligrafică Filaret. Ulterior, s-a revenit asupra aprobării și cartea nu a mai primit avizul de distribuire, astfel încât a stat în depozitele Poștei până  în 1990, când a fost în sfârșit pusă la dispoziția filateliștilor. Seria de timbre „Monumente istorice” din 1941 apare pentru prima dată însoțită de imagini și având nominalizate cetățile și mânăstirile reprezentate pe timbre. Filateliștii nu au putut constata aceste lucruri decât după 1990, când catalogul a fost pus în circulație.

Interzicerea difuzării catalogului tipărit în 1984 a determinat  D.G. P. Tc.  să reia demersurile pentru tipărirea unui alt catalog al mărcilor poștale românești, cu respectarea indicațiilor cenzurii. Astfel, în 1987, s-a intenționat editarea unui nou catalog, în 3 volume, plecând de la ediția din 1984, dar corectând greșelile care au dus la interzicerea  punerii în vânzare. Prin actul nr. 3478 din 8 septembrie 1987, Mihai Dulea, vicepreședintele  Consiliului Culturii și Educației Socialiste, a comunicat lui Stelian Pintilie, adjunctul ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor, aprobarea suplimentării planului de tipărituri al M. T. Tc. cu lucrarea „Catalogul Mărcilor Poștale Românești”, în 3 volume, cu un tiraj de 25.000 exemplare, cu modificările propuse de minister, dar și cu unele noi, care erau cuprinse într-o anexă a actului de aprobare[11]. Propunerile din anexă se refereau la două categorii de timbre, considerate interzise.  În prima categorie intrau seriile interzise încă din 1945, printre care și emsiunea „Monumente istorice ” din 1941.

Un alt caz, mai puțin cunoscut și de aceea poate mai interesant, de cenzurare a unor mărci poștale reprezentând monumente, se referă la timbrele pe care apare monumentul  ostașului sovietic. Monumentul  eroilor  sovietici[12], operă a sculptorului Constantin Baraschi, a fost inaugurat la 10 mai 1946 în prezența unor înalte autorități: premierul dr. Petru Groza, primarul general al capitalei general Victor Dombrowski și locțiitorul președintelui Comisiei Aliate de Control, general-colonel  I. Z. Susaikov[13]. Monumentul  a fost amplasat până în 1990 în Piața Victoriei și era un obelisc din marmură de 12 m pe care se ridica o statuie din bronz de 3 m[14]. Ridicarea statuii la o înălțime așa de mare i-a oferit prilejul lui Păstorel Teodoreanu să facă o epigramă, foarte populară în epocă,  la adresa monumentului  ostașului sovietic[15].

Monumentul apare pe mărcile poștale românești, în trei ocazii, în anii 1950, 1954 și 1960. În anul 1950 a fost emisă o emisiune poștală cu prilejul lunii prieteniei româno-sovietice, care se sărbătorea în perioada 7 octombrie-7 noiembrie, machetată  de Valerian Aphutin[16] .

Seria emisă în 1954, dedicată celei de a X-a aniversări a eliberării României, a fost machetată de colectivul DRALCO (Ion Drugă, Lipa Alămaru, Ilie Costescu)[17].

A XV-a aniversare a victoriei asupra fascismului a fost sărbătorită în 1960 și prin emiterea unei emisiuni pe care apare  monumentul  eroilor patriei (realizat în 1957 de colectivul Marius Butunoiu, Zoe Baicoianu, T. N. Ionescu și I. Dămăceanu) și monumentul eroilor sovietici. Machetarea seriei a fost făcută de colectivul format din artiștii: Petre Grant (și nu Nicolae Grant, cum eronat menționează unele cataloage filatelice), Ion Drugă și Alexandru Alexe[18].

Reprezentativitatea  monumentul  ostașului sovietic pentru  evenimentele  sărbătorite prin cele trei emisiuni de mărci poștale este inegală.  Ilustrarea înfrângerii Germaniei hitleriste prin timbrele emise în 1960 (monumentul eroilor patriei și monumentul eroilor sovietici) este corectă din punct de vedere istoric. Alegerea monumentului ostașului sovietic pentru a ilustra luna prieteniei româno-sovietice este însă cel puțin discutabilă, pentru că  sugerează o prietenie  câștigată (impusă) prin forța armelor, ceea ce nu este departe deloc de realitate. Reprezentarea eliberării României prin monumentul ostașului sovietic, în cazul mărcii poștale din 1954, este eronată. De asemenea, sintagma eliberarea României  comportă multe discuții în cazul de față. Denumirea evenimentelor istorice  din august 1944 a fost supusă unui lung șir de schimbări, atât de formă cât și de conținut, de către propaganda comunistă de-a lungul timpului. În 1954 autoritățile României afirmau cu tărie că România a fost eliberată de sub jugul fascist de către Armata Sovietică și de aceea emiterea unui timbru pe care să apară monumentul ostașului sovietic era perfect justificată, în opinia lor.

După  anul 1962 frecvența subiectelor sovietice pe mărcile poștale românești se diminuează, treptat, ajungând  în anii ’70 și ’80 la cote foarte scăzute.  Acest fenomen nu făcea decât să urmeze politica generală a României, pentru că timbrele sunt de fapt o istorie în imagini. Monumentul din Piața Victoriei nu a mai apărut pe mărcile poștale românești după anul 1960.

Chestiunea eliberării României, în 1944, de către Armata Roșie, era numai o mica parte dintr-un conflict mult mai larg, româno-sovietic, dus de cele mai înalte cercuri ale puterii din cele două țări comuniste. Diferendul, care trena de mult timp, s-a acutizat după declanșarea perestroicii și a glaznostului de către Mihail Gorbaciov și s-a tranșat la 22 decembrie 1989.

De multe ori, unele instituții ale statului nu erau la curent cu evoluția conflictului și erau puse în dificultate de anumite detalii.  Astfel, printre seriile considerate indezirabile de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste, prin documentul evocat anterior, erau nominalizate, în mod surprinzîtor, unele timbre emise în perioada comunistă, în special cele care vizau relațiile româno-sovietice. Noile tendințe ale cenzurii au luat prin surprindere chiar și structurile de Securitate.

Cataloagele internationale Michel și Yvert  et Tellier erau importate, centralizat, prin Rompresfilatelia. Aceasta avea obligația, înainte de difuzarea tipăriturilor în teritoriu, să anuleze cu cerneală tipografică mărcile considerate interzise de către cenzură. În anul 1988 au sosit la Bacău noile cataloagelor internationale, în care, în mod cu totul surprinzător,  mărcile cu subiect legionar nu fuseseră anulate, cum ar fi fost normal, în schimb erau acoperite cu cerneală unele serii de timbre emise în perioada comunistă și dedicate ARLUS-ului.  Securitatea locală a raportat pe cale ierarhică, precizând că situația creată „provoacă derută și interpretări tendențioase a politicii noastre față de URSS”[19]. Din cercetările efectuate de Direcția a III-a împreună cu Unitatea Specială S a rezultat că a existat un singur exemplar din catalogul Yvert et Tellier în care nu s-au anulat mărcile legionare și că acesta a ajuns la Bacău. Se solicita trimiterea exemplarului la Unitatea Specială S care se ocupa cu supravegherea informativă a Rompresfilateliei, instituție care avea sarcina să facă anulările respective, pentru continuarea cercetărilor. În ceea ce privește catalogul Michel, în care apăreau anulate anumite mărci comuniste, Direcția a III-a informa sec că măsura fusese dispusă de Consiliul Culturii și Educației  Socialiste[20].

În acest context trebuie analizată și reacția autorităților române față de apariția, în 1984, a unei mărci poștale în URSS, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la eliberarea Românei . Ilustrația timbrului reproduce monumental ostașului sovietic din Piața Victoriei. Emiterea unei mărci  de către administrația poștală a unei țări pentru a marca evenimente din istoria unui alt stat nu este un lucru obișnuit și de aceea este considerat onorant  pentru  țara căreia îi este destinat  timbrul. Numai că marca poștală emisă în URSS era un mesaj clar de atenționare, adresat de către autoritățile sovietice celor de la București, pe fondul conflictului ideologic existent. În anul 1987 [(*) la un an dupa ce Ceausescu mutase monumentul din Piata Victoriei – Nota Z.O.], marca poștală sovietică a ajuns în România, în cadrul unui import realizat de Rompresfilatelia. Comisia Filatelică, care funcționa în cadrul M. T. Tc., nu a avizat favorabil distribuția timbrelor prin comerțul de stat. Pentru a scăpa de stocul de timbre, devenit necomercializabil, M. T. Tc. s-a adresat Băncii Naționale a României, cea care administra Tezaurul Național Filatelic, propunându-i să achiziționeze întreaga cantitate de timbre sovietice reprezentând monumentul ostașului sovietic din București. B. N. R. a declinat propunerea, motivând, pe de o parte, că mărcile nu sunt avizate favorabil, iar pe de altă parte că a primit deja, conform angajamentelor internațional în vigoare, prin intermediul Biroului Internațional UPU, trei exemplare din timbre respective, cantitate considerată suficientă pentru colecția oficială de timbre a României[21].

Evoluția mesajului propagandistic al monumentelor este influențată de ideologia momentului.  Această imixtiune a politicului în viața monumentelor poate avea și efecte negative, nefiind puține cele distruse de cerințele unei ideologii trecătoare. La scara istorie însă caracterul propagandistic al monumentelor se atenuează mult în timp. Marile monumente ale antichității sunt astăzi apreciate datorită valorilor lor cultural – artistice și istoric – documentare,  chiar dacă la originea lor au stat considerente propagandistice, de natură  politică sau religioasă.