Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, raporturile de muncă ale acestuia cu Administraţia Prezidenţială urmând să înceteze, începând cu data de 1 mai, prin acordul părţilor, potrivit Preşedinţiei, transmite Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Administraţia Prezidenţială, începând cu data de 1 mai 2011 vor înceta, “prin acordul părţilor”, raporturile de muncă ale lui Sebastian-Laurenţiu Lăzăroiu cu Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, 28 aprilie, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, menţionează sursa citată.
Sebastian Lăzăroiu ocupa poziţia de consilier prezidenţial, la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică al Administraţia Prezidenţială, din 2007.
Lăzăroiu a precizat, într-o declaraţie remisă joi MEDIAFAX, că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale. “Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale”, a menţionat el.
Într-un interviu publicat în urmă cu câteva zile, Sebastian Lăzăroiu a declarat că, în timp, UDMR nu va mai exista ca atare, iar curentele din Uniune vor fi absorbite în 10-15 ani de partidele politice româneşti, afirmaţiile fiind criticate de lideri ai UDMR. Vezi: Sebastian Lăzăroiu: UDMR este o formaţiune tolerată în forma în care este »
Senatorul UDMR Marko Bela a declarat, joi, că nu i-a plăcut deloc declaraţia consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a afirmat, într-un interviu, că Uniunea este o formaţiune tolerată. “Nu mi-a plăcut deloc această declaraţie şi sper să nu fie vorba de un mesaj voalat sau ameninţare indirectă, fiindcă UDMR este prezentă în viaţa politică românească şi în Parlamentul României nu prin bunăvoinţa şi prin mila altora, prin mila altor formaţiuni politice, ci prin voturile maghiarilor din România, un număr consistent de voturi şi o voinţă clară a comuniţii maghiare de a o reprezenta în Parlament”, a spus el. Întrebat dacă declaraţiile lui Sebastian Lăzăroiu ar putea fi, de fapt, un mesaj voalat al preşedintelui Traian Băsescu, Marko a spus că personal nu îi place să speculeze “substratul unor declaraţii”.
Preşedintele Traian Băsescu declara, într-o emisiune a TVR din luna februarie, că analizele politice ale consilierului Sebastian Lăzăroiu sunt punctele acestuia de vedere, nereprezentând mesaje ale şefului statului. “Punctele de vedere ale domnului Sebastian Lăzăroiu în ceea ce priveşte analiza politică sunt punctele dânsului de vedere. Ele nu reprezintă mesaje pe care eu le transmit PDL”, a declarat atunci Băsescu.
Sursa: Mediafax