Casele din satele germane pustiite au fost ocupate de ţigani. Puţinii lor vecini, unguri sau români, în majoritatea cazurilor la fel de gospodari ca şi saşii, aveau bătătura şi casa lor, nu aveau nevoie să profite de exodul vecinului de până mai ieri.

Ţiganii au fost folosiţi ca mijloc de presiune, ca şi în cazul evreilor din Bucureşti, unde centrul istoric – singura destinaţie turistică din Bucureşti – a fost lăsat intenţionat pradă jafului şi ruinei, iar de 20 de ani toţii edilii Capitalei nu reuşesc să-i dea afară ca să-l poată zugrăvi. Aşa se face că şi cei mai statornici saşi au fost forţaţi să ia drumul pribegiei din cauza vecinătăţii cu noii cotropitori. Aproape acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu şvabii din Banat. Nu spunem că ţiganii au vreo vină pentru ca sunt ţigani, afirmăm doar că ne-am bătut joc de unele din cele mai frumoase ctitorii ardelene şi de cei mai destoinici locuitori ai Transilvaniei.

Aşa se face că enclavele germane s-au tranformat peste noapte în enclave ţigăneşti. Nu întâmplător cei mai mulţi ţigani din România sunt în Ardeal şi nu în Regat, în Braşov şi Sibiu, şi nu în Galaţi, Vaslui, Dolj sau Ialomiţa. Localităţi odinioară prospere s-au transformat în cele mai ocolite locaţii din România, enumerăm la întâmplare: Codlea, Feldioara, Rupea, Copşa, Râşnov, Făgăraş sau Archita. Ei bine, aceste sate şi alte câteva zeci ascund unele din cele mai frumoase comori lăsate de saşi Transilvaniei şi umanităţii: minunatele lor biserici fortificate. Tot naţionalismul şi politica odioasă a comuniştilor a stâlcit numele satelor săseşti românizându-le, sau mai degrabă ţigănindu-le, încercâd parcă să şteargă orice urmă a beneficei sălăşuiri a germanilor în Transilvania: aşa au apărut Sibiu – Hermanstadt, Viscri – Weisskirch, Buneşti – Bodendorf, Criţ – Kreutz etc. Mai rău, aşa abandonate cum au rămas, aflate doar în grija vreunui Muller, Conerth sau Ulrich bătrân, care n-a mai vrut să-şi caute soarta prin Bavaria sau Wurtemburgul strămoşilor săi, în poarta semeţelelor edificii au fost plantate statui amărâte care glorifică oşteanul român căzut pentru eliberarea Transilvaniei de sub cizma camaradului de până mai ieri. Nu există nici o posibilitate să faci o poză bună din cauza firelor şi stâlpilor sau a coşurilor de gunoi amplasate în imediata apropiere a resturilor menajere sau căruţelor noilor proprietari.

Autorităţile locale nu pot face nimic pentru a îndrepta această situaţie pentru că veniturile primăriilor sunt insuficiente şi pentru a schimba un bec din poarta cetăţii, darămite pentru renovare, conservare si promovare turistică a acestor edificii, din cauză că actualii contribuabili majoritari de care am vorbit mai sus vin la primărie să ia ajutoare, nu să plătească impozite pe venitul din afacerile oneste pe care le întreprind.

Aici intrăm intr-un cerc vicios, nu putem să conservăm splendidele edificii pentru că nu avem bani, şi nu putem să obţinem venituri din turism, să zicem, pentru că ne alungă contribuabilii turiştii.

Există exemplul singular al lui Ferenţ din Viscri, care a fost reconvertit de Prinţul Charles în potcovar, numai că acesta este cam greu de urmat în cazul comunităţilor unde există 90 de potcovari la un cal. Europenii încearcă în mod ipocrit să ne încurajeze să încercăm reconversia “profesională” a ţiganilor, dar mă întreb câţi din ei se vor caza în salba de pensiuni răsărită în jurul bisericilor săseşti şi câţi se vor ospăta din ceaunul proaspăt “costorit” de Ferenţ?

Notă: În loc de ţigan a se citi rom. Cuvântul ţigan a fost folosit excesiv în acest text doar pentru motivul că va dispărea curând din Dex.

Sursa: VedereTuristica.Ro