Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace | Ziaristi Online

Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace

SOS – Epitropul bisericii de la Hagi-Curda (Kamîşovca, regiunea Odesa), Vasile Iordăchescu, 71 de ani, este supus unei campanii intense de intimidare organizată de securitatea si autorităţile ucrainene

Imediat după sfinţirea bisericii cu Hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (16 iulie curent), Iordăchescu a fost chemat la Departamentul Cultelor (20 iulie), la Inspectoratul Fiscal de la Odesa (21 iulie), i-a fost debranşat telefonul fix (22 iulie), un agent fiscal i-a cerut copiile actelor şi chitanţelor fondurilor primite de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (pe 24 iulie), a fost chemat la Inspectoratul Fiscal de la Odesa şi interogat mai bine de şase ore, de la 9 până la 16:20 (27 iulie), i se ascultă permanent telefonul!

După ce a apărut în presă scrisoarea către secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, semnată de unele asociaţii româneşti din SUA cu cererea de a fi stopate presiunile la adresa epitropului Vasile Iordăchescu, acesta a fost citat la procuratură (3 august). Nu s-a prezentat pentru că nu a fost citat în scris. Pe 2 august, epitropul a chemat urgenţa care a constatat o creştere mare a tensiunii arteriale ceea ce necesita o internare de urgenţă.

Vasile Iordăchescu a refuzat internarea pentru că aflase că, odată cu internarea sa, biserica românească din Hagi-Curda urma sa fie ocupată de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Ruse în complicitate cu autorităţile ucrainene.

Contactat de JURNAL, epitropul Vasile Iordăchescu a menţionat că este terorizat de SBU (serviciul de securitate uncrainean), miliţie şi inspectoratul fiscal. Pe 19 iulie, deputatul Radei Superioare a Ucrainei, Vladimir Maruşcenco, i-a trimis următorul mesaj: „Se cunosc intenţiile Dvs. de românizare a acestui teritoriu cândva aparţinând României”.

„Sunt foarte derutat, mi s-a ridicat tensiunea. Mă sperie din toate părţile, mă ameninţă. Mi-au cerut actele pentru biserică. Începând cu 16 august, când a fost sfinţită biserica, am fost chemat de procurorul de Odesa, la SBU-ul de la Odesa (securitatea ucraineana), la inspectoratul fiscal. Îmi cer diferite facturi, caută peste tot de ce să se lege. Aceştia însă sunt bani din donaţii şi nu pot fi supuşi impozitării. Mai mult, raportul fiscal pe care l-am prezentat la inspectoratul fiscal coincide cu cifrele din facturile bancare”, a spus Vasile Iordăchescu.

„Este proprietatea mea”

Una din problemele de care se leagă autorităţile ucrainene constă în faptul că un institut de proiectare de la Odesa nu i-a emis lui Vasile Iordăchescu un act care i-ar permite construcţia bisericii pe teritoriul aflat în proprietatea sa. Epitropul a primit un asemenea act de la primărie. „Trebuia să mi se elibereze până pe 10 mai 2008, dar nici până acum nu am primit acest act. Mi s-a spus că au mult de lucru şi să mă adresez altor organizaţii care emit asemenea acte. Am stat la rând la o altă agenţie de stat pentru construcţii. Am mai achitat 2500 de grivne, pe lângă cei 2500 pe care i-am plătit deja la institutul de la Odesa, dar nu mi s-a eliberat actul necesar”, a relatat Vasile Iordăchescu.

Epitropul spune că în toate aceste acţiuni este implicat mitropolitul de Odesa, Agafanghel, care nu vrea o altă eparhie în regiune decât cea rusă. „Mitropolitul de la Odesa spune că el este mitropolitul eparhiei din Ismail, însă noi am fost întotdeauna în eparhia Dunării de Jos. Deci, mitropolitul de Odesa are dreptul canonic până la Nistru. De la Nistru încoace dreptul canonic îl deţine Biserica românească”, a declarat Vasile Iordăchescu.

„Îmi sunt ascultate convorbirile telefonice”

Când l-am sunat pe Vasile Iordăchescu în Ucraina, mi-a răspuns fiica acestuia şi m-a rugat să vorbesc cu tatăl său în jumătăţi de cuvinte. Apoi, epitropul a spus că telefoanele îi sunt ascultate de către serviciile speciale. „Chiar şi acum, când vorbesc cu dvs., totul este înregistrat şi tradus. 100% garantat.”

Ministerul Afacerilor Externe al României tace

Contactat pentru declaraţii pe marginea acestui subiect, senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni, a menţionat pentru JURNAL că asupra epitropului bisericii din Hagi-Curda se fac presiuni, invocându-se că biserica n-ar funcţiona în conformitate cu legea. „Biserica se află în proprietatea lui Vasile Iordăchescu. Şi autorităţile profită de acest lucru ca să se facă presiuni asupra domniei sale. Scopul acestora este să fie interzise slujbele în biserică. Consulatul României este în permanentă legătură cu Vasile Iordăchescu. Autorităţile române monitorizează situaţia astfel ca domnul Iordăchescu să nu păţească ceva, fiindcă e un om în vârstă, are o stare a sănătăţii nu prea în regulă şi se poate întâmpla orice în acest sens. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să ţină legătura cu autorităţile ucrainene şi să facă în aşa fel ca aceste presiuni să înceteze”, a declarat Viorel Badea.

Vadim VASILIU / Jurnal.md

Mai multe fotografii de la Hagi Curda la InConstanIn

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.