Dumitru Iuga îl acuza pe șeful GDS, Radu Filipescu, că “a fost preluat sub control de Securitate încă din detenţie”. EXCLUSIV/DOC

Militantul anticomunist Dumitru Iuga, fost detinut politic si, dupa 21 decembrie 1989, liderul sindicatului din Televiziunea Romana, il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, nepot dupa mama al lui Petru Groza, ca a fost controlat de Securitate inca din detentie. De-a lungul anilor, mai multe voci competente au semnalat faptul ca organizatia infiintata de Silviu Brucan si George Soros, Grupul pentru Dialog Social, este plina de colaboratori ai Securitatii si ai serviciilor de informatii rasaritene (vezi cazul Oisteanu -KGB), impostori de toate felurile si pretinsi “anticomunisti”. Seful GDS a fost surprins in cateva din aceste posturi si de ziaristul George Damian, intr-un articol intitulat Minciunile lui Radu Filipescu. Fragmentele pe care Dumitru Iuga le ofera in exclusivitate portalului Ziaristi Online fac parte din cartea sa de memorii „Cu faţa la perete”, pe care, dupa cum afirma Dumitru Iuga “nu vrea să o publice nimeni!”. O facem noi:

Câteva adevăruri de necontestat

1. Securitatea a fost implicată, prin toate mijloacele disponibile sau create, personal, reţele de informatori, mijloace tehnice moderne, acte de diversiune, în activităţi de poliţie politică şi după momentul 1964. Cine spune altfel minte încercând să mistifice realitatea sau nu cunoaşte adevărul (în acest caz ar trebui, mai bine, să tacă!).

Ofer cititorilor un document în facsimil, dintre multele aflate în arhiva mea personală, care nu poate fi contestat de nimeni.

2. GDS – eul s-a construit având la bază oameni controlaţi de fosta securitate. Radu Filipescu, preşedinte (pe viaţă!) al consiliului de administraţie al acestui „ong” a fost preluat sub control de Securitate încă din detenţie. Sub preşedinţia sa s-au lipit acolo ca muştele la miere tot felul de personaje, unele intelectuali de excepţie dar cu morala la pământ sau în necunoştinţă de cauza.

Ofer dovezi oricărui om cu mintea întreagă care, după lectura lor, ar trebui să se întrebe cine este, în realitate, acest Radu Filipescu!

Semnez şi îmi asum răspunderea totală asupra acestor afirmaţii.

Dumitru Iuga

E-mail: tiiu2001@yahoo.com

Despre “jogging”-ul lui Radu Filipescu:

DESPRE POSIBILITATEA PUNERII ÎN LIBERTATE A UNUI DEŢINUT POLITIC ÎNAINTE DE EXPIRAREA PEDEPSEI. CADRUL LEGAL

Prin decret general de graţiere şi amnistiere

1. În cazul în care cuantumul pedepsei, natura faptei şi alte condiţionări permiteau încadrarea în termenii decretului, deţinutul era pus în libertate în câteva zile (după ce o comisie, prin act oficial, constata îndeplinirea condiţiilor);

2. Ca urmare a decretului puteau avea loc reduceri ale pedepsei. În aceste cazuri deţinutul devenea propozabil pentru eliberare imediată dacă munca prestată în penitenciar acoperea partea de pedeapsă rămasă neefectuată. Şi în acest caz, o comisie constata şi se pronunţa afirmativ în acest sens;

3. Ca urmare a reducerii pedepsei, deţinutul, efectuând fracţia din pedeapsă prevăzută de lege, devenea propozabil pentru eliberare condiţionată într-un termen relativ scurt. Hotărârea în acest sens era adoptată numai de o instanţă judecătorească în baza concluziilor puse de o comisie întrunită în penitenciar pentru analiza cazului, confirmate sau infirmate de instanţă.

Prin decret personal de graţiere

1. Decretul personal de graţiere era acordat, ca şi astăzi, de şeful statului – în speţă, Nicolae Ceauşescu. Pentru a obţine un astfel de act de clemenţă deţinutul (sau o persoană din familie – soţ, soţie, copii) trebuia să redacteze o cerere motivată către acesta. În cazurile în care deţinutul era calificat ca “iresponsabil” şi nu avea nici familia descrisă mai sus, cererea putea fi redactată şi de o rudă apropiată acestuia (părinţi, fraţi, bunici).

2. Neoficial, cererea respectivă trebuia să capete avize favorabile de susţinere, pe scară ierarhică, până la conducerea Direcţiei a VI – a din cadrul D.S.S. şi, formal, din partea instituţiei Procuraturii. Astăzi, în mod oficial, avizul este dat de Ministerul Justiţiei.

3. Avizele favorabile descrise la pct.2 nu se puteau obţine decât în condiţiile în care motivarea cererii era susţinută de probe: acte medicale, referate pozitive privind situaţia şi reeducarea deţinutului.

O astfel de eliberare înainte de termen, probată prin documente existente în dosarul CONSPIRATORII, a fost obţinută de foştii deţinuţi politici Barabaş Francisc şi Ilie Ion, ultimul, informator sub numele conspirativ SAVU. (Dosar 2D- 100 faţă/verso).

Prin recurs extraordinar

O ultimă formă legală prin care un deţinut putea beneficia de o eliberare înainte de termen era promovarea unui recurs extraordinar de către Procurorul general al Republicii Socialiste România.

Ca şi în cazul decretului personal de graţiere, demersul respectiv trebuia să satisfacă integral procedura legală şi cerinţele impuse de securitate aşa cum sunt acestea descrise mai sus.

S-a vorbit şi se acreditează în continuare ideia că ar mai fi existat şi alte portiţe, în afara celor prevăzute explicit de legea penală, prin care un deţinut, condamnat definitiv şi irevocabil, ar mai fi putut scăpa de pedeapsă înainte de expirarea acesteia.

Să presupunem că acesta era fiul unui nomenclaturist din prima linie a partidului sau al unei persoane privilegiate care dispunea de un sistem de relaţii şi influenţe foarte eficient la cel mai înalt nivel al puterii. În mod obligatoriu fiul trebuia să-şi recunoască greşeala, tatăl să-şi asume responsabilitatea privind carenţele de educaţie ale fiului şi amândoi să se angajeze şi să promită că aşa ceva nu se va mai repeta. Toate astea trebuiau scrise pe hârtie şi semnate de cei în cauză.

Să nu se creadă faptul că după ce aceste „formalităţi” erau îndeplinite un mai mare din ierarhia partidului (inclusiv Ceauşescu!) sau a securităţii punea mâna pe telefon şi ordona: „eliberaţi – l pe cutare imediat!”. Nu. Legea, cel puţin formal, trebuia şi era respectată: deţinutul redacta un memoriu către şeful statului solicitând un decret personal de graţiere sau către Procurorul general al României pentru un recurs extraordinar. Abia după consumarea uneia dintre aceste formalităţi progenitura rebelă ajungea acasă. În cazul în care, cu acte medicale, se susţinea faptul că deţinutul avea ceva la cap, memoriul putea fi redactat şi de către o altă persoană din familia acestuia.

Să mai presupunem că după arestarea şi condamnarea unui astfel de personaj occidentul era informat despre caz şi dezlănţuia o campanie furibundă pentru eliberarea sa…

Cititorii mai în vârstă îşi amintesc de cazul preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa încarcerat la Aiud în anii 80. Postul de radio Europa Liberă difuza săptămânal o retrospectivă a situaţiei acestuia subliniind de fiecare dată câte zile de detenţie a executat. În urma unei astfel de mediatizări cazul preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa se afla în atenţia tuturor cancelariilor din Lumea Liberă şi a tuturor organizaţiilor care se ocupau de respectarea drepturilor omului în România comunistă. Şi totuşi preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa nu a fost pus în libertate, cu tot acest sistem de propagandă extrem de insistent în favoarea sa, decât atunci când Direcţia VI a hotărât acest lucru şi numai cu respectarea legii în vigoare. Fără a avea certitudinea că aşa stau lucrurile, în baza unei afirmaţii făcute în detenţie de domnul Iulius Filip, cred că acesta a fost eliberat înainte de termen în urma unui decret prezidenţial de graţiere (DUI Iulius Filip – 236 f/v, 237). Cercetarea atentă a dosarului penal Gheorghe Calciu Dumitreasa poate oferi răspuns de necontestat la această îndoială.

Rezumând, intervenţiile de acest gen din străinătate nu produceau nici un efect în România comunistă dacă persoana încarcerată nu se lăsa “influenţată pozitiv” şi nu accepta îndeplinirea tuturor cerinţelor impuse de partid şi securitate. Mai mult chiar, securitatea lua măsuri suplimentare de izolare, supraveghere şi înăsprire a regimului de detenţie faţă de un astfel de deţinut, documentele prezentate în dosarul “CONSPIRATORII” probând cu prisosinţă această afirmaţie.

Ar mai putea fi puse în discuţie situaţiile în care demnitari importanţi din lumea occidentală, sensibilizaţi de societatea civilă din ţările respective faţă de unele cazuri aflate în atenţie, ar fi apelat la Ceauşescu, în termeni diplomatici şi cu discreţia necesară, pentru un gest de clemenţă faţă de persoanele în cauză. Nicolae Ceauşescu întors în ţară dădea ordin să i se prezinte un raport la zi asupra cazului şi, dacă aprecia că se putea face ceva în sensul solicitărilor de mai sus, fiind vorba de un interes naţional sau personal, cerea autorităţilor competente să caute cea mai potrivită soluţie juridică legală pentru punerea în libertate a persoanei încarcerate (decret prezidenţial sau recurs extraordinar). Altfel…nu!

Eliberare înainte de termen prin hotărâre a “curţii de judecată”

Am în faţă un volum publicat în anul 1998 sub semnătura doamnei Herma Kopernik Kennel care a fost scris în strânsă colaborare cu personajul cărţii (Radu Filipescu). Nu mică mi-a fost surpriza când am citit că o eliberare înainte de termen putea fi hotărâtă şi de o anume “curte de judecată”… Asteriscurile din citat reprezintă anonimizări hotărâte de autor.

[…]“După două zile, lui Radu i se ordonă din nou să vină în biroul comandantului Vasile, unde îl aştepta procurorul militar în civil şi *. Radu se îmbrăţişă cu tatăl său încercând să-şi stăpânească lacrimile. Vasile spuse plin de importanţă:

– Uite, începu el, datorită cererii tatălui tău te vom elibera.

Totul se petrecea atât de repede de parcă nici nu era real.

* nu făcuse nici o cerere de eliberare. Îşi dădea seama că se căuta un motiv pentru această graţiere, dar nu ripostă.

– Ai fost condamnat la 10 ani închisoare, continuă procurorul militar. La intervenţia curţii de judecată pedeapsa a fost comutată de la 10 ani la 5. Şi pentru că nu mai ai decât cinci ani o să te eliberăm conform amnistiei din 1984!

Radu era complet uluit.

Reîntors în celulă, i se păru că doar visase întâlnirea cu tatăl său.

La 18 aprilie (1996), un gardian l-a scos pe Radu din celulă şi l-a condus în biroul comandantului.

Procurorul militar, Traşcă şi comandantul Vasile erau prezenţi, ca şi colonelul Deleanu, securistul spitalului de Urgenţă şi *. Colonelul îi oferi lui Radu imediat o ceaşcă de cafea şi un Kent. […]

Jogging cu securitatea, pg. 206

Textul reprodus conţine o serie de inadvertenţe pe care mă simt dator să le corectez:

1. Tatăl deţinutului nu avea dreptul legal de a solicita eliberarea fiului său, major şi responsabil juridic, aflat în detenţie. Eventual acesta putea încerca (şi chiar obţine!) o atitudine binevoitoare şi înţelegătoare din partea mai marilor regimului pentru eliberarea fiului dar cererea, în mod obligatoriu, urma a fi întocmită şi semnată de către fiul deţinut. Reiau, ar fi putut totuşi face asta, sub semnătură proprie, numai dacă fiul ar fi fost calificat în evidenţele medicale cu discernământ redus (bolnav la cap);

2. “Curtea de judecată” este o instituţie inexistentă în justiţia românească a anilor 80. Presupunând că autorul a avut în vedere Tribunalul Suprem, această instituţie nu avea dreptul să revină, din proprie iniţiativă, asupra sentinţelor definitive şi irevocabile pronunţate. În schimb, Tribunalul Suprem putea fi sesizat de către Procurorul general al R.S.R., prin procedura recursului extraordinar, să reanalizeze sentinţa respectivă. Procurorul general al R.S.R. nu putea însă înainta un astfel de recurs fără a fi la rândul său sesizat de către deţinut iar acesta nu se putea adresa la acest nivel fără aprobarea securităţii. Cât despre securitate … aceasta nu producea astfel de acte de bună-voinţă decât în anumite condiţii!

Concluzionând, această eliberare înainte de termen de către “curtea de judecată” este, aşa cum spune distinsa doamnă Ana Blandiana în prefaţa volumului, “în multe privinţe un basm”… Adevărul trebuie căutat în dosarul penal al personajului unde, cu siguranţă, se află fie un recurs extraordinar, fie un decret personal de graţiere, ambele motivate, condiţionate şi susţinute de probatoriul necesar.

Reiau, în continuare, un fragment dintr-un document reprodus în volumul de faţă care dovedeşte că nimic nu se putea schimba în viaţa deţinuţilor politici fără informarea şi avizul cerberului care conducea Direcţia VI – a, colonelul Gheorghe Vasile. Dealtfel, autorul „şi-a băgat bine în cap” o expresie folosită de acesta cu ocazia singurei întâlniri care a avut loc între cei doi: „Noi vă băgăm, noi vă scoatem. Să-ţi intre bine în cap asta!”

D.S.S./Dir. Cerc. Penale/0286945/1.02-1984 – CĂTRE Dir. IV, Tov. col. Calotă Petre

[…]

În legătură cu condamnaţii în cauză, este necesar să fie avute în vedere – pe timpul detenţiei – următoarele aspecte:

Inculpatul Iuga Dumitru, în cadrul urmăririi penale, s-a postat pe o poziţie recalcitrantă, dovedind că nu a abandonat ideile deosebit de ostile, care l-au animat în desfăşurarea activităţii sale infracţionale, fiind pretabil de a comite acte contrare legii şi în timpul executării pedepsei.

[…]

Vă rugăm, ca orice eventuale măsuri referitoare la cereri de graţiere, liberări condiţionate, etc. să fie comunicate şi şefului Direcţiei a VI – a – cercetări penale. (Subl. autor).

Şef dir., Col. Gh. Vasile, şef serv., Col. M.Onea.

1D-374 f/v

Un ultim document referitor la deţinutul în cauză (Radu Filipescu). Acesta a trecut prin biroul securistului Lazăr de la Aiud şi a produs un document olograf. Şi Iorgu a trecut prin biroul acestuia, o singură dată, dar … nu a produs nimic! Deşi i s-a solicitat asta! Este posibil să fie aşa cum povesteşte Radu. Dar este posibil să fie şi altfel … Numai documentul respectiv, prezentat opiniei publice, poate confirma sau … infirma ! spusele acestuia.

[…] Lazăr i-a întins o foaie de hârtie şi un creion peste masă: – Scrie ce ştii, i-a ordonat. Radu a descris starea proastă de sănătate a colegilor de celulă şi că ar avea nevoie de medicamente. I-a prezentat pe toţi favorabil şi a cerut să li se dea haine mai călduroase.

Jogging cu securitatea, pg. 176

Dosarul CONSPIRATORII prezintă cititorului o imagine fără umbre privind condiţiile în care un deţinut politic, element deosebit de periculos, duşmănos şi ostil regimului, insensibil şi refractar la orice acţiune de reeducare sau “influenţare pozitivă”, a executat 6 ani de temniţă grea (pe celulă şi fără drept de muncă), fiind supus permanent unei stricte supravegheri şi unor măsuri coercitive suplimentare actului de detenţie.

Trebuie spus însă că nu toţi deţinuţii C.S.S. încarceraţi la Aiud sau temporar prin alte locuri s-au „bucurat” de un astfel de regim … O paralelă între drepturile de care a beneficiat Iorgu în cei 6 ani de detenţie şi cele de care au beneficiat unii dintre ceilalţi, descrise în câteva eşantioane din „memoriile scrise” ale acestora, probează discriminarea practicată în tratamentul deţinuţilor C.S.S. aflaţi sub controlul securităţii. După ce criterii ? Iată o altă întrebare incomodă la care autorul nu doreşte să răspundă lăsând această “plăcere” celor care se simt în stare să o facă sau au obligaţia morală să răspundă.

Despre Securitate si detinutii politici de dupa 1964:

Transcrierea documentului prezentat în facsimil mai jos cu comentariul lui Dumitru Iuga – fragment din cartea „Cu faţa la perete” pe care nu vrea să o publice nimeni!

29 iulie 1987. Au trecut 1400 de zile de când obiectivul Iorgu este încarcerat în închisorile comuniste şi lumea liberă nu a aflat nimic despre situaţia acestuia. Deşi sute de concetăţeni ai săi cunoşteau istoria sa … Mai mult, numeroşi deţinuţi, unii chiar politici!, se aflau de ceva vreme în libertate (Filipescu Radu – aprilie 1986, Filip Iulius – aprilie 1987, Barabaş Francisc – iunie 1987, Ilie Ion – iulie 1986, Purcaru Constantin – decembrie 1986, Buzaş Laszlo – februarie 1987, Olteanu Carol – ianuarie 1987,) … La data de 29 iulie 1987, din Belgia vine prima informaţie despre obiectivul Iorgu (electrician, 10 ani condamnare !) încarcerat în închisorile comuniste pentru opiniile sale politice.

Documentul care urmează acuză în cel mai înalt grad fosta securitate de activitate de poliţie politică, mistificarea adevărului şi intoxicarea Occidentului cu informaţii false. Sublinierea din text aparţine autorului.

Note:Reţin. D.VI Tov. Gl. Nuţă personal Secretariat Clasare la …

NOTĂ Privind pe condamnatul Iuga Dumitru

La 10 iunie 1987, Jan Debrouwere – membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Belgian, a trimis Ambasadei R.S. România din Bruxelles o scrisoare din conţinutul căreia rezultă că organizaţia “Amnesty International” i-a cerut să intervină în favoarea cetăţenului român Iuga Dumitru, condamnat în anul 1983 la 10 ani închisoare pentru propagandă împotriva statului. Prin aceeaşi scrisoare, roagă să i se dea informaţiile disponibile cu privire la Iuga Dumitru, pentru a putea răspunde în cunoştinţă de cauză organizaţiei respective.

Din verificările efectuate au rezultat următoarele:

Iuga Dumitru este în vîrstă de 45 ani, neîncadrat politic, căsătorit, avînd doi copii, a fost tehnician la Studioul de televiziune şi a avut ultimul domiciliu în Bucureşti. Acesta, ca urmare a concepţiilor sale ostile, în perioada august 1982 – august 1983 a iniţiat şi constituit o grupare subversivă autointitulată “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România”, care avea ca scop schimbarea orînduirii socialiste din ţara noastră.

În realizarea intenţiilor sale, sus-numitul a redactat o aşa-numită Platformă – program şi alte materiale cu conţinut duşmănos, pe care le-a difuzat, reuşind să atragă la grupare mai multe persoane.

Prin sentinţa penală nr.8/27.01.1984 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, rămasă definitivă, Iuga Dumitru a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de complot.

Din grupul respectiv au mai fost trimise în judecată alte şase persoane, care – fiind condamnate la cîte 5 ani închisoare pentru complot, au beneficiat de clemenţa acordată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 290 din 9 august 1984, privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse.

Raportez că şi în penitenciar Iuga Dumitru se menţine pe o poziţie profund ostilă orînduirii sociale şi de stat din ţara noastră.

Faţă de cele de mai sus, apreciem că nu este cazul să se răspundă la scrisoarea trimisă de Jan Debrouwere.

În situaţia în care se consideră totuşi oportună formularea unui răspuns cu privire la Iuga Dumitru, apreciem că s-ar putea comunica lui Jan Debrouwere că cel în cauză, în scopul de a crea motive de denigrare a realizărilor obţinute de poporul român şi pentru a afecta prestigiul de care se bucură R.S.România în străinătate, a organizat distrugerea, prin explozii şi alte mijloace care prezintă pericol pentru ordinea publică, a unor importante monumente istorice aflate pe teritoriul ţării noastre.

Şef Dir.VI/col. Vasile Gheorghe

1D-350,351 f

Dumitru Iuga via Ziaristi Online