In loc de Motto: “Astăzi, Kosovo este purificat etnic, dar exact invers: sârbii, peste 200.000, au fost eliminaţi de pe pământul lor natal prin crimă şi teroare. Aproape la fel cu ce li s-a întâmplat azi românilor în bătătura strămoşească din Harghita şi Covasna.”

Ziaristi Online va prezinta un studiu-avertisment de acum cinci ani, perfect valabil astazi:

SIMBOLISTICA EDITORIALELOR ROMÂNEŞTI –

SINDROMUL KOSOVO

Mariana Brandl–Gherga, profesor

Universitatea de Vest din Timişoara

monabrandl@yahoo.com

Cele 51 de editoriale publicate de ziarul „Ziua”, în perioada 1 februarie – 31 martie 2008 revelează un peisaj politic românesc, cu extensii mondiale triste, adevărate şi îngrijorătoare. Textele par nişte poveşti dintr-un Decameron naţional, populat cu personaje despre care vorbim încet uneori, alteori foarte tare: Kosovo, NATO, ONU, PNL, PDL, Moscova, Securitatea, CNSAS, mitocănia românească, neclarităţi politice etc., în fiecare zi câte o povestire de actualitate, tâlcuită de editorialişti.

Momentul Kosovo a îndemnat ziariştii să cugete la evenimentul în sine şi dincolo de sine. Kosovo a pus sub semnul întrebării multe dintre valorile Europei şi ale lumii, aruncând pe piaţa comunicării planetare nesiguranţă şi ambiguitate.

De la începuturile lumii, când fiinţele troglodite se înghesuiau prin peşteri, şi până astăzi, omenirea a evoluat după legile creşterii. Spaţiul tribal mărunt a devenit sat, oraş, regiune, ţară, iar acum, teritoriile naţionale se încheagă în dimensiunea continentului. Niciodată în devenirea ei, omenirea nu a sporit prin micşorare.

Momentul Kosovo a schimbat arhetipul prin inserţia violentă a unei antistructuri¹ în firescul continentului: amputarea teritorială naţională. I se mai spune eufemistic: „vulcanul Kosovo”, „vârtejul Kosovo”, „trădare europeană”, „spirală a urii”. (1)

Istoria evenimentului este scurtă. „În urmă cu peste un deceniu, miliardarul fundamentalist islamic Osama Ben Laden, cel mai căutat terorist al planetei, conform Statelor Unite, mergea braţ la braţ prin Kosovo cu Bashkim Gazidede, şeful serviciilor secrete ale Albaniei lui Sali Berisha. Puneau la cale ruperea vetrei ortodoxiei şi naţiunii sârbe, Kosovo şi Metohia, de Serbia. La scurt timp, Statele Unite, sub pretextul eradicării purificării etnice a albanezilor din Kosovo, aveau să pună în practică primul bombardament asupra unei capitale europene şi a cetăţenilor ei civili, de după 9 mai 1945. Astăzi, Kosovo este purificat etnic, dar exact invers: sârbii, peste 200.000, au fost eliminaţi de pe pământul lor natal prin crimă şi teroare. Aproape la fel cu ce li s-a întâmplat azi românilor în bătătura strămoşească din Harghita şi Covasna.

Kosovo, primul stat ilegal şi totodată primul stat islamic din Europa, a fost recunoscut, înainte de decizia ONU, de către aceleaşi State Unite ale Americii care luptă planetar cu Ben Laden şi terorismul musulman, dând tonul pentru ţările încolonate în urma colosului ca praful şi gazele din coada cometei.” (16)

Personajele acestei povestiri sunt puţine: SUA, NATO şi „foştii terorişti albanezi din UCK, actualmente onorabili politicieni din Kosovo”. (1) Ce au făcut aceste personaje? Au declarat unilateral şi ilegal independenţa provinciei Kosovo, teritoriu care aparţine Serbiei. Conotaţiile evenimentului sunt multe, una dintre ele, cea mai îngrijorătoare, aparţine unei zone a spaimei şi a nesiguranţei mondiale. De acum înainte, nimeni nu mai este sigur de istorie şi de geografie. Metapolitica secesiunii ar putea să trosnească oasele înţepenite ale frontierelor oriunde, oricând, oricum.

În lumea largă, sindromul Kosovo este pe cale să nască o mulţime de conflicte regionale. „Dincolo de campaniile militare din Afganistan sau Irak se desfăşoară în linişte, aproape în paralel cu primul, un alt război. Cu mult mai cumplit, mai nemilos şi cu multiple consecinţe pentru echilibrul planetar: războiul civil. Şi nu suntem foarte departe ca aceste conflicte, percepute iniţial de analiştii politici şi militari drept strict locale, să fuzioneze şi să devină cu adevărat o ameninţare globală care să poată inflama comunităţi situate la mii şi mii de kilometri de ţara lor natală. Activând astfel elemente extremiste care să fie angrenate în viitoare misiuni motivate de fanatismul religios. Este posibil un asemenea scenariu.” (46) Şi aceste conflicte nu vor putea să mai fie controlate, extinzându-se ca un fel de SIDA politică.

În bună tradiţie americană, chiar şi armata Statelor Unite deschide câte un front, testează, verifică, cercetează, răscoleşte şi pleacă. A se vedea Vietnamul. Doar noi şi nişte cetăţeni americani mai credem că SUA au fost înfrânte în Vietnam. SUA nu şi-a propus precum ruşii să se implanteze într-un loc. La fel ca şi în Serbia, unde au bombardat cât au vrut şi apoi au plecat. La fel va fi şi în Irak, Afganistan, Kosovo. Ce rămâne în urmă … sunt victime colaterale. Nu ştim cum se numeşte această strategie militară. Pare să semene cu lăsatul situaţiei „în coadă de peşte”.

A doua zi după autoproclamarea Republicii Kosovo, fiecare parte a evaluat evenimentul. Cea mai şifonată instituţie a fost ONU. Îmbălsămată şi imobilizată într-o structură desuetă, ONU a devenit „codiţa” incomodă şi necesară zburdălniciilor americane. „S-a născut Kosovo, a murit ONU” (15), afirmă titlul unui editorial. Nu a murit chiar de tot, dar „impotenţa ONU” (15), probabil că va mai naşte monştri. „Cea mai gravă consecinţă a proclamării unilaterale a independenţei în Kosovo este că, din acest moment, este anulat întreg sistemul de justiţie internaţională şi sistemul de prevenire sau de reglementare a conflictelor pe care îl reprezintă ONU şi Consiliul de Securitate.

Naşterea noului stat s-a produs în afara unei decizii a Consiliului de Securitate, iar ONU şi-a dovedit nu numai completa incapacitate de a ajunge la o soluţie negociată, ci, mai mult, organizaţia s-a văzut complet ignorată în momentul crucial care a dus o nouă ţară pe harta lumii. De fapt, nimeni n-a mai avut nevoie de ONU, loc unde pe lângă discuţiile sterile au continuat negocieri până în ultimul moment. Mai mult, în timpul acela, la Priştina se aflau deja misiuni din ţările care se aflau la masa de negocieri ale ultimei speranţe, ajutându-i pe liderii kosovari să redacteze proiecte de constituţii, de coduri penale, să compună imnul naţional, să configureze primele elemente ale administraţiei locale.” (15)

Ziariştii se întreabă de ce ONU a căzut în dizgraţie. Ocultarea acestei organizaţii „va alimenta în forţă aspiraţiile de independenţă ale unor regiuni cu vocaţii similare din Europa şi din întreaga lume”. (15) „Cui îi foloseşte această situaţie?” Ziariştii răspund: „Poate trebuie să apară noi actori care să împartă cu ONU răspunderea securităţii globale”. (15) „Un corolar al aceleiaşi consecinţe ar fi că se schimbă dramatic procesul general recunoscut şi aplicat până acum de recunoaştere a unor state sau dimpotrivă, de punere a lor sub oprobriu internaţional.” (15) „În fine, ultima consecinţă, poate nu atât de îndepărtată , fie va putea fi cea despre care americanii au vorbit de mai mult timp, adică o reformă structurală a ONU, fie o împărţire a sferelor de influenţă la nivel planetar, însoţite poate de noi reglementări şi poate chiar de o nouă jurisdicţie a relaţiilor internaţionale. În acest sens, Republica Kosovo nu este un final, ci un nefericit preludiu.” (15) Concluzia jurnalistică: recunoaşterea autoproclamatei republici, devenind „cel de-al 193-lea stat membru”, „va semnifica decesul de facto al augustei organizaţii internaţionale”. (22)

Dacă ONU se află într-o mare suferinţă, nici NATO nu se simte mai bine. „Disoluţia NATO” (50) se întrezăreşte cu ochiul liber. „Capacitatea de reacţie conjugată a forţelor ONU şi NATO a fost testată recent în momentul în care, puse în situaţia de a gera un conflict absolut local şi de mică intensitate cum a fost cel de la Mitroviţa, au ales calea retragerii. Ce vor face însă dacă va izbucni un război civil? Nimeni nu ştie pentru că, în mod real, nimeni n-a vrut să ia în considerare o asemenea posibilitate.” (4) Incapacitatea acestei organizaţii militare supradimensionate de a încheia conflictele pozitiv şi decent răsună ameninţător. „Trimiteţi mai multe trupe! Trimiteţi cât mai multe trupe! Trimiteţi maximum de trupe posibil! Tot nu e de ajuns! Aceasta a fost succesiunea cronologică a mesajelor americane către aliaţii din NATO prezenţi în acţiunea militară din Afganistan.” (28)

Europa începe să vadă şi o altă faţă a unui aliat aparent benefic. Abia coagulate, statele naţionale s-au instalat orgolios în tihna relativă a frontierelor. După 1989, liniştea semăna cu o hologramă în care s-a tras la ţintă. Săgeata a trecut prin imagine şi frontierele s-au reaşezat oarecum neliniştite. Aliaţii americani s-au gândit că locul e tocmai bun pentru a face exerciţii de piraterie politică şi, hocus-pocus, s-a născut Kosovo. Adică, a început dezmăţul frontierelor.

Astăzi, Europa e de-a dreptul anxioasă înaintea ţintelor americane. „Europa naţiunilor este înlocuită prin forţă de o Europă a regiunilor, în care aspectul economic este mai important decât suveranitatea statală. […] Dacă independenţa Kosovo este generată şi admisă de puteri occidentale pe criteriu etnic, de ce nu s-ar aplica acelaşi principiu şi în Harghita şi Covasna sau în Voivodina, altă provincie sârbă care ameninţă cu separarea.” (1)

România, aliata tuturor alianţelor se găseşte într-o situaţie contra naturii: alianţele au dezmeticit brusc demonii secesiunii, alianţele ar putea consacra o „frontieră internă” (16), o frontieră în interiorul ţării.

Pentru prima dată de când se află la conducerea ţării, în Preşedintele României s-au trezit rădăcinile naţionale, dincolo de „ciudata axă Bucureşti– Londra–Washington”. (18) Preşedintele a exprimat limpede „poziţia României în ceea ce priveşte Kosovo: […] nu vom recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, fie ea proclamată unilateral, fie în concordanţă cu alte state”. (9)

În virtutea precedentului Kosovo, România este bântuită de ceva vreme de tentativa secuilor şi maghiarilor de a crea o entitate statală pe teritoriul naţional românesc, care să cuprindă judeţele Harghita şi Covasna. „Tokeş spunea că propune României soluţia palestiniană teritorii contra pace, cerând, în schimbul

unei păci sociale în România, recunoaşterea autonomiei ţinutului Secuiesc, precizând că ar fi vorba despre un teritoriu de 14.000 Km. Reluăm informaţia, cu toate că urmările previzibile vor fi determinate de aceeaşi indiferenţă a opiniei publice şi a politicienilor. Numai că, atunci când a fost rostită prima oară, afirmaţia lui Tokeş, nu putea să spună ceva decât celor care, în fundalul jocurilor internaţionale, pregăteau cu osârdie independenţa provinciei Kosovo, acest mic grup de jucători ştiind foarte bine care aveau să fie efectele bulgărelui de zăpadă care a început deja să se rostogolească dinspre Priştina spre cele mai nebănuite, încă, zone ale Europei şi ale lumii.” (20) Bineînţeles că secesioniştii s-au gândit că au nevoie de sprijin politic şi financiar al NATO şi UE, acolo unde sunt şi banii noştri. Precum primeşte Kosovo, deocamdată. „Cererile de autonomie ale maghiarilor din spaţiul carpatic nu degeaba sunt prezentate acum opiniei publice şi nu întâmplător sunt ele adresate liderilor NATO sub forma unui mesaj direct şi fără nici un fel de ambiguitate.” (46)

Secolul nostru, aflat într-un moment de răscruce mondială a schimbării, pare să fie secolul unei doctrine străvechi şi, totodată, recente: noua ordine mondială. Poate „operaţiunea Kosovo” a fost un balon de încercare pentru o posibilă unificare a lumii prin sciziune, o utopie interesantă, neclară şi periculoasă.

În această anarhie a mutaţiilor, sârbii, sfâşiaţi teritorial ca o halcă de carne aşteaptă să fie salvaţi de europeni, de americani, de ruşi. „În aceste condiţii, ale unei trădări europene, nu este de mirare că Serbia îşi îndreaptă ultimele speranţe spre Rusia lui Putin. Rusia care, e bine să amintim, le-a înşelat la rândul ei aşteptările de protecţie ale sârbilor, inclusiv la momentul capitulării din faţa NATO, când alianţa votca–cola a funcţionat pe canale subterane.” (1)

Ruşii stau şi ei, dar prind curaj. Curajul acela ucigaş, pe care noi l-am simţit vreme de 50 de ani. „Dacă NATO şi SUA şi-au închipuit însă că poziţionarea Kosovo va întări flancul sudic european, iată că noile evoluţii nu fac decât să

readucă Rusia în Balcani, de data aceasta într-o postură mult mai ameninţătoare, periclitând inclusiv planurile americane de apărare, ambiţiosul scut anti–rachetă. După ce Vladimir Putin şi Gazprom şi.-au asigurat traseul gazoductului rusesc via Bulgaria–Serbia–Ungaria şi mai departe şi după ce viitorul preşedinte rus, Dimitri Medvedev a cumpărat, la propriu, jumătate din Muntenegru, Moscova şi-a anunţat intenţia de a construi baze militare în spatele liniilor inamice, inclusiv în Republica Srpska, multiplicând Transnistria în inima Europei. Acesta este de altfel răspunsul Rusiei la planul american End Game – Sfârşitul jocului, de încercuire a Rusiei.” (1)

Aceasta ar fi o schiţă jurnalistică a lumii după sciziunea Kosovo. Neclarităţi, temeri, nedumeriri, umilinţe, crime sunt pietre de temelie în reconstrucţia lumii după Kosovo.

Hermeneutica evenimentului revelează dimensiuni tragice pentru Europa, neaşezată încă pe temeiurile ei multiseculare, care au fost tulburate de metamorfoza comunitară

Fragment european rănit mereu de istorie, Balcanii au fost receptaţi dintotdeauna ca o parte străină de continent şi abandonaţi unor jocuri politice distrugătoare. Dar Balcanii aparţin intrinsec Europei şi orice sângerare aici doare şi în celelalte părţi. Dispăruta Yugoslavie, atât de hărţuită de istorie şi de marile puteri este, acum, pe cale să piară de pe harta lumii. Ca un ajutor frăţesc, SUA au extirpat o parte vitală din ultimul corp obosit.

Simbolismul acestui moment ne duce spre o zonă crepusculară, un spaţiu al tenebrelor, într-un regim nocturn al imaginii². Kosovo a apărut fulgerător şi prognozat, precum praful unei clădiri prăbuşite prin dinamitare. Spaţiul astfel născut, nu putea fi populat decât de personaje dubioase şi agresive: lideri terorişti, traficanţi ai tuturor relelor, droguri, arme, crime.

Înfiriparea luminoasă a Comunităţii Europene are din nefericire, la temelie, sindromul Kosovo, care, întotdeauna, în momentele de cumpănă va muşca dureros. Kosovo a renăscut demonii etnici şi religioşi care păreau anesteziaţi de imnul Europei unite. Teama de celălalt, de vecin, de străin, de conaţional, spaimele medievale cer drept de locuire în cetate³.

Integral la CulturaSiComunicare.com via ZiaristiOnline.ro

PUBLICAŢII

„Ziua”, ediţia online, 1 februarie –31 martie 2008

EDITORIALE

1.      Victor Roncea, Vârtejul Kosovo absoarbe România, nr. 4147

2.      Bogdan Comaroni, Revoluţia CNSAS, nr. 4148

3.      Cristian Unteanu, Neconstituţionalitatea statului de drept, nr. 4149

4.      Miruna Munteanu, Dâmboviţa nu-i ca Sena, nr. 4150

5.      Adrian Pătruşcă, Duşmanul la nevoie se cunoaşte, nr. 4151

6.       Roland Cătălin Pena, Momentul eliberării PNL de sub jugul PSD, nr. 4152

7.      Bogdan Comaroni, Acţionarii partidelor, nr. 4153

8.       Adrian Pătruşcă, Jocuri cu cifre şi securişti. Paradoxul corbului, nr. 4154

9.      Cristian Unteanu, Unu plus unu, în România, nu fac doi, nr. 4155

10. Iulia Popovici, Halda, ecologia şi România, nr. 4156

11. Răsvan Moldoveanu, Taxa, pomenile, Becali, nr. 4157

12. Sorin Roşca Stănescu, Gherila de la Bucureşti, nr. 4158

13. Ovidiu Bancheş, PNL „adună –tot” faţă cu liberalismul, nr. 4159

14.  Cristian Unteanu, Brand de ţară: datul cu stângul în dreptul, nr. 4160

15.   Cristian Unteanu, S-a născut Kosovo, a murit ONU, nr. 4161

16.  Victor Roncea, Kosovo: când SUA calcă în propria-i balegă, nr. 4162

17. Bogdan Comaroni, Gazul şi şantajul, nr. 4163

18. Sorin Roşca Stănescu, Un iepuraş scos din bască, nr. 4164

19. Rene Pârşan, Taxatoarea PNL, nr. 4165

20. Cristian Unteanu, România sub presiunea Kosovo, nr. 4166

21. George Damian, România în faţa conflictului regional, nr. 4167

22. Cristian Unteanu, Scenariul post–Kosovo: episodul doi, nr. 4168

23. Edurad Ivaşcu, Starea de alegeri, nr. 4169

24.   Roland Cătălin Pena, Bătălii crâncene pe fronturile pesediste, nr. 4170

25. Dan Ciachir, Dictatura patriarhală, nr. 4171

26. Sorin Roşca Stănescu, Capcana Bucureşti, nr. 4172

27. Dan Pavel, Cea mai importantă dezbatere din societate, nr. 4173

28.  Cristian Unteanu, NATO în Afganistan: incapacitate sau blestem, nr. 4174

29. Dan Ciachir, Sfidarea canoanelor, nr. 4175

30. Sorin Roşca Stănescu, Eroare criminală, nnr. 4176

31. Sorin Roşca Stănescu, Blestemul familiei, nr. 4177

32.  Bogdan Comaroni, Momeala lui Băsescu. Musca Tăriceanu?, nr. 4178

33. Dan Pavel, Problema teologico–politică la români, nr. 4179

34. Sorin Roşca Stănescu, Motorul politic în doi timpi, nr. 4180

35.   Sorin Roşca Stănescu, Percutorul secuiesc, nr. 4181

36. Ovidiu Bancheş, Exagerări constituţionale¸nr. 4182

37. Zoe Petre, Facultatea de Strâmb, nr. 4183

38. Sorin Roşca Stănescu, Hora maghiară, nr. 4184

39. Adrian Pătruşcă, Cele trei mesaje ale lui Băsescu, nr. 4185

40. Rene Pârşan, Cine a făcut maimuţa, nr. 4186

41. Roland Cătălin Pena, Alianţa contra naturii PNL–PSD, nr. 4187

42. Sorin Roşca Stănescu, Contrarevoluţia de catifea, nr. 4188

43. Geogea Scarlat, Omida Patriciu, nr. 4189

44. Sorin Roşca Stănescu, Vanghelie şi bacşişul politic, nr. 4190

45. Sorin Roşca Stănescu, Echilibristica în vârful scării, nr. 4191

46.   Cristian Unteanu, Ameninţarea globală a războaielor civile locale, nr. 4192

47. George Damian, Ce va spune Putin la Bucureşti, nr. 4193

48. Miruna Munteanu, 1918: despre popor şi conducători, nr. 4194

49. Sorin Roşca Stănescu, Loteria politică, nr. 4195

50. George Damian, Disoluţia NATO, nr. 4196

51. Dan Pavel, Papagalii politici şi mitocănimea, nr. 4197

BIBLIOGRAFIE

Brandl–Gherga, Mariana, Frontiera jurnalistică a regiunii. „Focus Vest”,

Timişoara, Marineasa, 2004

Brandl–Gherga,   Mariana,   Austria  din  presa  bănăţeană,  Timişoara,

Artpress, 2006

Coman,  Mihai,  Mass–media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică,

Iaşi, Polirom, 2003

Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, Bucureşti, Univers, 197

Eliade, Mircea, Eseuri.  Mitul eternei reîntoarceri.  Mituri, vise şi mistere.

Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991

Goff, Jacques Le, Imaginarul medieval. Eseuri, Bucureşti, Meridiane, 1991

Guénon, René, Regele lumii, Bucureşti, Rosmarin, 1994

Hutin, Serge, Alchimia, Timişoara, Editura de Vest, 1992

Rivière, Claude, Structură şi antistructură în riturile profane, în vol. Mituri, rituri, simboluri în societatea contemporană, coord. Monique Segré, Timişoara, Amarcord, 2000, p. 77-95

Sfez, Lucien, Simbolistica politică, Iaşi, Institutul European, 2000

NOTE

¹ Claude Rivière, Structură şi antistructură în riturile profane, în vol. Mituri, rituri, simboluri în societatea contemporană, coord. Monique Segré, Timişoara, Amarcord, 2000, p. 77-95

² Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Introducere în arhetipologia generală,

Bucureşti, Univers, 1977